ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2519/2020

Ședința publică din data de 24 noiembrie 2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la 3 martie 2017, reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâții B. și C., au solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună rectificarea cărții funciare nr. 69498-C8 UAT Bârnova, în sensul radierii din cartea funciară a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/23.01.2001 emis de BNP D. conform dispozițiilor art. 907 alin. (1) și (2) și art. 908 alin. (1) pct. 1 noul C. civ., ca urmare a anulării contractului de vânzare cumpărare anterior menționat.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 907 alin. (1) și (2) și art. 908 alin. (1) pct. 1 noul C. civ., art. 33 din Legea nr. 7/1996 actualizată și art. 192 și 223 C. proc. civ.

Prin cererea reconvențională formulată la data de 15 iunie 2017, pârâții B. și C. au solicitat obligarea reclamantei la restituirea prețului încasat din contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/2001 la BNP D..

Prin sentința civilă nr. 12722 din 18 octombrie 2017, Judecătoria Iași, secția civilă a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași.

Prin sentința civilă nr. 1798 din 22 noiembrie 2018, Tribunalul Iași, secția I civilă a admis acțiunea și a dispus radierea din cartea funciară nr. x-C8 UAT Bârnova a înscrierilor privind numele proprietarilor C. și B. și a actului de proprietate, respectiv contract de vânzare-cumpărare x/23.01.2001 pentru imobilul cu nr. cadastral x rezultat din dezmembrarea imobilului cu nr. cadastral x înscris în cartea funciară nr. x

A admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâții C. și B..

A respins, ca tardiv invocată, excepția prescripției dreptului material la acțiune.

A obligat reclamanta-pârâtă la plata către pârâții-reclamanți a sumei de 822 RON, cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 672 din 19 noiembrie 2019, Curtea de Apel Iași, secția civilă a admis apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1798/2018 a Tribunalului Iași, pe care a anulat-o în parte.

A respins excepția tardivității invocării excepției dreptului material la acțiune.

A admis excepția prescripției dreptului material la acțiune.

A respins cererea reconvențională formulată de pârâții C. și B., ca prescrisă.

A înlăturat obligația reclamantei S.C. A. S.A. de plată a cheltuielilor de judecată aferente cererii reconvenționale.

A păstrat celelalte dispoziții ale sentinței, care nu contravin acestei decizii.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Iași au declarat recurs pârâții B. și C., prin care au solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a deciziei recurate.

În motivare se arată că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită dispozițiilor legale în materie, decizia necuprinzând nici motivele pentru care apărările acestora au fost înlăturate.

Se susține că reclamanta trebuia să urmeze procedura administrativă, și anume să solicite, prioritar, OCPI radierea dreptului de proprietate, iar în situația în care aceasta se pronunța prin încheiere în mod nefavorabil reclamantei, aceasta o putea ataca în instanță. Totodată, acțiunea trebuia promovată în contradictoriu cu OCPI.

În continuare se expune situația de fapt din dosar, susținându-se că, urmare a anulării contractului de vânzare cumpărare nr. x/2001, evacuarea pârâților din imobil și radierea dreptului de proprietate al acestora din cartea funciară, instanța trebuia să îi repună și pe aceștia în situația anterioară, prin restituirea prețului achitat reclamantei, și anume 8.501 RON+TVA.

Apreciază că, în mod corect instanța de fond a respins excepția dreptului material la acțiune în privința cererii reconvenționale, și a reținut că termenul de prescripție pentru restituirea prețului contractului începe să curgă de la data radierii din cartea funciară a dreptului de proprietate înscris pe numele acestora.

În fine, recurenții susțin și faptul că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 2513 C. civ., astfel că excepția prescripției dreptului material la acțiune putea fi invocată doar în fața primei instanțe prin întâmpinare sau cel mai târziu la prima zi de înfățișare cu procedura de citare legal îndeplinită.

Recursul nu a fost întemeiat în drept.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților.

Prin încheierea din 22 septembrie 2020, Înalta Curte a constatat că excepția nulității recursului din perspectiva art. 489 alin. (2) C. proc. civ., invocată de intimata A. S.A., nu este întemeiată și a admis în principiu recursul declarat de pârâții C. și B. împotriva deciziei nr. 672 din 19 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, fixând termen de judecată pe fond a recursului la 24 noiembrie 2020, cu citarea părților, în ședință publică.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, în limita impusă de criticile de nelegalitate, susceptibile de încadrare în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâții C. și B. este nefondat pentru considerentele care urmează:

Cât privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.:

Se invocă de către recurenți faptul că decizia atacată nu conține motivele pentru care apărările acestora au fost înlăturate.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii instanța trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, argumentele pro și contra ce au format convingerea în ceea ce privește soluția pronunțată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susținerile, apărările părților, cât și la probele și dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății.

Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt și de drept în baza cărora judecătorul pronunță soluția și constituie o garanție procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Raportând cele expuse la litigiul pendinte, precum și la criticile recurenților legate de incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reține că instanța de apel și-a argumentat atât în fapt cât și în drept soluția adoptată în raport de motivele de apel invocate și apărările formulate prin întâmpinare de pârâții din prezenta cauză.

Astfel, prin întâmpinarea depusă în combaterea motivelor de apel formulate de reclamanta S.C. A. S.A. s-au susținut, în esență, aceleași argumente aduse și în fața instanței de recurs, și anume că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 2513 C. civ., precum și că termenul de prescripție începe să curgă de la momentul radierii din cartea funciară a contractului de vânzare-cumpărare anulat.

Curtea de apel a reținut că dreptul de proprietate al pârâților C. și B. a încetat la momentul rămânerii irevocabile a deciziei civile nr. 1788 din 24 noiembrie 2004, prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2001,și anume în 23 aprilie 2007, radierea din cartea funciară a pârâților a dreptului de proprietate asupra imobilului având doar efect de opozabilitate față de terți, astfel că nu poate fi luat în considerare ca reper în stabilirea momentului de la care curge termenul de prescripție.

Privitor la legea aplicabilă speței, a reținut că, prin Decizia nr. 1/17.02.2014 dată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a statuat că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958, care stabilesc că atât instanțele din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011.

Astfel, instanța de apel s-a pronunțat și pe critica pârâților referitoare la aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 2513 C. civ., respingând excepția tardivității invocării prescripției dreptului material la acțiune, cu motivarea că dispozițile din C. civ. nu sunt incidente în speță, fiind aplicabile prevederile art. 18 din Decretul nr. 167/1958, raportat la data de la care s-a apreciat că a început să curgă termenul de prescripție, și anume momentul rămânerii irevocabile a deciziei de anulare a contractului de vânzare-cumpărare, și anume 23 aprilie 2007.

Din perspectiva celor expuse, reiese că instanța de apel a răspuns apărărilor celor doi intimați-pârâți iar nemulțumirea acestora în privința raționamentului instanței de apel nu poate atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sens în care acest motiv de recurs va fi respins, ca nefondat.

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

Recurenții-pârâți au mai criticat hotărârea Curții de Apel Iași pentru greșita aplicare a normelor de drept material referitoare la determinarea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție de 3 ani a dreptului material la acțiunea în restituirea prețului contractului de vânzare-cumpărare anulat, precum și a momentului până la care excepția putea fi invocată.

Motivul reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. vizează ipoteza în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Textul are în vedere situațiile în care instanța recurge la dispozițiile legale ce sunt de natură să ducă la soluționarea cauzei, dar fie le încalcă în litera sau în spiritul lor, fie le aplică greșit.

Prin cererea reconvențională formulată la data de 15 iunie 2017, pârâții B. și C. au solicitat obligarea reclamantei S.C. A. S.A. la restituirea prețului încasat din contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/2001 la BNP D..

Prin cererea astfel formulată, pârâții urmăresc repunerea acestora în situația anterioară constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2001, sancțiune ce a fost luată prin decizia civilă nr. 1788 din 24 noiembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr. x/2004, definitivă, devenită irevocabilă la 23.04.2007.

În verificarea soluției dată asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune, instanța de apel a constatat că dreptul de proprietate al pârâților C. și B. a încetat la momentul rămânerii irevocabile a deciziei civile nr. 1788/2004, prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2001, radierea din cartea funciară a pârâților a dreptului de proprietate asupra imobilului având doar efect de opozabilitate față de terți.

Însă, curtea de apel a apreciat că soluția de respingere, ca tardiv invocată, a excepției prescripției dreptului material la acțiune al pârâților-reclamanți C. și B. este greșită, contravenind statuărilor obligatorii din Decizia nr. 1/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii. A constatat că excepția prescripției dreptului material la acțiune putea fi invocată atât de părți, cât și de instanță din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 18 din Decretul nr. 167/1958, motiv pentru care a admis apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.A., a respins excepția tardivității invocării excepției dreptului material la acțiune și a respins cererea reconvențională formulată de pârâții C. și B., ca prescrisă.

Prin motivele de recurs, pârâții susțin că această soluție este greșită, că termenul de prescripție curge de la data radierii imobilului din cartea lor funciară, adică la 22 noiembrie 2018, când a fost pronunțată sentința civilă nr. 1798 a Tribunalului Iași.

Această ipoteză expusă de pârâți este reiterată în aceleași coordonate cu cele susținute și prin întâmpinarea la apel.

Relativ la această critică, așa cum s-a arătat anterior, instanța de apel a reținut că momentul radierii din cartea funciară a imobilului are doar efect de opozabilitate față de terți, atributele dreptului de proprietate fiind pierdute încă de la momentul constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2001 în mod irevocabil.

Această apreciere a instanței de apel este în deplin acord cu prevederile art. 2 lit. b) din Legea nr. 7/1996, potrivit cărora publicitatea imobiliară asigură opozabilitatea drepturilor reale imobiliare, precum și art. 56 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., potrivit cărora "până la finalizarea lucrărilor de cadastru pentru fiecare unitate administrativ-teritorială și deschiderea la cerere sau din oficiu a cărților funciare pentru imobilele respective, înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate și a altor drepturi reale, pe baza actelor prin care s-au transmis, constituit ori modificat în mod valabil, se face numai în scop de opozabilitate pentru terți".

În lumina normelor juridice enunțate, în situația acțiunilor în restituirea prestațiilor făcute în temeiul unui act anulat, prescripția nu începe să curgă de la data când s-a dispus radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate, ci de la data rămânerii definitive sau, după caz, irevocabile (în funcție de forma Codului de procedură aplicabil) a hotărârii judecătorești prin care s-a desființat actul, acesta fiind momentul de la care pârâții au suferit un prejudiciu, fiind lipsiți atât de atributele dreptului lor de proprietate, precum și de prețul achitat pentru cumpărarea imobilului.

Față de acestea, având în vedere că de la 23 aprilie 2007, data rămânerii irevocabile a deciziei prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2001, confom celor reținute de instanțele de fond, și până la 15 iunie 2017, când a fost formulată cererea reconvențională, au trecut mai mult de 3 ani, în mod corect a fost respinsă cererea reconvențională pentru prescripția dreptului material la acțiune.

Totodată, raportat la momentul la care termenul de prescripție a început să curgă, și anume 23 aprilie 2007, incidente în speță sunt prevederile Decretului nr. 167/1954, astfel cum reiese atât din dispozițiile art. 6 alin. (4) noul C. civ. și cele ale art. 201 din Legea nr. 71/2011, conform cărora, prescripțiile, începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a C. civ. sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit, precum și din statuările Înaltei Curți de Casație și Justiție din Decizia nr. 1/2014 dată în recurs în interesul legii, potrivit cărora "prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă".

Or, în conformitate cu art. 18 din Decretul menționat, atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate, pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011.

Având în vedere cele expuse, hotărârea instanței de apel prin care s-a dat eficiență dispozițiilor Decretului nr. 167/1958 este legală, fiind respinsă, în mod corect, excepția tardivității invocării excepției prescripției dreptului material la acțiune.

În fine, se constată că celelalte critici invocate prin motivele de recurs, prin care se susține o inadmisibilitate a acțiunii principale, pe motiv că reclamanta S.C. A. S.A. trebuia să urmeze, cu prioritate, procedura administrativă, iar nu să procedeze la demararea directă a procedurii judiciare pentru radierea dreptului de proprietate din cartea funciară, vizează partea din hotărârea primei instanțe prin care a fost soluționată cererea principală, cu privire la care recurenții pârâți nu au declarat apel.

Astfel, în raport de dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., aceste critici ale recurenților nu vor putea fi analizate în prezentul context procesual.

Recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanței anterioare, și care, implicit au fost cuprinse în motivele de apel. Or, deși acțiunea reclamantei a fost admisă pe fond, pârâții nu au declarat apel pe acest aspect, în timp ce calea de atac exercitată de reclamantă a vizat doar soluția pronunțată de Tribunalul Iași pe cererea reconvențională.

Având în vedere toate toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că, în ceea ce privește modalitatea de soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune, soluția instanței de apel este corectă, nefiind întrunite cerințele cazului de casare instituit de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Față de aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul formulat de pârâții C. și B. împotriva deciziei nr. 672 din 19 noiembrie 2019 a Curții de Apel Iași, secția civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâții C. și B. împotriva deciziei nr. 672 din 19 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 noiembrie 2020.