ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1974/2020

Ședința publică din data de 14 octombrie 2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 17.12.2018 pe rolul Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă sub nr. x/2018, reclamantul A., prin mandatar B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. - SOCIETATE DE ASIGURARE-REASIGURARE S.A. și terțul intervenient D., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 500.000 RON, cu titlu de daune morale și plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 44 din 15 aprilie 2019, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2018, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., prin mandatar B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta C. - SOCIETATE DE ASIGURARE-REASIGURARE S.A. și cu terțul intervenient D. și a fost obligată pârâta C. - SOCIETATE DE ASIGURARE-REASIGURARE S.A. la plata sumei de 50.000 RON, cu titlu de daune morale către reclamant și la plata sumei de 100 RON cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 902 din 27 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de reclamantul A. și de pârâta SOCIETATEA DE ASIGURARE-REASIGURARE C. S.A. împotriva sentinței civile nr. 44 din 15 aprilie 2019, pronunțate de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata-intervenientă D.. A fost respinsă cererea privind cheltuielile de judecată.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a declarat recurs.

Un prim motiv de recurs invocat de recurentul-reclamant vizează faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În acest sens, recurentul-reclamant susține că decizia atacată conține o motivare sumară, fără ca instanța de apel să se fi aplecat asupra tipicității speței, încălcând dispozițiile Înaltei Curți de Casație și Justiție și neprocedând la o nouă judecată a cauzei, astfel cum dispune caracterul devolutiv al apelului.

Arată recurentul-reclamant că instanțele de fond trebuia și erau datoare să se aplece cu o mai mare însemnătate asupra situației sale particulare, să aprecieze cuantumul daunelor morale prin prisma criteriilor statuate de către doctrină și practică și nu în ultimul rând să se raporteze și la dispozițiile legale în materia acordării daunelor morale și anume dispozițiile art. 49 alin. (2) lit. d), care prevăd că daunele morale se acordă conform legii și jurisprudenței în materie.

Recurentul-reclamant expune istoricul accidentului din data de 18.08.2017, precum și leziunile produse de acesta, susținând că suferințele fizice suportate imediat, dar și vreme de câteva luni după eveniment au fost de intensitate ridicată și că a fost nevoit să treacă printr-o intervenție chirurgicală, să urmeze tratament cu antibiotic, antialgice, anticoagulante, antisecretorii gastrice, acuzând durere ce persistă și la acest moment.

Arată, de asemenea, că în perioada în care s-a aflat sub tratament, în perioada îndelungă de recuperare, a fost în imposibilitate de a-și asigura cele necesare, a avut nevoie de ajutorul unor terțe persoane/membrii familiei sale, fapt ce i-a produs un sentiment de inutilitate și frustrare, neputând să se bucure de viață, astfel cum se întâmpla înaintea accidentului.

Potrivit recurentului-reclamant, din succinta motivare a deciziei criticate nu reiese ce criterii a au fost avute în vedere la evaluarea prejudiciului nepatrimonial și deși s-a depus la instanța de fond jurisprudență, conform dispozițiilor art. 49 alin. (2) lit. d), aceasta nu a fost avută în vedere, despăgubirile acordate situându-se mult sub pragul jurisprudenței și cu încălcarea deciziei nr. 130 din 23.01.2019, pronunțată de secția I Civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Recurentul-reclamant arată că instanța a reținut în considerente aspecte medicale reluate din certificatele medico-legale, nu a procedat la analizarea prejudiciului în integralitatea sa, respectiv atât în ceea ce privește suferința fizică concretizată în numărul semnificativ de zile de îngrijiri medicale și numărul de intervenții chirurgicale suportate, cât și raportat la prejudiciul social, familial și estetic.

Astfel, potrivit recurentului-reclamant, criteriul numărului zilelor de îngrijiri medicale necesare pentru refacere nu constituie în sine un element de calcul al prejudiciului moral, căci alături de acest element trebuie avute în vedere și suferințele încercate de persoana vătămată, de constrângerile impuse de refacerea sa, raportat la modul de viață avut anterior producerii faptei ilicite, de modul în care aceasta s-a refăcut și dacă aceasta continuă să aibă infirmități permanente sau temporare, precum și de suferințele fizice și psihice pe care victima le-a suferit.

Arată că în legătură cu cuantumul daunelor morale, jurisprudența în materie a reținut că, la stabilirea acestora, trebuie avut în vedere, pe de o parte, prejudiciul nepatrimonial ireparabil cauzat pe plan psihic, dar și consecințele pe plan social, profesional și familial și că, în acest sens, a depus la dosarul cauzei, încă din faza fondului, raportul de evaluare psihologică din data de 18.11.2017, fiind diagnosticat cu stres posttraumatic, fiind constatate și tulburări ale memoriei, gândirii și dispoziției.

Potrivit recurentului-reclamant, accidentul a determinat o modificare a nivelului calității vieții sale, astfel cum rezultă din expertiza medico-legală, consecințele de ordin medical pe care trebuie să le suporte în viitor fiind permanente și calitatea vieții diminuată.

Astfel, având în vedere numărul de zile de îngrijiri medicale, afecțiunile suferite și faptul că nu este recuperat nici la acest moment, consideră că instanța nu a apreciat în mod corect asupra cuantumului despăgubirilor morale.

Un al doilea motiv de recurs îl constituie cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant arătând că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Arată, în acest sens recurentul-reclamant susține că instanța a reținut incidența instituției îmbogățirii fără justă cauză, fără a menționa în ce măsură această instituție este aplicabilă în cauză, pe cale de consecință, hotărârea recurată fiind dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1387 C. civ., ale art. 49 alin. (1) și ale art. 74 alin. (2) din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011.

Instanța de apel și prima instanță au acordat, în opinia recurentului-reclamant, o despăgubire redusă, raportat la prejudiciul suferit de către victima accidentului, încălcând normele care reglementează repararea integrală a prejudiciului, ori o reparare parțială, fapt ce determină o încălcare a legii în această materie.

În ceea ce privește susținerea că suma solicitată cu titlu de daune morale ar constitui o îmbogățire fără justă cauză, nu își găsește, potrivit recurentului-reclamant, suport legal, pretențiile sale având o cauză justă, izvorând din necesitatea reparării prejudiciului cauzat acestuia de către terțul intervenient.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare.

Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost efectuat și comunicat părților, pentru a depune puncte de vedere.

Recurentul-reclamant a depus punct de vedere cu privire la raport.

Analizând recursul declarat de recurentul-reclamant sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 499 din același cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale textului legal mai sus arătat, cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligații nefiind îndeplinite de către recurent.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. "Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", art. 489 alin. (2) din același Cod prevăzând că sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Așa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, în condițiile în care și sub imperiul vechii legi de procedură sancțiunea nulității exista și era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel.

Argumentele recurentului-reclamant în susținerea motivelor de recurs întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. vizează aspecte de netemeinicie, acesta expunând situația de fapt și făcând trimitere la mijloacele de probă administrate și la modul de interpretare a probelor de către instanța de apel.

Astfel, în ceea ce privește motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu toate că se afirmă că hotărârea instanței de apel este lipsită de motivare efectivă sau că are o motivare străină de natura cauzei, aceste afirmații sunt pur formale, recurentul-reclamant readucând în discuție modul în care instanța de apel a interpretat probatoriul și exprimându-și nemulțumirea față de cuantumul despăgubirilor morale.

În susținerea motivului de recurs reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant nu precizează de ce este greșit raționamentul instanței de apel, invocarea încălcării dispozițiilor art. 1387 C. civ., ale art. 49 alin. (1) și ale art. 74 alin. (2) din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011 fiind formală.

Se tinde, așadar, la o cenzurare a aprecierii date de instanță mijloacelor de probă și la o nouă judecată a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

Recurentu-reclamant tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced și având în vedere că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 902 din 27 noiembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 902 din 27 noiembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 octombrie 2020.