Decizia nr. 2667/2020 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 286/2018 a Tribunalului Brașov

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la 18 ianuarie 2018, reclamantele A. și B., reprezentate legal de C. și D., au chemat în judecată pârâții Ministerul Mediului, E. și Pescarilor Sportivi Brașov, Regia Națională a Pădurilor prin Direcția Silvică Brașov și Municipiul Făgăraș prin primar, solicitând instanței să dispună obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 500.000 RON, reprezentând despăgubiri cu titlu de daune morale în favoarea reclamantei A. și a sumei de 200.000 RON în favoarea reclamantei B..

Sentința pronunțată de Tribunalul Brașov: Prin sentința civilă nr. 286/S din 28 decembrie 2018, Tribunalul Brașov a respins acțiunea civilă formulată de reclamantele A. și B., prin reprezentanți legali C. și D. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Mediului, E. și Pescarilor Sportivi Brașov, Regia Națională a Pădurilor prin Direcția Silvică Brașov și Municipiul Făgăraș prin Primar. A obligat pe reclamante să plătească pârâtului Municipiul Făgăraș suma de 17.850 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. Cheltuielile de judecată avansate de stat cu titlul de ajutor public judiciar acordat reclamantelor au rămas în sarcina acestuia.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București: Prin decizia civilă nr. 617/Ap din 13 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă a fost admis, în parte, apelul declarat de reclamantele A. prin C. și D., B. prin C. și D. împotriva sentinței civile nr. 286/S/28.12.2018 pronunțate de Tribunalul Brașov, secția I civilă, pe care o schimbat-o, în sensul că a admis în parte acțiunea formulată de reclamantele A. prin C. și D., B. prin C. și D., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Mediului și Municipiul Făgăraș prin primar. A obligat pârâții să plătească în solidar reclamantei A. suma de 75.000 RON daune morale și reclamantei B. suma de 20.000 RON daune morale. A obligat pârâții să plătească reclamantelor suma de 7.100 RON cheltuieli de judecată la fond și în apel și să plătească către stat suma de 4.502,5 RON taxa de timbru, celelalte cheltuieli privind taxa de timbru rămânând în sarcina statului. A respins restul pretențiilor și a menținut celelalte dispoziții.

Calea de atac formulată: Împotriva deciziei pronunțate de curtea de apel, pârâții Ministerul Mediului și Municipiul Făgăraș prin Primar au declarat recurs. Recursul declarat de pârâtul Ministerul Mediului a fost întemeiat în drept pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătându-se în principal că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a normelor de drept material, având în vedere faptul că Ministerul Mediului nu are calitate procesuală pasivă în litigiul dedus judecății. Instanța de apel, în mod eronat, a respins apelul declarat în cauză pe motiv că recurentului îi revine controlul și supravegherea urșilor întrucât pârâtul Ministerul Mediului are doar posibilitatea legală de a acorda, în anumite condiții, derogări de la interzicerea vânării urșilor, însă nu intră în competența sa controlul și supravegherea efectivă a acestor animale sălbatice. A mai susținut că, în mod eronat, instanța de apel a considerat că pârâtul Ministerul Mediului trebuie să plătească despăgubirile pentru prejudiciile cauzate integrității umane, în raport de prevederile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 407/2006, actualizată cu modificările și completările ulterioare, întrucât calitatea de administrator al fondului cinegetic, conform prevederilor art. 1 lit. a) din Legea nr. 407/2006 aparține, exclusiv, Ministerului Apelor și Pădurilor. Astfel, autoritatea publică centrală răspunde de vânătoare și asigură administrarea faunei cinegetice și, prin urmare, Ministerul Apelor și Pădurilor deține calitatea de administrator al fondului cinegetic, în temeiul prevederilor H.G. nr. 20/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apelor și Pădurilor, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit art. 1 alin. (2) din acest act normativ, Ministerul Apelor și Pădurilor își desfășoară activitatea în următoarele domenii: planificare strategică, managementul fondului forestier și cinegetic, gospodărirea apelor, hidrologie, hidrogeologie, protecția, conservarea și refacerea capitalului natural din domeniul apelor și pădurilor. Modalitatea de acordare a despăgubirilor pentru daunele produse de animalele de interes cinegetic este reglementată expres prin dispozițiile H.G. nr. 1679/2008 privind modalitatea de acordare a despăgubirilor prevăzute de Legea nr. 407/2006. Or, Ministerul Mediului poate acorda despăgubiri numai în baza dispozițiilor art. 13 din Legea nr. .407/2006 și numai după demararea și finalizarea procedurii de autoritățile teritoriale competente prevăzute în H.G. nr. 1679/2008, actualizată. Recurentul-pârât a mai arătat că animalele sălbatice care trăiesc în libertate în parcurile de vânătoare fac parte din fondul cinegetic al României, fiind vorba de animale sălbatice de interes vânătoresc, iar conform art. 1 lit. a) din Legea nr. 407/2006, administrator este autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare și asigură administrarea fondului cinegetic, Ministerul Apelor și Pădurilor. Potrivit art. 1 lit. p) din acest act normativ, gestionar este persoana juridică română care a fost licențiată în condițiile legii, căreia i se atribuie în gestiune fauna de interes cinegetic din cuprinsul unui fond de vânătoare, în speță, asociațiile vânătorești legal constituite în România. Astfel, principala atribuție a gestionarilor și administratorului fondului de vânătoare este de a asigura protecția faunei de interes cinegetic, elaborând strategia privind fondul cinegetic al României. În speță, se pune problema producerii unui prejudiciu prin vătămarea integrității persoanei de un animal menționat în Anexa nr. 2, neexistând o reglementare sau o procedură special și, ca atare, se impune aplicarea dispozițiilor generale cu privire la răspunderea obiectivă pentru prejudiciile produse de animale, reglementată de art. 1375- art. 1380 C. civ. Proprietarul unui animal sau cel care se servește de el răspunde, independent de orice culpă, de prejudiciul cauzat de acesta, chiar dacă a scăpat de sub paza sa. Calitatea de paznic juridic al animalelor sălbatice care trăiesc în perimetrul unui fond de vânătoare revine gestionarilor fondurilor de vânătoare, respectiv organizațiilor vânătorești legal constituite din România. În acest context, reclamanții au dreptul să ceară repararea prejudiciului, în baza dispozițiilor art. 1375 C. civ., de la păzitorul juridic al animalului, iar Ministerul Mediului nu are această calitate, nefiind proprietarul animalului și neavând nici calitatea de administrator sau de gestionar al fondului de vânătoare. Paza animalelor enumerate în Anexa nr. 2 revine gestionarului fondului de vânătoare și se desfășoară sub coordonarea administratorului, în speță, E. și Pescarilor Sportivi Brașov, respectiv Ministerul Apelor și Pădurilor. E. și Pescarilor Sportivi și Ministerul Apelor și Pădurilor (succesorul în drepturi și obligații pe parte de silvicultură al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor), au atribuții proprii de pază, control, supraveghere și răspund, în anumite condiții, pentru prejudiciile rezultate în contextul administrării. Concluzionând, recurentul-pârât a arătat că instanța de apel sa aplicat grești normele de drept material, stabilind culpa Ministerului Mediului în litigiul dedus judecății, fără a lua în considerare prevederile legale anterior menționate. Recursul declarat de pârâtul Municipiul Făgăraș a fost întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ. În cuprinsul motivelor de recurs, recurentul-pârât a arătat că în mod greșit instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 22 alin. (3) și alin. (4) C. proc. civ., schimbând temeiul juridic al acțiunii, indicat în mod greșit de reclamante, deși reclamantele au fost reprezentate în cauză prin avocat. Procedând astfel, instanța a încălcat principiul disponibilității prevăzut de art. 9 alin. (2) C. proc. civ., depășind cadrul procesual tranșat de reclamante prin cererile și apărările formulate. Instanța este ținută de cauza cererii de chemare în judecată, în sensul că nu ar putea să schimbe, peste voința reclamantului, fundamentul cererii formulate. Referirea pe care au făcut-o apelantele, direct în apel, la art. 63 alin. (1) lit. d) și alin. (5) lit. b) din Legea nr. 215/2001 a fost preluată de curtea de apel, care a aplicat textul de lege neinvocat la fond de reclamante, ajungând la concluzia că Primarul avea obligația de a lua toate măsurile necesare pentru prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență, deși nu se observă că Primarul nu este parte, nefiind chemat în judecată. A arătat, de asemenea, că instanța de apel a soluționat cauza aplicând în mod greșit normele de drept material privind incidența instituției răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1375 C. civ., a normelor prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 407/2006 și a art. 1 din H.G. nr. 19/2017, art. 63 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 215/2001 - în aprecierea că pârâții Ministerul Mediului și Municipiul Făgăraș au calitate procesuală pasivă în cauză, cât și a art. 13 din Legea nr. 407/2006 și a art. 1382 C. civ. privind atragerea răspunderii solidare a pârâtelor. În ceea ce privește greșita aplicare a art. 63 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 215/2001, instanța de apel a concluzionat că Primarul ar fi avut anumite obligații, deși în argumentare a făcut referire la Municipiul Făgăraș - persoane juridice distincte. Recurentul-pârât a arătat, de asemenea, că Legea nr. 407/2006 nu este aplicabilă în cauză întrucât reglementează exclusiv repararea pagubelor cauzate de către animalele sălbatice culturilor agricole, silvice și animalelor domestice, nu și omului. Chiar și în situația în care această lege ar fi aplicabilă speței, Municipiul nu ar avea calitate procesuală pasivă întrucât art. 3 din Legea nr. 407/2006 coroborat cu Anexa 2 prevede că răspunderea revine autorității publice centrale care răspunde de protecția mediului. Nici art. 1375 C. civ. nu este aplicabil în speță - a stabili domeniul de aplicare a răspunderii întemeiate pe acest text de lege, înseamnă a determina care sunt animalele în privința cărora se aplică acest text de lege, precum și ce persoane sunt ținute să răspundă pentru prejudiciile cauzate de animalele respective. Acest articol nu se aplică în privința animalelor sălbatice aflate în stare de libertate. Admițând apelul, instanța nu a motivat care anume obligații prevăzute de lege nu au fost respectate de către fiecare pârâtă, obligații de natură a atrage răspunderea delictuală a acestora. Referirea pe care o fac reclamantele, direct în apel, la art. 63 alin. (1) lit. d) și alin. (5) lit. b) din Legea nr. 215/2001 și pe care instanța de apel își întemeiază motivarea deciziei, în justificarea calității procesuale pasive a Municipiului Făgăraș, se referă la situațiile de urgență. Apariția unui animal sălbatic în municipiu nu este o situație de urgență în sensul legii, nejustificând amploarea și intensitatea cerută de lege, ci este un caz fortuit. Recurentul-pârât a arătat, de asemenea, și că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a normelor de drept material privind solidaritatea pasivă prevăzută de art. 1382 C. civ., obligând, în mod greșit, pârâții Ministerul Mediului și Municipiul Făgăraș să plătească în solidar daune morale reclamantelor. Nu există nicio dispoziție legală care să oblige în solidar pârâții, care dincolo de faptul că nu aveau paza juridică a animalului, nici nu aveau cum să o exercite în comun, neexistând vreun temei pentru răspunderea solidară dispusă de instanță.

Procedura de filtru: Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților. Prin încheierea din 5 decembrie 2019 recursurile au fost admise în principiu, stabilindu-se termen cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte reține: Recursul declarat de pârâtul Ministerul Mediului, actualmente Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor urmează a fi respins, având în vedere următoarele considerente: Recursul a fost întemeiat pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținându-se, în esență, reținerea greșită a calității sale de paznic juridic al animalului sălbatic, cu consecința antrenării nelegale a răspunderii civile delictuale, rezultată din încălcarea și aplicarea greșită a art. 1375-1380 din C. civ., art. 1 lit. a) și art. 13 din Legea nr. 407/2006 și a dispozițiilor relevante din H.G. nr. 20/2017 și H.G. nr. 1679/2008, actualizată. Cauza juridică din speță, înțeleasă ca fundament al pretenției deduse judecății, o constituie angajarea răspunderii delictuale pentru prejudiciul injust cauzat de animalul sălbatic, în condițiile dispozițiilor de drept comun ale art. 1375 și art. 1377 C. civ., și nu ale celor cu caracter special în materia gestionării exemplarelor din speciile de faună de interes cinegetic, cuprinse în art. 13 din Legea nr. 407/2006, care vizează exclusiv prejudiciile cauzate de animalele sălbatice culturilor agricole, silvice și animalelor domestice. Drept urmare, instanțele au fost învestite, din perspectiva cauzei juridice a litigiului, cu o ipoteză de răspundere delictuală obiectivă, fără vinovăție, fundamentată pe obligația de garanție a așa-zisului "comportament" al animalului din specia urs, specie ce se încadrează în Anexa nr. 2 a Legii nr. 407/2006, astfel că antrenarea răspunderii necesită dovedirea condițiilor generale referitoare la prejudiciu și la raportul de cauzalitate dintre "comportamentul" animalului și prejudiciu, precum și a condiției speciale referitoare la calitatea de paznic juridic al animalului. Luând în examinare criticile de nelegalitate vizând reținerea greșită a calității de paznic juridic a pârâtului Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Înalta Curte constată că acest minister are calitatea de subiect pasiv în raportul juridic obligațional litigios, contrar susținerilor din recurs. Vânatul care se află în proprietatea statului, deși se află în stare de libertate, se află într-o libertate susceptibilă de supraveghere, care permite statului, prin organele abilitate, să exercite paza juridică, luând măsurile ce se impun pentru a preveni sau limita distrugerile pe care animalele le pot pricinui. Art. 1375 C. civ. prevede că "Proprietarul unui animal sau cel care se servește de el răspunde, independent de orice culpă, de prejudiciul cauzat de animal, chiar dacă acesta a scăpat de sub paza sa ", iar art. 1377 C. civ. statuează că "În înțelesul dispozițiilor art. 1375 și 1376, are paza animalului sau a lucrului proprietarul ori cel care, în temeiul unei dispoziții legale sau al unui contract ori chiar numai în fapt, exercită în mod independent controlul și supravegherea asupra animalului sau a lucrului și se servește de acesta în interes propriu ". În speță, Ministerul Mediului, conform art. 19 alin. (2) 1 din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, are ca atribuție evaluarea populațiilor din speciile prevăzute în Anexa nr. 2, în cadrul căreia se regăsește și specia urs. În calitate de autoritate publică centrală care răspunde de protecția mediului, acest minister are și atribuții de control și supraveghere asupra animalelor sălbatice, inclusiv a celor din specia urs, conferite de legiuitor în cadrul actului normativ anterior amintit, atribuții menite să conducă la o bună administrare a fondului cinegetic, astfel încât în mod corect, instanța de apel i-a atribuit calitatea de paznic juridic, în înțelesul art. 1377 C. civ., calitate care nu este echivalentă celei de păzitor/supraveghetor al animalului în sensul dat prin cererea de recurs. Ministerul Apelor și Pădurilor, avea, la data incidentului din prezenta speță, calitatea de administrator, conform art. 1 alin. (1) lit. a) din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006 - care definește noțiunea de "administrator", ca fiind autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare și asigură administrarea faunei cinegetice. De altfel, intenția legiuitorului de a atribui calitatea de paznic juridic instituțiilor publice centrale cu atribuții în acest domeniu a fost concretizată prin adoptarea unei norme speciale - Legea nr. 13/2020 pentru modificarea și completarea Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 14 din 10 ianuarie 2020, prin care a fost introdus art. 13 1 care a statuat inclusiv asupra angajării răspunderii în cazul atacurilor exemplarelor din speciile prevăzute în anexele nr. 1 și 2 ale legii, soldate cu rănirea unei persoane fizice, (cum este cazul de față), stipulând că se vor acorda victimei despăgubiri de către autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare și/sau de către autoritatea publică centrală care răspunde de mediu, care vor acoperi cheltuielile de spitalizare, cheltuielile de înmormântare, veniturile nete nerealizate în perioada în care victima a fost în incapacitate temporară de muncă, de la momentul producerii incidentului, precum și daune morale. Se mai reține că, potrivit dispozițiilor art. 6 din O.U.G. nr. 68/2019 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, în vigoare de la 6 noiembrie 2019: (1) Se înființează Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor prin reorganizarea Ministerului Mediului și prin comasarea cu Ministerul Apelor și Pădurilor, prin preluarea activităților și structurilor acestuia, precum și a unităților aflate în subordinea, coordonarea și sub autoritatea celor două ministere. (2) La data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor se desființează Ministerul Apelor și Pădurilor. Conform acestor dispoziții, prin preluarea activităților, structurilor și unităților aflate în subordinea Ministerului Apelor și Pădurilor care, astfel, se desființează, calitatea de administrator al fondului cinegetic ce aparține autorității publice centrale care răspunde de vânătoare și care asigură administrarea faunei cinegetice, calitate la care se referă dispozițiile art. 1 lit. a) din Legea nr. 407/2006, coroborate cu art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 20/2017, revine ministerului recurent. Similar celor reținute în decizia atacată, Înalta Curte are în vedere existența legitimării procesuale a Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, grefată pe calitatea acestuia de subiect pasiv în raportul juridic obligațional de răspundere delictuală pentru prejudiciul cauzat de animalul sălbatic, în considerarea calității dovedite de păzitor juridic al animalului, răspundere care este fundamentată pe normele de drept comun ale C. civ., a căror aplicabilitate la circumstanțele factuale ale speței a fost corect realizată de către instanța de apel. Pe de altă parte, E. și Pescarilor Sportivi Brașov, cu privire la care recurentul-pârât susține că este gestionar al fondului cinegetic pe teritoriul căruia a fost produs atacul, nu este proprietară a urșilor sălbatici. În calitate de gestionar al fondului de vânătoare (persoană juridică română, licențiată în condițiile legii și căreia i se atribuie în gestiune fauna de interes cinegetic din cuprinsul unui fond de vânătoare - conform art. 1 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 407/2006), nu poate fi ținută să răspundă pentru prejudiciile cauzate de animalele care nu sunt supuse vânării, având în vedere că ursul brun este specie protejată la nivelul Uniunii Europene, conform O.U.G. nr. 57/2007, iar capturarea, recoltarea și relocarea acestora se poate face numai în limitele stabilite prin Ordin al Ministrului Mediului, astfel cum se menționează la art. 38 din actul normativ anterior menționat. Altfel spus, calitatea Asociației de gestionar al fondului cinegetic, care are obligația de a lua măsurile necesare cu privire la prevenirea pagubelor produse de animale sălbatice, nu suprimă îndatoririle și responsabilitățile legale specifice ale ministerului (asimilabile puterii de direcție, supraveghere și control, de esența noțiunii de "pază juridică" definită în art. 1377 din C. civ.) și, drept urmare, nu pot avea nici aptitudinea de a le limita victimelor reclamante dreptul de a pretinde angajarea răspunderii delictuale a recurentului. Ca atare, cu respectarea prevederilor legale incidente speței, examinate în cele ce preced, în mod corect curtea de apel a admis cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu ministerul recurent, criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. fiind nefondate. Recursul declarat de pârâtul Municipiul Făgăraș prin Primar este fondat, astfel că urmează a fi admis, a se casa decizia recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel pentru considerentele ce succed: În primul rând, se constată că susținerile referitoare la faptul că instanța de apel ar fi schimbat temeiul juridic al acțiunii, încălcând astfel principiul disponibilității, sunt nefondate. Curtea de apel nu a schimbat temeiul juridic, astfel cum susține recurentul-pârât, ci a reținut doar că prima instanță trebuia să determine calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, arătând că indiferent de temeiul juridic indicat, acțiunea trebuia calificată juridic în cazul în care s-ar fi menționat un temei legal greșit cât și dacă nu s-ar fi menționat nici un temei juridic, cum a fost cazul nejustificării calității procesuale pasive a unor pârâte. Instanța de apel nu a schimbat nici cauza cererii de chemare în judecată (fundamentul juridic pe care își întemeiază obiectul cu care a învestit instanța), cum de asemenea se susține. Reclamantele, prin reprezentanții legali, au înțeles să invoce ca temei juridic al cererii de chemare în judecată prevederile art. 1375-1377 C. civ. privind răspunderea pentru prejudiciul cauzat de animale și dispozițiile legii 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic. De asemenea, la pagina 7 din cuprinsul cererii de chemare în judecată s-au invocat prevederi din Legea nr. 215/2001, astfel încât nu se poate susține că instanța de apel ar fi încălcat principiul disponibilității și ar fi schimbat temeiul juridic al acțiunii, depășind cadrul procesual tranșat de reclamante prin cererile și apărările formulate sau aplicând un text de lege neinvocat în cererea introductivă. Instanța de apel a făcut o corectă aplicare a normelor de drept material privind incidența instituției răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1375 C. civ. și a normelor din Legea nr. 407/2006 în ceea ce privește existența legitimării procesuale a Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, grefată pe calitatea acestuia de subiect pasiv în raportul juridic obligațional de răspundere delictuală pentru prejudiciul cauzat de animalul sălbatic, în considerarea calității de păzitor juridic al animalului, autoritate publică centrală ce are atribuții de control și supraveghere asupra animalelor sălbatice, inclusiv a celor din specia urs. În schimb, în ceea ce privește atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtului Municipiul Făgăraș, dispozițiile art. 63 alin. (1) lit. d) și alin. (5) lit. b) din Legea nr. 215/2001 au fost greșit interpretate de către instanța de apel. Conform acestor prevederi legale, astfel cum s-a reținut, primarul avea obligația de a lua toate măsurile necesare pentru prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență. Situațiile de urgență sunt definite de O.U.G. nr. 21/2004, ca fiind evenimentele excepționale, cu caracter nonmilitar, care amenință viața sau sănătatea persoanei, pentru care sunt necesare adoptarea de măsuri și acțiuni urgente, alocarea de resurse specializate și managementul unitar al forțelor și mijloacelor implicate. Instanța de apel nu a arătat în ce măsură situația de fapt din speță - apariția unui animal sălbatic în localitate - este o situație de urgență în sensul legii, justificând amploarea și intensitatea cerută de textul de lege și care ar fi fost măsurile și acțiunile urgente pe care primarul ar fi avut obligația să le adopte, având în vedere și faptul că reclamantele au solicitat obligarea pârâtului Municipiul Făgăraș la plata despăgubirilor pe temeiul răspunderii civile delictuale pentru prejudiciile cauzate de animalul sălbatic care a acționat pe teritoriul său, iar nu pentru fapta proprie a primarului, ca reprezentant al unității administrativ teritoriale. Admițând apelul reclamantelor și obligând pârâtul Municipiul Făgăraș la plata daunelor morale (în solidar cu pârâtul Ministerul Mediului), instanța nu a arătat care anume obligații prevăzute de lege nu au fost respectate de către acest pârât, obligații de natură a atrage răspunderea delictuală a acestuia (care ar fi fapta ilicită - acțiunea/inacțiunea/omisiunea). Aceste statuări cu privire la atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtului Municipiul Făgăraș sunt incompatibile cu procedura de soluționare a cauzei în fața prezentei instanțe și nu pot fi efectuate în calea extraordinară de atac a recursului, care potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ. urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, doar a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Pentru considerentele expuse, reținând incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 și 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Făgăraș prin Primar împotriva deciziei civile nr. 617/Ap din 13 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și va trimite cauza instanței de apel, pentru rejudecarea apelului, urmând a se analiza și evidenția aspectele anterior prezentate referitoare la interpretarea și aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 63 alin. (1) lit. d) și alin. (5) lit. b) din Legea nr. 215/2001 și măsura în care situația de fapt din speța de față poate fi încadrată în categoria "situație de urgență" în sensul prevăzut de această lege. Susținerile recurentului-pârât privind obligarea sa la plata daunelor morale, considerată solidară de instanța de apel cu cea a Ministerului Mediului, nu pot fi verificate în mod direct de către instanța de recurs la acest moment procesual. În funcție de soluția ce se va impune în cauză asupra atragerii răspunderii civile delictuale a pârâtului Municipiul Făgăraș, raportat la situația de fapt necontestată și în funcție de dezlegarea problemelor de drept dată prin prezenta decizie, instanța va analiza și susținerea referitoare la răspunderea solidară a pârâților, care, având în vedere economia soluției ce s-a impus în speță, nu a mai putut fi analizată. Față de considerentele mai sus arătate, în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va dispune casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței de apel. PENTRU ACESTE MOTIVE,