ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1401/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele;

Prin cererea înregistrată la data de 07.08.2015, sub nr. x/2015, pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamanta S.C. A. S.A. a formulat cerere de chemare în judecată, în contradictoriu cu pârâții B. și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, solicitând instanței, prin sentința ce o va pronunța, să dispună anularea mărcii "D." - marcă individuală combinată cu element figurativ, nr. 121887/18.12.2012, pentru clasele de servicii 35 și 36, și a mărcii "A.", nr. 136272/15.05.2015, pentru clasa de servicii 35.

Cererea a fost legal timbrată.

La data de 13.10.2015, pârâtul Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci a depus întâmpinare, solicitând instanței să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată pe baza probelor administrate la dosar.

La data de 22.10.2015, pârâtul B. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a domnului E. și implicit a Cabinetului Individual Autorizat de Proprietate Industrială F. și, pe cale de consecință, anularea cererii de chemare în judecată; a fost invocată de același pârât și excepția lipsei calității procesuale a reclamantei și a lipsei de interes în ceea ce privește anularea mărcii "D." totodată, s-a invocat și excepția netimbrării cererii de chemare în judecată și, pe cale de consecință, s-a solicitat, anularea cererii de chemare în judecată pentru acest motiv; pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

La data de 18.11.2015 reclamanta a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate de pârât.

Prin Sentința civilă nr. 646 din 25.05.2016, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis excepția lipsei calității de reprezentant a reclamantei și, pe cale de consecință, a respins acțiunea reclamantei S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâții B. și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, ca fiind formulată de o persoană fără calitate de reprezentant; s-a dispus obligarea reclamantei la plata unor cheltuieli de judecată parțiale, în sumă de 5.000 RON.

Împotriva sentințe, a declarat apel reclamanta S.C. A. S.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin încheierea din 18.01.2017, judecata apelului a fost suspendată în temeiul art. 520 C. proc. civ. până la soluționarea sesizării prealabile adresate Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la o chestiune de drept incidentă în cauză, sesizare ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2016 al instanței supreme.

Prin Decizia civilă nr. 791A din 4 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a constat perimarea cererii de apel.

Cauza de față a fost repusă pe rol din oficiu pentru verificarea subzistenței motivului de suspendare a judecății.

Instanța de apel a constatat că pricina care a determinat suspendarea judecății a fost soluționată prin Decizia nr. 2/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial la data de 02.03.2017, dată de la care cauza de suspendare a încetat.

S-a reținut că niciuna dintre părțile cauzei nu a făcut niciun act de procedură în vederea reluării judecății, începând cu data încetării cauzei de suspendare.

Curtea de apel a apreciat că citarea dispusă de instanță în vederea verificării menținerii sau nu a cauzei de suspendare nu are valoarea unui act întreruptiv a termenului de perimare, întrucât actul de procedură nu trebuia efectuat din oficiu (art. 416 alin. (3) C. proc. civ.), iar întreruperea are loc doar prin îndeplinirea actului de procedură în vederea judecății, îndeplinit de către parte, iar nu de către instanță (art. 417 C. proc. civ.).

În condițiile în care, de la data încetării cauzei de suspendare și până în prezent au trecut mai mult de 6 luni în care părțile nu au insistat, din motive imputabile lor, în judecată, în baza art. 416 și urm. C. proc. civ., curtea de apel a constatat că operează sancțiunea perimării apelului.

Împotriva deciziei pronunțate în apel, reclamanta S.C. A. S.A. a declarat recurs, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta arată că instanța de apel a considerat că în soluționarea criticilor privind excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, este necesară suspendarea judecății în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ., având în vedere că pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție se afla o cerere de hotărâre preliminară având ca obiect o chestiune de drept referitoare la instituția reprezentării judiciare în litigiile de proprietate intelectuală.

În consecință, măsura suspendării a fost dispusă la termenul din 18.01.2017, în vederea soluționării sesizării prealabile ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2016 înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La data de 30.01.2017, Înalta Curte a pronunțat Decizia nr. 2 prin intermediul căreia a stabilit: "reprezentarea convențională a persoanelor juridice în fața instanțelor de judecată poate fi asigurată și prin consilierul juridic angajat al uneia dintre formele de exercitare a profesiei de consilier în proprietate industrială, în măsura în care consilierul juridic are și calitatea de consilier în proprietate industrială."

Recurenta arată că la data de 02.03.2017, Decizia nr. 2/2017, anterior menționată, a fost publicată în Monitorul Oficial.

La data de 19.06.2017 a fost emisă citația către apelanta reclamantă A. cu mențiunea: "repus pe rol în vederea verificării subzistenței motivului de suspendare a judecății."

La termenul din data de 27.09.2017, pârâtul B. a invocat excepția perimării apelului motivat de faptul că pricina a fost repusă pe rol după trecerea unui interval de 6 luni de la momentul pronunțării hotărârii prealabile de către Înalta Curte.

Recurenta susține că soluția Curții de Apel București este greșită, aceasta făcând o interpretare greșită a prevederilor legale referitoare la suspendarea și perimarea procesului civil, conținute de art. 411 și urm. C. proc. civ.

De asemenea, se arată de către recurentă că motivul suspendării judecății nu îi este imputabil, suspendarea fiind dispusă în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (4) C. proc. civ.: "Cauzele similare, aflate pe rolul instanțelor judecătorești, pot fi suspendate până la soluționarea sesizării."

Prin urmare, instanța de apel, la inițiativa sa, a considerat oportună suspendarea judecății, fiind vorba de o chestiune de drept similară celei supuse analizei Înalte Curți, astfel că nu se poate reține că judecarea pricinii a fost suspendată din vina uneia dintre părți.

În același timp, recurenta susține că cererea de reluare a procesului nu era în sarcina sa, în calitate de apelantă-reclamantă în fața curții de apel, potrivit prevederilor art. 415 C. proc. civ.:

"Judecata cauzei suspendate se reia:

Prin cererea de redeschidere făcută de una dintre părți, când suspendarea s-a dispus prin învoirea părților sau din cauza lipsei lor."

Or, având în vedere faptul că apelul a fost suspendat la inițiativa instanței de apel și nu prin învoirea părților sau din cauza lipsei lor, recurenta apreciază că nu avea obligația formulării cererii de reluare a judecății.

După publicarea deciziei Înaltei Curți, chiar instanța de apel a procedat la citarea părților din dosar, citația fiind emisă la 19.06.2017 cu mențiunea "repus pe rol."

Recurenta învederează că nu există nicio cauză de perimare a apelului.

Astfel, art. 416 C. proc. civ. prevede că:

"(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.

(2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță.

(3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată."

Din cronologia actelor procedurale rezultă cu claritate faptul că apelul a rămas în nelucrare din motive independente de voința părților, instanța de apel fiind cea care a considerat necesară suspendarea cauzei, întrucât niciuna dintre părțile cauzei nu a solicitat suspendarea judecății.

De asemenea, suspendarea nu s-a dispus nici ca urmare a neîndeplinirii de către apelanta-reclamantă a unei obligații impuse de instanță, motiv pentru care recurenta consideră că pricina nu a rămas în nelucrare din cauza apelantei-reclamante.

Recurenta solicită instanței de recurs a constata că în speță era incidentă situația de excepție prevăzută de art. 416 alin. (3) C. proc. civ., situația ce exclude curgerea termenului de perimare atunci când actul de procedură trebuia să fie efectuat de către instanța de judecată din oficiu.

În cauză nu a existat o cerere de repunere pe rol a cauzei formulată de către apelantă, instanța de apel repunând cauza pe rol prin citația emisă la data de 19.06.2017.

O eventuală cerere de repunere pe rol formulată de către apelanta reclamantă ar fi fost lipsită de obiect din moment ce instanța de apel procedase deja la repunerea pe rol pentru verificarea motivului suspendării.

Recurenta susține că ar reprezenta un formalism excesiv să se considere că ar fi fost necesară și formularea unei cereri de repunere pe rol de către apelantă.

În cazul în care se va aprecia că apelanta-reclamantă era obligată să depună o cerere de repunere pe rol a procesului, recurenta consideră că perimarea nu a operat pentru următoare considerente:

Art. 416 prevede că termenul de perimare de 6 luni curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță.

Cu toate acestea, art. 418 C. proc. civ. stabilește: "(1) Cursul perimării este suspendat cât timp durează suspendarea judecății, pronunțată de instanță în cazurile prevăzute la art. 413, precum și în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată."

Or, fiind vorba despre o suspendare ce nu a fost cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată, rezultă că termenul de perimare a fost suspendat cât timp a durat suspendarea judecății, motiv pentru care în mod nelegal s-a constatat perimarea cererii de apel.

Pe de altă parte, recurenta consideră că în mod greșit s-a constatat că termenul de perimare de 6 luni s-a împlinit.

Recurenta opinează că pentru calculul termenului de perimare sunt posibile două variante:

Termenul de perimare curge de la data publicării Deciziei nr. 2/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în Monitorul Oficial al României.

Recurenta consideră că aceasta este varianta incidentă în speță, întrucât nu putea formula o cerere de repunere pe rol mai devreme de publicarea motivării Deciziei nr. 2/2017, atunci când aceasta a fost adusă la cunoștința publicului în întregime.

Cum Decizia nr. 2/2017 a fost publicată pe 2.03.2017, rezultă că termenul de 6 luni s-a împlinit la 2.09.2017; or, deja până la acest moment, instanța de apel a emis un act de procedură din oficiu în vederea repunerii pe rol- citația din 19.06.2017 - și a stabilit termen pentru verificarea subzistenței motivului de suspendare la termenul din 27.09.2017 stabilit în acest scop.

Actul de repunere a cauzei pe rol echivalează cu un act de întrerupere a termenului de perimare, chiar dacă actul nu provine de la partea interesată, sens în care s-a apreciat și în doctrină și, de altfel, s-a și pronunțat jurisprudența, susține recurenta.

Recurenta mai arată că solicitarea de interpretare a dispozițiilor art. 520 alin. (4) prin raportare la art. 416 alin. (3) din C. proc. civ. - în sensul de a se stabili dacă redeschiderea judecății cauzei, după pronunțarea hotărârii prealabile, este un act de procedură ce trebuie efectuat din oficiu - a fost respinsă de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 52/2017 ca nefiind o chestiune dificilă de drept, aceasta rămânând la latitudinea instanțelor de judecată.

Totuși, în cauza de față nici nu se pune problema obligativității sau nu a repunerii pe rol a cauzei deoarece actul întreruptiv al termenului de perimare s-a efectuat deja, în speța de față fiind emis un astfel de act din oficiu motiv pentru care considerăm că la acel moment instanța de apel a considerat că îi revine obligația de a repune pe rol apelul.

Astfel recurenta consideră că în ciuda practicii neunitare Curtea de Apel București a îndeplinit un act de procedură - în vederea judecății apelului - indiferent dacă acesta era obligatoriu sau nu - motiv pentru care considerăm că aceasta nu mai putea, la data de 27.09.2017 data termenului de judecată să constate că termenul de perimare s-a îndeplinit.

Se mai susține că actul de repunere pe rol a instanței - respectiv referatul de citare a părților și citația emisă și transmisă a părților echivalează cu un act care întrerupe curgerea termenului de perimare, este un act echivalent cererii de repunere pe rol a părții, astfel că nu are importantă faptul că cererea de repunere pe rol s-a discutat după împlinirea termenului de 6 luni de la data publicării deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție în Monitorul Oficial.

Dacă cererea de repunere pe rol s-ar fi făcut înăuntrul termenului de perimare nu ar fi avut relevanță dacă judecata cererii se face după împlinirea termenului de perimare, la fel fiind și în situația în care actul întreruptiv a fost îndeplinit de instanță din oficiu.

Nu înțelegem raționamentul instanței de apel care a ales să facă un act întrerupător al curgerii termenului pentru ca ulterior să constate perimat apelul.

Or, este evident că o dată comunicată citația cu mențiunea de repus pe rol apelanta-reclamantă nu a mai considerat necesar să depună o cerere de repunere pe rol.

Doar în situația în care instanța de apel nu ar fi efectuat referatul de citare a părților și nu ar fi emis citațiile aferente, atunci apelanta reclamantă ar fi putut să fie sancționată pentru starea sa de pasivitate, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat.

Prin urmare, recurenta susține că instanța de apel a făcut o greșită interpretare a normelor de procedură, constatând în mod nelegal perimarea apelului său.

În situația în care s-ar aprecia că termenul de perimare curge de la data pronunțării încheierii de suspendare sau de la data pronunțării Deciziei nr. 2/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, recurenta învederează că și în situația în care termenul de perimare ar curge de la data pronunțării încheierii prin care s-a suspendat judecata apelului - 18.01.2017 - sau data pronunțării Deciziei nr. 2/2017 - 30.01.2017, acesta s-ar fi împlinit la data de 18.07.2017, respectiv 30.07.2017; prin urmare, și în acest caz, actul de procedură efectuat de către instanța de apel din oficiu, fiind îndeplinit cel mai târziu la data de 19.06.2017 (data emiterii citației) - a fost efectuat înăuntrul termenului de perimare.

În aceste condiții, recurenta consideră că în cauză este pe deplin incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sens în care solicită a se admite recursul cu trimiterea cauzei în vederea continuării judecății la instanța de apel.

În etapa procesuală a recursului înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a procedat la derularea procedurii de filtrare în condițiile art. 493 C. proc. civ., în cauză fiind întocmit raportul asupra admisibilității recursului, recursul fiind admis în principiu la termenul din 23 martie 2018 în complet de filtru, fixându-se termen pentru judecată în ședința publică de azi.

Recursul formulat este fondat, potrivit celor ce urmează.

Curtea de apel, prin încheierea de ședință din 18.01.2017, în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (4) C. proc. civ., după punerea din oficiu a măsurii în dezbaterea contradictorie a părților, a dispus suspendarea judecării apelului până la soluționarea sesizării prealabile adresate Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul înregistrat sub nr. x/2016, apreciind că hotărârea prealabilă ce urma să se pronunțe de instanța supremă avea incidență în cauza ce i-a fost dedusă judecății în apel.

Hotărârea prealabilă a fost pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și face obiectul Deciziei nr. 2/30.01.2017, fiind publicată în M. Of. nr. 157 din 2.03.2017.

Potrivit acestei decizii: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 28 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 20 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 66/2000 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier în proprietate industrială, republicată, reprezentarea convențională a persoanelor juridice în fața instanțelor de judecată poate fi asigurată și prin consilierul juridic angajat al uneia dintre formele de exercitare a profesiei de consilier în proprietate industrială, în măsura în care consilierul juridic are și calitatea de consilier în proprietate industrială."

Conform art. 521 alin. (3) C. proc. civ.: "Dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanța care a solicitat dezlegarea de la data pronunțării deciziei, iar pentru celelalte instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I."

Spre deosebire de suspendarea dispusă în temeiul art. 520 alin. (2) C. proc. civ. de către instanța care sesizează Înalta Curte cu solicitarea de pronunțare a unei hotărâri prealabile care este o suspendare legală de drept, obligatorie, potrivit art. 412 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., suspendarea judecării cauzelor similare aflate pe rolul instanțelor judecătorești, prevăzută de art. 520 alin. (4) C. proc. civ., reprezintă o suspendare facultativă, în sensul celor prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Ca atare, în acest ultim caz, instanța de judecată are doar posibilitatea, iar nu obligația de a suspenda judecata, măsura putând fi dispusă din oficiu sau la solicitarea părților, dacă se apreciază că aceasta este utilă, oportună ori chiar indispensabilă pentru soluționarea pricinii.

Art. 520 alin. (4) C. proc. civ. nu prevede momentul până la care durează suspendarea, însă, având în vedere dispozițiile generale referitoare la incidentul procedural al suspendării judecății, rezultă că suspendarea durează până la repunerea cauzei pe rol în condițiile art. 415 C. proc. civ.

Din cercetarea ipotezelor descrise de această normă prin care se prevăd modalitățile de reluare a judecării procesului, se constată că nu este reglementată o ipoteză distinctă cu privire la situația suspendării dispuse în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ. [de altfel, nici pentru cea obligatorie prevăzută de art. 520 alin. (2)], precum în cazul hotărârii prealabile solicitate Curții de Justiție a Uniunii Europene - art. 415 pct. 3 -, astfel că, în această situație, pentru identificarea unei norme aplicabile, trebuie a se recurge la aplicarea prin analogie a textului anterior menționat, soluție permisă de dispozițiile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., pricina se soluționează "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare.".

Situația asemănătoare reglementată expres de C. proc. civ. este cea de la art. 415 pct. 3: "Judecata cauzei suspendate se reia: 3. În cazurile prevăzute la art. 412 alin. (1) pct. 7, după pronunțarea hotărârii de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene."

Art. 412 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. este în sensul că: "(1) Judecarea cauzelor se suspendă de drept: 7. în cazul în care instanța formulează o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare adresată Curții de Justiție a Uniunii Europene, potrivit prevederilor tratatelor pe care se întemeiază Uniunea Europeană."

Se constată, pe de altă parte, că art. 415 pct. 3 C. proc. civ. prevede că judecata cauzei se reia după pronunțarea hotărârii preliminare de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, iar în cazul ce interesează în speță, prin analogie, se poate stabili că reluarea judecății are loc după pronunțarea hotărârii prealabile de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Textul invocat nu precizează însă dacă judecata se reia din oficiu sau la cererea uneia dintre părți.

Mai mult decât atât, judecata se poate relua după pronunțarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept în cazul suspendării dispuse în temeiul art. 520 alin. (2) C. proc. civ., întrucât de la data pronunțării dezlegarea de drept devine obligatorie pentru instanța care a solicitat dezlegarea, astfel cum prevede art. 521 alin. (3) C. proc. civ., în timp pentru celelalte instanțe [(indiferent dacă au dispus sau nu suspendarea facultativă prevăzută de art. 520 alin. (4)], dezlegarea dată chestiunii de drept devine obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României.

Cu privire la această chestiune de drept - "interpretarea dispozițiilor art. 520 alin. (4) prin raportare la art. 416 alin. (3) din C. proc. civ., în sensul de a se stabili dacă redeschiderea judecății cauzei, după pronunțarea hotărârii prealabile, este un act de procedură ce trebuie efectuat din oficiu", astfel cum corect indică și recurenta-reclamantă, a existat o altă sesizare pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție care a fost respinsă ca inadmisibilă prin Decizia nr. 57/3.07.2017, publicată în M. Of. nr. 764/26.09.2017, pentru motivul neîndeplinirii nivelului de dificultate a chestiunii de drept, de natură a reclama intervenția instanței supreme pe calea mecanismului hotărârii prealabile.

Cu toate acestea, în considerentele acestei decizii (parag. 25), s-a arătat astfel:

"25. Ceea ce se impune este doar realizarea unui simplu raționament judiciar, prin citirea textului a cărui interpretare formează obiectul sesizării în corelare cu textul-cadru din materia reluării judecării procesului, respectiv art. 415 din C. proc. civ., și cu înțelegerea faptului că procedura hotărârii prealabile a fost creată pentru a-i facilita judecătorului, iar nu părților interpretarea unui text de lege."

În consecință, Înalta Curte apreciază dacă mecanismul întrebării prealabile este de natură a fi util în primul rând instanței în interpretarea unui text de lege sau pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, rezultă că repunerea cauzei pe rol după suspendarea facultativă dispusă în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ. și, cu atât mai mult, după suspendarea obligatorie dispusă în baza art. 520 alin. (2) C. proc. civ., trebuie repusă pe rol din oficiu fie după data pronunțării hotărârii prealabile (în cazul suspendării de drept), fie după publicarea în Monitorul Oficial al României a deciziei date pentru dezlegarea unei chestiuni de drept (în ipoteza suspendării facultative), fiecare dintre aceste momente echivalând cu încetarea cauzei de suspendare.

În acest context, trebuie precizat că obligația instanței de a dispune repunerea cauzei pe rol din oficiu nu înlătură dreptul oricăreia dintre părți de a solicita redeschiderea procesului prin formularea unei cereri de reluare a judecății.

Însă, stabilirea obligației instanței de a repune cauza pe rol are o importantă semnificație în aprecierea eventualei conduite a părților care nu au formulat ele însele cererea de repunere pe rol înăuntrul termenului de perimare (6 luni de la pronunțarea hotărârii prealabile pentru suspendarea de drept ori de la publicarea în Monitorul Oficial, pentru cazul suspendării facultative), întrucât dacă un act de procedură trebuia a fi efectuat din oficiu nu poate opera perimare. În acest sens sunt dispozițiile art. 416 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora: "Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive ce nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată."

Prin urmare, ori de câte ori un act de procedură trebuie a se efectua din oficiu, părților nu li se poate reține vreo culpă pentru rămânerea dosarului în nelucrare, astfel încât, unită această condiție cu aceea a trecerii unui termen de 6 luni de la rămânerea cauzei în nelucrare, să fie posibilă aplicarea sancțiunii procedurale a perimării cererii.

În acord cu aceste clarificări, Înalta Curte apreciază că instanța de apel era ținută a constata că motivul suspendării dispuse în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ. a încetat la data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 2/30.01.2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicare ce a operat la data de 2.03.2017 și, în plus, chiar în situația în care s-ar fi formulat de către părți cerere de reluare a judecății după un interval de 6 luni de la data publicării, deci după 2.09.2017, că sancțiunea perimării nu era operantă, date fiind dispozițiile art. 416 alin. (3) C. proc. civ., anterior citate, având în vedere că însăși instanța, din oficiu, avea obligația de repunere a cauzei pe rol pentru continuarea judecății, obligație ce putea fi îndeplinită după publicarea deciziei în Monitorul Oficial.

Or, curtea de apel pe lângă împrejurarea că a identificat în mod greșit ca fiind exclusiv obligația părților de a formula cererea de repunere pe rol (în afara cazurilor prevăzute de art. 415 pct. 1 și 2 C. proc. civ.), a constatat în mod nelegal perimarea cererii de apel, chiar în condițiile în care deja, din oficiu, instanța dispusese repunerea cauzei pe rol la data de 19.06.2017, așadar, înainte de trecerea intervalului legal de 6 luni de la data publicării hotărârii prealabile în Monitorul Oficial.

Având în vedere cele anterior expuse, Înalta Curte constată întemeiat motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 497 rap. la art. 496 C. proc. civ., va admite recursul formulat de reclamantă, va casa decizia recurată și va dispune trimiterea cauzei aceleiași curți de apel pentru rejudecarea apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva Deciziei nr. 791A din 4 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza pentru rejudecarea apelului la aceeași curte de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 aprilie 2018.

Procesat de GGC - NN