ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 371/PI din 24 mai 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, s-a dispus, în baza art. 336 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen. condamnarea inculpatului A., la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului.

În temeiul art. 83 alin. (1) C. pen. s-a dispus amânarea aplicării pedepsei de 9 luni închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 85 alin. (1) C. proc. pen. durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Arad la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 86 alin. (1) C. proc. pen. durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) C. pen. se comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Arad.

În baza art. 85 alin. (2) lit. g) C. pen. s-a impus inculpatului obligația de a nu conduce autovehicule pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, pe durata termenului de supraveghere de 2 ani.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. rap. la art. 88 C. pen. i s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse ori stabilite de lege ori săvârșește o nouă infracțiune intenționată, instanța revocă amânarea și dispune aplicarea și executarea pedepsei în regim de detenție.

În baza art. 86 C. pen. s-a dispus comunicarea unei copii de pe prezenta hotărâre la rămânerea definitivă a acesteia, Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Arad.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.500 RON cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de apel Timișoara, secția penală, a avut în vedere următoarele:

Prin Rechizitoriul din 18.12.2017 dat în Dosarul nr. x/P/2017 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara s-a reținut în fapt că la data de 11.10.2017, în jurul orelor 12:00, inculpatul A., avocat în Baroul Mehedinți, având în aerul expirat o cantitate de 0,75 mg/l alcool pur și o alcoolemie de 1,90 g ‰, a condus autoturismul marca E., cu nr. de înmatriculare (...), pe drumurile publice din orașul Sântana, jud. Arad, fiind oprit de către organele de poliție.

Inculpatul A. a fost testat cu aparatul etilotest marca Drager, iar în urma rezultatului indicat de către etilotest (0,75 mg./l), inculpatul A. a fost condus la spital, unde i s-au recoltat două probe biologice de sânge, în vederea stabilirii gradului de îmbibație alcoolică.

Potrivit buletinului de analiză toxicologică - alcoolemie numărul 546/A/12.10.2017 al Institutului de Medicină Legală Timișoara, inculpatul A. a avut la ora 12:40 o alcoolemie de 1,90 gr.‰, iar la ora 13:40 a avut o alcoolemie de 1,75 gr.‰.

În cauză a fost audiat martorul ocular B., care a declarat că a văzut când mașina condusă de inculpatul A. a fost oprită de poliție, iar inculpatului i s-a solicitat să sufle în etilotest. Martora a precizat că inculpatul a suflat în aparatul etilotest de mai multe ori, acesta indicând eroare, fiindu-i pus în vedere de către lucrătorul de poliție că este nevoie de o suflare constantă pentru ca aparatul etilotest să indice valoarea corectă, lucru ce s-a întâmplat până la urmă, valoarea afișată de etilotest fiind aceea de 0,75 mg./l.

Fiind audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul A. nu a recunoscut săvârșirea faptei, astfel cum a fost ea descrisă mai sus. El a indicat că în dimineața zilei de 11.10.2017, în jurul orelor 09 - 10 a băut aproximativ 500 - 600 ml de lichid de pe castraveții murați, lichid ce conținea oțet și a mâncat 3 castraveți murați, neconsumând altă mâncare începând cu ora 18:00 a zilei de 10.10.2017; a mai precizat că în noaptea de 10 - 11.10.2017, în jurul orelor 01:00 - 02:00 a băut țuică și votcă, aproximativ 700 ml. În cuprinsul declarației date în calitate de suspect, inculpatul A. a arătat că a suflat de 3 ori în etilotest, rezultatul indicat fiind 0, iar de abia a 4 a oară rezultatul indicat de aparat a fost 0.75 mg./l. Tot inculpatul a invocat faptul că el a fost oprit în trafic în jurul orelor 11:15, când a și fost testat cu aparatul etilotest, dar a fost supus recoltării de probe biologice după un interval nejustificat de mare, adică la ora 12:40.

Referitor la susținerile inculpatului A. parchetul a făcut următoarele precizări: testarea sa cu aparatul etilotest din data de 11.10.2017 și prezentarea lui la spital pentru recoltarea probelor biologice de sânge s-a făcut cu respectarea procedurilor legale, între cele două proceduri scurgându-se un interval minim de timp, contrar celor susținute de către inculpat. Astfel, potrivit datelor stocate în evidența aparatului etilotest, date prezentate într-o variantă detaliată, proba validă a fost furnizată de inculpatul A. la ora 12:07, iar prima probă de sânge i-a fost recoltată la spital la ora 12:40, acest ultim aspect nefiind contestat de către inculpatul A..

În ceea ce privește susținerea inculpatului că a suflat de patru ori în etilotest și de 3 ori valoarea indicată de aparat a fost 0, aceasta se explică prin aceea că în acele prime 3 situații, în intervalul orar 12:04 - 12.06, inculpatul nu a respectat indicațiile poliției și a suflat insuficient, din rapoartele generate din memoria etilotestului reieșind că timpul de suflare în aceste 3 cazuri a fost de 0,3 secunde, 1,4 secunde, respectiv 1,8 secunde, toate însoțite de mențiunea "short blow" - suflare scurtă, de abia a patra oară, când timpul de suflare a fost corespunzător, de 4,9 secunde, testarea s-a realizat cu succes. Deci este evident, contrar celor susținute de inculpat, că primele trei testări au indicat valoarea 0 din cauza suflării insuficiente, nu din cauză că inculpatul nu consumase alcool.

Întrucât inculpatul A. a contestat rezultatul alcoolemiei sale din data de 11.10.2017, rezultat stabilit potrivit buletinului de analiză toxicologică - alcoolemie numărul 546/A/12.10.2017 al Institutului de Medicină Legală Timișoara, în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize, punându-se în vedere experților argumentele invocate de inculpat, faptul că a consumat lichid de pe castraveți și că a suferit anterior o intervenție chirurgicală la stomac.

Astfel, prin raportul de expertiză medico legală nr. 2717/a12/29.11.2017 privind estimarea retroactivă a alcoolemiei al IML Timișoara, s-a stabilit că valoarea alcoolemiei inculpatului este cert consecința consumului de alcool, concluziile detaliate ale raportului de expertiză fiind elocvente în acest sens:

- pentru determinarea specifică a consumului de alcool, reprezintă valori reale, obiective și reproductibile, ale alcoolemiilor sus-numitului la momentul prelevării mostrelor de sânge; diferențele mici între valorile obținute prin metoda clasică, analitică și cea gaz - cromatografică, țin doar de specificitatea și acuratețea fiecărei determinări în parte și nu au o semnificație relevantă la cazul de față (metoda clasică analitică, oficială - presupune o marjă de eroare admisibilă în jurul valorii de 0,10 g‰);

- valorile mari ale alcoolemiilor sus-numitului, determinate prin ambele metode de analiză în mostrele de sânge prelevate, atestă fără dubiu un consum de alcool de către acesta, consum ce a putut avea loc până cel mai târziu cu 45 de minute anterior recoltării primei probe de sânge;

- nerecunoașterea consumului de alcool nu permite stabilirea fazei toxico-cinetice a alcoolului în organismul sus-numitului (absorbție/eliminare) la momentul opririi în trafic și prin urmare nu există posibilitatea de a efectua un calcul retroactiv al alcoolemiei acestuia;

- se precizează că alcoolemiile găsite la analize nu pot fi numai rezultatul consumului a 500 - 600 ml de lichid de pe castraveți murați și a trei castraveți murați și nici rezultatul unor probleme de metabolizare consecutive unei operații de stomac în antecedente. În mod cert aceste alcoolemii sunt rezultatul unui consum de băuturi alcoolice, la un moment anterior recoltării mostrelor de sânge, de către numitul A..

În cursul cercetării penale a fost audiat și martorul C., lucrătorul de poliție care l-a oprit în trafic pe inculpat; acesta a declarat că în momentul opririi inculpatului, acesta era singur în mașină, iar din interiorul autovehiculului emana un miros puternic de alcool. Martorul a susținut că inculpatul A. a suflat de trei ori insuficient în etilotest, astfel încât rezultatul acelor trei testări a fost insuficient, de abia a patra testare, cea înregistrată cu nr. 450 în memoria aparatului (n. proc.: astfel cum reiese din conținutul procesului-verbal de constatare și de asemenea din raportul detaliat) fiind validă.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a concluzionat că probele administrate în cauză, astfel cum au fost exemplificate în starea de fapt de mai sus, procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, declarațiile martorilor B. și C., buletinul de analiză toxicologică - alcoolemie numărul 546/A/12.10.2017 al Institutului de Medicină Legală Timișoara și raportul de expertiză medico legală nr. 2717/a12/29.11.2017, privind estimarea retroactivă a alcoolemiei, al IML Timișoara se coroborează între ele, contrazic vădit cele susținute de inculpatul A. și conduc la concluzia certă că inculpatul A. a săvârșit infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe", prev. și ped. de art. 336 alin. (1) C. pen., motiv pentru care prin rechizitoriul mai sus menționat, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea acestei infracțiuni.

În etapa camerei preliminare, inculpatul A. a formulat cereri și excepții cu privire la legalitatea actelor de urmărire penală, instanța pronunțându-se cu privire la acestea prin încheierea finală de cameră preliminară din 29.01.2018, prin respingerea cererilor și excepțiilor formulate de inculpat, constatând legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul din 18.12.2017 emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală în Dosarul nr. x/P/2017, dispunând începerea judecății cu privire la inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 336 alin. (1) C. pen.

Această încheiere a rămas definitivă prin încheierea nr. 301 din 4.04.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care a fost respinsă contestația formulată de inculpatul A. împotriva încheierii pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, menționată mai sus.

În cauză a fost anexat dosarul de urmărire penală nr. x/P/2017.

Analizând actele și lucrările dosarului, curtea a reținut următoarele:

Acuzația adusă prin actul de sesizare a instanței este aceea că inculpatul A., avocat în Baroul Mehedinți, la data de 11.10.2017 a condus autoturismul marca E. cu nr. de înmatriculare (...) pe drumurile publice din orașul Sântana, jud. Arad, având o alcoolemie de 1,90 grame ‰ (prima recoltare), respectiv 1,75 grame ‰ (a doua recoltare).

Această stare de fapt a fost stabilită printr-un întreg ansamblu de mijloace de probă, respectiv: buletinul de analiză toxicologică alcoolemie întocmit de IML Timișoara, declarațiile martorilor B. și C., rezultatul testării cu aparatul etilotest marca Draeger, expertiza medico-legală privind estimarea retroactivă a alcoolemiei întocmită de IML Timișoara, precum și declarația inculpatului A., probe care urmează a fi analizate în continuare.

Din procesul-verbal de constatare întocmit de lucrătorul de poliție C. din cadrul Postului de poliție Sântana, jud. Arad, rezultă că la data de 11.10.2017, orele 12:00, a oprit pe raza orașului Sântana, pe DJ 792/C, autoturismul marca E. cu nr. de înmatriculare (...), condus de inculpatul A.; în prezența martorului B. a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de 0,75 mg/litru alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la Spitalul Clinic Sântana unde i s-au recoltat două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, inculpatul declarând că în seara zilei de 10.10.2017 a consumat aproximativ 200 - 300 grame de votcă.

Trebuie remarcat faptul că la data menționată mai sus inculpatul A. se afla sub puterea măsurii preventive a arestului la domiciliu, iar pentru data de 11.10.2017, orele 10:30 - 16,00 s-a emis de către Poliția Orașului Ineu un itinerariu de deplasare pe ruta Beliu - Ineu - Pâncota - Sântana - Arad - IPJ Arad și retur, inculpatul deplasându-se în baza acestui document, la chemarea organelor de poliție.

Din buletinul de analiză toxicologică nr. x a rezultat că inculpatul A. a prezentat o alcoolemie de 1,90 grame ‰ (prima recoltare), respectiv 1,75 grame ‰ (a doua recoltare), aceasta fiind proba principală din care rezultă vinovăția inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe, prev. de art. 336 alin. (1) C. pen.

Din declarația martorului C. rezultă că, în calitate de lucrător de poliție din cadrul Poliției Sântana, a oprit în trafic autoturismul marca E. cu nr. de înmatriculare (...), condus de inculpatul A., a simțit un miros puternic de alcool, a decis să-l testeze cu etilotestul, fiind martor ocular numita B., rezultatul fiind de 0,75 mg/litru alcool pur în aerul expirat.

Din declarația martorei B. rezultă că a fost oprită la intrarea în orașul Sântana de către organele de poliție, iar după verificarea documentelor, acestea au oprit un alt autoturism, conducătorul acestuia a fost supus testării cu aparatul etilotest de mai multe ori, ultimul rezultat fiind de 0,75 mg/litru alcool pur în aerul expirat.

Pe parcursul urmăririi penale inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, arătând că a consumat lichid de pe castraveții murați, precum și trei castraveți murați și s-a efectuat un raport de expertiză medico-legală privind estimarea retroactivă a alcoolemiei cu nr. 2717/A12/29.11.2017 de către IML Timișoara, prin care s-a concluzionat că între valorile obținute prin metoda clasică analitică și cea gazcromatografică nu există o diferență relevantă în cazul de față, valorile mari ale alcoolemiilor inculpatului atestă fără dubiu un consum de alcool care a putut avea loc până cel târziu cu 45 minute anterior recoltării primei probe de sânge; nerecunoașterea consumului de alcool nu permite stabilirea fazei toxicocinetice a alcoolului în organismul inculpatului în momentul opririi în trafic și nu există posibilitatea de a efectua un calcul retroactiv al alcoolemiei.

Prin aceleași concluzii s-a arătat că alcoolemiile inculpatului nu pot fi numai rezultatul consumului de 5-600 ml lichid de pe castraveți murați și a trei castraveți murați și nici rezultatul unor probleme de metabolizare consecutive unei operații de stomac, în mod cert fiind rezultatul unui consum de băuturi alcoolice la un moment anterior recoltării mostrelor de sânge de către numitul A.

Inculpatul în cursul urmăririi penale nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa, însă în faza judecății, în fața instanței a recunoscut integral acuzațiile aduse, arătând că dorește să uzeze de procedura simplificată a recunoașterii vinovăției, prev. de art. 374 alin. (4) și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., instanța admițând cererea formulată întrucât sunt îndeplinite toate condițiile impuse de legea procesual penală, respectiv inculpatul prin declarația pe care a dat-o la termenul de judecată din 24.05.2018 a recunoscut în totalitate faptele reținute în sarcina sa, dorind ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, iar mai mult decât atât, infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, prev. de art. 336 alin. (1) C. pen. nu se pedepsește cu detențiunea pe viață.

În aceste condiții, instanța a constatat că din coroborarea întregului material probator administrat în cursul urmăririi penale cu declarația de recunoaștere a săvârșirii faptei de către inculpatul A. în fața instanței, rezultă că inculpatul a săvârșit infracțiunea prev. de art. 336 alin. (1) C. pen., de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, constând în aceea că la data de 11.10.2017 a condus autoturismul marca E. cu nr. de înmatriculare (...) pe drumurile publice din orașul Sântana, jud. Arad, având o alcoolemie de 1,90 grame ‰ (prima recoltare), respectiv 1,75 grame ‰ (a doua recoltare), fiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni atât sub aspectul laturii obiective cât și a celei subiective, aceasta fiind o infracțiune de pericol.

Instanța de fond a reținut că din probele administrate rezultă dincolo de orice dubiu vinovăția inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 336 alin. (1) C. pen., infracțiunea fiind consumată cu forma de vinovăție a intenției, neexistând nici un element care să conducă la o eventuală deculpabilizare a inculpatului, prezumția de nevinovăție fiind răsturnată în speța de față, motiv pentru care se impune sancționarea penală a inculpatului.

În legătură cu modalitatea de comitere a faptei invocată de apărătorul inculpatului, că ar fi fost solicitat de către organele de poliție pentru a da o declarație de martor într-un alt dosar, cunoscându-se că acesta sub influența băuturilor alcoolice, instanța a constatat că este un element circumstanțial care nu are niciun fel de legătură cu vinovăția inculpatului, responsabilitatea aparținând în întregime inculpatului care a cunoscut faptul că se află sub influența băuturilor alcoolice, având posibilitatea să se deplaseze la sediul IPJ Arad cu un alt mijloc de transport sau cu mașina proprietate personală condusă de o altă persoană.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile prev. de art. 74 C. pen., gradul de pericol social al infracțiunii, modalitatea și împrejurările comiterii faptei, gradul ridicat de alcoolemie al inculpatului, dar și circumstanțele personale ale acestuia, care nu are antecedente penale iar în fața instanței a avut o atitudine sinceră, uzând de procedura simplificată a recunoașterii vinovăției prev. de art. 396 alin. (10) C. proc. pen. cu consecința reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă, suferă de diferite afecțiuni medicale, are o situație familială stabilă, iar raportat la toate aceste elemente instanța a constatat că se impune stabilirea unei pedepse puțin peste limita minimă prevăzută de legea penală în urma reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă, respectiv 9 luni închisoare.

Cu ocazia dezbaterii pe fond a cauzei, procurorul a solicitat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei ca modalitate de executare a acesteia, iar inculpatul a solicitat amânarea aplicării pedepsei conform disp. art. 83 C. pen.

Instanța a constatat că inculpatul se află la prima abatere de la legea penală, a avut o atitudine sinceră în fața instanței și că sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 83 C. pen. cu privire la cuantumul efectiv stabilit de instanță, care poate fi cel mult 2 ani, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, iar raportat la posibilitățile sale de îndreptare, instanța a apreciat că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată, iar mai mult decât atât, pedeapsa prevăzută pentru infracțiunea prev. de art. 336 alin. (1) C. pen. nu depășește 7 ani, iar inculpatul nu s-a sustras de urmărire penală sau judecată, nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului, motiv pentru care instanța a optat pentru instituția amânării aplicării pedepsei.

În aceste condiții, instanța a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani potrivit disp. art. 84 alin. (1) C. pen., care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, iar în această perioadă inculpatul va trebui să respecte măsurile obligatorii de supraveghere prev. de art. 85 alin. (1) C. pen., iar pe lângă acestea instanța a instituit obligația prev. de art. 85 alin. (2) lit. g) C. pen. în sarcina inculpatului, respectiv de a nu conduce autovehicule pentru care legea prevede obligativitatea deținerii unui permis de conducere.

Instituirea acestei obligații este esențială în opinia instanței, cu toate că inculpatul atât personal cât și prin apărător au solicitat să nu fie instituită întrucât inculpatul are nevoie de dreptul de a conduce autoturismul pentru deplasarea de la localitatea de domiciliu, Beliu, în localitatea Arad, unde lucrează în prezent, dar și pentru a transporta la controale medicale aparținătorii familiei care suferă de diverse afecțiuni medicale, întrucât tocmai această interdicție va contribui pe deplin la conștientizarea faptei săvârșite de către inculpat, de a urca la volanul unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice, cu atât mai mult că deplasarea trebuia să o facă la sediul IPJ Arad, fiind și sub puterea măsurii preventive a arestului la domiciliu, iar orice încălcare a obligațiilor impuse în cadrul acestei măsuri preventive putea atrage după sine instituirea unei măsuri preventive mai aspre, a arestului preventiv.

Instanța nu a instituit obligația ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, cu toate că acesta a fost de acord, raportat la afecțiunile medicale de care suferă, și nici frecventarea unui program de reintegrare socială, având în vedere pregătirea juridică a inculpatului, care a conștientizat în cursul judecății că a încălcat în mod flagrant valorile sociale apărate de legea penală, recunoscând în integralitate săvârșirea faptei, adoptând o poziție corectă în fața instanței.

Împotriva Sentinței penale nr. 371/PI din 24 mai 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, în termen legal, au formulat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și inculpatul A..

În motivele de apel, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a criticat sentința apelată sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei considerând că nu se impunea amânarea aplicării pedepsei, ci suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate față de criteriile prev. de art. 74 din C. pen.

A susținut că, în mod netemeinic, instanța de fond a stabilit inculpatului A., o pedeapsă dispunând amânarea aplicării ei în prezenta cauză ignorându-se pericolul concret al faptei deduse judecății, dar și circumstanțele personale ale inculpatului.

Astfel, așa cum s-a reținut și în rechizitoriu din cazierul inculpatului se reține că, față de acesta s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru o infracțiune de corupție în care era cercetat în stare de arest la domiciliu și din această stare de arest a părăsit domiciliu și a condus vehiculul său sub influența băuturilor alcoolice.

Or, acest aspect nu este de neglijat la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului pentru că relevă periculozitatea inculpatului care a ignorat normele de drept după ce organele judiciare au luat în prealabil o măsură preventivă tocmai pentru buna desfășurare a procesului penal respectiv pentru a împiedica săvârșirea de noi infracțiuni.

Mai mult decât atât, având în vedere pregătirea profesională a inculpatului, calitatea sa de avocat ce denotă cunoașterea legilor penale și pericolul la care se expune în momentul încălcării normelor de drept prin sfidarea acestora a săvârșit fapta din prezentul dosar.

În acest sens, a apreciat că prin stabilirea unei pedepse cu amânarea față de persoana inculpatului nu se realizează prevenția generală și specială a pedepsei, riposta organului judiciar în speța de față nu este fermă și nici în măsură să contribuie la reeducarea inculpatului în scopul respectării normelor de drept.

Faptul că inculpatul doar în fața instanței de fond a recunoscut comiterea faptei după ce în faza de urmărire penală a negat constant săvârșirea acesteia nu îndrituiește instanța să stabilească doar o pedeapsă cu amânarea aplicării ei.

În consecință, a apreciat că soluția prin care a fost amânată aplicarea pedepsei este nejustificat de blândă și un atare comportament infracțional trebuie sancționat pe măsură.

Apelantul intimat inculpat A., a criticat sentința apelată sub două aspecte, cuantumul pedepsei aplicate, solicitând reducerea acestuia și obligația impusă inculpatului de a nu conduce niciun tip de autovehicule, solicitând înlăturarea acesteia.

Cu privire la primul motiv de apel a arătat că, încă din faza de urmărire penală, inculpatul a avut o atitudine sincera de recunoaștere cu privire la săvârșirea faptei, indicând că i s-a impus de către organele de politie să conducă autoturismul după ce consumase băuturi alcoolice, de urgență pentru a fi audiat ca martor în altă cauză, fără a mai avea posibilitatea să apeleze la un alt mijloc de transport sau la o altă persoană care să-i conducă mașina proprietate personală.

Cu toate că instanța de judecată, având în vedere ca s-a uzat de procedura simplificata a recunoașterii vinovăției, prevăzuta de disp. art. 396 alin. (10) C. proc. pen. cu consecința reducerii cu 1/3 a limitelor de pedeapsa, i-a aplicat o pedeapsa de 9 luni închisoare, raportat la limita minimă a pedepsei prevăzută de lege pentru infracțiunea prev. de disp. art. 336 alin. (1) C. pen., trebuia să-i aplice o pedeapsa de 8 luni închisoare.

Referitor la cel de-al doilea motiv de apel al inculpatului A., respectiv înlăturarea obligației de a nu conduce niciun autovehicul, a susținut că, urmare a săvârșirii infracțiunii i s-a ridicat permisul de conducere din data de 11.10.2017, iar timpul scurs de la data respectivă până în prezent este suficient pentru a limita dreptul de a circula, la care se adaugă și faptul că o astfel de interdicție îi îngreunează și exercitarea profesiei de avocat care presupune numeroase deplasări cu autoturismul.

A depus în acest sens practică judiciara atât de la nivelul Înaltei Curți, cât și în cauzele judecate de Curtea de Apel Timișoara, unde nu s-a impus obligația de nu conduce niciun autovehicul, deoarece, în conformitate cu disp. art. 85 C. pen., instanța poate impune persoanei față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei să execute una sau mai multe obligații, însă legiuitorul a lăsat la aprecierea judecătorului stabilirea acestor obligații, stabilirea uneia sau mai multor obligații fiind astfel facultativă .

Examinând apelurile formulat de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și de către inculpatul D., din prisma motivelor invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Criticile formulate privesc cuantumul pedepsei aplicate (primul motiv de apel al inculpatului A.), modalitatea de individualizare a pedepsei aplicate de instanța de fond (motivul de apel al parchetului) și instituirea obligației de a nu conduce niciun autovehicul (cel de-al doilea motiv de apel al inculpatului A.).

Potrivit art. 336 alin. (1) C. pen. "Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă."

Înalta Curte reamintește că infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului este o infracțiune de pericol menită să asigure siguranța circulației pe drumurile publice.

Instanța de control judiciar constată că prima instanță a stabilit corespunzător pedeapsa în sarcina inculpatului și de aceea nu se impune să realizeze o reindividualizare a pedepsei.

În acest sens, Înalta Curte reține că inculpatul A. a beneficiat de procedura simplificată a judecății, a recunoscut faptele reținute în actul de sesizare și a solicitat ca judecata să se realizeze numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Potrivit art. 396 alin. (10) C. proc. pen. "Când judecata s-a desfășurat în condițiile art. 375 alin. (1) și (2), când cererea inculpatului ca judecata să aibă loc în aceste condiții a fost respinsă sau când cercetarea judecătorească a avut loc în condițiile art. 377 alin. (5) ori art. 395 alin. (2), iar instanța reține aceeași situație de fapt ca cea descrisă în actul de sesizare și recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime."

Sub acest aspect instanța de control judiciar constată existența cauzei de atenuare a răspunderii operată de procedura simplificată incidentă în prezenta cauză.

Astfel, în raport de infracțiunea reținută în sarcina inculpatului D. se constată că acestuia i se poate aplica, în mod legal, o pedeapsă cuprinsă între 8 luni și 3 ani și 4 luni închisoare sau amenda.

Prin reținerea dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., s-a acordat eficiență atitudinii de recunoaștere a faptei și s-a considerat că o pedeapsă puțin mai mare decât minimul special, respectiv de 9 luni închisoare este de natură să constituie un mijloc suficient de constrângere, precum și de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni, această pedeapsă răspunzând în mod eficient dublului scop de prevenire și sancționare, contribuind în egală măsură la reeducarea și atenționarea reală a inculpatului.

La stabilirea pedepsei se are în vedere gravitatea faptei, pericolul social care a adus atingere relațiilor sociale referitoare la circulația pe drumurile publice, nivelul de alcoolemie ridicat, dar și aspectele favorabile acestuia precum, lipsa antecedentelor penale, recunoașterea faptei potrivit art. 396 alin. (10) C. proc. pen., motiv pentru a aplica inculpatului o pedeapsă spre minimul special redus cu o treime. Pe de altă parte, reducerea limitelor de pedeapsă cu 1/3 conform art. 396 alin. (10) C. proc. pen. nu echivalează cu obligația instanței de a aplica inculpatului o pedeapsă constând în chiar minimul special, rezultat din această reducere.

În consecință, instanța de control judiciar constată că, în mod corect, au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., pedeapsa aplicată fiind atât legală, cât și corect individualizată astfel încât va fi respinsă solicitarea apărării de reducere a cuantumului pedepsei.

În ceea ce privește apelul formulat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat urmând a fi menținută modalitatea de executare a pedepsei, respectiv amânarea aplicării pedepsei.

Înalta Curte arată că noua reglementare procesual penală a creat o plajă variată a modalităților de individualizare judiciară a executării pedepselor, reglementând astfel renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei și suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Astfel, în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, Înalta Curte subliniază că aceasta se dispune raportat la scopul executării pedepsei, așa cum este acesta stabilit prin dispozițiile art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, respectiv prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni și formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept, față de regulile de conviețuire socială și față de muncă, în vederea reintegrării în societate a deținuților sau persoanelor internate.

Raportat la dispozițiile legale și la împrejurările cauzei, Înalta Curte, în acord cu prima instanță, constată că, în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată, instituția amânării aplicării pedepsei prev. de art. 83 C. pen. realizând o mai bună individualizare judiciară a executării pedepsei decât instituția suspendării executării sub supraveghere.

Astfel, dincolo de starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită de legea penală, ce nu poate fi contestată, cu atât mai mult cu cât inculpatul avea la momentul producerii accidentului o îmbibație alcoolică cu mult peste limita legală, nu se poate face abstracție de atitudinea inculpatului de recunoaștere a săvârșirii infracțiunii. În ceea ce privește nivelul de educație al inculpatului, menționat de parchet ca o justificare pentru majorarea sancțiunii aplicate acestuia, Înalta Curte constată că, într-adevăr cunoștințele juridice pe care inculpatul le deține pot conferi o gravitate sporită faptei sale, însă tot acestea, raportat la conduita ulterioară a inculpatului, conduc la concluzia că acesta a înțeles pe deplin consecințele conducerii unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice, cu atât mai mult cu cât, la momentul săvârșirii faptei, se afla sub imperiul unei măsuri preventive.

De aceea, Înalta Curte apreciază că instanța de fond a făcut o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului A., în condițiile în care, din datele speței nu rezultă că inculpatul, care nu este cunoscut cu antecedente penale, este o persoană cu potențial criminogen sau că acesta are o atitudine necorespunzătoare față de ordinea de drept, față de regulile de conviețuire socială și față de muncă pentru a executa pedeapsa în regim de detenție, ci această faptă pare, mai degrabă, raportat la datele speței, un incident izolat în conduita inculpatului grefat pe situația particulară a acestuia de a se fi aflat sub imperiul măsurii preventive a arestului la domiciliu și, pentru a face dovada deplină a respectării obligațiilor impuse prin măsura preventivă, a acceptat solicitarea organelor de poliție pentru a da o declarație de martor într-un alt dosar, deplasându-se cu autoturismul proprietate personală sub influența băuturilor alcoolice.

De altfel, nici Ministerul Public nu susține o astfel de soluție, ci propune, ca modalitate de executare, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Însă, raportat la efectele acestei din urmă modalități de executare, respectiv considerarea ca executată a pedepsei aplicate la expirarea termenului de supraveghere, comparativ cu cele ale amânării aplicării pedepsei, constând în aceea că nu i se mai aplică pedeapsa și nu este supusă niciunei decăderi, interdicții sau incapacități ce ar putea decurge din infracțiunea săvârșită, precum și la faptul că, în cadrul ambelor modalități de executare, inculpatul este supus unor măsuri de supraveghere, la consecințele concrete ale faptei săvârșite, precum și la conduita inculpatului, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de fond a dispus amânarea aplicării pedepsei de 9 luni închisoare.

În ceea ce privește obligația de a nu conduce autovehicule pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, instituită în sarcina inculpatului A., Înalta Curte constată că nu se impune înlăturarea acesteia.

Dat fiind gradul ridicat de alcoolemie cu care inculpatul a înțeles să conducă autoturismul pe drumurile publice și profesia acestuia de avocat, ce îi permitea să aibă reprezentarea că săvârșirea unei astfel de fapte este de natură a atrage o sancțiune penală în ceea ce îl privește, chiar dacă fapta sa nu s-a soldat cu un accident, este esențial ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul să nu conducă vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere. Faptul că această interdicție îi îngreunează exercitarea profesiei, care, așa cum susține apărarea, implică multe deplasări, nu poate determina Înalta Curte să o înlăture, în contextul în care amânarea executării pedepsei a fost justificată, pe de o parte, și de supravegherea ce poate fi exercitată în privința inculpatului, iar pe de altă parte, o astfel de interdicție nu îi îngrădește dreptul la liberă circulație, inculpatul fiind liber să efectueze toate deplasările necesare, în țară și în străinătate, cu mijloacele de transport în comun sau în alte modalități, singura sa obligație fiind aceea de a nu conduce personal un vehicul.

Inculpatul trebuie să înțeleagă că societatea reprimă fapte de natura celei pe care a săvârșit-o, că acestea sunt de natură a crea o puternică tulburare în rândul opiniei publice, chiar dacă nu a avut ca urmare producerea unui accident, precum și faptul că ridicarea acestei interdicții poate introduce un factor de risc în circulația pe drumurile publice, timpul scurs de la data săvârșirii faptei nefiind suficient pentru a se putea concluziona că astfel de fapte nu se vor repeta.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. d) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și de inculpatul A..

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2), (3) și 6 din C. proc. pen.:

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 371/PI din 24 mai 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă apelantul intimat inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul intimat inculpat A., în sumă de 65 RON, rămâne în sarcina statului.

Cheltuielile ocazionate cu soluționarea apelului formulat de parchet rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 septembrie 2018.

Procesat de GGC - GV