ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2631/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel Suceava și înregistrată sub nr. xx/39/2014 din 14 aprilie 2014 (așa cum a fost modificată), reclamanta A. Dorna Arini a chemat în judecată Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice și Departamentul pentru Ape, păduri și Pomicultură solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige părțile la plata sumei de 92.287,56 RON reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietari pentru suprafața de pădure de 120,30 ha, situată în zona de conservare totală a Sitului Natura 2000 - Cheile Zugrenilor în zona/tipul funcțional T1 și T2, terenuri forestiere administrate în totalitate de Ocolul Silvic Dorna, cu titlu de ajutor de stat datorită funcțiilor speciale de protecție stabilite prin amenajamente silvice ce au determinat restricții în recoltarea de masă lemnoasă aferente anului 2013 și la plata dobânzilor calculate asupra debitului principal în cuantum de 92.287,56 RON începând cu data de 1 aprilie 2014, data când creanța a devenit exigibilă, respectiv data la care pârâtele au refuzat nejustificat să dispună plata ajutoarelor de stat și până la plata efectivă a debitului.

Prin Sentința civilă nr. 14 din 15 octombrie 2014, Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal a respins, ca inadmisibilă, cererea de acordare despăgubiri formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice și Departamentul Ape Păduri și Piscicultură.

Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond, a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea sentinței și trimiterea cauzei spre o nouă judecată pe fond a cauzei.

În esență, recurenta a arătat că în mod greșit, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității cererii de acordare de despăgubiri, fără a cerceta fondul cauzei.

În opinia recurentei, instanța de fond a dat o greșită interpretare normelor aplicabile litigiului, în raport cu exigențele textelor de lege, respectiv ale art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ale prevederilor art. 97 alin. (1) lit. b) lin Legea nr. 46/2008, ale art. 6 alin. (1)-(3) și Anexa nr. 2 din H.G. nr. 861/2009 și ale Deciziei C (2012) 5166 final din 19 iulie 2012 a CE.

Astfel, a arătat recurenta, reclamanta a solicitat - urmare a modificării acțiunii conform prevederilor art. 204, art. 223 noul C. proc. civ. - ca instanța să pronunțe o hotărâre prin care să oblige pârâtele în solidar la plata ajutorului de stat cuvenit reclamantei raportat la anul 2013, a dobânzilor legale cât și a cheltuielilor de judecată, urmare directă a refuzului nejustificat exprimat de autoritatea publică centrală prin adresa nr. 15460/EGE/01.04.2014.

Ca atare, recurenta a arătat că odată cu renunțarea la anularea adresei, a solicitat expres ca instanța sa acorde plata ajutorului de stat, a dobânzilor legale și a cheltuielilor de judecată raportat la situația în care se află în prezența unui refuz nejustificat, emis cu exces de putere de către pârâtele MMSC și DAPP, în condițiile invocării prevederilor art. 8 alin. (1) teza finala din Legea nr. 554/2004.

3.1 Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 15 martie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din data de 13 octombrie 2016 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecarea lor în ședință publică.

3.2 Cu privire la fondul recursului. Soluția instanței de recurs.

3.2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Analizând sentința recurată, prin raportare la criticile formulate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este fondat pentru considerentele arătate în continuare.

Litigiul dedus judecății vizează refuzul autorității pârâte de soluționare favorabilă a cererii reclamantei având ca obiect restituirea sumei de sumei de 92.287,56 RON reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietari pentru suprafața de pădure de 120,30 ha, situată în zona de conservare totală a Sitului Natura 2000 - Cheile Zugrenilor în zona/tipul funcțional T1 și T2, terenuri forestiere administrate în totalitate de Ocolul Silvic Dorna, cu titlu de ajutor de stat datorită funcțiilor speciale de protecție stabilite prin amenajamente silvice ce au determinat restricții în recoltarea de masă lemnoasă aferente anului 2013 și la plata dobânzilor calculate asupra debitului principal în cuantum de 92.287,56 RON începând cu data de 1 aprilie 2014, data când creanța a devenit exigibilă, respectiv data la care pârâtele au refuzat nejustificat să dispună plata ajutoarelor de stat și până la plata efectivă a debitului.

Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, pot fi supuse controlului de legalitate actele administrative tipice sau asimilate.

Refuzul autorității, apreciat ca nejustificat de către recurenta-reclamantă, a fost exprimat prin intermediul Adresei emisă de autoritatea pârâtă sub nr. 15460/EGE din 1 aprilie 2014, reclamanta solicitând, într-o primă formă a cererii de chemare în judecată, anularea acestei adrese. Ulterior, prin cererea modificatoare a acțiunii formulată la data de 15 septembrie 2014, reclamanta a renunțat la judecata acestui prim capăt de cerere, instanța de fond rămânând învestită doar cu soluționarea petitelor vizând obligarea pârâților (actual pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor) la plata contravalorii produselor de masă lemnoasă nerecoltate și la plata dobânzilor aferente acestei sume.

Ca urmare a renunțării reclamantei la primul capă al cererii, instanța de fond a respins acțiunea ca inadmisibilă, apreciind că în cauză lipsește situația premisă, cea a unui act administrativ nelegal, anulat de instanță, sau obligarea autorității publice la emiterea unui act administrativ, la eliberarea unui alt înscris sau efectuării unei anumite operațiuni administrative, perspectivă din care acțiunea formulată de reclamantă nu îndeplinește, cumulativ, condițiile pentru angajarea răspunderii administrativ patrimoniale a autorităților pârâte.

Înalta Curte va reține că instanța de fond a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. j), art. 2 alin. (2), art. 8 alin. (1) teza a II-a și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, apreciind eronat natura juridică și efectele produse de Adresa nr. 15460/EGE din 1 aprilie 2014, precum și soluțiile ce pot fi dispuse de instanța de contencios administrativ în cazul contestării acesteia.

Cercetând conținutul Adresei nr. 15460/EGE din 1 aprilie 2014 se constată că aceasta exprimă, în mod neîndoielnic și explicit, refuzul autorității publice de a soluționa cererea reclamantei, înscrisul care îl conține având natura unui act administrativ asimilat, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, putând fi atacat în condițiile art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

Deși atât actele administrative tipice, cât și actele administrative asimilate sunt supuse controlului contenciosului administrativ, există și anumite diferențe de ordin procedural în ceea ce privește solicitările adresate instanțelor de judecată de către persoanele vătămate, precum și soluțiile ce pot fi dispuse în aceste cazuri.

Dată fiind natura specială a actelor administrative asimilate (refuzul nejustificat și "tăcerea administrativă"), acestea nu suportă o soluție procedurală identică cu cea oferită în cazul actelor administrative tipice, unde partea interesată trebuie să solicite instanței de judecată, în principal, anularea actului vătămător. În cazul nesoluționării în termenul legal al unei solicitări ("tăcerea administrativa") nici nu se poate vorbi de un înscris supus anulării, iar în cazul refuzului nejustificat, deși există un înscris ce conține exprimarea explicită a autorității de a nu soluționa cererea, valabilitatea acestuia este analizată în cadrul acțiunii prin care persoana vătămată solicită obligarea autorității la efectuarea prestației ce i-a fost refuzată.

Prin urmare, în ipoteza sesizării unui refuz nejustificat, o dată cu analizarea temeiniciei poziției exprimate de autoritatea publică, instanța de contencios administrativ, în condițiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, va putea să oblige pârâta la eliberarea unui înscris sau la efectuarea unei operațiuni administrative, în cazul de față la plata sumelor de bani solicitate în condițiile Legii nr. 46/2008, H.G. nr. 861/2009 și a celorlalte acte normative corelative și incidente în domeniu.

Instanța de fond a confundat ipoteza pronunțării asupra despăgubirilor cuvenite părții vătămate, ca urmare a anulării unui act administrativ tipic (soluție dispusă în condițiile art. 18 alin. (3) și art. 19 din Legea nr. 554/2004), cu situația juridică din speța de față. Cererea reclamantei vizează plata sumele compensatorii ce sunt calificate ajutoare de stat, dar plata acestora reprezintă o consecință a constatării lipsei de temeinicie a refuzului autorității, și nu trebuie confundată cu ipoteza acordării despăgubirilor, ca urmare a anulării unui act administrativ tipic.

Așadar, argumentul instanței de fond cu privire la neîntrunirea condițiilor cumulative pentru atragerea răspunderii patrimoniale a autorității publice nu se raportează la obiectul cererii de chemare în judecată, obligarea intimatului-pârât la plata ajutoarelor de stat neavând caracterul unor despăgubiri pentru daunele morale și/sau materiale cauzate reclamantei, ci reprezintă însăși operațiunea administrativă neefectuată de autoritate.

Din aceste argumente decurge și concluzia evidentă că nu există un raport de accesorietate, din punct de vedere procedural, între solicitarea de anulare a adresei nr. 15460/EGE din 1 aprilie 2014 și petitul privind obligarea pârâtului la plata sumelor compensatorii, astfel cum a indicat prima instanță, nefiind necesar a se formula un capăt de cerere distinct și principal vizând anularea actului administrativ asimilat, iar lipsa unui astfel de petit nu poate împiedica soluționarea acțiunii.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că excepția inadmisibilității acțiunii a fost în mod greșit admisă de instanța de fond, soluția pronunțată fiind netemeinică, iar recursul formulat de recurenta-reclamantă A. este fondat, în cauză fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3.2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 497 teza I din C. proc. civ., republicat Înalta Curte va dispune admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiași instanțe, care urmează să analizeze celelalte motive de nelegalitate invocate prin acțiune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 14 din 15 octombrie 2014 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 septembrie 2017.

Procesat de GGC - LM