ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 455/2017

Decizia nr. 455/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/39/2014 la data de 15 aprilie 2014 și transferată la secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/39/2014*,

reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții B. și C. București, anularea Adresei din 01 aprilie 2014 raportat la anul 2009, cu consecința obligării pârâtei la plata sumei de 93.557,35 lei reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care reclamanta nu le-a putut recolta în calitate de proprietară pentru suprafața de pădure de 120,30 ha, situată în zona de conservare totala a Sitului Natura 2000 Cheile Zugrenilor în zona/tipul funcțional T1 și T2, terenuri forestiere administrate în totalitate de Ocolul Silvic Dorna, cu titlu de compensații/despăgubiri datorită funcțiilor de protecție stabilite de amenajamentele silvice care au determinat restricții în recoltarea de masa lemnoasă aferente anului 2009, precum și la plata dobânzilor calculate asupra debitului principal în cuantum de 93.557,35 lei începând cel puțin cu data de 01 aprilie 2014, dată la care creanța a devenit exigibilă, respectiv data la care B. prin C. a refuzat nejustificat, cu exces de putere, să dispună plata compensațiilor cuvenite.

Prin sentința civilă nr. 32 din 10 noiembrie 2014, Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, cererea de acordare despăgubiri formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B. cu sediul în București, sector 5 și C., luând act că reclamanta a renunțat la judecarea cererii de anulare a Adresei din 1 aprilie 2014.

Motivele de casare;

Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond, a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea sentinței și trimiterea cauzei spre o nouă judecată pe fond a cauzei.

În esență, recurenta a arătat că în mod greșit, Curtea de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității cererii de acordare de despăgubiri, fără a cerceta fondul cauzei.

În opinia recurentei, instanța de fond a dat o greșită interpretare normelor aplicabile litigiului, în raport cu exigențele textelor de lege, respectiv ale art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ale prevederilor art. 97 alin. (1) lit. b) lin Legea nr. 46/2008, ale art. 6 alin. (1) - (3) și Anexa nr. 2 din H.G. nr. 861/2009 și ale Deciziei C (2012) nr. 5166 final din 19 iulie 2012 a Comisiei Europene.

Instanța de fond a învederat doar faptul că la primul termen de judecată reclamanta a renunțat prin cerere scrisă, la capătul de cerere principal", însă la data de 15 septembrie 2014, reclamanta a depus precizări la cererea de chemare în judecată prin care a modificat acțiunea dedusa judecații.

Astfel, a arătat recurenta, reclamanta a solicitat - urmare a modificării acțiunii conform prevederilor art. 204, art. 223 N.C.P.C. - ca instanța să pronunțe o hotărâre prin care să oblige pârâtele în solidar la plata ajutorului de stat cuvenit reclamantei raportat la anul 2009, a dobânzilor legale cât și a cheltuielilor de judecată, urmare directă a refuzului nejustificat exprimat de autoritatea publică centrală prin adresa din 01 aprilie 2014.

Ca atare, recurenta a arătat că odată cu renunțarea la anularea adresei, a solicitat expres ca instanța sa acorde plata ajutorului de stat, a dobânzilor legale și a cheltuielilor de judecată raportat la situația în care se află în prezența unui refuz nejustificat, emis cu exces de putere de către pârâtele B. și DAPP, în condițiile invocării prevederilor art. 8 alin. (1) teza finala din Legea nr. 554/2004.

3.1 Cu privire la examinarea recursului în completul filtru;

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 28 martie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din data de 21 iunie 2016 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecarea lor în ședință publică.

3.2 Cu privire la fondul recursului. Soluția instanței de recurs.

3.2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Analizând sentința recurată, prin raportare la criticile formulate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este fondat pentru considerentele arătate în continuare.

Litigiul dedus judecății vizează refuzul autorității pârâte de soluționare favorabilă a cererii reclamantei având ca obiect restituirea sumei de sumei de 93.557,35 lei reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care reclamanta nu le-a putut recolta în calitate de proprietară pentru suprafața de pădure de 120,30 ha, situată în zona de conservare totala a Sitului Natura 2000 Cheile Zugrenilor în zona/tipul funcțional T1 și T2, terenuri forestiere administrate în totalitate de Ocolul Silvic Dorna, cu titlu de compensații/despăgubiri datorită funcțiilor de protecție stabilite de amenajamentele silvice care au determinat restricții în recoltarea de masa lemnoasă aferente anului 2009, precum și la plata dobânzilor calculate asupra debitului principal în cuantum de 93.557,35 lei începând cel puțin cu data de 01 aprilie 2014, dată la care creanța a devenit exigibilă, respectiv data la care B. prin C. a refuzat nejustificat, cu exces de putere, să dispună plata compensațiilor cuvenite.

Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, pot fi supuse controlului de legalitate actele administrative tipice sau asimilate.

Reclamanta a supus cenzurii instanței de contencios administrativ refuzul nejustificat de soluționare a cererii, act administrativ asimilat, definit de art. 2 alin. (1) lit. i) teza I din Legea nr. 554/2004 ca fiind „exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane” și obligarea pârâtele în solidar la plata ajutorului de stat raportat la anul 2009, a dobânzilor legale cât și a cheltuielilor de judecată.

Instanța de fond a respins acțiunea ca inadmisibilă, apreciind că în cauză lipsește însă situația premisă, cea a unui act administrativ nelegal, anulat de instanță sau obligarea autorității publice la emiterea unui act administrativ, la eliberarea unui alt înscris sau efectuării unei anumite operațiuni administrative, perspectivă, din care acțiunea formulată de reclamantă nu îndeplinește cumulativ condițiile pentru angajarea răspunderii administrativ patrimoniale a autorităților pârâte.

Este adevărat că reclamanta a solicitat, prin cererea introductivă, anularea Adresei din 01 aprilie 2014 raportat la anul 2009, cu consecința obligării pârâtei la plata sumei de 93.557,35 lei reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care reclamanta nu le-a putut recolta în calitate de proprietară pentru suprafața de pădure de 120,30 ha, însă așa cum rezultă din cererea reclamantei depusă la primul termen de judecată( fila 139 dosar de fond), aceasta a solicitat - urmare a modificării acțiunii conform prevederilor art. 204, art. 223 N.C.P.C. - ca instanța să pronunțe o hotărâre prin care să oblige pârâtele în solidar la plata ajutorului de stat raportat la anul 2009, a dobânzilor legale cât și a cheltuielilor de judecată, urmare directă a refuzului nejustificat, în conținutul Adresei din 01 aprilie 2014 de pârâte.

Contrar celor reținute de instanța de fond, Înalta Curte constată că din actele aflate la dosar rezultă că reclamanta formulat plângere prealabilă împotriva adresei din 13 ianuarie 2014 (fila 26 dosar de fond) prin care pârâta a respins cererea reclamantei de acordare a despăgubirilor destinate proprietarilor de păduri aferente perioadei 2007-2013, această adresă reprezentând în mod evident refuz nejustificat, astfel că nu se poate considera că natura acestei adrese a este cea a unui un act de corespondență, ci este un refuz nejustificat exprimat explicit de a soluționa cererea reclamantei - recurente de acordare a despăgubirilor destinate proprietarilor de păduri aferente perioadei 2007-2013. Răspunsul pârâtei la plângerea prealabilă formulată de A. s-a materializat prin Adresa din 01 aprilie 2014.

În consecință, Înalta Curte constată că soluția de respingere acțiunii ca fiind inadmisibilă, fără a se mai păși la cercetarea fondului cauzei, este greșită, criticile formulate de recurentă fiind întemeiate.

3.2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 497 teza I C. proc. civ., republicat Înalta Curte va dispune admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiași instanțe, care urmează să analizeze celelalte motive de nelegalitate invocate prin acțiune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 32 din 10 noiembrie 2014 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 februarie 2017.