ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2663/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acțiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. xx/2/2014, reclamanta Întreprindere Individuală "A.", în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a solicitat instanței să dispună anularea Deciziei nr. 10037 din 26 martie 2012, și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 14 ianuarie 2014, actele contestate fiind nelegale.

Hotărârea instanței de fond

Prin Sentința civilă nr. 139 din 23 ianuarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta Întreprindere Individuală "A." în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

În motivarea sentinței, instanța a reținut, în esență, că actele contestate sunt legale, pactul comisoriu de gradul IV inserat în contractul părților fiind operabil în condițiile în care au fost constatate nereguli pe durata de implementare a proiectului.

Reclamanta nu a dovedit că a respectat obiectivele schemei de ajutor "Crearea și diversificarea serviciilor pentru populația rurală din zona localității Andrășești, județul Ialomița", din probele administrate rezultând că au fost efectuate servicii agricole către SC B. SRL, aceasta fiind un beneficiar indirect al proiectului și cointeresată în obținerea finanțării, fiind garant al contractului de credit realizat de reclamantă.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva Sentinței nr. 139 din 23 ianuarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamanta - Întreprindere Individuală "A." prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și, rejudecând, să se admită acțiunea formulată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a reluat criticile formulate în fața primei instanțe, prezentând pe larg situația de fapt.

Criticile sentinței vizează următoarele aspecte:

Hotărârea CJUE nr. 434/12, invocată în apărare, a fost interpretată subiectiv, în susținerea actelor emise.

Cu alte cuvinte, instanța de fond a avut o abordare teoretică, abstractă, fără să analizeze dacă a existat o fraudă sau neregulă în derularea contractului de finanțare.

Instanța de fond avea obligația de a stabili, în concret, dacă au fost create condiții artificiale, adică să analizeze dacă pârâta a dovedit sau doar a presupus existența condițiilor artificiale.

Sprijinul financiar a fost utilizat conform scopului destinat, fiind îndeplinite obiectivele specifice Măsurii 312, fiind create și menținute locuri de muncă în spațiul rural, a crescut valoarea adăugată în activitățile non-agricole și s-au creat și diversificat serviciile pentru populația rurală prestate de către microîntreprinderi, așa cum rezultă din contractele de prestări servicii încheiate.

Au fost realizate obiectivele operaționale ale Măsurii 312, prin crearea și dezvoltarea microîntreprinderii, fiind încurajată inițierea unei afaceri non-agricole.

Pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului ca nefondat, actele contestate fiind legale iar neregulile constatate sunt rezultatul conduitei defectuoase a reclamantei în derularea contractului de finanțare care nu a respectat obligațiile asumate.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de intimat, concluzionând că sprijinul financiar acordat a fost utilizat conform scopului destinat, fiind îndeplinite obiectivele specifice Măsurii 312.

Procedura de filtru a recursului

În procedura de filtru a recursului, reglementată de art. 493 C. proc. civ., pe baza motivelor de recurs formulate, a întâmpinării și a răspunsului la întâmpinare, s-a întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, conform art. 493 alin. (2) C. proc. civ. iar prin încheierea de ședință din data de 14 februarie 2017, instanța a admis în principiu recursul declarat de reclamanta Întreprindere Individuală "A.", părțile fiind citate în ședință publică conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Hotărârea instanței de recurs

Analizând sentința recurată, în limitele criticilor formulate, a apărărilor invocate, ținând cont de probatoriul administrat în cauză și dispozițiile legale incidente, se constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.

Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data 13 ianuarie 2014 privind proiectul "Crearea și diversificarea serviciilor pentru populația rurală din zona localității Andrășești, județul Ialomița", Contract din 9 iunie 2010, beneficiar Întreprinderea Individuală A., s-a constatat că beneficiara contractului de finanțare a încălcat prevederile contractuale respectiv art. 1 din Contractul de finanțare și art. 1 și 3 din Anexa 1 - Prevederi generale la contract, motiv pentru care s-a dispus recuperarea întregii sume, respectiv suma de 206.499 RON la care au fost adăugate majorări de întârziere, total de plată 470.995 RON.

În fapt, s-a reținut că între beneficiara Întreprinderea Individuală A. și administratorii agenților economici/persoane fizice către care s-a prestat servicii conform contractelor încheiate și facturilor prezentate, există legături, respectiv între administratorul/acționarul Întreprinderii Individuală A. și administratorul/acționarul agentului economic către care s-a prestat servicii (SC B. SRL), întreprinderile fiind legate, conform art. 44 din Legea nr. 346 din 14 iulie 2004.

Prin Decizia nr. 10037 din 26 martie 2014, de soluționare a contestației formulate de Întreprinderea Individuală A., a fost respinsă contestația formulată împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu anularea celor două acte, apreciind că măsurile dispuse sunt nelegale, acțiune ce a fost respinsă de prima instanță.

Prima critică a sentinței recurate vizează neretroactivitatea legii, respectiv faptul că au fost aplicate greșit dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011, dispoziții ce nu erau în vigoare la data încheierii contractului de finanțare.

Această critică nu poate fi reținută având în vedere că O.U.G. nr. 66/2011 a fost emisă în baza Regulamentului CE nr. 1083/2006 iar în jurisprudența CJUE s-a statuat că, deși principiul securității juridice nu impune aplicarea retroactivă a unei reglementări, același principiu impune ca legea nouă să poată fi aplicată și efectelor ulterioare ale unei situații apărute sub imperiul legii vechi.

De asemenea, în cauzele conexe C 260/14 și C 261/14 CJUE a stabilit că "Principiul securității juridice și protecția încrederii legitime" trebuie interpretat în sensul că, nu se opune aplicării de către un stat membru a unei corecții financiare reglementată printr-un act normativ intrat în vigoare după ce a avut loc. o pretinsă încălcare a unor dispoziții în materia atribuirii unor contracte publice, cu condiția să fie vorba despre aplicarea unei reglementări noi la efectele viitoare ale unor situații apărute sub imperiul reglementării anterioare, aspect a cărei verificare este de competența instanței de trimitere care trebuie să țină seama de ansamblul împrejurărilor relevante.

Hotărârile CJUE sunt obligatorii pentru instanța națională, noile reglementări fiind aplicabile efectelor viitoare ale unor situații apărute sub imperiul reglementării anterioare.

În prezenta cauză, la data săvârșirii neregulilor reținute, era și este în vigoare Regulamentul CE nr. 1083/2006 care se aplică în mod direct, fiind parte a legislației naționale, astfel că aplicarea sancțiunii în raport de dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011, respectă principiul securității juridice și protecția încrederii legitime.

Ca urmare, având în vedere Hotărârile CJUE precum și faptul că O.U.G. nr. 66/2011 a fost emisă în baza Regulamentului CE nr. 1083/2006, este corectă aplicarea sancțiunii reglementate prin actul normativ menționat pentru neregulile săvârșite anterior intrării în vigoare a ordonanței, criticile recurentei cu privire la neretroactivitatea legii urmând a fi respinse.

Nu poate fi reținută nici critica vizând interpretarea greșită a Hotărârii CJUE nr. 434/12, instanța de fond arătând pe larg interpretarea dată de art. 4 alin. (8) din Regulament.

Este adevărat că hotărârea citată impune pentru aplicarea art. 4 alin. (8) din Regulament analizarea atât a unor elemente obiective, cât și a unor elemente subiective dar instanța de fond a concluzionat în raport de împrejurările concrete ale cauzei, că îndeplinirea obiectivului specific al Măsurii M 312 nu a fost atins, arătând existența unei coordonări deliberate, respectiv prestarea de servicii către societatea la care A. are calitatea de asociat și administrator.

Este de reținut că Măsura 312 are ca obiective generale:

- îmbunătățirea infrastructurii fizice de bază în spațiul rural;

- îmbunătățirea accesului la servicii publice de bază pentru populația rurală;

- creșterea numărului de sate renovate;

- creșterea numărului de obiective de patrimoniu din spațiul rural sprijinite.

Recurenta-reclamantă a încheiat contractul de finanțare și a achiziționat utilajele agricole dar ar fi trebuit să-și ofere serviciile populației rurale, însă aceasta a încheiat contracte de prestări servicii și a prestat servicii către SC B. SRL, unde administrator și asociat este A., cele două întreprinderi, respectiv Întreprinderea Individuală "A."(beneficiara contractului de finanțare) și SC B. SRL fiind legate în sensul dispozițiilor art. 44 din Legea nr. 346/2004.

Ca urmare, obiectivul general al Măsurii E 312 nu a fost atins, constatarea întreprinderilor legate fiind suficientă în scopul dovedirii obținerii unui avantaj care contravine dreptului comunitar, în sensul dispozițiilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul UE nr. 65/2011 cu referire la cauza 434/12 a CJUE.

Nici celelalte critic nu pot fi reținute, instanța de fond analizând în raport de probatoriul administrat și dispozițiile art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011, cele două elemente: obiectiv și subiectiv.

Culpa recurentei-reclamante nu a fost stabilită printr-o abordare teoretică, așa cum susține recurenta, ci pe baza probatoriului administrat din care rezultă că intenția urmărită a fost de a se depăși plafonul de minimis prin fracționarea investiției, achiziționarea utilajelor deservind un singur grup.

Legăturile dintre cele două societăți sunt evidente, respectiv asociatul/administratorul Întreprinderii Individuale A. este asociat/administrator al SC B. SRL, ambele au sediul social în comuna Andrășești, județul Ialomița, iar prima societate a prestat servicii către SC B. SRL în baza Contractelor de prestări servicii nr. 39/2010, nr. 40/2011, nr. 41/2012și nr. 43/2013, în cauză fiind îndeplinite prevederile art. 44 din Legea nr. 346/2004.

În raport de situația factuală expusă este corectă reținerea instanței de fond în sensul că obiectivul Măsurii E 312 nu a fost atins, de proiectul finanțat profitând practic o singură entitate.

Prin contractul de finanțare care reprezintă legea părților, respectiv art. 11 alin. (3) din Anexa la Contract s-a stabilit că în cazul constatării unei nereguli cu privire la încheierea ori executarea Contractului, inclusiv în cazul în care beneficiarul este declarat în incapacitate de plată sau în insolvență, Autoritatea Contractantă poate înceta valabilitatea Contractului de plin drept, printr-o notificare adresată beneficiarului, caz în care beneficiarul va restitui întreaga sumă primită ca finanțare nerambursabilă.

De asemenea, potrivit art. 16 alin. (3) din Anexa 1 la Contract în cazul înregistrării unei nereguli, definită la alin. (1), beneficiarul va restitui întreaga valoare a finanțării.

Și prevederile Regulamentului CE nr. 65/2011 stabilește obligația recuperării sumelor plătite în funcție de gravitatea neregulii dar în condițiile în care s-a apreciat că însuși obiectivul măsurii a fost eludat, ținând cont și de clauzele contractuale enunțate, sancțiunea nu putea fi decât aceea a recuperării întregii sume, argumentele expuse de prima instanță fiind însușite de instanța de recurs.

Față de considerentele expuse Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de Întreprindere Individuală "A." prin reprezentant A. împotriva Sentinței nr. 139 din 23 ianuarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Întreprindere Individuală "A." prin reprezentant A. împotriva Sentinței nr. 139 din 23 ianuarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 septembrie 2017.

Procesat de GGC - LM