ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 817/2018

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 190 din data de 01.03.2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2010, printre alții, inculpatul A., a fost condamnat la o pedeapsă de 15 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 14 lit. c) din aceeași lege și a art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 8 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 39 alin. (1) C. pen. a fost contopită pedeapsa de 15 ani aplicată inculpatului cu pedeapsa de 7 ani închisoare ce îi fusese aplicată prin sentința penală nr. 971 din data de 30.10.2009 a Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1175 din data de 26.03.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 și ale art. 64 lit. a), teza a II-a, și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen. a fost dedusă durata arestării preventive, de la 10.02.2009 la zi.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt;

În data de 24.03.2010, la orele 12:30, inculpatul A. și învinuitul B., ambii încarcerați în camera de deținere nr. 632 din penitenciarul Rahova, au fost depistați de către lucrătorii acestei instituții, în timp ce dețineau asupra lor heroină pentru a o oferi altor deținuți.

Inculpatul A. a fost depistat în timp ce încerca să ascundă sub salteaua patului un număr de 13 (treisprezece) pungulițe, în 11 (unsprezece) dintre acestea găsindu-se cantitatea totală de 2,17 grame heroină (conform Raportului de Constatare Tehnico - Științifică nr. X din 30.03.2010, în amestec cu Cofeină), precum și o folie pe care s-a pus în evidență heroină; în două dintre cele 13 punguțe nu s-au pus în evidență substanțe interzise la deținere.

Din coroborarea probelor administrate în cauză a rezultat că inculpatul A. era cunoscut ca traficant de droguri, heroina fiind introdusă în penitenciar de mama sa, coinculpata C.

Aceasta disimula heroina în alimente sau articole de îmbrăcăminte, pe care le transmitea inculpatului A. prin diferite persoane aflate în stare de libertate, care mergeau în vizită la diverși deținuți aflați în aceeași cameră sau în camere învecinate cu camera acestuia.

Tranzacțiile cu droguri au fost efectuate de inculpatul A. atât în curtea de aer din cadrul penitenciarului, cât și prin metoda cunoscută sub denumirea "caleașcă", această din urmă activitate infracțională fiind efectuată atât personal, cât și prin intermediul învinuitului B.

În data de 24.03.2010, inculpatul A. a fost surprins în timp ce deținea heroină în vederea traficării, iar învinuitul B. a fost surprins în timp ce a încercat să distribuie heroină, prin metoda caleașcă, unui deținut încarcerat într-o cameră de la un nivel inferior.

Întrucât din interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice a rezultat că inculpatul A. urma să fie aprovizionat cu droguri de o persoană aflată în stare de libertate, s-a procedat la monitorizarea acestuia și la controale amănunțite efectuate asupra persoanelor care urmau să îl viziteze la penitenciar atât pe el, cât și persoane aflate în anturajul său infracțional.

Astfel, în data de 22.04.2010, în jurul orelor 17:00, numitul D. s-a prezentat la penitenciarul Rahova, unde deținutul E. urma să beneficieze de dreptul la vizită.

În urma controlului efectuat asupra coletului transportat de martorul D. au fost găsite două perechi de pantaloni, în al căror tiv a fost găsită o substanță pulverulentă de culoare bej.

Din raportul de Constatare Tehnico - Științifică nr. x din 26.04.2010 a rezultat că proba înaintată în cauză conținea cantitatea de 17,48 grame heroină.

Cantitatea de 17,02 grame heroină, precum și 2 (două) perechi de pantaloni, rămase după efectuarea analizelor de laborator au fost depuse la camera de corpuri delicte conform Dovezii nr. x.

Din probele administrate în cauză, respectiv, procesul-verbal de redare a declarației colaboratorului "F.", notele de redare a convorbirilor telefonice purtate între inculpații A., G., H., I. și învinuitul J., declarațiile martorilor E. și D., proces-verbal de recunoaștere de pe planșe fotografice, declarația martorului K., declarația inculpatului I., declarația inculpatului B., a rezultat următoarea situație de fapt:

În cursul lunii aprilie 2010, la solicitarea inculpatului A., coinculpata C. (mama sa) a disimulat cantitatea de 17,48 grame heroină în tivul a două perechi de pantaloni.

Inculpata a înmânat martorului D. un pachet care conținea cele două perechi de pantaloni, în care disimulase heroina și alimente, rugându-l să se deplaseze la Penitenciarul Rahova, unde a fost depistat, după cum deja s-a arătat mai sus.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, printre alții, și inculpatul A.

Prin Decizia penală nr. 171/A din data de 11 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosar nr. x/2010, a fost admis și apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 190 din 01.03.2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală.

A fost desființată în parte sentința atacată și în fond, rejudecând, Curtea de Apel, în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. c) din aceeași lege, art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a), b), C. pen., raportat la art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., l-a condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 11 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

În temeiul art. 39 alin. (2) din C. pen., a fost contopită pedeapsa aplicată în cauză, de 11 ani închisoare, cu restul de 5 ani, 9 luni și 8 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 7 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 971 din data de 30.10.2009 a Tribunalului București, secția I penală, urmând ca inculpatul să execute, conform art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen., pedeapsa de 11 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 8 ani.

A fost dedusă prevenția inculpatului, respectiv, perioada executată, de la 10.02.2009, la zi și a fost menținută starea de arest preventiv a acestuia.

S-a dispus anularea Mandatului de executarea pedepsei închisorii nr. 1128 din 29.03.2010 emis de Tribunalului București, secția I penală, și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Cheltuielile judiciare, avansate, în apel, au rămas în sarcina statului.

Împotriva Deciziei penale nr. 171/A din 11 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și, printre alții, și inculpatul A.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a criticat decizia recurată sub aspectul greșitei deduceri a perioadei executate de inculpatul A., de la 10 februarie 2009 la zi, apreciind ca fiind corectă data 10 septembrie 2010 la zi.

Inculpatul A. a criticat decizia recurată pentru netemeinicie sub aspectul individualizării pedepsei, pe care a considerat-o prea aspră în raport cu fapta comisă.

Prin Decizia penală nr. 4156 din 07 decembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/3/2010, au fost respinse ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și, printre alții, și de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 171/A din 11 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

A fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului A., durata arestării preventive de la 10 septembrie 2010, la 7 decembrie 2011, invocându-se incidența prevederilor art. 385

16

alin. (2), cu referire la art. 381 C. proc. pen.

Inculpatul A. a fost obligat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, s-a dispus a fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut că inculpatul A. a fost arestat preventiv la data de 10 septembrie 2010, conform mandatului de arestare nr. X din 10.09.2010.

S-a arătat că instanța de apel, în temeiul art. 39 alin. (2) C. pen., a contopit pedeapsa aplicată în cauză de 11 ani închisoare cu restul neexecutat de 5 ani, 9 luni și 8 zile din pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 971 din 30 octombrie 2009 a Tribunalului București, secția I penală, ipoteză în care trebuia dedusă perioada executată de la 10 septembrie 2010 la zi și nu de la 10 februarie 2009 la zi.

Referitor la pedeapsa aplicată inculpatului instanța a apreciat că acesta a fost just individualizată în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

La data de 19 decembrie 2017, pe rolul Tribunalului București, secția I penală, a fost înregistrată contestație la executare formulată de condamnatul A., împotriva sentinței penale nr. 190 din data de 01 martie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/3/2010, condamnatul contestator susținând că în mod greșit s-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 10 septembrie 2010, în loc de 10 februarie 2009.

Prin sentința penală nr. 1095 din data de 24 mai 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2017, Tribunalul București, secția I, penală, în temeiul art. 47 alin. (1), art. 50, rap. la art. 598 alin. (2) C. proc. pen., a admis excepția de necompetență materială invocată de instanță din oficiu.

Competența de soluționare a cererii având ca obiect contestația la executare formulată de petentul condamnat A. a fost declinată în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, iar onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 130 de RON, s-a dispus a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că petentul invocă faptul că prin decizia instanței de recurs s-a dispus în mod greșit deducerea perioadei în care a fost arestat preventiv, și a apreciat că în cauză temeiul invocat este reprezentat de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Referitor la competența soluționării prezentei cauze, s-a reținut că acesta aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție întrucât nelămurirea privește o dispoziție dintr-o hotărâre pronunțată de această instanță în recurs.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 12 iunie 2018, fiind repartizată aleatoriu, spre soluționare, Completului nr. 4.

Prin încheierea de ședință din data de 27 septembrie 2018, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea contestației formulate de condamnatul A. împotriva executării Deciziei penale nr. 4156 din 07 decembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/3/2010, la Completul nr. 8, cu termen de judecată la data de 3 octombrie 2018.

Pentru a se dispune astfel, s-a constatat că, potrivit art. 111 alin. (6) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375 din data de 17 decembrie 2015, contestațiile la executare prevăzute de art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen. se soluționează de completul care a pronunțat hotărârea a cărei lămurire se solicită, judecătorii urmând a se reuni chiar dacă nu mai fac parte, împreună, din același complet.

La termenul de judecată din data de 3 octombrie 2018, în fața completului legal constituit, prezent personal și asistat de apărător desemnat din oficiu, contestatorul a A. a solicitat admiterea contestației la executare și deducerea perioadei executate, începând cu data de 10.02.2009.

Examinând contestația la executare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 4156 din data de 07 decembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/3/2010, Înalta Curte apreciază că acesta este întemeiată, în sensul și pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 598 C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se executa sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice alta cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Contestația la executare reprezintă procedeul jurisdicțional prevăzut de lege pentru rezolvarea incidentelor ivite pe parcursul executării unei hotărâri penale definitive .

Pe calea contestației la executare nu se poate modifica o hotărâre, aducându-se atingere autorității de lucru judecat. Pe această cale se pot invoca numai aspecte ce privesc exclusiv executarea hotărârilor, neputându-se pune în discuție legalitatea și temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea și nu se poate ajunge la modificarea hotărârilor rămase definitive.

În cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. "când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se executa sau vreo împiedicare la executare", împiedicarea la executare trebuie să se datoreze unor cauze legale care fac imposibilă punerea în executare a hotărârii sau continuarea executării acesteia.

Analizând cererea de contestație la executare formulată de condamnatul A., Înalta Curte constată că acesta invocă greșita deducere a perioadei executate, susținând că în mod greșit instanța de recurs a dispus deducerea prevenției de la 10.09.2010, în loc de 10.02.2009.

Înalta Curte constată că, într-adevăr, condamnatul contestator a fost arestat preventiv într-o cauză anterioară, la data de 10.02.2009, durata acestei arestări preventive fiind dedusă în sentința instanței de fond ( sentința penală nr. 190 din 01.03.2011 a Tribunalului București, secția a II-a penală) și în decizia instanței de apel (Decizia penală nr. 171/A din 11.05.2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală).

Cenzurând această dispoziție, instanța de recurs a dispus deducerea detenției începând cu data de 10.09.2010, detenție care include și data de 22 aprilie 2010, când s-a epuizat infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 14 lit. c) din aceeași lege, art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a), b) C. pen., pentru care a fost condamnat inițial la pedeapsa de 15 ani închisoare, pedeapsă redusă în apel la 11 ani închisoare, ca efect al reținerii în favoarea sa a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. din 1968.

Susținerea condamnatului contestator în actuala procedură jurisdicțională în sensul necesității deducerii perioadei executate începând cu data de 10.02.2009 se apreciază a fi nefondată, pentru că, prin decizia penală mai sus arătată, durata acestei arestări preventive a fost luată în considerare de însăși instanța de apel la determinarea restului de 5 ani 9 luni și 8 zile, rămas neexecutat din pedeapsa anterioară, de 7 ani închisoare, rest ce a fost contopit, în baza art. 39 alin. (2) C. pen., în cea din urmă pedeapsă de 11 ani închisoare.

Așa fiind, data de 10.02.2009, moment de la care ar începe să curgă durata pedepsei închisorii nu mai poate fi invocată în contestația de față.

Însă deducerea, prin decizia a cărei executare se contestă, a duratei arestării preventive, cu începere de la 10 septembrie 2010, nu concordă cu situația juridică efectivă în care s-a aflat contestatorul.

În sarcina acestuia s-a reținut comiterea unei infracțiuni unice în formă continuată, constând în două acte materiale comise la datele de 24.03.2010 și 22.04.2010 ( ambele, în timpul executării unei pedepse privative de libertate), condiții în care erau incidente dispozițiile art. 39 alin. (2) C. pen. din 1969 .

Potrivit textului de lege evocat, dacă pedeapsa anterioară a fost executată în parte, contopirea se face între pedeapsa ce a mai rămas de executat și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea săvârșită ulterior.

Aceasta înseamnă că, în planul perioadei ce se impune a fi dedusă din pedeapsa aplicată pentru întreaga pluralitate de infracțiuni sub forma recidivei, contopirea efectuată conform art. 39 alin. (2) C. pen. din 1969 are ca efect deducerea exclusivă din pedeapsa finală, a perioadei executate de la data comiterii infracțiunii în stare de recidivă la zi, perioada executată anterior fiind luată în calcul la determinarea intervalului deja executat și, implicit, a restului de pedeapsă inclus în operațiunea de contopire.

În speță, Curtea de Apel București, secția a II-a penală a determinat un rest de 5 ani 9 luni și 8 zile, rămas neexecutat din pedeapsa anterioară, de 7 ani închisoare, care, include și data epuizării infracțiunii continuate deduse judecății, astfel că, în aceste circumstanțe, se impune ca durata arestării să fie dedusă cu începere de la 23 aprilie 2010.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere că, deși infracțiunea la care condamnatul contestator o instigase pe mama sa, numita C., și ea condamnată în cauză, a fost comisă la data de 22 aprilie 2010, această zi nu poate fi dedusă din pedeapsa ce se execută, deoarece aceasta ar însemna să i se acorde contestatorului beneficiul nelegal al unei duble computări.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va admite contestația la executare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 4156 din 07 decembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/3/2010.

Se va deduce din pedeapsa de 11 ani închisoare aplicată condamnatului A. prin sentința penală nr. 190 din 1.03.2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 4156 din 07 decembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, perioada de la 23 aprilie 2010 la zi.

Se va anula mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 387 din 8 decembrie 2011, emis de Tribunalul București, secția a II-a penală și se va dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.

Potrivit dispozițiilor art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în suma de 130 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația la executare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 4156 din 07 decembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/3/2010.

Deduce din pedeapsa de 11 ani închisoare aplicată condamnatului A. prin sentința penală nr. 190 din 1.03.2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 4156 din 07 decembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, perioada de la 23 aprilie 2010 la zi.

Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 387 din 8 decembrie 2011, emis de Tribunalul București, secția a II-a penală.

Dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnat, în sumă de 130 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 3 octombrie 2018.