ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 139/2016

Decizia nr. 139/2016

Deliberând asupra cauzei de față, în baza lucrărilor dosarului constată următoarele;

Prin Încheierea nr. 62 din 23 octombrie 2015 Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 431 C. proc. pen. a respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Încheierii nr. 35/2015 a Curții de Apel Suceava.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a obligat contestatorul A. la plata cheltuielilor judiciare.

Pentru a dispune astfel, curtea a reținut că prin Încheierea nr. 35 din data de 17 iunie 2015 judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Suceava în baza art. 341 alin. (6) lit. a) teza finală C. proc. pen. a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva Ordonanței nr. 56/P/2015 din 04 martie 2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Suceava și a Ordonanței nr. 13/II-2/2015 din 30 martie 2015 a Procurorului șef din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Suceava, intimată fiind B.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a obligat pe petentul A. să plătească statului suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

A respins, ca nefondată, cererea formulată de intimata B., prin apărător, privind obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare.

Pentru a dispune astfel s-a reținut că prin plângerea formulată, petentul A. a criticat ordonanța din 04 martie 2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Suceava și ordonanța din 30 martie 2015 a Procurorului șef din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Suceava, intimată fiind B.

Analizând actele dosarului, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Suceava a constatat că prin ordonanța din 04 martie 215 a Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Suceava s-a dispus, în temeiul art. 314 alin. (1) lit. a) și art. 315 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., raportat la art. 16 lit. a) din C. proc. pen., art. 294 alin. (4) C. proc. pen., dispozițiile art. 46 alin. (1) din C. proc. pen., raportat la art. 63 alin. (1) C. proc. pen. și dispozițiile art. 58 alin. (2) din C. proc. pen., raportat la art. 13 alin. (4) din O.U.G. nr. 43/2002, modificată și completată:

2

din Legea nr. 78/2000 cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 297 din noul C. pen., în temeiul art. 314 alin. (1) lit. "a" și art. 315 alin. (1) lit. "b" din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. a) din noul C. proc. pen. întrucât fapta nu există.

Pentru a se dispune astfel, s-a reținut că prin ordonanța din 03 martie 2013, s-a dispus începerea urmăririi penale in rem pentru infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 297 din noul C. pen. constând în aceea că magistratul procuror I.C., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, a soluționat Dosarul penal nr. x/P/2010 și prin ordonanța din data de 17 iunie 2011 a dispus o soluție de netrimitere în judecată față de numiții C. și D., soluție netemeinică și nelegală, ca urmare a obținerii unor foloase materiale din partea celor doi.

Împotriva ordonanței sus-menționate, petentul A. a formulat plângere, care a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin ordonanța din 30 martie 2015 a Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Suceava.

Fiind nemulțumit de soluțiile dispuse în Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2015 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, petentul A. a formulat plângere în temeiul dispozițiilor art. 340 C. proc. pen.

Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Suceava, examinând actele și lucrările dosarului instrumentat de procuror, prin raportare la criticile formulate, a constatat că plângerea este neîntemeiată.

Astfel, a reținut că prin ordonanța din data de 17 iunie 2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 262 pct. 2 lit. a) și art. 11 pct. 1 lit. b), art. 10 lit. d) C. proc. pen., scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților C. și D., această soluție fiind dispusă de către intimata B., în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei.

Pentru a dispune astfel, procurorul B. a reținut, în esență, că întrucât contractul reprezintă voința reală a părților, nerespectarea clauzelor contractuale atrage după sine rezilierea acestuia și pe cale de consecință, obligarea persoanei culpabile la plata de despăgubiri care derivă tocmai din conținutul contractului, părțile având la îndemână calea acțiunii civile în justiție pentru despăgubirile justificate și pentru recuperarea sumelor datorate.

Prin ordonanța din data de 10 august 2011 a prim-procurorului adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava s-a respins plângerea formulată de către petentul A. împotriva soluției din Dosarul nr. x/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, reținându-se că soluția dată este corectă.

Prin Sentința penală nr. 145 din 12 octombrie 2011 a Judecătoriei Vatra Dornei, pronunțată în Dosarul nr. x/2011, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A., intimați fiind C. și D. și s-a menținut ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei din data de 17 iunie 2011, pronunțată în Dosarul nr. x/P/2010, menținută prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava din data de 10 august 2011, pronunțată în Dosarul nr. x/II/2/2011.

În motivarea sentinței penale sus-menționate s-a reținut, în esență, că soluția de scoatere de sub urmărire penală față de intimații D. și C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., este temeinică și legală.

Judecătorul de cameră preliminară a constatat că în cauză nu există probe privind săvârșirea de către intimata B. a infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 297 C. pen.

Împotriva acestei hotărâri petentul A. a formulat contestație în anulare.

Examinând contestația în anulare formulată de petent judecătorul de cameră preliminară al Curții de Apel Suceava a constatat că este motivată în drept pe dispozițiile art. 426 lit. a) C. proc. pen., argumentând faptul că judecata a avut loc fără citarea intimatului E., care a fost parte în dosarul penal. Judecătorul de cameră preliminară a constatat că pentru cazul invocat de către contestator, termenul de declarare a cererii este de 10 zile de la data la care s-a luat la cunoștință de hotărârea a cărei anulare se cere, iar contestația a fost formulată cu depășirea termenului legal.

Astfel, s-a reținut, în esență, că dovada de comunicare a copiei Încheierii nr. 35 din 17 iunie 2015 a fost comunicată contestatorului la data de 22 iulie 2015 ora 15:00, acesta primind-o personal, iar contestația în anulare a fost formulată la data de 5 august 2015, ultima zi în care putea fi declarată în termen fiind 3 august 2015, depășindu-se astfel termenul legal de 10 zile, prevăzut de art. 428 alin. (1) C. proc. pen.

Împotriva acestei încheieri contestatorul A. a declarat apel, apreciind că în mod greșit prima instanță a respins, ca tardiv formulată, contestația în anulare promovată.

Examinând calea de atac prin prisma dispozițiilor legale, Înalta Curte constată că este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen. "sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă".

Conform dispozițiilor art. 341 alin. (8) C. proc. pen., încheierea prin care judecătorul de cameră preliminară pronunță una dintre soluțiile prevăzute la alin. (6) și la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) și d) este definitivă.

Se observă că decizia contestată a fost pronunțată de judecătorul de cameră preliminară în calea de atac extraordinară a contestației în anulare, cale de atac atât de anulare, cât și de reformare. Contestația în anulare a fost promovată împotriva unei hotărâri date de judecătorul de cameră preliminară prin care a fost respinsă plângerea formulată în temeiul art. 340 C. proc. pen., iar potrivit art. 341 alin. (8) C. proc. pen., încheierea este definitivă, nefiind susceptibilă de a fi atacată cu o cale de atac ordinară.

Se constată că împotriva deciziei date în calea extraordinară de atac a fost declarat apel, cale de atac ordinară.

Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Dacă s-ar admite că împotriva deciziei pronunțate în calea extraordinară de atac a contestației în anulare se poate promova o cale de atac ordinară, oricare ar fi ea, contestație sau apel, atunci s-ar eluda voința legiuitorului, ajungându-se ca prin exercitarea unei căi extraordinare să poată fi apoi atacate cu apel/contestație hotărâri pentru care legiuitorul nu a prevăzut această cale de atac.

De altfel, prin Decizia nr. 5/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că hotărârea pronunțată în procedura examinării admisibilității în principiu a contestației în anulare exercitată împotriva unei sentințe pentru care nu este prevăzută o cale de atac, nu poate fi supusă apelului.

Recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Inadmisibilitatea ca sancțiune procesual penală constă în lipsirea de efecte a unui act procedural pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și a unui act prin care a fost exercitat sau se încearcă exercitarea unui drept procesual exercitat și epuizat anterior. Inadmisibilitatea operează automat și inevitabil, ori de câte ori un act procesual este lipsit de bază legală.

În materia apelului inadmisibilitatea intervine, în principal, în două situații și anume, când apelul nu este obiectiv încuviințat de lege, hotărârea atacată făcând parte din cele care nu sunt supuse niciunei căi de atac, precum și atunci când a fost declarat de o persoană care nu are calitate procesuală de a apela.

Față de cele ce preced, în temeiul art. 421 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă calea de atac formulată de contestatorul A. împotriva Încheierii nr. 62 din data de 23 octombrie 2015 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/2015.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac formulată de contestatorul A. împotriva Încheierii nr. 62 din data de 23 octombrie 2015 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/2015.

Obligă contestatorul la plata sumei de 25 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 2 februarie 2016.

Procesat de GGC - NN