Prepelita împotriva Republicii Moldova

CAUZUL CU PREPILIȚĂ v. MOLDOVA (Declarația nr. 2914/02) JUDGMENT STRASBOURG 23 septembrie 2008 FINAL 23/12/2008 Această hotărâre poate fi supusă revizuirii editoriale.

În cazul Prepeliță v. Moldova, Curtea Europeană de Drepturi Omului (Catrică Secțiune), ședința ca Camera compusă din: Nicolas Bratza, Președintele Lech Garlicki, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä Mihai Poalelungi, judecători și Fatoș Aracı, grefierul adjunct al secțiunii care a deliberat în privat la 2 septembrie 2008, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 2914/02) împotriva Republicii Moldova depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național moldovenesc, dl Boris Prepeliță („reclamantul”), la 26 noiembrie 2001. Reclamantul a fost reprezentat de dl A. Chitic, de la Avocații pentru Drepturile Omului, o organizație neguvernamentală cu sediul în Chișinău.

Guvernul Moldovei („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor în acel moment, dl V. Pârlog. Reclamantul s-a plâns că neîndeplinirea unei hotărâri finale în favoarea sa și-a încălcat dreptul de a-și determina drepturile civile de către o instanță, astfel cum este garantat de art. 6 din Convenție și dreptul său la bucurarea pașnică a bunurilor sale, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Cererea a fost alocată secțiunii a patra a Curții (Regulamentul 52 § 1 din Regulamentul Curții). La 19 mai 2004, o cameră a acestei secțiuni a hotărât să comunice cererea guvernului. În conformitate cu dispozițiile articolului 29 § 3 din Convenție, aceasta a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa.

FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1933 și trăiește în Orhei. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost victimă de deportare de către autoritățile sovietice în anii 1940. În 1941 casa familiei sale a fost confiscată de stat. În 1992 Parlamentul Moldovei a adoptat Legea nr. 1225-XII, care a permis victimelor reprimarii sovietice să își revendice proprietățile confiscate. În 1998 reclamantul a interzis o acțiune împotriva consiliului local, susținând returnarea casei familiei sale. La 27 noiembrie 1998, Curtea de District Orhei a constatat pentru reclamant. A confirmat proprietatea sa drept peste casă și a ordonat consiliului local să expulze chiriași actuali și să le ofere cazare alternativă.

Hotărârea a devenit finală. Una dintre cele două familii vizate de expulzare a inclus o persoană cu handicap de prim grad. Reclamantul a obținut un mandat de aplicare pe care judecătorul nu l-a aplicat. La 14 martie 2002, reclamantul a scris o scrisoare judecătorului Curtei de District Orhei cerându-i să pună în aplicare decizia de 27 de judecată. Noiembrie 1998. Primul judecător a răspuns prin scrisoarea din 3 aprilie 2002, declarand că consiliul local nu are mijloacele de a executa hotărârea. Având în vedere perioada lungă în care hotărârea nu a fost pusă în aplicare, reclamantul, la 10 ianuarie 2003, a propus Consiliului să-i plătească valoarea monetară a casei, pe care a estimat-o la 80.000 de lei moldoveni (MDL), (aproximativ 5.465 euro (EUR)) în momentul respectiv.

Prin scrisoarea din 28 ianuarie 2003, consiliul și-a respins oferta pe motiv că casa valorează 15 514 MDL. 11. La 20 februarie 2004, Consiliul local a informat reclamantul că și-a modificat bugetul pentru 2004 și a prevăzut ca 80.000 MDL să-i fie plătit în loc. Nu s-a făcut nicio ofertă de compensare pentru prejudicii materiale sau nepecuniare. Reclamantul a respins oferta. ulterior Institutul Republican pentru Judiciare și Expertiză Penală („RiJCE”) a determinat valoarea de piață a casei la MDL 81.570 (5 400 EUR). Reclamantul a respins din nou oferta. La cererea Guvernului, la 16 iulie 2007, experții au efectuat o a doua evaluare a casei reclamanților de către experți ai Centrului Național pentru Analiza de Experți („CNEA”, atașat Ministerului Justiției) și au concluzionat că valoarea de piață a casei era de 162.000 MDL (9.674).

Potrivit reclamantului, un expert angajat de el nu a avut acces la domiciliu sau la documentele legate de aceasta. El nu a putut, în consecință, să-și determine valoarea de piață. La cererea reclamantului, o agenție de proprietate a certificat la 16 ianuarie 2008 că locuințele din centrul Orhei au valoare între 25 000 EUR și 150.000 EUR, în timp ce apartamentele costă EUR 450-500 pe metrou pătrat. Costul închirierii unei case a variat între 50 și 100 EUR pe lună. 14. Hotărârea din 27 noiembrie 1998 nu a fost pusă în aplicare până în prezent. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ 15. Legea internă relevantă este stabilită în Prodan v. Moldova (nr. 49806/99, § 31, CEDO 2004 III (extras)). HOTĂRÂREA 16. Reclamantul s-a plâns că neexecutarea hotărârii finale a instanței în favoarea sa și-a încălcat drepturile în temeiul articolului 6 § 1 și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

art. 6 § 1 din Convenție, în măsura în care este cazul, se citește după cum urmează: „1. În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere echitabilă ... într-un timp rezonabil de către un tribunal … ” art. 1 din Protocolul nr. 1 se citește după cum urmează: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional.

Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” Guvernul, în observațiile suplimentare din 30 iulie 2007, a prezentat o declarație unilaterală similară cu cea din cazul Tahsin Acar c. Turcia ((obiecție preliminară) [GC], nr. 26307/95, CEDH 2003 VI) și a informat Curții că sunt dispuși să accepte că au existat o încălcare a drepturilor reclamantului în temeiul articolului 6 § 1 și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, ca urmare a neexecutării hotărârii finale în favoarea sa.

În ceea ce privește prejudicii materiale, Guvernul a propus să-i plătească 162.000 MDL (9.674 EUR la momentul respectiv), reprezentând valoarea de piață a casei reclamantului (a se vedea punctul 12 de mai sus). În ceea ce privește prejudiciile morale, Guvernul a propus să atribuie reclamantului echivalentul în MDL de 2.000 EUR. S-a oferit o sumă suplimentară de 600 EUR pentru a acoperi costurile juridice ale reclamantului și s-a acordat o întreprindere de a rambursa orice cheltuieli suplimentare de comunicații, dacă sunt dovedite de chitanțele relevante. Guvernul a invitat Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. 18. Reclamantul nu este de acord cu propunerea Guvernului.

El a menționat faptul că hotărârea în favoarea sa prevede returnarea casei familiei sale și că o modificare a modului de aplicare a aplicării a fost permisă, în temeiul dreptului intern, numai cu acordul său. În orice caz, casa a fost subevaluată de experții, care au lucrat pentru același angajator ca Agentul Guvernului (Ministrul Justiției) și care nu putea fi încredințată să fie complet obiectivă în evaluarea lor a unui obiect de litigiu împotriva statului. Informațiile din partea agenției imobiliare (a se vedea punctul 13 de mai sus) și-au confirmat îndoielile. De asemenea, reclamantul s-a referit la faptul că experții nu au luat în considerare valoarea terenurilor din jurul casei (500 de metri pătrați), precum și pierderea veniturilor (în valoare de 5,400 EUR și de 10,800 EUR), pe care le-ar fi putut primi dacă ar fi închiriat casa pe parcursul perioadei de mai mult de nouă ani în care hotărârea în favoarea sa nu a fost pusă în aplicare.

În cele din urmă, el nu este de acord cu suma oferită pentru a-l compensa pentru prejudiciile morale suferite, referindu-se la vârsta sa avansată (are 75 ani) și la durata excepțională a neexecuției. El a solicitat 100 000 EUR pentru prejudicii morale și 1,835 EUR pentru costuri și cheltuieli. Guvernul a contestat calculul reclamantului cu privire la venitul său pierdut de închiriere, deoarece el se bazase pe valoarea actuală a bunurilor imobiliare în Orhei mai degrabă decât pe prețurile de închiriere. Agenția imobiliară contactată de solicitant nu existase decât din 2006 și nu putea furniza informații cu privire la prețurile de închiriere pentru perioada anterior creării sale. Pe baza celor de mai sus, Guvernul a oferit o sumă suplimentară de 4.000 EUR pentru pierderea veniturilor reclamantului pentru întreaga perioadă în care el nu a putut oferi casa pentru închiriere.

20. Curtea se referă la principiile stabilite în jurisprudența sa (a se vedea, de exemplu, Melnic c. Moldova , nr. 6923/03, §§ 20-31, 14 noiembrie 2006) în ceea ce privește examinarea declarațiilor unilaterale. Aceasta reamintește, în special, că „se va baza pe circumstanțele specifice dacă declarația unilaterală oferă o bază suficientă pentru a constata că respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în convenție, nu impune Curtea să continue examinarea cazului (art. 37 § 1 în amendă 21. În ceea ce privește dacă ar fi necesar să se elimine prezenta cerere pe baza declarației unilaterale făcute de Guvern, Curtea constată, în primul rând, că reclamantul s-a plâns în principal în ceea ce privește neexecuția hotărârii finale din 27 Noiembrie 1998 dat în favoarea sa, care i-a acordat casa familiei sale.

Guvernul a admis că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție din cauza nerespectării hotărârii în favoarea reclamantului. 22. Guvernul a oferit de asemenea să plătească reclamantului valoarea monetară a casei, având în vedere dificultatea de a găsi cazare alternativă pentru una dintre familiile care locuiesc în casă datorită nevoilor lor specifice. Curtea consideră că o astfel de soluție poate, în principiu, constitui o bază acceptabilă pentru soluționarea prezentului caz, având în vedere, de asemenea, că reclamantul însuși a propus prima dată acest lucru (a se vedea punctul 10 de mai sus). Cu toate acestea, Curtea constată că există un dezacord semnificativ între părți cu privire la valoarea de piață a casei atribuite reclamantului.

Curtea consideră că preocupările reclamantului în ceea ce privește independența NCEA (a se vedea punctul 12 de mai sus) nu sunt fără bază, având în vedere că centrul de experți este sub autoritatea Ministerului Justiției și că statul este parte la prezenta procedură. În plus, în respingerea afirmațiilor reclamantului privind veniturile sale pierdute din închiriere, Guvernul nu a contestat validitatea informațiilor transmise de agenția de proprietate pe valoarea de piață a bunurilor imobiliare din Orhei (a se vedea punctul 19 de mai sus). Faptul că NCEA nu a inclus în calculele sale valoarea terenurilor din jurul casei susține opinia Curții potrivit căreia reclamantul nu a fost oferit un nivel suficient de compensare.

24. Cu privire la faptele și din motivele menționate mai sus, Curtea constată că guvernul nu a prezentat o declarație care să ofere o bază suficientă pentru a constata că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale, nu impune Curtea să continue examinarea cazului (a se vedea, prin contrast, Akman c. Turcia (striking out), nr. 37453/97, §§ 23-24, ECHR 2001 VI). 25. Astfel, Curtea respinge cererea Guvernului de a anula cererea în temeiul articolului 37 din Convenție și va continua, în consecință, examinarea admisibilității și a meritelor cazului. II. ADMISSIBILITATEA DECIZIE 26. Reclamantul s-a plâns că dreptul său la un proces echitabil, astfel cum este garantat de art. 6 § 1 din Convenție, a fost încălcat de nerespectarea hotărârii finale în favoarea sa, de asemenea, de încălcarea dreptului său garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție ca urmare a aceleiași nerespectări.

27. Curtea consideră că reclamațiile reclamanților în temeiul articolului 6 § 1 și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție pun întrebări de fapt și de drept suficient de grave ca determinarea lor să depinde de examinarea fondurilor lor. Nu au fost stabilite motive de declarare inadmisibilă. Prin urmare, Curtea declară aceste plângeri admisibile. În conformitate cu decizia sa de a aplica art. 29 § 3 din Convenție (a se vedea punctul 4 de mai sus), Curtea va examina imediat meritele plângerilor. III. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 6 § 1 A CONVENȚIEI ȘI A ARTICOLUL 1 A PROTOCOLULUI NR. 1 ÎN RESPECTAREA NON-ENFORCAREA IUDGMENTULUI FINAL AL 27 NOVEMBRE 1998 28. Reclamantul s-a plâns de încălcarea drepturilor sale garantate în temeiul articolelor de mai sus ca urmare a nerespectării hotărârii finale a instanței în favoarea sa.

Curtea a constatat încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție în numeroase cazuri privind întârzierile în aplicarea hotărârilor finale (a se vedea, printre altele, Prodan c. Moldova) , citat mai sus, și Lupacescu și alții c. Moldova , nr. 3417/02, 5994/02, 28365/02, 5742/03, 8693/03, 31976/03, 13681/03 și 32759/03, 21 martie 2006). Prin urmare, Curtea constată, din motivele prezentate în aceste cazuri, că nerespectarea hotărârii din 27 noiembrie 1998 într-un termen rezonabil constituie o încălcare a articolului 6 § 1 și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. IV.

APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIUNII 31. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a protocolelor sale, și dacă legea internă a Înaltelor Părți contractante în cauză permite doar repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Prejudicii materiale 32. Reclamantul a solicitat returnarea casei sale în conformitate cu hotărârea finală din 27 noiembrie 1998. În răspunsul la declarația unilaterală făcută de Guvern, el s-a bazat pe informații de la o agenție de proprietate cu privire la valoarea caselor din Orhei, care a variat între EUR 25.000 și 150.000 EUR și se referă la terenurile atașate la casă fără însă să-și precizeze valoarea de piață.

El a susținut, de asemenea, pierderea profitului pe care l-ar fi putut face dacă ar fi putut să-și ofere casa pentru chirie în perioada de mai mult de nouă ani, de când hotărârea dată în favoarea sa a devenit finală. 33. Guvernul a susținut că este dificil să se găsească cazare alternativă adecvată pentru una dintre familiile care trebuiau reinstalate din casa reclamantului, datorită nevoilor lor speciale rezultate dintr-un handicap. În plus, reclamantul însuși a fost inițial gata să accepte 80.000 MDL în locul casei, dar mai târziu a refuzat să facă acest lucru. 34. Curtea consideră că reclamantul a suferit prejudicii materiale ca urmare a neexecutării hotărârii finale în favoarea sa. Curtea consideră că casa și terenurile atașate la aceasta ar trebui transferate reclamantului, cu posesie vacantă, în termen de trei luni de la data în care prezenta hotărâre devine finală.

Curtea acceptă că acest lucru ar putea fi dificil, având în vedere necesitatea de a găsi o cazare adecvată pentru una dintre familiile care locuiesc în casă. În acest caz, și având în vedere materialele care îi sunt prezentate (a se vedea punctul 23 de mai sus), Guvernul ar trebui să plătească reclamantului, în aceleași trei luni, 25 000 EUR în locul casei și terenurile atașate la aceasta. 35. Curtea acordă, de asemenea, 4,500 EUR pentru a compensa pierderea veniturilor reclamantului. Prejudicii morale 36. Reclamantul a solicitat 100 000 EUR pentru prejudicii morale, referindu-se la vârsta sa avansată și la perioada lungă în care nu a putut să se bucure de posesia casei părinților săi. 37. Guvernul nu a fost de acord și s-a referit la obstacolele obiective pentru aplicarea hotărârii, precum și la refuzul reclamantului de a accepta suma pe care a susținut-o inițial.

În orice caz, suma susținută a fost exagerată în comparație cu laurea în alte cazuri similare examinate de Curte. 38. Tribunalul consideră că reclamantul trebuie să fi fost cauzat neapărat. Prejudicii materiale ca urmare a neîndeplinirii hotărârii din 27 noiembrie 1998 timp de mai mult de nouă ani. Decizând pe o bază echitabilă, acesta îi acordă 3.000 EUR în acest sens. Costuri și cheltuieli 39. Reclamantul a solicitat 1.835 EUR reprezentant costurile sale juridice. El a prezentat copia unui contract cu cei doi avocați ai săi referitor la reprezentarea sa în fața Curții. 40. 41. Curtea reiterează că, pentru ca costurile și cheltuielile să fie incluse într-o atribuire în temeiul articolului 41, trebuie să se stabilească că acestea au fost efectiv și neapărat implicate și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea (a se vedea, de exemplu, Amihalachioaie c. Moldova , nr. 60115/00, § 47, CEHR 2004 III).

42. Curtea remarcă că, deși cazul este de natură repetată, reprezentanții reclamantului au prezentat observații cu privire la admisibilitatea și la fondurile cauzei și observațiile suplimentare în răspunsul la declarația unilaterală a Guvernului, hotărând să acorde reclamantului 1.200 EUR în ceea ce privește costurile juridice. Curtea consideră oportună faptul că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.

Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS respinge cererea guvernului de a elimina cererea din listă; declara cererea admisibilă; că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; declară că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să se reîntoarcă la solicitant, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine definitivă în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenție, casa și terenul atașat la aceasta.

În lipsa unei astfel de restituiri, Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în aceeași perioadă de trei luni, 25 000 EUR (20-5 mii de euro) în locul casei și terenurile atașate la aceasta, care urmează să fie convertite în moneda națională a statului contestat la rata aplicabilă la data decontare, plus orice impozit care poate fi taxabil; (b) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în aceleași trei luni, următoarele sume, care urmează să fie convertite în moneda națională a statului interesat la rata aplicabilă la data decontare: (i) 4,500 EUR (4 mii cinci sute de euro) în ceea ce privește prejudicii materiale; (ii) 3.000 EUR (3.000 euro) în ceea ce privește prejudiciile morale, plus orice impozit care poate fi taxabil; (iii) 1.200 EUR (o mie două sute de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, plus orice impozit care poate fi taxabil reclamantului; (c) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție.

Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 23 septembrie 2008, în conformitate cu art. 77 § § 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Fatoș Aracı Nicolas Bratza Președintele adjunct al grefierului

FOURTH SECTION

CASE OF PREPELIȚĂ v. MOLDOVA (Application no. 2914/02) JUDGMENT STRASBOURG 23 September 2008 FINAL 23/12/2008 This judgment may be subject to editorial revision. In the case of Prepeliță v. Moldova, The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting as a Chamber composed of: Nicolas Bratza, President , Lech Garlicki, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä , Mihai Poalelungi, judges , and Fatoș Aracı, Deputy Section Registrar , Having deliberated in private on 2 September 2008, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

5. The applicant was born in 1933 and lives in Orhei.

RELEVANT DOMESTIC LAW

15. The relevant domestic law is set out in Prodan v. Moldova (no. 49806/99, § 31, ECHR 2004 ‑ III (extracts)). THE LAW

ADMISSIBILITY OF THE APPLICATION

26. The applicant complained that his right to a fair trial, as guaranteed by Article 6 § 1 of the Convention, had been violated by the failure to enforce the final judgment in his favour. He also complained of a violation of his right guaranteed by Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention as a result of the same failure to enforce.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

31. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Pecuniary damage

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1. Rejects the Government’s request to strike the application out of the list; 2. Declares the application admissible; 3. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention; 4. Holds that there has been a violation of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention; 5. Holds (a) that the respondent State is to return to the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article 44 § 2 of the Convention, the house and the land attached to it.

Failing such restitution, the respondent State is to pay the applicant, within the same period of three months, EUR 25,000 (twenty-five thousand euros) in lieu of the house and the land attached to it, to be converted into the national currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement, plus any tax that may be chargeable; (b) that the respondent State is to pay the applicant, within the same three months, the following amounts, to be converted into the national currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement: (i) EUR 4,500 (four thousand five hundred euros) in respect of pecuniary damage; (ii) EUR 3,000 (three thousand euros) in respect of non-pecuniary damage, plus any tax that may be chargeable; (iii) EUR 1,200 (one thousand two hundred euros) in respect of costs and expenses, plus any tax that may be chargeable to the applicant; (c) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 6. Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 23 September 2008, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Fatoș Aracı Nicolas Bratza Deputy Registrar President