ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2385/2020

Ședința publică din data de 17 noiembrie 2020

Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:

Prioritar, referitor la cererea de suspendare a judecății până la soluționarea excepției de neconstituționalitate invocate de revizuentă, Înalta Curte reține că textul legal care instituia o asemenea obligație pentru instanța învestită cu cererea de sesizare a Curții Constituționale [art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992] a fost abrogat, concomitent cu crearea altor remedii procesuale - revizuirea în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. - pentru autorul unei atare excepții, în situația eventualei admiteri a acesteia, și apreciază că, față de obiectul cauzei, respectiv promovarea căii extraordinare de atac a revizuirii, nu se impune întreruperea judecății printr-o astfel de măsură, sens în care va respinge cererea de suspendare a judecării cererii de revizuire.

Litigiul vizând dosarul nr. x/2010, soluționat prin deciziile civile nr. 147A din data de 13 noiembrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă și nr. 3332 din data de 27 noiembrie 2014:

Primul ciclu procesual:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2001, la data de 12 aprilie 2001, pe rolul Tribunalului Suceava, A. al Bucovinei, în calitate de reclamantă, a chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor și Direcția Silvică Suceava, solicitând instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună: radierea dreptului de proprietate al Statului Român cu privire la imobilele identificate în cărțile funciare pentru numerele topografice indicate în cuprinsul acțiunii; obligarea pârâților la a preda reclamantei în deplină proprietate și posesie suprafața de 192.158 ha teren cu vegetație forestieră, precum și construcțiile necesare administrării pădurilor; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În drept au fost invocate prevederile art. 481 C. civ., art. 6 și art. 27 din Legea nr. 213/1998, art. 34 din Decretul-lege nr. 115/1938, Legea persoanelor juridice din 1924 și Legea privind organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române din 1925.

Prin sentința civilă nr. 305 din 15 octombrie 2001 a Tribunalului Suceava, a fost respinsă, ca prematur introdusă, acțiunea în revendicare de drept comun.

Curtea de Apel Suceava, prin decizia civilă nr. 55 din data de 19 noiembrie 2002, a respins ca nefondat apelul declarat de Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, fiind păstrată în tot sentința civilă nr. 305 din data de 15 octombrie 2001 a Tribunalului Suceava.

Prin decizia civilă nr. 4401 din data de 31 octombrie 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția civilă a admis recursul reclamantei, decizia civilă nr. 55 din data de 19 noiembrie 2002 a Curții de Apel Suceava a fost casată în tot, iar cauza a fost trimisă pentru rejudecarea apelului la Curtea de Apel Galați.

Al doilea ciclu procesual:

Curtea de Apel Galați, prin decizia civilă nr. 269A din data de 4 martie 2004, a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina și a respins ca nefondat apelul reclamantului, menținând în tot sentința 305/2001 a Tribunalului Suceava.

Prin decizia nr. 7962 din data de 13 octombrie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul reclamantului, a casat în parte decizia civilă nr. 269A din data de 4 martie 2004 a Curții de Apel Galați și în tot sentința civilă nr. 305 din data de 15 octombrie 2001 a Tribunalului Suceava și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Suceava.

Al treilea ciclu procesual:

În acest ciclu procesual, reclamanta a precizat obiectul cererii de chemare în judecată, în sensul reducerii suprafeței de teren revendicate, de la 192.158 ha teren cu vegetație forestieră la 166.813,50 ha teren cu vegetație forestieră.

Prin sentința civilă nr. 538 din data de 13 martie 2007, Tribunalul Suceava a admis în parte acțiunea precizată și a obligat pârâții Regia Națională a Pădurilor Romsilva prin Direcția Silvică Suceava și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie imobilele terenuri enumerate în cuprinsul hotărârii; cererea de intervenție a Prefectului Județului Suceava a fost respinsă, precum și cererile de intervenție în interesul pârâților formulate de intervenienții B., Suceava și C..

Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 147A din 13 noiembrie 2013, a respins ca nefondat apelul reclamantului Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei - Arhiepiscopia Sucevei și Bucovinei, formulat împotriva sentinței civile nr. 538 din 13 martie 2007 a Tribunalului Suceava.

A admis, în parte, apelurile declarate de pârâții Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Suceava, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava și de intervenienții Prefectul Județului Suceava, B. Suceava formulate împotriva aceleiași sentințe, pe care a schimbat-o și, judecând, a respins în întregime ca neîntemeiată acțiunea civilă exercitată de reclamantul Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei - Arhiepiscopia Sucevei și Bucovinei împotriva pârâților Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Suceava și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava, având ca obiect revendicare imobiliară și rectificare de carte funciară.

A admis cererile de intervenție accesorie formulate în interesul pârâților de intervenienții C., D., E., F., G., H., G. și I..

A obligat pe reclamant să plătească pârâtei Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Suceava suma de 300,000 RON, cheltuieli parțiale de judecată în apel.

A respins toate celelalte cereri de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Această hotărâre a fost menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin decizia nr. 3332 din 27 noiembrie 2014, fiind respinse ca nefondate, recursurile promovate de reclamantul Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei - Arhiepiscopia Sucevei și Bucovinei, pârâta Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Suceava și de intervenienta B. Suceava.

Litigiul privind dosarul nr. x/2017, soluționat prin decizia nr. 524 din 3 iulie 2020 a Tribunalului Suceava, secția I civilă:

Prin acțiunea civilă, înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuți, la data de 23 august 2017, sub nr. x/2017, reclamanta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva prin Direcția Silvică Suceava, în contradictoriu cu pârâtele Unitatea de Cult - Filia Iacobești, Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Suceava, Instituția Prefectului Județului Suceava și Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Putna, a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. x din data de 9 decembrie 2003, emis de către Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Suceava, pentru suprafața de 30 ha teren cu vegetație forestiera identică amenajistic cu u.a. 22B%, 22C%, 22D, 22E, 22F, din U.P I Ocolul Silvic Putna și cadastral cu parcelele funciare 766 din CF x Putna, 1394 din CF x Putna, 1403/2 și 1489/1 din CF x Putna și să dispună restituirea contravalorii masei lemnoase exploatate de pe suprafața indicată în primul capăt de cerere, aferente perioadei de 3 ani, anterioară depunerii prezentei acțiuni.

În drept reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. III alin. (1) lit. a) pct. VI din Legea nr. 169/1997 de modificare și completare a Legii nr. 18/1991 și art. 1345 C. civ.

Reclamanta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva prin Direcția Silvică Suceava a depus cerere de modificare a acțiunii, prin care a solicitat, în temeiul art. III alin. (1) lit. a) pct. VI din Legea nr. 169/1997 de modificare și completare a Legii nr. 18/1991, să se constate nulitatea absolută totală a Hotărârii Comisiei Județene Suceava nr. 1382 din data de 31 octombrie 2003, respectiv poziția 2 din Anexa nr. 55, prin care s-a validat reconstituirea dreptului de proprietate privată pentru suprafața de 30 ha teren cu vegetație forestieră unității de cult și anularea procesului-verbal de punere în posesie nr. x întocmit la data de 10 octombrie 2003 privind aceeași suprafață.

La termenul de judecată din data de 8 martie 2018, instanța a respins ca nefondată excepția netimbrării cererii de chemare în judecată; a respins excepția nulității cererii de chemare în judecată pentru caracterul inform; a respins excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a Direcției Silvice Suceava, invocate de pârâta Unitatea de Cult - Filia Iacobești; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Instituției Prefectului invocată de acesta și de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Suceava; a disjuns al doilea capăt de cerere având ca obiect "restituirea contravalorii masei lemnoase exploatate pe ultimii 3 ani, anterior depunerii acțiunii."

Totodată, instanța a unit cu fondul cauzei excepția lipsei de interes în formularea cererii de modificare a acțiunii invocată de pârâta Unitatea de Cult - Filia Iacobești.

Prin sentința civilă nr. 1044 din data de 15 martie 2018, Judecătoria Rădăuți a respins excepția lipsei de interes a noilor capete de cerere formulate prin cererea de modificare a acțiunii, formulată de reclamanta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcția Silvică Suceava și a respins acțiunea civilă, așa cum a fost modificată, formulată împotriva pârâtei Instituția Prefectului Județului Suceava, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

De asemenea, a admis acțiunea civilă, așa cum a fost modificată, împotriva pârâților Unitatea de Cult - Filia Iacobești, Comisia Comunală de Fond Funciar Putna și Comisia Județeană de Fond Funciar Suceava, constatare nulitate hotărâre comisie județeană și anulare proces-verbal de punere în posesie.

A constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. x din data de 9 decembrie 2003 emis de Comisia Județeană de Fond Funciar Suceava.

A constatat nulitatea absolută parțială a hotărârii nr. 1382 din data de 31 octombrie 2003, respectiv poziția 2 din Anexa nr. 55 emisă de Comisia Județeană de Fond Funciar Suceava, cu privire la poziția nr. 2 din anexa nr. 55.

A dispus anularea procesului-verbal de punere în posesie nr. x întocmit la data de 10 octombrie 2003.

Prin decizia nr. 524 din 3 iulie 2020, Tribunalul Suceava, secția I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta Unitatea de Cult Parohia Slobozia Sucevei - Filia Iacobești, împotriva încheierii de ședință din data de 8 martie 2018, pronunțate de Judecătoria Rădăuți în dosarul nr. x/2018.

A admis apelul declarat de pârâta Unitatea de Cult Parohia Slobozia Sucevei - Filia Iacobești împotriva sentinței civile nr. 1044 din data de 15 martie 2018 a Judecătoriei Rădăuți.

A schimbat în parte sentința civilă nr. 1044 din data de 15 martie 2018 a Judecătoriei Rădăuți, în sensul că: a respins ca nefondată acțiunea, așa cum a fost modificată, formulată în contradictoriu cu pârâtele Unitatea de Cult Parohia Slobozia Sucevei - Filia Iacobești, Comisia Comunală de Fond Funciar Putna și Comisia Județeană de Fond Funciar Suceava.

A menținut celelalte dispoziții care nu sunt contrare acestei decizii și a obligat pe intimata-reclamantă la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând parte din onorariul avocațial.

Cererea de revizuire:

La data de 31 iulie 2020, revizuenta Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Suceava a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea deciziei civile nr. 524 din 3 iulie 2020 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. x/2017.

Prealabil evocării motivelor de revizuire, revizuenta a prezentat situația de fapt ce a condus la promovarea în justiție a cererii de revizuire, raportându-se la litigiul ce a format obiectul dosarului nr. x/2010, având ca obiect acțiunea în revendicare inițiată de A. al Bucovinei prin Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților în contradictoriu cu aceasta și cu Statul Român.

Revendicarea a fost respinsă de Curtea de Apel Cluj prin decizia nr. 147A din data de 13 martie 2013, care a rămas irevocabilă urmare a respingerii recursului A. al Bucovinei - Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin decizia nr. 3332 din data de 27 noiembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Revizuenta a susținut că, în cadrul acestui dosar, Curtea de Apel Cluj s-a pronunțat cu privire la natura juridică a Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei - de fundație de drept public înființată prin lege și dizolvată tot prin lege - și a regimului patrimoniului Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, statuând că proprietatea bunurilor din patrimoniul Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei a aparținut întotdeauna Statului, fundația având doar calitatea de administrator al bunurilor proprietate a Statului.

Totodată, a arătat că paralel cu revendicarea imobiliară, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a îndrituit preoții parohi din 560 de unități de cult de pe raza județului Suceava să solicite reconstituirea a câte 30 ha din fondul forestier, în temeiul art. 29 din Legea nr. 1/2000, indicându-le ca temei al cererii patrimoniul Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, adică aceeași Fundație despre care știau că era de sine-stătătoare, separată de Biserica Otodoxă Română - Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și care nu a avut niciodată în proprietate terenuri forestiere pe raza Bucovinei.

A precizat că, în cadrul dosarului nr. x/2017, prin sentința civilă nr. 1044 din 15 martie 2018, Judecătoria Rădăuți a dispus anularea titlului de proprietate nr. x din data de 9 decembrie 2003, emis Parohiei Slobozia Sucevei.

Revizuenta a menționat că Judecătoria Rădăuți a reținut, în motivare, că Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei nu a avut niciodată în proprietate terenuri forestiere pe raza Bucovinei și, prin urmare, unitățile de cult nu puteau solicita reconstituirea unor terenuri din patrimoniul acestuia, întrucât nu se încadrau în ipoteza prevăzută de art. 29 din Legea nr. 1/2000.

A arătat că hotărârea a fost atacată cu apel de către pârâta Unitatea de Cult Parohia Slobozia Sucevei, iar, prin decizia civilă nr. 524 din data de 3 iulie 2020, Tribunalul Suceava a admis calea de atac și a schimbat în parte sentința civilă nr. 1044 din data de 15 martie 2018 a Judecătoriei Rădăuți, în sensul că a respins ca neîntemeiată cererea având ca obiect anulare titlu de proprietate, soluția fiind definitivă.

Revizuenta a apreciat că, prin decizia 524 din data de 3 iulie 2020 a Tribunalului Suceava, s-a încălcat puterea de lucru judecat stabilită anterior prin hotărârile nr. 147A din data de 13 noiembrie 2013 și nr. 3332 din data de 27 noiembrie 2014, întrucât doar în acest fel s-ar fi putut reține incidența art. 29 din Legea nr. 1/2000 pentru a justifica pretinsa legalitate a titlului de proprietate.

A arătat că art. 29 alin. (2) din Legea nr. 1/2000 prevede că: "Centrele eparhiale, protoieriile, mănăstirile, schiturile, parohiile, filiile, constituite până la data intrării în vigoare a prezentei legi, dobândesc, prin reconstituire, suprafețe până la limita de 30 ha din fondul bisericesc al cultului căruia îi aparțin, recunoscut de lege, dacă acesta a avut în proprietate terenuri forestiere.’’

Așadar, a susținut că legea permite reconstituirea terenurilor de către unități de cult doar în măsura în care cultul bisericesc din care face parte unitatea de cult a avut în proprietate terenuri forestiere.

Revizuenta a subliniat faptul că tocmai ceea ce s-a tranșat în dosarul nr. x/2010 este că A. al Bucovinei nu a avut niciodată în proprietate terenuri pe raza Bucovinei.

Ca atare, a apreciat că soluția dată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. x/2017 este potrivnică soluțiilor pronunțate în dosarul nr. x/2010, încălcând lucrul judecat, întrucât se reține că Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei a fost proprietar asupra terenurilor forestiere de pe raza Bucovinei, deși prin hotărârile nr. 147A din data de 13 noiembrie 2013 și nr. 3332 din data de 27 noiembrie 2014 s-a stabilit contrariul.

În continuare, revizuenta a făcut trimitere la cele reținute în doctrină și practica judiciară cu privire la efectele autorității de lucru judecat, pozitiv și negativ, și a arătat că s-a statuat că scopul autorității de lucru judecat constă în evitarea contradicțiilor dintre hotărârile judecătorești, contradicții care pot apărarea nu numai atunci când acțiunile deduse judecății sunt identice, dar și în situația în care drepturile recunoscute unei părți sau constatările irevocabile ale instanței sunt negate, contrazise de cele ale instanței ulterioare; pentru aceasta nu este necesar să existe condiția triplei identități de elemente, ci este suficient să fi fost adusă în discuție o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu cea ce s-a rezolvat anterior, așa încât să nu poată fi contrazisă.

De asemenea, a arătat că s-a statuat în sensul că, atâta vreme cât aspectul litigios a fost consemnat și rezolvat în actul jurisdicțional, indiferent că s-a făcut pe calea dispozitivului sau numai în considerente, înseamnă că acesta nu mai poate constitui obiect al analizei ulterioare, proprii din partea instanței, impunându-se noii judecăți ca un dat ce nu poate fi ignorat.

Revizuenta a susținut că, în cazul dedus judecății, a fost revendicat întreg patrimoniul din perspectivă juridică - dreptul de proprietate ca negotium iuris - și din perspectivă economică/obiectul material al dreptului de proprietate, adică suprafețele din fondul forestier, suprafețele de teren și construcțiile de pe acestea.

A considerat că instanța a tranșat problema patrimoniului juridic - stabilind natura Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei ca fiind o fundație de drept public, iar dreptul exercitat asupra bunurilor ca fiind un drept de proprietate nedesăvârșit, dreptul deplin de proprietate aparținând Statului.

Totodată, a arătat că, în privința patrimoniului economic, chiar pentru ipoteza în care nu s-ar fi reținut caracteristicile de ordine publică ale A. al Bucovinei, instanța a statuat că cererea este nefondată pentru că nu s-a dovedit obținerea lor în modul afirmat; pentru cele 17.000 ha - aparținând tot Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei - pentru care s-a ales procedura administrativă a reconstituirii, regimul juridic este același, Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei având un patrimoniu unic, cu același regim și același tratament juridic.

A mai susținut revizuenta că, dacă s-ar fi respins acțiunea doar pentru nedovedirea dreptului de proprietate, se putea relua judecata în orice procedură judiciară pentru realizarea dreptului, dacă se identificau dovezi neprezentate instanței, însă în cazul Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei s-a decis cu privire la statutul identității și s-a statuat că nu a aparținut Bisericii Ortodoxe Române, ci a aparținut Statului Român, iar bunurile - obiect material al dreptului de proprietate - au aparținut tot Statului.

De asemenea, a subliniat că analiza juridică a avut în vedere întregul patrimoniu juridic, de aceea reducerea câtimii pretenției are efect doar cu privire la obiectul economic al dreptului și nu la negotium iuris.

Revizuenta a apreciat că, prin decizia nr. 524 din data de 3 iulie 2020, Tribunalul Suceava a înfrânt puterea lucrului judecat, repunând în discuție calificările și dezlegările juridice definitive asupra chestiunii litigioase din primul proces.

Contrar argumentelor reținute de Tribunalul Suceava pentru respingerea lucrului judecat, revizuenta a arătat că prin deciziile nr. 147/A/2013 și nr. 3332/2014 s-a tranșat judiciar și face obiectul lucrului judecat natura juridică a patrimoniului Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, în sensul că acesta nu a fost proprietar, ci doar administra proprietatea Statului.

Totodată, a subliniat faptul că dezlegarea dată prin deciziile menționate a vizat întreg patrimoniul Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, iar nu anumite suprafețe de teren.

Ca atare revizuenta a susținut că prin deciziile a căror autoritate a fost încălcată s-a statuat că în patrimoniul Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei nu s-a regăsit niciodată un drept de proprietate asupra vreunei suprafețe de teren de pe raza Bucovinei, întrucât A. al Bucovinei doar administra bunurile ce aparțineau Statului Român, respectiv faptul că A. al Bucovinei nu a aparținut Bisericii Ortodoxe Române, ci a fost o fundație separată, de sine-stătătoare.

În opinia revizuentei, este greșită susținerea Tribunalului Suceava că nu s-a făcut dovada că suprafețele disputate în prezentul litigiu ar fi identice cu cele disputate în dosarul nr. x/2010, întrucât o astfel de dovadă oricum nu ar fi relevantă prin prisma faptului că ceea ce s-a dezlegat de către Curtea de Apel Cluj și de către Înalta Curte de Casație și Justiție a fost natura întregului patrimoniu al Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, iar nu doar a unor bunuri din patrimoniul fundației.

Totodată, a subliniat revizuenta că argumentul principal reținut în dosarul nr. x/2010, pentru respingerea acțiunii Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, a fost nedovedirea dreptului de proprietate, iar nu nedovedirea amplasamentului; nedovedirea amplasamentului prin expertiza topografică a fost un argument secundar, întrucât în mod logic, doar după ce se stabilește un drept de proprietate se poate realiza o expertiză topografică - nu se poate realiza o expertiză topografică in abstracto, în absența unui titlu.

Față de cele arătate, revizuenta a solicitat admiterea cererii de revizuire, anularea deciziei atacate și obligarea intimatei Unitatea de Cult Parohia Slobozia Sucevei - Filia Iacobești la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu.

La data de 28 septembrie 2020, revizuenta a depus note de ședință privind admisibilitatea cererii de revizuire, prin care a arătat că cererea este admisibilă, întrucât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege în acest sens.

Totodată, în susținerea admisibilității cererii, revizuenta a reiterat argumente din cadrul cererii de revizuire și a invocat jurisprudența în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului.

În cauză, intimata Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Suceava a formulat întâmpinare, solicitând admiterea cererii de revizuire astfel cum a fost formulată, apreciind că motivele invocate de revizuentă sunt pertinente, având în vedere cele reținute în considerentele deciziei nr. 147A din data de 13 noiembrie 2013 a Curții de Apel Cluj și ale deciziei nr. 3332 di data de 27 noiembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul că din suprafața de teren cu vegetație forestieră, obiect al revendicării, o parte a reprezentat obiect al reconstituirii și emiterii de titluri de proprietate conform Legii nr. 1/2000, astfel încât, în mod evident rezultă că a avut loc o modificare a situației juridice inițiale a terenurilor.

Totodată, a menționat că Regia Națională a Pădurilor - Romsilva este singurul organ administrativ care reprezintă statul în sectorul silvic și care are obligația să vegheze la respectarea legalității reconstituirii dreptului de proprietate.

Intimata Unitatea de Cult Parohia Slobozia Sucevei - Filia Iacobești, prin întâmpinarea formulată în cauză, a solicitat respingerea cererii de revizuire, în principal, ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată, precum și obligarea revizuentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu.

A arătat, în principal, că revizuirea are caracter inadmisibil, nefiind îndeplinită cerința triplei identități de elemente între decizia nr. 147A/2013 a Curții de Apel Cluj și judecata ce a fost finalizată prin decizia nr. 524 din data de 3 iulie 2020 a Tribunalului Suceava, de vreme ce prima a vizat o acțiune în revendicare, cu privire la o anumită suprafață de teren, iar cea de-a doua s-a referit la anularea unui titlu de proprietate asupra altui teren.

De asemenea, a susținut că nu este îndeplinită condiția existenței unor hotărâri potrivnice, întrucât autoritatea de lucru judecat invocată de revizuentă privește considerentele deciziei nr. 147A/2013, iar cerințele pentru ca o astfel de revizuire să fie admisibilă nu sunt îndeplinite (întrunirea triplei identități - condiție care, astfel cum a arătat anterior, nu este îndeplinită - și dispozitivele celor două hotărâri să fie identice - condiție care nu este îndeplinită în prezenta cauză, întrucât, prin decizia nr. 147A/2013 au fost soluționate apelurile și a fost respinsă o acțiune în revendicare, iar, prin decizia Tribunalului Suceava, a fost soluționat apelul și a fost respinsă o acțiune în constatarea nulității absolute).

Totodată, a invocat și neîntrunirea condiției neinvocării autorității de lucru judecat în cel de-al doilea dosar, arătând că, în realitate, revizuenta tinde la o reexaminare a modului în care a fost soluționată autoritatea de lucru judecat de către instanța de apel, iar, în cauză, instanțele de fond s-au pronunțat cu privire la autoritatea de lucru judecat.

Intimata a arătat și că pretinsa putere de lucru judecat a deciziei nr. 147A din data de 13 noiembrie 2013 a Curții de Apel Cluj a reprezentat cauza juridică a acțiunii și, prin urmare, a făcut obiectul aprecierii primei instanțe, precum și a instanței de apel.

La termenul de judecată din data de 17 noiembrie 2020, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare cu privire la admisibilitatea cererii de revizuire.

Analizând condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ. dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

Rațiunea reglementării motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce se constituie în temeiul juridic al prezentei căi extraordinare de atac, o reprezintă necesitatea asigurării imutabilității autorității de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești, ceea ce s-a tranșat de către o instanță nefiind permis a fi contrazis de o hotărâre ulterioară, care să statueze în sens contrar pe aceleași aspecte care au făcut obiectul primei judecăți.

Aceasta înseamnă, în termenii art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., că pentru a fi deschisă calea revizuiri trebuie să existe "hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Altfel spus, revizuirea este remediul procedural care intervine în ipoteza nesocotirii, printr-o judecată ulterioară, a autorității de lucru judecat atașate unei prime hotărâri.

Ca atare, o judecată ulterioară nu poate contrazice ceea ce s-a tranșat într-un prim proces care a vizat aceeași cauză, același obiect și s-a desfășurat între aceleași părți [aspectul negativ sau extinctiv al autorității lucrului judecat, în reglementarea dată de art. 431 alin. (1) C. proc. civ..], cum nu poate contrazice nici modalitatea în care s-a tranșat asupra unei chestiuni litigioase opuse de/între aceleași părți [efectul pozitiv sau normativ al autorității de lucru judecat, regăsit la nivelul așa-numitelor considerente decizorii, recunoscut ca atare prin dispozițiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru a deveni incidentă, în oricare dintre cele două manifestări ale sale (funcția negativă, care oprește un al doilea proces sau cea pozitivă, care înlesnește, sub aspectele tranșate, judecata celui de-al doilea proces, care pornește de la un "dat" dezlegat în raporturile dintre părți, fără posibilitatea contrazicerii), autoritatea de lucru judecat este, pe de o parte, subordonată relativității efectelor sale - adică se produce doar între aceleași părți care să fi stat în judecata ambelor procese - și, pe de altă parte, este necesar ca ea să nu fi fost invocată și dezbătută în al doilea litigiu.

Cea de-a doua condiție, a neinvocării și neanalizării autorității de lucru judecat a primei hotărâri, cu ocazia celei de-a doua judecăți, decurge în mod necesar din caracterul de cale extraordinară de atac a revizuirii care sancționează doar încălcarea autorității de lucru judecat a unei hotărâri anterioare, nu și modalitatea în care o a doua hotărâre, având de analizat excepția autorității de lucru judecat sau efectul pozitiv al lucrului judecat anterior (o chestiune litigioasă ce are legătură sau se repercutează, prin efectele sale, asupra noii judecăți), dă dezlegare acestor aspecte.

Aceasta întrucât o raportare eronată a celei de-a doua instanțe la efectele lucrului judecat anterior se poate constitui într-un aspect de nelegalitate, cenzurabil prin intermediul căilor de atac, care permit reformarea unor astfel de hotărâri [apel și respectiv, recurs, sub motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ..], în timp ce, pe calea revizuirii, ca mijloc procedural pus la dispoziție în mod excepțional părții, nu are loc o reformare a hotărârii, ci o sancționare - prin anulare - a celei de-a doua hotărâri care a nesocotit lucrul judecat anterior.

În speță, revizuenta a susținut că decizia nr. 524 din data de 3 iulie 2020 a Tribunalului Suceava - prin care s-a admis apelul declarat de pârâta Unitatea de Cult Parohia Slobozia Sucevei și a fost respinsă acțiunea în nulitatea titlului de proprietate emis pe numele unității de cult - ar contraveni deciziei nr. 147/A din data de 13 noiembrie 2013 a Curții de Apel Cluj (irevocabilă prin decizia nr. 3332 din data de 27 noiembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), cea care într-o acțiune în revendicare anterioară a statuat, cu autoritate de lucru judecat, că Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, în considerarea patrimoniului căruia s-a făcut reconstituirea dreptului și s-a emis titlul, n-a avut niciodată calitatea de proprietar asupra terenurilor cu destinație forestieră, ci doar pe aceea de administrator, ceea ce nu îndreptățea la reconstituire.

Însă, Înalta Curte constată că, formulând acțiunea în nulitatea titlului de proprietate - finalizată prin hotărârea atacată prin prezenta cale de atac - revizuenta a invocat ca temei al nulității, tocmai această nesocotire a efectului autorității de lucru judecat atașat deciziei nr. 147 din data de 13 noiembrie 2013 a Curții de Apel Cluj, pe aspectul menționat, al tranșării calității de administrator, iar nu de proprietar al suprafețelor din fondul forestier, pe seama Fondului Bisericesc Ortodox Român din Bucovina.

Ca atare, partea și-a justificat demersul referitor la nulitatea titlului, arătând că statuarea anterioară, intrată în autoritatea de lucru judecat, face să devină incidente dispozițiile art. III alin. (1) lit. a) pct. VI din Legea nr. 169/1997, care reglementează nulitatea absolută a actelor de reconstituire emise în favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite la reconstituire.

În acest context, învestite cu acțiunea în nulitate, instanțele fondului au analizat pretențiile deduse judecății raportându-se, în primul rând, la efectul autorității de lucru judecat de care s-a prevalat reclamanta.

Astfel, Judecătoria Rădăuți a considerat că pârâta nu era îndreptățită la reconstituire, nefiind întrunite condițiile art. 29 alin. (2) din Legea nr. 1/2000, întrucât se opuneau constatările jurisdicționale, învestite cu autoritate de lucru judecat, ale deciziei nr. 147/A din data de 13 noiembrie 2013 a Curții de Apel Cluj, Tribunalul Suceava, soluționând cauza în apel, a considerat că, dimpotrivă, dezlegările hotărârii irevocabile anterioare nu se opun noii judecăți în sensul pretins de reclamantă.

În acest sens, s-a reținut în considerentele deciziei, că între cele două judecăți există diferență de obiect juridic și material, de vreme ce acțiunea anterioară a vizat revendicarea unei suprafețe de teren, iar cea ulterioară se referă la constatarea nulității unui titlu de proprietate și la o altă suprafață de teren, care nu se suprapune și nu rezultă că ar fi parte din suprafața reclamată prima dată.

De asemenea, s-a constatat că rigorile probațiunii și puterea doveditoare a actelor sunt diferite în cele două proceduri judiciare și că în acțiunea în revendicare s-a făcut o distincție între proprietatea utilă și proprietatea directă (pentru a se trage concluzia că nu este justificat dreptul de proprietate care să asigure succesul acțiunii în revendicare), distincție lipsită însă de relevanță în acțiunea în nulitate, câtă vreme dispozițiile legii reparatorii pe baza cărora s-a făcut reconstituirea dreptului nu operează cu asemenea noțiuni și distincții.

S-a arătat și că cele statuate prin hotărârea judecătorească anterioară nu pot fi opuse cu valoare obligatorie și sub semnul autorității de lucru judecat, pârâtei, unitatea de cult, întrucât aceasta nu a fost parte în judecata anterioară, relativitatea efectelor producându-se în relația dintre părți.

Prin urmare, Înalta Curte constată că autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri nu doar că a fost invocată cu ocazia celei de-a doua judecăți, dar a reprezentat însuși fundamentul juridic al acțiunii în nulitate, susținându-se că ineficiența titlului de proprietate atacat este dată de nesocotirea celor tranșate anterior în legătură cu titularul dreptului de proprietate asupra fondului forestier, chestiune aptă să atragă incidența cauzei de nulitate prevăzute de art. III alin. (1) lit. a) pct. VI din Legea nr. 169/1997.

În același timp, astfel cum s-a arătat, instanțele învestite cu judecata acțiunii în nulitate au analizat incidența efectelor autorității de lucru judecat invocate, arătându-se prin decizia definitivă adoptată în apel, de ce nu poate fi reținută ca atare, în contextul diferențelor de obiect, cauză juridică, părți, chestiuni de drept.

În acest context, promovarea cererii de revizuire împotriva deciziei nr. 524 din data de 3 iulie 2020 a Tribunalului Suceava, sub motiv că ea ar nesocoti și ar fi potrivnică deciziei nr. 147/A din data de 13 noiembrie 2013 a Curții de Apel Cluj, cea ale cărei efecte au fost invocate pentru promovarea acțiunii în nulitate, constituind apoi obiect de analiză în apel - nesocotește reglementarea și fundamentul acestei căi extraordinare de atac.

Punând în discuție modalitatea în care printr-o decizie definitivă s-a răspuns criticilor formulate în legătură cu efectul autorității de lucru judecat al unei alte hotărâri, revizuenta tinde să transforme această cale extraordinară de atac într-una care să supună cenzurii legalitatea unei hotărâri definitive, în alte cazuri decât cele strict prevăzute de lege.

Un astfel de demers este inadmisibil, situându-se, prin modalitatea în care este dedus judecății, în afara sistemului legal al căilor de atac și tinzând la periclitarea securității raporturilor juridice, prin contestarea unei hotărâri definitive, intrate ea însăși, în autoritate de lucru judecat.

Susținerea, conform căreia nu trebuie verificat dacă autoritatea de lucru judecat a fost invocată și analizată cu ocazia celei de-a doua judecăți, pentru că astfel s-ar adăuga o condiție pe care legea nu o prevede, este lipsită de temei, întrucât o asemenea analiză decurge din însăși natura acestei căi extraordinare de atac, care nu permite realizarea unui nou control de legalitate asupra unei hotărâri, care a verificat, ea însăși, chestiunea invocată, a autorității lucrului judecat.

Dimpotrivă, analiza în revizuire se limitează la a constata dacă a doua hotărâre a încălcat autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri anterioare, ceea ce, prin ipoteză, presupune să nu se fi invocat această neregularitate procedurală și să nu fi fost verificată jurisdicțional. Dacă s-ar proceda în sens contrar, s-ar cenzura legalitatea unei asemenea dezlegări, altfel decât prin căile legale permise - apelul, în maniera devolutivă a criticilor și recursul, prin intermediul motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

De aceea, afirmația că nu există o normă de drept pozitiv care să prevadă această condiție, a neinvocării și neanalizării, de către cea de-a doua instanță, a autorității de lucru judecat, pentru a fi admisibilă revizuirea, ignoră existența unui sistem unitar al căilor de atac, prin intermediul cărora pot fi cenzurate, în cazul celor extraordinare, doar anumite aspecte.

A admite că în situația revizuirii întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi criticată modalitatea în care, în apel, prin hotărâre definitivă, nesusceptibilă de recurs, a fost cenzurată o pretinsă nesocotire a lucrului judecat anterior înseamnă, de fapt, a deturna rolul revizuirii și a o transforma într-un "recurs deghizat", într-o materie în care această cale de atac nu e prevăzută de lege.

Or, așa cum s-a arătat în doctrină și s-a statuat într-o jurisprudență constantă a instanțelor de judecată, în cazul revizuirii nu e permis un astfel de control de legalitate, câtă vreme verificarea pe care o poate realiza instanța de revizuire se limitează la situația de contrarietate a hotărârilor, cu sancțiunea aplicabilă, respectiv a anulării celei de-a doua hotărâri care nesocotește lucrul judecat anterior.

În realitate, prin demersul său, situat în afara dispozițiilor procedurale în materie, revizuenta pune în discuție dezlegări definitive, intrate în autoritatea de lucru judecat, nesocotește faptul că revizuirea se constituie într-un remediu extraordinar, care sancționează încălcări procedurale grave și nu într-o nouă cale de atac deschisă controlului de legalitate.

Promovarea revizuirii, în contextul menționat, periclitează înseși securitatea și stabilitatea raporturilor juridice, de vreme ce este contestată, altfel decât pentru motive strict prevăzute de lege, o hotărâre definitivă intrată ea însăși în autoritatea lucrului judecat (inclusiv asupra chestiunilor referitoare la modalitatea în care se repercutează și trebuie valorificate efectele autorității lucrului judecat atașate deciziei anterioare - în speță decizia nr. 147/A din data de 13 noiembrie 2013 a Curții de Apel Cluj).

Or, astfel cum s-a statuat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului "securitatea juridică implică respectul pentru principiul res iudicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei (hotărârea Mitrea împotriva României).

De asemenea, Curtea, în alte decizii de speță (cauza Iordan Iordanov și alții contra Bulgariei), a statuat asupra faptului că divergențele de jurisprudență nu pot justifica o intervenție prin intermediul căilor extraordinare de atac prin care să se desființeze hotărâri judecătorești intrate în puterea lucrului judecat.

Cu toate că în aceste cauze a fost admisă nevoia de a corecta erorile judiciare și de a asigura o jurisprudență unitară a instanțelor judecătorești, Curtea a considerat că aceste scopuri nu trebuie atinse cu orice preț, și mai ales cu încălcarea principiului securității juridice.

Întrucât, în raport de cele anterior arătate, constată că, în speță, nu este îndeplinită condiția de admisibilitate a revizuirii vizând neanalizarea autorității de lucru judecat cu ocazia celei de-a doua judecăți, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte aspecte invocate de părți.

Prin urmare, față de cele anterior reținute, constatând că nu sunt incidente dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Suceava.

Având în vedere soluția dispusă în cauză, potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga pe revizuenta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva prin Direcția Silvică Suceava la plata către intimata Unitatea de Cult Parohia Slobozia Sucevei - Filia Iacobești a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.799,82 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a judecării cauzei formulată de revizuenta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva prin Direcția Silvică Suceava.

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva prin Direcția Silvică Suceava împotriva deciziei civile nr. 524 din data de 3 iulie 2020, pronunțate de Tribunalul Suceava, secția I civilă.

Obligă pe revizuenta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva prin Direcția Silvică Suceava la plata către intimata Unitatea de Cult Parohia Slobozia Sucevei-Filia Iacobești a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.799,82 RON.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 noiembrie 2020.