ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 697/2021

Ședința publică din data de 31 martie 2021

Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 05 august 2020, pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pârâtul A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 486A din 18 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 11 august 2020, și repartizat, aleatoriu, spre soluționare completului de filtru nr. 10.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a solicitat admiterea recursului, schimbarea deciziei recurate, în sensul respingerii, pe fond, a acțiunii și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul a prezentat situația de fapt a litigiului, iar cu privire la decizia atacată a susținut că instanța de apel a interpretat greșit normele de drept material și a ignorat situația de fapt, neținând cont de înscrisurile depuse la dosar cu privire la demersurile făcute pentru întabularea construcției în cartea funciară.

Instanța de apel a reținut, în mod greșit, că, din analiza materialului administrat în cauză, pârâții nu și-au îndeplinit obligația asumată prin antecontractul de vânzare-cumpărare de a se prezenta la termenul stabilit pentru data de 31 iulie 2017, în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, neîndeplinire ce este în exclusivitate imputabilă pârâților.

Recurentul a precizat că rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, respectiv că una dintre părți nu și-a executat obligațiile ce îi revin, iar pârâții nu au putut încheia contractul de vânzare-cumpărare la termenul stabilit pentru că au fost împiedicați de respingerea dată prin încheiere de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, aspect care nu le este imputabil, în acest sens, instanța de fond și cea de apel reținând că, din actele dosarului, rezultă că pârâții au solicitat Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliară recepția documentației cadastrale a imobilului situat în Bragadiru, însă, din referatul întocmit în dosarul nr. x/21.03.2017, reiese că cererea a fost respinsă pentru că nu există limita comună cu nr. cadastral vecin 1389/1, iar nr. cadastral x iese din aliniamentul celorlalte cadastre spre strada x cu aproximativ 50 cm.

Astfel, instanțele de fond au reținut că pârâții au făcut toate demersurile cu privire la întabulare, în aceeași situație fiind mai mulți proprietari din zonă.

Recurentul a mai arătat că pe rolul instanțelor de judecată a fost înregistrat un alt dosar, având ca părți pe UAT Bragadiru și pe UAT Cornetu, obiectul fiind limita de hotar a celor două unități administrative.

Din înscrisurile depuse la dosar reiese că autorizația de construire și procesul-verbal au fost emise de Primăria Cornetu, iar terenul se află pe raza orașului Bragadiru, sens în care nu se poate retine culpa pârâtului în neîndeplinirea obligațiilor asumate prin antecontractul de vânzare-cumpărare.

În ceea ce privește obligarea pârâților la plata sumei de 96.000 euro, reprezentând dublul avansului, recurentul a susținut că instanța a făcut o greșită aplicare a legii, întrucât clauza penală nu trebuia aplicată atâta timp cât acesta nu era în culpă, întrucât a făcut toate demersurile pentru a întabula și construcția.

Recurentul a mai arătat că solicitarea rezoluțiunii antecontractului de vânzare-cumpărare de către intimații-reclamanți denotă o rea-voință din partea acestora, pentru că părțile au păstrat în permanență legătura, iar reclamanților, care aveau posesia bunului imobil de la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, li s-au adus la cunoștință demersurile pârâților efectuate la OCPI Ilfov.

Intimații-reclamanți au depus întâmpinare, prin care au invocat excepția nulității recursului, arătând că criticile formulate de recurent nu se circumscriu dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., ci vizează nemulțumirea acestuia cu privire la soluțiile pronunțate în cauză și modul în care instanțele au interpretat probele administrate; pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La 27 octombrie 2020, recurentul-reclamant, prin B., a depus note de ședință, prin care a învedrat că recursul îndeplinește condițiile de formă, prevăzute sub sancțiunea nulității, iar criticile formulate se cirscumscriu dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ.. A mai susținut că, în cauză, există și trei motive de ordine publică, respectiv:

La data de 09 noiembrie 2020, recurentul a depus răspuns la întâmpinare, prin care a soliciat respingerea excepției nulității recursului, invocată de intimați, respectiv admiterea în principiu a recursului și fixarea termenului pentru judecata acestuia.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a căii de atac.

Prin raport s-a reținut că, în opinia raportorului, recursul este formulat în termenul prevăzut de lege, este legal timbrat și îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) din C. proc. civ., sub sancțiunea nulității.

De asemenea, s-a reținut că, având în vedere prevederile art. 493 C. proc. civ., completul de filtru va dispune asupra admisibilității în principiu a recursului și va aprecia cu privire la încadrarea criticilor formulate de recurentul-pârât în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., reținându-se că intimații-reclamanți au invocat, prin întâmpinare, excepția nulității recursului.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în complet de filtru și comunicat părților la 25 ianuarie 2021, conform dovezilor aflate la filele x și 77-78.

La 2 februarie 2021, recurentul a depus punct de vedere la raport, prin care a învederat că recursul este admisibil în principiu, iar criticile formulate se circumscriu motivelor de casare expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

La data de 29 martie 2021, intimații C. și D. au depus întâmpinare, prin care au reiterat excepția nulității recursului, solicitând respingerea motivelor invocate de recurentul-pârât la data de 27 octombrie 2020, ca tardiv formulate, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 1700 RON.

Examinând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepția nulității recursului invocată de intimații-reclamanți, prin întâmpinare, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din același act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Așadar, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În cauză, prin decizia nr. 486A din 18 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul A. împotriva sentinței civile nr. 356 din 08 februarie 2019, pronunțată de Tribunalul Ilfov, reținându-se, în esență, că pârâtul nu a reușit să demonstreze impedimentul la executare (neimputabil) și nici faptul că acesta s-ar fi datorat unor probleme administrativ-teritoriale între localitățile Bragadiru și Cornetu, pârâtul fiind de drept în întârziere la momentul expirării termenului contractual, respectiv la data de 31 iulie 2017, potrivit art. 1523 alin. (1) C. proc. civ.

Prin cererea de recurs, recurentul-pârât a prezentat situația de fapt a litigiului, susținând că instanța de apel a interpretat greșit normele de drept material și a ignorat situația de fapt, întrucât nu a ținut cont de înscrisurile depuse la dosar cu privire la demersurile făcute pentru întabularea construcției în cartea funciară, fără a aduce critici de nelegalitate care să combată raționamentul instanței de apel.

Înalta Curte constată că, deși recurentul-pârât a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referirea la aceste dispoziții legale s-a efectuat strict formal, deoarece recurentul nu a indicat normele de drept material greșit aplicate sau interpretate de către instanța de apel, prin cererea de recurs acesta tinzând la o reapreciere a probatoriului administrat în cauză, aspect inadmisibil în prezenta cale de atac.

Or, interpretarea probelor administrate de către instanța de apel este o operațiune care se circumscrie aspectelor de netemeinicie a hotărârii atacate și nu se poate cenzura în recurs maniera în care instanța de apel a apreciat și evaluat probele administrate în cauză, reținerea culpei pârâtului, în calitate de promitent-vânzător, pentru neîncheierea contractului de vânzare-cumpărare la termenul stabilit de părți fiind exclusiv o chestiune de apreciere a instanței care a pronunțat hotărârea recurată.

Referitor la susținerea recurentului-pârât că, prin obligarea sa la plata sumei de 96.000 euro, reprezentând dublul avansului, instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii, deoarece clauza penală nu putea fi aplicată, întrucât acesta a efectuat toate demersurile necesare pentru întabulare, însă a fost împiedicat de motive neimputabile, respectiv de încheierea de respingere de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, Înalta Curte reține că acest motiv al recursului, astfel cum a fost susținut de către recurentul-pârât, reprezintă o critică ce vizează situația de fapt, astfel cum a fost stabilită de către instanța de apel, care nu poate face obiectul analizei în această cale extraordinară de atac, deoarece stabilirea situației de fapt este atributul instanței de fond sau de apel, din perspectiva caracterului devolutiv al apelului, iar instanța de recurs nu poate proceda la stabilirea unei noi situații de fapt.

În ceea ce privește notele de ședință depuse de recurentul-pârât la data de 27 octombrie 2020, prin care a învederat că, în cauză, există trei motive de ordine publică circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că au fost formulate cu depășirea termenului legal, deoarece potrivit art. 485 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel".

Decizia civilă nr. 486A din 18 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a fost comunicată recurentului la data de 13 iulie 2020 .

Înalta Curte reține că, raportat la data comunicării deciziei recurate, în cauză, termenul de recurs s-a împlinit la 13 august 2020, aceasta fiind data limită până la care recurentul avea posibilitatea să depună completări ale motivelor de recurs depuse inițial.

Așadar, notele de ședință depuse de recurent la 27 octombrie 2020 sunt formulate cu nerespectarea termenului legal prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ., motiv pentru care Înalta Curte nu le va analiza, întrucât recurentul a avut posibilitatea să invoce, în termenul legal, critici cu privire la faptul că decizia atacată conține motive contradictorii sau că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 1554 și art. 1538 C. civ., precum și pe cele art. 14 C. proc. civ., privind principiul contradictorialității, în sensul că nu a pus în discuția părților motivul de apel invocat din oficiu cu privire la considerentele instanței de fond.

În plus, Înalta Curte a constatat, prin raportul asupra admisibilității în principiu, că nu au fost identificate motive de ordine publică pe care instanța să le invoce din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Prin urmare, raportat la conținutul cererii de recurs deduse judecății, Înalta Curte, reține că, deși recurentul-pârât a susținut incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aceasta nu a formulat critici concrete care să poată fi circumscrise motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., partea exprimându-și nemulțumirea cu privire la modalitatea de apreciere a probelor administrate în cauză și la eficiența dată acestora de către instanța de apel, și solicitând o veritabilă restabilire a situației de fapt.

Ca atare, invocarea de către recurentul-pârât a art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este una formală, susținerile acestuia nereprezentând veritabile critici de nelegalitate a hotărârii atacate, ci vizând, în principal, situația de fapt a litigiului.

Or, în faza procesuală a recursului, nu pot fi puse în discuție și reanalizate probele administrate, recursul fiind o cale extraordinară de atac, de reformare, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună instanței examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile cazului concret dedus judecații.

Având în vedere că recurentul nu a susținut veritabile critici de nelegalitate ale deciziei atacate și că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecății nu îndeplinește cerințele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 486 alin. (3) din același act normativ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de pârâtul A. împotriva deciziei nr. 486A din 18 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Cu privire la cererea formulată de intimații C. și D. de acordare a cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat în cuantum de 1700 RON, potrivit chitanțelor seria x nr. x din 21 decembrie 2020 și seria x nr. x din 27 februarie 2021, Înalta Curte, având în vedere soluția pronunțată în cauză, în temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., va obliga pe recurentul-pârât A. la plata sumei solicitate, pe care o apreciază ca având un caracter rezonabil în raport de complexitatea cauzei și activitatea desfășurată de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâtul A. împotriva deciziei nr. 486A din 18 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă pe recurentul-pârât la plata către intimații-reclamanți C. și D. a sumei de 1700 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 martie 2021.