ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2020/2014

Decizia nr. 2020/2014

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 85 din 9 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Olt în Dosarul cu nr. x/104/2009*, a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior, în baza art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (2) și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior.

De asemenea, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior, în baza art. 18 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 74 alin. (2) și art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior.

A mai fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior, în baza art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen. anterior, art. 74 alin. (2) și art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. anterior raportat la art. 34 lit. b) C. pen. anterior, s-a dispus ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea - de 4 ani închisoare -, cu aplic. art. 57 C. pen. anterior și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior, pe o durată de 2 ani.

În baza art. 71 C. pen. anterior, pe durata executării pedepsei, i-au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen. anterior, a fost dedusă din pedeapsă, durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 5 martie 2009 până la data de 15 februarie 2011 (1 an, 11 luni și 10 zile).

În baza art. 118 lit. b) C. pen. anterior, s-a dispus confiscarea de la inculpat a următoarelor materiale informatice: 1 hard-disk marca M., capacitate 40 GB; 1 hard-disk marca M., capacitate 20 GB; 29 CD-uri și DVD-uri.

S-a respins cererea de confiscare a unei unități centrale de calculator marca C., aflată în Camera de corpuri delicte a Tribunalului Olt și s-a dispus restituirea acesteia mamei inculpatului, respectiv numitei B.

În baza art. 118 lit. e) C. pen. anterior, s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a sumei de 1.470 lei dobândită prin săvârșirea infracțiunii prev. de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001.

S-a luat act de împrejurarea că nu există constituire de parte civilă în cauză.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. anterior, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.200 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care, suma de 1.200 lei reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru părțile vătămate C., D., E., F., G. și H. (câte 200 lei pentru fiecare) s-a dispus a fi avansată de Ministerul Justiției în contul Baroului Olt.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, în primul ciclu procesual, prin Sentința penală nr. 39 din 25 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Olt, în Dosarul nr. x/104/2009, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat, ca neîntemeiată, iar în baza art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 7 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior, pe o durată de 3 ani.

În baza art. 18 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare și i-au fost interzise drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior pe o durată de 2 ani, urmând ca, în baza art. 33 lit. a) C. pen. anterior rap. la art. 34 lit. b) C. pen. anterior, inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior, pe o durată de 3 ani.

În baza art. 71 C. pen. anterior, pe durata executării pedepsei, i-au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen. anterior, s-a dedus din pedeapsă, durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 5 martie 2009, iar în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. anterior, a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. anterior, s-a dispus confiscarea de la inculpat a următoarelor materiale informatice: - 1 hard-disk marca M., capacitate 40 GB; - 1 hard-disk marca M. capacitate 20 GB; - 29 CD-uri și DVD-uri; a fost respinsă cererea de confiscare a unei unități centrale de calculator marca C., aflată în Camera de corpuri delicte a Tribunalului Olt și s-a dispus restituirea acesteia mamei inculpatului, respectiv numitei B.

În baza art. 118 lit. e) C. pen. anterior, s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a sumei de 1.470 lei dobândită prin săvârșirea infracțiunii prev. de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 10.000 lei reprezentând daune morale către partea civilă I. și la 300 lei cu același titlu către partea civilă F.

S-a constatat că părțile vătămate E., C., J., G. și H. nu s-au constituit părți civile în cauză.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.200 lei reprezentând cheltuieli judiciare statului, din care suma de 1.200 lei onorariu avocați oficiu pentru părțile vătămate C., D., E., F., G. și H. (câte 200 lei pentru fiecare), a fost avansată din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați Olt, precum și la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare către partea civilă I.

Astfel, s-a reținut că prin Rechizitoriul nr. 8D/P/2009 din 24 martie 2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Olt, a fost trimis în judecată inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori prev. de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, pornografie infantilă prev. de art. 18 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 și deținere fără drept de materiale pornografice cu minori într-un sistem informatic, prev. de art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și 33 lit. a) C. pen. anterior, constând în aceea că, începând cu luna octombrie 2008, prin amenințări și violențe, le obliga pe numitele K. - în vârstă de 17 ani -, L. - în vârstă de 16 ani - și M. - în vârstă de 16 ani, precum și pe alte minore, să practice prostituția, însușindu-și sumele de bani obținute de acestea.

Din actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpatul A. pe când locuia în orașul Drăgănești Olt era cunoscut ca o persoană violentă având deseori conflicte cu legea penală.

Începând cu vara anului 2008, acesta a racolat mai multe minore care erau eleve la liceul din Orașul Drăgănești-Olt cu care, în marea lor majoritate a întreținut raporturi sexuale. S-a reținut că acesta fie le amenința și le lovea, fie le spunea că a înregistrat raporturile sexuale avute cu acestea, cu ajutorul telefonului mobil, și în cazul în care nu-l vor asculta și nu vor face ce spune el, va posta filmele respective pe diferite site-uri, pentru a afla și părinții acestora.

Profitând de incapacitatea minorelor de a se apăra de acesta, în repetate rânduri, mergea la școală și lua o fată sau mai multe, iar ulterior le obliga să întrețină raporturi sexuale cu diferiți bărbați de pe raza orașului Drăgănești-Olt sau alte localități, contra a diferite sume de bani sau servicii, pe care respectivii le făceau în folosul inculpatului.

Instanța de fond a apreciat că situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost pe deplin dovedite cu recunoașterea acestuia pe parcursul urmăririi penale, cu depozițiile părților vătămate E., L., F., C., precum și cu depozițiile martorilor H., G., N, O., P., R., S., T., U. și V., care, pe parcursul urmăririi penale au declarat în mod constant că știau că inculpatul lua eleve de la liceu și le ducea în parcul orașului pentru a întreține relații sexuale cu diferiți bărbați, de la care el încasa câte 30 de lei, fiind nominalizate părțile vătămate: E., L., F. și C.

Susținerile părților vătămate au fost dovedite și prin concluziile rapoartelor privind consilierea psihologică a acestora.

Astfel, instanța de fond a constatat că, în drept, faptele săvârșite de inculpatul A. în condițiile mai sus expuse, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de minori prev. de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, pornografie infantilă prev. de art. 18 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 și deținere fără drept de materiale pornografice cu minori într-un sistem informatic prev. de art. 51 alin. (1) din legea nr. 161/2003, pentru care a fost condamnat.

La individualizarea pedepselor aplicate pentru fiecare dintre infracțiunile reținute, s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 și 52 C. pen. anterior, respectiv: gradul de pericol social ridicat al faptelor, împrejurările reale ale săvârșirii acestora (victimele minore erau eleve de liceu, nu erau din localitate și nu locuiau cu părinții, fiind în imposibilitate de a se apăra), precum și circumstanțele personale ale inculpatului (s-a prezentat la fiecare termen de judecată, netergiversând în niciun fel desfășurarea procedurii judiciare, precum și faptul că, potrivit înscrisurilor medicale depuse la dosarul cauzei, suferă de o boală gravă aplazie medulară), făcându-se în cauză aplicarea dispozițiilor art. 72 alin. (2) și art. 76 C. pen. anterior, apreciindu-se că o pedeapsă coborâtă sub minimul special, având ca modalitate de executare detenția, va fi de natură să-și atingă scopul educativ și punitiv prevăzut de legiuitor.

În privința pedepsei accesorii prev. de art. 71 alin. (1) C. pen. anterior, instanța a reținut că prin Decizia nr. 623 din 2 februarie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat că pedeapsa accesorie privind interzicerea dreptului de a alege prev. de art. 71 alin. (1) rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, nu se aplică automat, ci numai în baza unei hotărâri judecătorești definitive de condamnare dacă instanța constată că în raport de gravitatea infracțiunii comise interzicerea dreptului de a alege respectă principiul proporționalității.

De asemenea, instanța de fond a apreciat că se impune interzicerea dreptului inculpatului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice precum și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior, în raport de care, prin săvârșirea faptelor, acesta a devenit nedemn. Totodată, s-a aplicat inculpatului, cu titlul de pedeapsă complementară pe timp de 2 ani, pedeapsa interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior.

Întrucât unitatea centrală de calculator a cărei confiscare s-a solicitat s-a reținut ca fiind proprietatea mamei inculpatului, așa cum a rezultat din contractul de vânzare-cumpărare depus la dosar, instanța de fond, conform dispozițiilor art. 118 lit. b) C. pen. anterior, a apreciat că cererea de confiscare este neîntemeiată și a respins-o, mama inculpatului necunoscând scopul în care fiul său a folosit calculatorul. Astfel, s-a dispus ca această unitate centrală de calculator să fie restituită mamei inculpatului, respectiv numitei B.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul A., criticând-o pentru netemeinicie deoarece instanța de fond l-a condamnat pentru toate infracțiunile pentru care a fost acuzat, deși ar fi trebuit să-l achite, pentru greșita confiscare a unei sume de bani presupus obținute din infracțiune și pentru greșita individualizare a pedepsi, solicitând reducerea acesteia cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Prin Decizia penală nr. 218 din 6 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respins, ca nefondat, apelul inculpatului A. împotriva Sentinței penale nr. 85 din 9 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Olt, în Dosarul cu nr. x/104/2009* și a fost obligat apelantul-inculpat la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care, suma de 200 lei reprezentând onorariu avocatului din oficiu din cadrul Baroului Dolj, care a fost avansat din fondul Ministerului Justiției, prin Curtea de Apel Craiova.

Curtea a reținut că probele administrate în cele două cicluri procesuale la instanța de fond, inclusiv probatoriul administrat în apel concluzionează că în vara anului 2008, inculpatul a racolat mai multe minore, care erau eleve la liceul din orașul Drăgănești-Olt.

O parte din actele materiale reținute în sarcina acestuia le-a perceput direct și fosta prietenă a inculpatului, martora Y., declarația acesteia coroborându-se cu cele ale victimelor traficului de persoane înlăturându-se astfel susținerea inculpatului că declarațiile acuzatoare ale acestor victime nu se coroborează cu alte probe.

Curtea a reținut, de asemenea că bunurile dobândite din comiterea acestor infracțiuni se confiscă obligatoriu în temeiul art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. anterior, cuantumul acestor sume de bani rezultând din susținerile părților vătămate coroborate cu susținerile martorilor beneficiari ai serviciilor sexuale.

Totodată, curtea de apel a mai susținut că nici individualizarea pedepsei aplicate inculpatului nu se impunea în calea de atac a apelului deoarece o reducere suplimentară a pedepsei închisorii și suspendarea ei chiar și sub supraveghere - ținându-se seama de datele negative ce caracterizează persoana sa, inclusiv antecedentele penale - nu puteau realiza scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen. anterior.

Împotriva acestei decizii penale, la data de 13 iunie 2013, a declarat recurs inculpatul A.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 3 octombrie 2013.

Primul termen de judecată al recursului a fost stabilit la data de 7 februarie 2014, recurentul inculpat fiind înștiințat atât asupra termenului de judecată, cât și asupra termenului în interiorul căruia avea obligația motivării recursului și consecințele în cazul nerespectării acestuia, încă din data de 10 octombrie 2013 (conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare aflată la dosar).

Prin încheierea de la termenul de judecată din data de 7 februarie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat încetată de drept măsura obligării de a nu părăsi țara dispusă prin încheierea din 28 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Olt, secția penală, în Dosarul nr. x/104/2009* luată față de inculpatul A.

În baza art. 211 alin. (2) C. proc. pen., a fost luată măsura controlului judiciar față de inculpat și, în baza art 215 alin. (1) și (2) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus ca pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul să respecte o serie de obligații, atrăgând atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Prin motivele scrise de recurs depuse la data de 17 martie 2014, cu depășirea termenului prev. de art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen. anterior, inculpatul A., în susținerea recursului formulat împotriva Deciziei penale nr. 218 din 6 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, a criticat decizia penală recurată pentru netemeinicie solicitând reducerea pedepsei aplicate prin reaprecierea probelor, iar ca modalitate de executare suspendarea sub supraveghere a pedepsei, iar în subsidiar, constatarea ca executată a pedeapsei executată, motive circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. anterior. Totodată, a apreciat mai favorabilă încadrarea juridică dată faptelor de legea penală nouă.

Prin notele scrise depuse la data de 21 martie 2014, inculpatul a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. anterior apreciind că faptele penale de care a fost acuzat, respectiv art. 13 alin. (1) și (2) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, nu au fost săvârșite de acesta solicitând reanalizarea mijloacelor probatorii care au condus la condamnarea sa.

De asemenea, a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile în temeiul art. 5 C. pen. apreciind că legea penală mai favorabilă este legea penală nouă întrucât infracțiunile pentru care a fost condamnat au fost abrogate începând cu 1 februarie 2014, motiv pentru apreciază că se impune achitarea sa întrucât faptele penale pentru care a fost trimis în judecată nu mai există.

În subsidiar, a solicitat reindividualizarea pedepsei cu reținerea dispozițiilor privind concursul de infracțiuni potrivit dispozițiilor C. pen. anterior care reprezintă legea mai favorabilă, iar ca modalitate de executare reținerea prevederilor art. 81 din C. pen. anterior.

Și-a circumscris solicitările cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. anterior.

În dezbateri, apărătorul din oficiu pentru inculpatul A. a reiterat solicitările din motivele și notele scrise depuse la dosar respectiv achitarea sa pentru faptele pentru care este cercetat, reindividualizarea pedepsei și aplicarea legii penale mai favorabile.

Având în vedere că la data judecării cauzei în recurs, respectiv la 13 iunie 2014, era în vigoare Noul C. proc. pen. ale cărui dispoziții sunt de imediată aplicare, a fost necesar să se stabilească cadrul procesual în raport de împrejurarea că, în prezent, recursul nu mai este o cale ordinară de atac, iar Înalta Curte nu mai are competența funcțională de a judeca recursul.

Situația tranzitorie expusă anterior este reglementată prin dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, care stabilesc atât competența de soluționare, cât și dispozițiile procesuale aplicabile în cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi.

Astfel în conformitate cu dispoziția tranzitorie anterior menționată, "recursurile în curs de judecată la intrarea în vigoarea a legii noi declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelurilor potrivit legii vechi rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs."

Prin urmare, constatând că recursul în prezenta cauză se afla în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., fiind declarat împotriva unei hotărâri supuse apelului potrivit legii vechi, Înalta Curte a apreciat că este competentă să soluționeze calea de atac, fiind aplicabile prevederile C. proc. pen. anterior în materia recursului.

Cu privire la prevederile C. proc. pen. anterior privind judecarea recursului, Înalta Curte notează că în raport cu data pronunțării deciziei recurate sunt incidente în cauză dispozițiile Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești.

Sub acest aspect, se constată că decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Craiova la data de 6 iunie 2013, deci ulterior intrării în vigoare, la 15 februarie 2013, a Legii nr. 2/2013, fiind supusă casării exclusiv în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat.

Din examinarea cazurilor de casare expres prevăzute de textul de lege anterior menționat, rezultă că prin limitarea obiectului judecății în recurs legiuitorul a urmărit ca nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale să constituie temeiuri pentru a casa hotărârea atacată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

În consecință, Înalta Curte notează că sfera controlului judiciar a fost limitată prin adoptarea Legii nr. 2/2013, astfel că, nu poate examina decât chestiunile ce privesc aspecte de drept, fără a putea examina și netemeinicia deciziei atacate.

Examinând recursul formulat de inculpatul A. conform dispozițiilor art. 385

9

C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 dar și a prevederilor art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele motive:

Prioritar, Înalta Curte constată că, potrivit art 385

10

alin. (2) C. proc. pen. anterior, motivele de recurs trebuie depuse cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată. Sancțiunea nerespectării dispozițiilor legale precitate este menționată în art. 385

10

alin. (2

1

), C. proc. pen. anterior și constă în luarea în considerare numai a cazurilor de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. anterior se iau în considerare din oficiu.

Verificând îndeplinirea acestor cerințe, se observă că recurentul inculpat nu a depus motive de recurs în termenul prevăzut de art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen. anterior, cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, stabilit la 7 februarie 2014, acestea fiind depuse la 17 martie 2014 cu termenului legal, motiv pentru care instanța de recurs va lua în considerare numai cazurile de casare, care potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. anterior se iau în considerare din oficiu.

Referitor la solicitările recurentului inculpat A. privind reinterpretarea materialului probator având drept consecință modificarea situației de fapt care a condus la condamnarea acestuia, din perspectiva modului de săvârșire a faptelor și împrejurărilor în care acestea au fost comise, dar și sub aspectul reindividualizării pedepsei și a modalității de executare a acesteia, Înalta Curte constată că, netemeinicia deciziei atacate nu mai poate fi examinată în recurs prin prisma cazurilor de casare invocate în scris și susținute cu ocazia dezbaterilor, respectiv art. 385

9

alin. (1) pct. 14 și 17

2

C. proc. pen. anterior.

Modificarea cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. anterior prin înlăturarea tezei vizând aplicarea unor pedepse greșit individualizate arată că voința legiuitorului a fost aceea ca, în conformitate cu art. 385

9

C. proc. pen. anterior, examinarea în recurs să se limiteze doar la chestiunile de legalitate și nu de temeinicie.

În consecință, dat fiind că recurentul a adus critici ce vizează temeinicia hotărârilor atacate și nu legalitatea acestora, Înalta Curte apreciază că acestea nu se circumscriu cazurilor de casare prev. de art. 385

9

C. proc. pen. anterior și, ca atare sunt neîntemeiate, nefiind incident niciunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. anterior care se iau în considerare din oficiu.

Referitor la solicitarea recurentului inculpat de aplicare a prevederilor art. 5 C. pen., Înalta Curte o apreciază a fi neîntemeiată, pentru considerentele ce se arată în continuare:

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, ulterior pronunțării deciziei în apel din 6 iunie 2013, a intrat în vigoare, la data de 1 februarie 2014, Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, care impune o analiză a incidenței dispozițiilor privind aplicarea legii penale mai favorabile și care a adus schimbări ale limitelor speciale ale pedepsei închisorii pentru infracțiunile de trafic de minori, pornografie infantilă și deținere fără drept de materiale pornografice cu minori într-un sistem informatic.

Modificările ivite în cursul judecării cauzei în recurs, ca urmare a succesiunii în timp a celor două legi penale, impun soluționarea acestui conflict al legilor în timp în scopul determinării legii penale aplicabile în această situație tranzitorie.

Demersul apare ca fiind necesar în condițiile în care principiul legalității incriminării și pedepsei ar impune ca infracțiunea reținută în sarcina inculpatului și limitele de pedeapsă pentru aceasta să fie cele prevăzute de lege la data comiterii faptei, ceea ce ar face imposibil ca legea nouă să se aplice cu privire la fapta comisă anterior intrării ei în vigoare.

Cu toate acestea, potrivit art. 15 alin. (2) din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

Excepția înscrisă în art. 15 alin. (2) din Constituție impune ca într-o situație tranzitorie cum este cea din prezenta cauză, să se facă aplicarea dispoziției constituționale.

Expresie a acestui principiu constituțional este dispoziția din art. 5 alin. (1) C. pen. potrivit căreia, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Principiul constituțional, chiar în lipsa unui caz de casare prin prisma căruia hotărârea devenită nelegală să fie casată, impune aplicarea retroactivă a legii noi mai favorabile și restabilirea legalității sub acest aspect.

Expresie a acestui principiu constituțional este dispoziția din art. 5 alin. (1) C. pen. potrivit căreia, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Controlul legalității unei hotărâri judecătorești în recurs presupune nu doar îndreptarea unor încălcări ale legii la judecata în fond și apel, ci și verificarea dacă prin ivirea unor situații ulterioare pronunțării hotărârii atacate nu apare necesară restabilirea legalității și pronunțarea unei hotărâri în conformitate cu legea substanțială.

În varianta anterioară modificărilor intervenite C. proc. pen. anterior prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, a fost abrogat cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 20 C. proc. pen. anterior, care viza situația în care a intervenit o lege mai favorabilă condamnatului.

Prin abrogarea cazului de casare menționat, în situația în care legea penală intervine înaintea soluționării cauzei în primă instanță sau în apel, iar aceste instanțe nu i-au dat eficiență, hotărârea de condamnarea va fi pronunțată cu aplicarea greșită a legii, fiind incident cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen. anterior.

Situația în care legea penală intervine după pronunțarea hotărârii în apel nu este reglementată distinct printr-un caz special de casare, însă atrage incidența temeiului de casare înscris în art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. anterior, pentru că hotărârea chiar dacă la momentul pronunțării era legală, nelegalitatea ei este determinată de reglementări survenite ulterior pronunțării și nu ca urmare a unor erori de drept produse în cursul judecății în fond și apel.

Așadar, o hotărâre judecătorească care este legală la momentul pronunțării poate deveni contrară legii sau să aplice greșit legea în raport cu un element ulterior pronunțării, cum ar fi intervenția unei noi legi.

În cauză, inculpatul a solicitat să se facă aplicarea legii mai favorabile, motivul de recurs nefiind invocat în termenul prev. de art. 385

9

alin. (2) C. proc. pen. anterior, respectiv cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată din 7 februarie 2014, în condițiile în care Noul C. pen. a intrat în vigoare la 1 februarie 2014.

De altfel, principiul constituțional, chiar în lipsa unui caz de casare prin prisma căruia hotărârea devenită nelegală să fie casată, impune aplicarea retroactivă a legii noi mai favorabile și restabilirea legalității sub acest aspect.

Cu privire la mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile, Curtea Constituțională, sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 C. pen. din 17 iulie 2009 (Legea nr. 286/2009), a pronunțat Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în M. Of. nr. 372/20.05.2014, prin care a statuat aplicarea globală a legii penale mai favorabile.

Determinarea legii penale mai favorabile și alegerea acesteia dintre legile succesive implică, în prealabil, evaluarea, prin comparare, a dispozițiilor penale din legi succesive care își găsesc aplicarea în speță.

Utilizând așadar criteriul aprecierii in concreto vor fi examinate aspectele privind modificarea condițiilor de incriminare și a tratamentului sancționator.

Pentru a deveni aplicabile dispozițiile mai favorabile din legile succesive, în afara condiției de existență a unei situații tranzitorii, care a fost anterior constatată în cuprinsul acestor considerente, mai este necesar ca fapta ce face obiectul acuzației să fie infracțiune atât potrivit legii sub imperiul căreia a fost comisă, cât și conform legii în vigoare la data judecării cauzei, iar dintre legile penale succesive una să fie mai favorabilă.

Examinând cauza din perspectiva îndeplinirii condițiilor de incriminare, se constată următoarele:

Prin dispozițiile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 era incriminată recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, constituie infracțiunea de trafic de minori, limitele de pedeapsă fiind cuprinse între 5 ani și 15 ani închisoare și interzicerea unor drepturi.

În alin. (2) se prevedea că, dacă fapta prevăzută la alin. (1) este săvârșită prin amenințare, violență sau alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea minorului de a se apăra ori de a-și exprima voința sau prin oferirea, darea, acceptarea ori primirea de bani sau de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra minorului, pedeapsa este de la 7 ani la 18 ani închisoare și interzicerea unor drepturi.

Astfel, pentru infracțiunea de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, recurentului inculpat i s-a aplicat pedeapsa de 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, în condițiile în care limitele de pedeapsă se situau între 1 an și 7 ani închisoare, ca urmare a reținerii circumstanțelor atenuante.

Referitor la tratamentul juridic aplicabil circumstanțelor atenuante, reținute de instanța de fond și prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen. anterior cu reținerea efectelor circumstanțelor atenuante, prevăzute de art. 76 lit. b) C. pen. anterior pentru infracțiunea de trafic de minori "când minimul special al pedepsei închisorii este de 5 ani sau mai mare, pedeapsa se coboară sub minimul special, dar nu mai jos de un an".

În ce privește cea de-a doua infracțiune reținută în sarcina inculpatului, prin fapta de pornografie infantilă prev. de art. 18 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 era incriminată fapta de a expune, a vinde sau de a răspândi, a închiria, a distribui, a confecționa ori de a produce în alt mod, a transmite, a oferi sau a pune la dispoziție ori de a deține în vederea răspândirii de obiecte, filme, fotografii, diapozitive, embleme sau alte suporturi vizuale, care reprezintă poziții ori acte sexuale cu caracter pornografic, ce prezintă sau implică minori care nu au împlinit vârsta de 18 ani, limitele de pedeapsă fiind cuprinse între 3 și 10 ani închisoare.

Pentru infracțiunea de pornografie infantilă recurentului inculpat i s-a aplicat pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, în condițiile în care limitele de pedeapsă se situau între 3 luni și 3 ani închisoare, ca urmare a reținerii circumstanțelor atenuante.

Referitor la tratamentul juridic aplicabil circumstanțelor atenuante, reținute de instanța de fond și prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen. anterior cu reținerea efectelor circumstanțelor atenuante, prevăzute de art. 76 lit. c) "când minimul special al pedepsei închisorii este de 3 ani sau mai mare, pedeapsa se coboară sub minimul special, dar nu mai jos de 3 luni".

În ce privește cea de-a treia infracțiune și ultima reținută în sarcina inculpatului, fapta de deținere fără drept de materiale pornografice cu minori într-un sistem informatic era prevăzută de art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 era incriminată producerea în vederea răspândirii, oferirea sau punerea la dispoziție, răspândirea sau transmiterea, procurarea pentru sine sau pentru altul de materiale pornografice cu minori prin sisteme informatice ori deținerea, fără drept, de materiale pornografice cu minori într-un sistem informatic sau un mijloc de stocare a datelor informatice, limitele de pedeapsă fiind cuprinse între 3 și 12 ani și interzicerea unor drepturi.

Recurentului inculpat i s-a aplicat pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, în condițiile în care limitele de pedeapsă se situau între 3 luni și 3 ani închisoare, ca urmare a reținerii circumstanțelor atenuante.

Constatând că infracțiunile anterior menționate au fost săvârșite în concurs real, instanța de fond a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de câte 4 ani închisoare fără a-i adăuga acestuia vreun spor de pedeapsă.

În prezent, infracțiunea de trafic de minori este incriminată în art. 211 alin. (1) C. pen., recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, limitele de pedeapsă fiind cuprinse între 3 și 10 ani închisoare și interzicerea exercitării unor drepturi.

În alin. (2) se prevede că dacă fapta a fost săvârșită în condițiile art. 210 alin. (1) sau de către un funcționar public în exercițiul atribuțiilor de serviciu, pedeapsa este cuprinsă între 5 și 12 ani închisoare și interzicerea exercitării unor drepturi.

Din analiza comparativă a celor două texte de lege, respectiv art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 și art. 211 alin. (1) și (2) C. pen., din perspectiva acuzațiilor concrete aduse inculpatului în cauză, respectiv că în cursul anului 2008, a racolat, mai multe persoane de sex feminin minore, pe care ulterior, prin amenințări și violențe le-a obligat să practice prostituția însușindu-și sumele de bani obișnuite sau profitând de alte servicii pe care le-a obținut, se constată că faptele continuă să fie incriminate în legea nouă, fiind realizată condiția continuității incriminării.

Așadar, abrogarea art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 nu echivalează cu o dezincriminare a faptei, operând de fapt o preluare a normei de incriminare în dispozițiile art. 211 alin. (1) și (2) din Noul C. pen.

De asemenea, se constată că circumstanțele atenuante reținute nu se mai regăsesc în art. 75 C. pen., legea nouă prevăzând doar circumstanțe atenuante legate de fapta comisă.

În condițiile în care limitele de pedeapsă ale infracțiunii prevăzute în C. pen., ca efect al preluării infracțiunii incriminate de legea specială, sunt mai mici, respectând principiul proporționalității, s-ar impune aplicarea minimului special prevăzut de dispozițiile legale incidente în cauză, respectiv pedeapsa de 5 ani închisoare.

Potrivit legii vechi, fapta de trafic de minori, săvârșită de recurentul inculpat constituia o unitate legală de infracțiune, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, potrivit cărora infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni. Conform art. 42 din același cod, în cazul infracțiunii continuate, pedeapsa prevăzută de lege era pedeapsa prevăzută pentru infracțiunea săvârșită la care se putea adăuga un spor de 5 ani închisoare conform art. 34 C. pen. anterior.

Potrivit legii noi, infracțiunea continuată este reglementată de dispozițiile art. 35 C. pen. în vigoare, care a introdus o condiție specială de calificare referitoare la subiectul pasiv, în sensul că infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții și împotriva aceluiași subiect pasiv, acțiuni sau inacțiuni care prezintă fiecare în parte conținutul aceleiași infracțiuni.

Având în vedere că, în raport de condițiile de existență stabilite de reglementarea nouă, pluralitatea de acțiuni în dauna unor subiecți pasivi distincți nu mai poate fi calificată ca infracțiune continuată, pentru determinarea legii mai favorabile aplicabile ansamblului de acțiuni se va compara tratamentul sancționator prevăzut de C. pen. anterior pentru infracțiunea continuată cu tratamentul sancționator prevăzut de C. pen. în vigoare pentru concursul de infracțiuni.

În cauză, condiția unicității subiectului pasiv nu este îndeplinită în ceea ce privește infracțiunea de trafic de minori existând o pluralitate de subiecți pasivi (4 părți vătămate), astfel încât corespunde unei pluralități de infracțiuni, respectiv patru infracțiuni de trafic de minori, impunându-se aplicarea a patru pedepse de câte 5 ani închisoare.

Totodată, faptele de pornografie infantilă și deținere fără drept de materiale pornografice cu minori într-un sistem informatic sunt incriminate de C. pen. sub denumirea de pornografie infantilă și prevăzută în art. 374 alin. (1) și (2) C. pen., sunt pedepsite cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

Din analiza comparativă a celor două texte de lege, din perspectiva acuzațiilor concrete aduse inculpatului în cauză, respectiv că în calculatorul personal a deținut un film ce reprezintă un act sexual cu caracter pornografic ce implică pe minora J. în vârstă de 16 ani, se constată că faptele continuă să fie incriminate în legea nouă, fiind realizată condiția continuității incriminării.

Așadar, abrogarea art. 18 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 și art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 nu echivalează cu o dezincriminare a faptei, operând de fapt o preluare a normei de incriminare în dispozițiile art. 374 alin. (1) și (2) din noul C. pen.

De asemenea, se constată că circumstanțele atenuante reținute nu se mai regăsesc în art. 75 C. pen., legea nouă prevăzând doar circumstanțe atenuante legate de fapta comisă.

În condițiile în care limitele de pedeapsă ale infracțiunii prevăzute în C. pen., ca efect al preluării infracțiunii incriminate de legea specială, sunt mai mici, respectând principiul proporționalității, s-ar impune aplicarea minimului special prevăzut de dispozițiile legale incidente în cauză, respectiv pedeapsa de 2 ani închisoare.

În continuare, prin aplicarea tratamentului sancționator prev. de art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. care impune aplicarea obligatorie a pedepsei celei mai grele și a unui spor de pedeapsă de o treime din totalul celorlalte pedepse aplicate, s-ar ajunge la o pedeapsă de circa 18 închisoare obținută prin adăugarea la pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, a unui spor de aproximativ 13 ani închisoare, reprezentând o treime din suma celorlalte pedepse (5 ani închisoare, 5 ani închisoare, 5 ani închisoare și 2 ani închisoare).

În condițiile în care legea nouă modifică atât limitele de pedeapsă prevăzute de norma de incriminare, condițiile de existență prevăzute de reglementarea nouă pentru infracțiunea continuată și concursul de infracțiuni, cât și întinderea efectelor circumstanțelor atenuante se pune problema modului în care se va face aplicarea dispozițiilor privind legea penală mai favorabilă și întrucât nu suntem în prezența unor instituții susceptibile de a funcționa autonom, aplicarea legii penale mai favorabile se face pe baza criteriului aprecierii globale.

În concluzie, va fi considerată mai favorabilă legea care în ansamblu conduce la o situație mai avantajoasă pentru inculpat și realizând o comparare a prevederilor din ambele coduri în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiții de incriminare, tragere la răspundere penală și sancționare), Înalta Curte constată că, dintre cele două legi penale succesive, cea care conduce, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru inculpat este C. pen. anterior.

Toate aceste aspecte relevă așadar în considerarea celor expuse anterior că legea penală veche este legea mai favorabilă inculpatului, neimpunându-se admiterea recursului sub acest aspect.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 218 din data de 6 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, și îl va obliga la cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat A. la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 218 din data de 6 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat A. la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 iunie 2014.

Procesat de GGC - CL