Decizia nr. 2637/2020 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin sentința nr. 661/16.04.2019, Judecătoria Vălenii de Munte a respins acțiunea modificată formulată la data de 03.06.2015 de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B., C., D.; a respins cererea reclamantului de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată; a obligat reclamantul la plata, către pârâtul C., a sumei de 1500 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

Decizia pronunțată de Tribunalul Prahova Prin decizia nr. 1454/05.11.2019, Tribunalul Prahova, secția I civilă a respins apelul reclamantului împotriva sentinței; a obligat reclamantul la plata sumei de 500 RON cheltuieli de judecată către intimați.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Ploiești Prin decizia nr. 259/16.07.2020, Curtea de Apel Ploiești a respins, ca nefondat, recursul reclamantului împotriva deciziei nr. 1454/05.11.2019, a Tribunalului Prahova, secția I civilă.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., reclamantul A.. Recurentul a arătat că în mod greșit instanța de apel a dispus decăderea sa din dreptul de solicita o nouă expertiză topo și a reiterat aspecte de fapt conținute în cererea de chemare în judecată cu privire la imobilul în raport de care a promovat acțiunea în revendicare. Apreciază recurentul că în cauză se impunea refacerea expertizei topo sau efectuarea unei noi expertize topografice.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin rezoluția din 05.10.2020 s-a fixat termen pentru soluționare în cameră de consiliu, fără citare părți, la data de 09.12.2020. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei. O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât pe cele expres prevăzute de lege. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României, republicată, prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii. Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. "sunt hotărâri definitive, hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii." Alin. 2 prevede că "hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării." În cauză, se constată că prin hotărârea recurată în prezenta cauză, respectiv decizia nr. 259/16.07.2020, a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1454/05.11.2019 a Tribunalului Prahova, secția I civilă. Decizia prin care se soluționează calea de atac a recursului este definitivă, potrivit textelor legale anterior menționate și nu mai poate fi atacată din nou cu aceeași cale de atac, nefiind permisă exercitarea căii de atac a recursului împotriva unei decizii pronunțată într-un alt recurs. Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 259 din 16 iulie 2020 a Curții de Apel Poiești, secția I civilă. PENTRU ACESTE MOTIVE,