ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1057/2021

Ședința publică din data de 18 mai 2021

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 22.04.2015 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., recunoașterea drepturilor sale de autor asupra operei arhitecturale intitulate "C." amplasată în incinta mall-ului D.; constatarea încălcării drepturilor sale de autor asupra operei arhitecturale intitulate "C.", amplasate în incinta mall-ului D. de către pârâta B. S.R.L., prin utilizarea acestora și înregistrarea graficii și a desenelor operei reclamantei în Registrul Național de Opere administrat de ORDA; obligarea pârâtei la încetarea oricăror acte care aduc atingere drepturilor de autor ale reclamantei, inclusiv utilizarea, reproducerea, distribuirea, realizarea de opere derivate, comunicarea publică, direct sau indirect a operei, prin orice mijloace, inclusiv prin punerea operei la dispoziția publicului, astfel încât să poată fi accesată în orice loc și în orice moment ales, în mod individual, de către public a operei arhitecturale intitulate "C." și a desenelor și planșelor proiectului arhitectural al acesteia; obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata despăgubirilor morale în cuantum de 47.000 Euro, echivalentul în RON la cursul BNR la data plății.

I.2. Hotărârea pronunțată în primă instanță

Prin sentința nr. 1675 din 14.12.2016, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins ca neîntemeiată excepția lipsei de interes a reclamantei în formularea capătului unu al acțiunii, invocată de pârâtă, și a respins acțiunea, ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă, în sumă de 6.810,03 RON.

I.3. Hotărârea pronunțată în apel

Prin decizia nr. 884/20.10.2017, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 1675 din 14.12.2016 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că: a constatat că reclamanta are calitatea de autor al operei arhitecturale intitulate "C." (loc de joacă balena) amplasate în incinta mall-ului D.; a obligat pârâta B. S.R.L. la încetarea oricăror acte care aduc atingere drepturilor de autor al reclamantei, inclusiv utilizarea, reproducerea, distribuirea, realizarea de opere derivate, comunicarea publică, direct sau indirect a operei, prin orice mijloace, inclusiv prin punerea operei la dispoziția publicului, astfel încât să poată fi accesată în orice loc și în orice moment ales, în mod individual, de către public a operei arhitecturale intitulate "C." (loc de joacă balenă) și a desenelor și planșelor proiectului arhitectural al acesteia; a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 1.000 euro, echivalent în RON la data plății, cu titlu de despăgubiri morale, cu cheltuieli de judecată în primă instanță și în apel.

Împotriva deciziei menționate, a declarat recurs pârâta B. S.R.L..

I.4. Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs

Prin decizia nr. 4185 din 04.12.2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 884A din 20 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

I.5. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, în rejudecare

Prin decizia nr. 206/A din 04.03.2020, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul formulat reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 1675 din 14.12.2016 a Tribunalului București, secția a III-a civilă.

Prin aceeași decizie, apelanta a fost obligată să plătească intimatei suma de 9.914 RON cu titlu de cheltuieli de judecată aferente judecării cauzei în apel și recurs.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei sus-menționate, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs.

II.1. Motivele de recurs

Prin cererea de recurs, recurenta a invocat incidența dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., susținând, următoarele:

- decizia instanței de apel este contradictorie, în sensul în care deși motivele de apel au fost găsite parțial fondate, s-a dispus respingerea apelului ca nefondat, iar, pe de altă parte, instanța a precizat că trebuie determinată existența și întinderea datoriei de plată ce incumba apelantei;

- decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, în ceea ce privește respingerea capătul doi al cererii de chemare în judecată prin care a solicitat să se constatate încălcarea drepturilor de autor asupra operei arhitecturale intitulată "C." amplasată în incinta mall-ului D. de către pârâta B. S.R.L. prin utilizarea acestora și înregistrarea graficii și a desenelor operei reclamantei în Registrul Național de Opere administrat de ORDA;

- calificarea ca fiind o operă comună de către instanța de apel, impunea în mod judicios o analiză și o motivare cu privire la respingerea ca nefondat a capătului doi al cererii de chemare în judecată;

- stabilirea în mod unilateral de către instanța de apel, că o constatare a calității de operă comună nu corespunde finalității demersului procesual al reclamantei, nu poate conduce în mod implicit la constatarea neîncălcării drepturilor acesteia prin înregistrarea în mod exclusiv de către pârâtă la ORDA a drepturilor asupra operei comune;

- instanța de apel trebuia, în virtutea rolului sau activ, ca pe lângă aplicarea dispozițiilor art. 22 alin. (6) C. proc. civ. să facă și aplicarea dispozițiilor art. 22 alin. (2) si (4) C. proc. civ. prin care judecătorul putea solicita explicații părților chiar dacă nu erau menționate în cerere, precum și să dea sau să restabilească calificarea juridică a faptelor deduse judecății și nu doar să indice limitele cu care aceasta a fost investită și să califice opera ce face obiectul litigiului, ca fiind una comună;

- nu a existat o creație intelectuală originală a intimatei-pârâte, aceasta nu a proiectat singură design-ul locului de joacă, motiv pentru care nu sunt îndeplinite condițiile invocate de intimata-pârâtă referitoare la drepturile de autor exclusive asupra modului de amenajare a locului dejoacă;

- în ciuda celor reținute cu privire la determinarea certă a schitelor și desenelor ce au stat la baza proiectului arhitectural aparținând reclamantei, instanța de apel a indicat în mod corect temeiul legal pentru constatarea calității de autor a reclamantei asupra unei opere arhitecturale;

- reținând caracterul de operă comună, instanța de apel, în temeiul dispozițiilor art. 12 și art. 13 din Legea nr. 8/1996 trebuia să constate încălcarea drepturilor de autor aparținând reclamantei prin înregistrarea si utilizarea operei în mod exclusiv de către pârâtă, neavând nicio importanță existența sau inexistența în petitul cererii a unei constatări privind coproprietatea operei, aspect ce nu îi poate conferi intimatei drepturi exclusive de înregistrare și folosire a operei comune;

În ceea ce privește fapta ilicită, instanța de apel în mod greșit a pronunțat hotărârea cu încălcarea dispozițiilor art. 1349 C. civ.

II.2. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, conform facturii atașate la întâmpinare.

Recurenta-reclamantă nu a depus răspuns la întâmpinare.

II.3. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 06 aprilie 2021, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 206/A din data de 4 martie 2020 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă și a fixat termen de judecată la data de 18 mai 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, prin raportare la actele și lucrările dosarului, precum și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează.

Într-un prim motiv de recurs, recurenta-reclamantă susține, pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., că decizia recurată cuprinde motive contradictorii, în ceea ce privește pretenția sa principală cu privire la constatarea calității de autor, întrucât instanța de apel, deși ar fi constatat parțial fondate motivele de apel, prin decizia recurată s-a confirmat respingerea cererii cu acest obiect; în baza aceluiași motiv de casare, recurenta susține și nemotivarea soluției sub aspectul cererii formulate în contradictoriu cu Oficiul Român pentru Drepturile de Autor.

Înalta Curte apreciază că succesiunea și conținutul argumentelor recurentei în dezvoltarea criticilor încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 atrag însă necesitatea evaluării criticilor și pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., astfel cum se va arăta.

Se reține că prin primul capăt de cerere, reclamanta a solicitat constatarea calității sale de autor asupra operei arhitecturale intitulate "C.", amplasată în incinta Mall D., fără însă a preciza întinderea drepturilor revendicate.

Această imprecizie a cererii de chemare în judecată, precum și pentru celelalte motive arătate în decizia Înaltei Curți, a determinat casarea dispusă în recurs, în primul ciclu procesual.

Curtea de apel, în rejudecare, pe baza motivelor prezentate în cererea introductivă, cu respectarea dispozițiilor art. 501 din C. proc. civ., dar și cu observarea cererii precizatoare depuse de reclamantă la 12.06.2015, a reținut că pretenția finală pe care reclamanta a formulat-o a privit cererea de a se constata calitatea sa de titular exclusiv al dreptului de autor asupra întregului proiect arhitectural rezultat (structura metalică în formă de balenă și amenajarea interiorului acestei structuri pentru locuri de joacă).

Constatându-se, pe baza materialului probator administrat în cauză, că între părți nu este contestat faptul că proiectul balenei (învelișul exterior) aparține reclamantei, instanța de apel a clarificat, într-o corectă exercitare a rolului activ, în limitele stabilite prin dispozițiile art. 22 alin. (2), (4) și (6) din C. proc. civ., obiectul pretenției deduse judecății în primul capăt de cerere - constatarea calității reclamantei de autor exclusiv asupra interiorului structurii metalice în formă de balenă.

În aceste condiții, Înalta Curte observă că în mod legal cererea dedusă judecății a fost evaluată de instanța de apel pe temeiul art. 7 lit. g) din Legea nr. 8/1996, potrivit cărora:

"Constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creație intelectuală în domeniul literar, artistic sau științific, oricare ar fi modalitatea de creație, modul sau forma de exprimare și independent de valoarea și destinația lor, cum sunt: (...)

g) operele de artă grafică sau plastică, cum ar fi: operele de sculptură, pictură, gravură, litografie, artă monumentală, scenografie, tapiserie, ceramică, plastica sticlei și a metalului, desene, design, precum și alte opere de artă aplicată produselor destinate unei utilizări practice."

Ca atare, critica recurentei-reclamante prin care tinde a imputa curții de apel că nu a reținut calitatea sa de coautor asupra amenajării interiorului locului de joacă în cadrul structurii metalice sub formă de balenă, nu corespunde limitelor în care aceasta și-a formulat și susținut pretențiile deduse judecății, fiind străină de finalitatea urmărită prin cererea introductivă și precizarea de acțiune, anterior arătate.

Înalta Curtea constată însă că în cuprinsul considerentelor deciziei recurate, instanța de apel a precizat explicit că nu se poate reține calitatea de autor exclusiv a reclamantei asupra structurii interioare a proiectului loc de joacă (obiectul învestirii instanței), întrucât "juridic, dreptul de autor asupra structurii interioare a locului de joacă aparține ambelor părți".

Se apreciază că un asemenea considerent are valoare decisivă, fiind înzestrat, la rândul său, cu autoritate de lucru judecat, potrivit dispozițiilor art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât este de natură a susține în mod nemijlocit soluția pronunțată, deoarece curtea de apel a motivat că nu se poate admite cererea de constatare a calității reclamantei de autor exclusiv pentru interiorul amenajat al locului de joacă, întrucât există un coautorat asupra structurii interiorului balenei - drepturile de autor aparținând atât reclamantei, cât și pârâtei, fără a se putea stabili proporția contributivă a fiecăreia dintre părți, în absența învestirii instanței cu o atare cerere.

În acest context, Înalta Curte reține că soluția pronunțată reflectă respectarea dispozițiilor art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., normă de esență în conturarea principiului disponibilității părților în procesul civil, fiind în acord și cu limitele devoluțiunii în calea devolutivă de atac, astfel cum acestea sunt reglementate de art. 476 alin. (1), art. 477 alin. (1) și art. 478 din C. proc. civ., dispoziții legale care constituie aplicații particulare, în apel, ale aceluiași principiu fundamental al procesului civil.

Contrar celor susținute de recurentă (în sensul că instanța de apel în mod unilateral a stabilit că o constatare a calității de operă comună nu corespunde finalității demersului procesual al reclamantei), Înalta Curte constată că această concluzie a instanței de apel corespunde obligației legale a judecătorului de a pronunța în cauză soluția ce decurge din aplicarea normelor legale incidente, potrivit celor prevăzute, între altele, de art. 22 alin. (1) din C. proc. civ.: "(1) Judecătorul soluționează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile."

Drept urmare, se constată că în stabilirea neconcordanței dintre finalitatea demersului inițiat de reclamantă și scopul către care aceasta tindea în apel, în sensul schimbării în calea de atac a cauzei juridice a cererii de chemare în judecată, a ținut de o apreciere a instanței de apel, realizată în aplicarea unor norme procedurale imperative.

În acest sens, Înalta Curte constată, din perspectivă procedurală, că în mod corect soluția pronunțată în rejudecarea apelului confirmă soluția de respingere a primului capăt de cerere, întrucât, absența învestirii primei instanțe cu o astfel de pretenție, potrivit celor deja arătate, nu permitea instanței de apel pronunțarea, prin dispozitivul deciziei, în sensul constatării calității de coautor a reclamantei, împreună cu pârâta, asupra ansamblului amenajării cu locuri de joacă a interiorului structurii metalice sub formă de balenă.

Așa fiind, se apreciază că analiza anterior redată a curții de apel nu reflectă contradicții în motivarea soluției pronunțate, întrucât considerentul prin care curtea de apel a reținut caracterul fondat al unora dintre criticile reclamantei în apel, au fost subsumate demonstrării netemeiniciei pretenției privind dreptul de autor exclusiv al reclamantei asupra interiorului ansamblului, de natură a susține concluzia coautoratului asupra obiectului dreptului de autor, care însă nu a făcut obiectul învestirii instanței.

Totodată, se reține că instanța de apel nu a analizat ca o veritabilă pretenție dedusă judecății cele susținute de către reclamantă prin notele scrise depuse în rejudecare, prin care tindea la modificarea cadrului procesual stabilit la prima instanță, în condițiile în care a afirmat că opera a fost elaborată în comun, având în vedere interdicția imperativă stabilită prin dispozițiile art. 478 alin. (3) din C. proc. civ. de a se formula pretenții noi, precum și de a se schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată.

Având în vedere că reclamanta a solicitat în fața primei instanțe constatarea calității de autor exclusiv, pretenție susceptibilă de evaluare pe temeiul art. 7 lit. g) din Legea nr. 8/1996, afirmarea calității de coautor în calea de atac, pretenție supusă, din punct de vedere al dispozițiilor de drept substanțial, normei de la art. 5 din Legea nr. 8/1996, reprezenta o manifestare de voință în sensul schimbării cauzei cererii de chemare în judecată, interzisă de prevederile art. 478 alin. (3) din C. proc. civ.

Contrar celor susținute de recurentă prin motivele de recurs, Înalta Curte apreciază că nici dispozițiile art. 478 alin. (4) din C. proc. civ. nu constituiau un remediu procesual potrivit finalității urmărite de reclamantă, întrucât explicațiile sau precizările care sunt îngăduite părților în calea devolutivă de atac prin această normă de procedură, nu pot depăși cererile și apărările adresate primei instanțe, acestea putând doar să expliciteze, să lămurească ori să clarifice pretențiile implicite din cererile și apărările formulate, de asemenea, la prima instanță; de altfel, se poate observa că regula aici analizată este plasată în economia art. 478 din C. proc. civ. și constituie un instrument legal pentru conturarea limitelor devoluțiunii în apel, determinate de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță - tantum devolutum quantum iudicatum.

În acest sens s-a pronunțat instanța supremă în procedura hotărârii prealabile prin Decizia nr. 28/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în M. Of. nr. 772 din 16 octombrie 2015.

Totodată, aceeași recurentă pretinde că instanța de apel nu a motivat soluția dată capătului de cerere prin care a solicitat să se constatate încălcarea drepturilor de autor asupra operei arhitecturale intitulate "C.", amplasată în incinta mall-ului D. de către pârâta B. S.R.L., prin utilizarea acestora și înregistrarea graficii și a desenelor operei reclamantei în Registrul Național de Opere administrat de ORDA.

Înalta Curte constată că o atare susținere nu este corespunzătoare considerentelor deciziei recurate, întrucât curtea de apel a confirmat în mod explicit soluția și asupra celui de-al doilea capăt de cerere, în condițiile în care a apreciat că cererea de chemare în judecată a fost respinsă în mod întemeiat în integralitatea ei. În plus, s-a reținut că nu se poate constata "vreo încălcare a unui drept de autor exclusiv al apelantei-reclamante, iar înregistrarea structurii interioare a balenei (loc de joacă) la ORDA, nu este un fapt ilicit și nici nu are vreo valoare constitutivă."

Se apreciază că această motivare corespunde exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. în ceea ce privește confirmarea soluției primei instanțe și în privința celui de-al doilea capăt de cerere, cerere accesorie, de altfel, de vreme ce analizarea ei pe fond era subordonată premisei admiterii primului capăt de cerere, astfel cum reclamanta l-a formulat și precizat la prima instanță; aceeași este situația și pentru solicitarea de obligare a pârâtei la plata de daune morale, obiect al celui de-al treilea capăt de cerere.

Analizând această critică și pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se constată că instanța de apel în mod legal a reținut lipsa caracterului constitutiv de drept de autor pentru înregistrarea efectuată de către pârâtă la ORDA, în Registrul Național de Opere, a structurii interioare a balenei (loc de joacă), apreciind că o atare conduită nu are caracter ilicit.

Curtea de apel a reținut că pârâta, coautor al operei menționate, prin înregistrarea solicitată la ORDA și-a conservat un minim probatoriu în disputa juridică cu reclamanta, având în vedere nefinalizarea raporturilor contractuale dintre părți în legătură cu amenajarea interioară a spațiului loc de joacă, în condițiile în care, pe de o parte, reclamanta a negat drepturile pârâtei, iar, pe de altă parte, pârâta a susținut că reclamanta nu i-a achitat serviciile prestate în baza contractului.

Înalta Curte constată că această dezlegare reprezintă o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 148 alin. (1) și (2) din Legea nr. 8/1996, potrivit cărora:

"(1) În vederea înregistrării, ca mijloc de probă, a operelor realizate în România, se înființează Registrul Național de Opere, administrat de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor. Înregistrarea este facultativă și se face contra cost, potrivit normelor metodologice și tarifelor stabilite prin hotărâre a Guvernului.

(2) Existența și conținutul unei opere se pot dovedi prin orice mijloace de probă, inclusiv prin includerea acesteia în repertoriul unui organism de gestiune colectivă."

Totodată, se apreciază că în mod nefondat recurenta-reclamantă învederează, prin motivele de recurs, că, în considerarea constatării caracterului de operă comună, instanța de apel era ținută a face aplicarea dispozițiilor art. 12 și 14 din Legea nr. 8/1996, în sensul că trebuia să constate că prin simpla înregistrare a operei de către pârâtă în mod exclusiv la ORDA, au fost încălcate propriile sale drepturi de coautor al operei.

O atare susținere nu corespunde realității juridice din dosar, întrucât constatarea calității părților de coautori asupra operei (amenajarea interioară a structurii metalice tip balenă - loc de joacă) pe calea considerentelor deja enunțate, nu se substituie unei analize pe fond cu privire la constatarea calității părților de coautori, pentru a se putea susține că este clarificat pe deplin regimul juridic al operei comune, proporția contribuției fiecăreia, eventuala calitate de autor principal etc., o astfel de analiză putând fi realizată doar într-un cadru procesual adecvat.

Or, curtea de apel a stabilit în mod corect că lipsește o învestire a instanței cu o astfel de cerere și că nu va proceda la determinarea cotei de contribuție a părților la crearea ansamblului interior al locului de joacă, la stabilirea calității de autor principal etc.

Reiterând, și în contextul analizei prezentului motiv de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., argumentul prin care s-a demonstrat intenția de schimbare în apel a cauzei juridice a cererii de chemare în judecată (analiză circumscrisă motivului de casare de la pct. 5), Înalta Curte reține că cererea în constatarea calității de coautori ar fi trebuit întemeiată pe prevederile art. 5 din Legea nr. 8/1996, cerere care ar fi antrenat consecința analizării regimului juridic de exploatare a operelor comune stabilit, în principal, prin norma menționată.

În sfârșit, nici criticile privind greșita aplicare a dispozițiilor art. 1349 și urm. din C. civ. nu pot fi primite, având în vedere că acesta nu constituie temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, pretinsele încălcări ale dreptului de autor fiind analizate, în contextul legii speciale, în principal, în baza prevederilor art. 139 și urm. din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte urmează a înlătura ca nefondate motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., astfel încât, în aplicarea prevederilor art. 497 rap. la art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă.

La solicitarea intimatei-pârâte, în temeiul art. 451 și urm. din C. proc. civ., se va dispune obligarea recurentei-reclamante la plata sumei de 2.036,17 RON reprezentând cheltuieli de judecată efectuate de aceasta în prezentul recurs, conform dovezilor de la dosar .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 206/A din data de 4 martie 2020 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Obligă pe recurenta-reclamantă A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.036,17 RON către intimata-pârâtă B. S.R.L.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 mai 2021.