ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2193/2020

Ședința publică din data de 26 octombrie 2020

asupra recursului civil de față și având în vedere dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 21.08.2017, pe rolul Judecătoriei Oradea, secția civilă, dosar nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele B. și C., următoarele:

- să se constate calitatea reclamantului de unic moștenitor acceptant al tatălui său D., decedat la data de 24.08.2013, cu ultimul domiciliu în municipiul Oradea, județul Bihor;

- să se anuleze Certificatul de moștenitor nr. x din 13. 09.2013, emis de BNP E.;

- să se constate deschisă succesiunea după bunica sa B., decedată la 30.09.2012, cu ultimul domiciliu în municipiul Oradea, județul Bihor și să se constate calitatea de moștenitori după B., la data decesului acesteia, a numiților D. (fiu), B. (fiică) și C. (fiică);

- să se constate, în principal, nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare - cumpărare autentificat de "B.N.P. F." sub nr. x din 19 noiembrie 1997, cu privire la imobilele vândute de defuncta B. și, pe cale de consecință, includerea în masa succesorală după defuncta B. a cotei de 3/6 din terenul în suprafață de 996 mp și casa notată sub B12, precum și cota de 1/3 din casa notată sub B13 (drepturi dobândite prin sentința de partaj);

- să se constate, în subsidiar, în cazul în care instanța va respinge capătul principal de cerere, că este încheiat între rude în linie dreaptă contractul de vânzare - cumpărare autentificat de B.N.P. F. sub nr. x/19 noiembrie 1997, iar, potrivit art. 1091, alin. (4) din noul C. civ., să se stabilească că înstrăinarea proprietății, în ce o privește pe vânzătoarea B. către fiicele sale - pârâtele de rd. 1 și 2 din prezenta cauză, reprezintă o donație.

A solicitat, totodată:

- să se dispună reducțiunea acestei donații până la rezerva succesorală ce i s-ar fi cuvenit tatălui său D., cu includerea reducțiunii în masa succesorală după D.;

- să se includă în masa succesorală rămasă în urma defunctei B. a cotei de 1/4 asupra terenurilor reconstituite în baza Legii nr. 18/1991 prin emiterea Titlului de proprietate nr. x/12.12.2000;

- să se constate, în principal, nulitatea relativă a contractului de vânzare - cumpărare autentificat de B.N.P. F. sub nr. x/19 noiembrie 1997, în ceea ce privește imobilele vândute de defunctul D., având în vedere că obiectul și conținutul contractului sunt greșit determinate și lipsite de coerență, iar prețul și consimțământul sunt viciate.

A mai solicitat:

- includerea în masa succesorală, după defunctul D., a cotei de 2/3 din imobilul înscris sub B13 din CF x Sântandrei;

- să se constate, în subsidiar, în cazul respingerii capătului de cerere formulat anterior, că obiectul contractului de vânzare - cumpărare autentificat de B.N.P. F. sub nr. x/19 noiembrie 1997 a fost cota de 1/6 din imobilele deținute de vânzătorul D., astfel că din drepturile constituite prin hotărârea judecătorească prin care s-a soluționat partajul a mai rămas în patrimoniul său o cotă de 3/6 din imobilul "casă de locuit", notat sub B13, ce nu a făcut obiectul vânzării și pentru care nu s-a încasat prețul, cotă care să fie inclusă în masa succesorală după acesta.

Astfel fiind, reclamantul a solicitat să se constate că masa succesorală rămasă în urma tatălui său, defunctul D., se compune din:

- cota de 1/4 asupra terenurilor reconstituite în baza Legii nr. 18/1991, prin emiterea Titlului de proprietate nr. x/12.12.2008, la care se adaugă 1/12 părți asupra terenurilor reconstituite în baza Legii nr. 18/1991, pe seama defunctei B., prin același Titlu de proprietate;

- cota de 1/6 părți teren și casă notate sub B9 și B12 - dobândite cu titlu de moștenire după bunicul D. și cota de 2/3 din imobilul "casă de locuit" dobândită cu titlul de construire și în urma procesului de partaj prin sentința civilă nr. 4954/1996, pronunțată de Judecătoria Oradea în dosarul nr. x/1988, notat sub B13, în urma admiterii cererii astfel formulate, sau cota de 3/6 din casa de sub B13, rămasă nevândută, în cazul admiterii cererii subsidiare;

- cota de 1/6 din teren în suprafață de 996 mp și casa notată sub B12 precum și cota de 1/9 din casa notată sub B13 - înscrise în CF x Sântandrei, în urma admiterii cererii astfel formulate sau cota provenită din reducțiunea donației, în cazul admiterii cererii subsidiare, astfel: cota de 1/12 din teren în suprafață de 996 mp și casa notată sub B12 precum și cota de 1/18 din casa nouă notată sub B13, calculate față de drepturile dobândite prin sentința de partaj, toate înscrise în CF x Sântandrei.

Reclamantul a mai solicitat rectificarea înscrierilor de carte funciară de sub B15 - B16 și înscrierea cotelor de proprietate provenite în urma dezbaterii succesiunii în prezentul litigiu, cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinare, pârâtele B. și C. au formulat întâmpinare, arătând că sunt de acord cu admiterea în parte a cererii formulate de reclamant.

Nu au fost de acord cu admiterea celui de al treilea petit, arătând că îl consideră străin pe reclamant de moștenirea autoarei B., termenul de opțiune succesorală fiind de un an de la data deschiderii succesiunii.

Au arătat că între data decesului mamei lor B., la 30.09.2013, și data decesului fratelui lor D., la 24.08.2013, acesta din urmă nu a făcut niciun act de acceptare tacită a succesiunii mamei.

Raportat la acest aspect au invocat excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală a reclamantului A..

Au invocat și excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește petitul referitor la nulitatea contractului de vânzare - cumpărare autentificat de B.N.P. F. sub nr. x/19 noiembrie 1997, având în vedere că această chestiune a primit o dezlegare juridică prin sentința civilă nr. 6826 din 28 iunie 2001 a Judecătoriei Oradea, în dosarul nr. x/2000 al acestei instanțe.

Au invocat, cu privire la cererea subsidiară de constatare a donației deghizate și reducțiunea donației excesive până la limita cotității disponibile, prescripția dreptului reclamantului de a solicita reducțiunea donației pentru depășirea termenului de trei ani în interiorul căruia se putea solicita acest lucru.

Drept consecință a admiterii acestei excepții, au invocat excepția lipsei de interes procesual a reclamantului în a se constata caracterul deghizat al donației.

Au invocat și prescripția dreptului de a solicita rectificarea în CF raportat la cotele de proprietate stabilite prin hotărârea de partaj bunuri dobândite de foștii soți- D. senior și G..

Au solicitat respingerea capătului de cerere privind constatarea nulității relative a contractului de vânzare-cumpărare arătat, pentru fictivitatea prețului și donația deghizată.

Au fost de acord cu includerea în masa succesorală rămasă de pe urma defunctului D. a cotei de 1/6 din terenurile înscrise în titlul de proprietate nr. x/2008.

Prin sentința civilă nr. 55/C din 22.03.2019, Tribunalul Bihor a admis în parte cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele B. și C.;

A constatat calitatea de unic moștenitor a reclamantului după defunctul tată D., decedat la 24.08.2013;

A anulat certificatul de moștenitor nr. x/2013 emis de B.N.P. E.;

A admis excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală după defuncta B., în ceea ce-l privește pe reclamant și, în consecință, a respins cererea reclamantului de constatare a deschiderii succesiunii după B. și moștenitorii acesteia;

A respins excepția lipsei de interes a reclamantului, cu privire la cererea de constatare a nulității absolute parțială a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 19.11.1997, autentificat sub nr. x/1997, de B.N.P. F.;

A constatat nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 19.11.1997, autentificat sub nr. x/1997 de B.N.P. F., cu privire la cota de 1/6 părți din cea de-a doua casă notată în CF x Sântandrei nr. top x, înstrăinată de numita B.;

A respins excepția autorității de lucru judecat privind constatarea donației deghizate prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 19.11.1997, autentificat sub nr. x/1997, de B.N.P. F.;

A admis excepția prescripției dreptului de a solicita reducțiunea donațiilor excesive cu referire la cota înstrăinată de către defuncta B., prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 19.11.1997, autentificat sub nr. x/1997 de B.N.P. F. și a respins, ca prescrisă, cererea;

A admis excepția lipsei de interes a reclamantului, cu privire la cererea de a se constata nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare, încheiat la data de 19.11.1997, autentificat sub nr. x/1997 de B.N.P. F. pentru donație deghizată și a respins cererea, ca lipsită de interes;

A admis excepția prescripției dreptului material la acțiune a cererii de constatare a nulității relative a contractului de vânzare-cumpărare, încheiat la data de 19.11.1997, autentificat sub nr. x/1997 de B.N.P. F. și a respins cererea, ca prescrisă;

A constatat că masa succesorală după defunctul D., decedat la data de 24.08.2013 se compune din următoarele bunuri:

- cota de 1/6 din terenul arabil extravilan parcela nr. 167, în suprafață de 1 ha 6800 mp, din titlul de proprietate nr. x/2008;

- cota de 3/6 din casa notată sub B13 CF x Sântandrei nr. topografic x;

A respins excepția prescripției dreptului de a solicita rectificarea CF;

A dispus rectificarea CF x Sântandrei nr. top x, B15 și B16, în sensul că, în ceea ce privește cea de-a doua casă înstrăinată, notată sub B13, B. și C. au dobândit dreptul de proprietate asupra cotei de 3/6;

A dispus înscrierea în CF în favoarea reclamantului, cu titlu de moștenire, a cotei de 3/6 din casa notată sub B13 CF x Sântandrei nr. topografic x;

A respins restul cererilor.

A obligat pârâtele să achite reclamantului cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 3.318,6 RON, taxă judiciară de timbru și au fost compensate cheltuielile de judecată, reprezentând onorariul de avocat.

Împotriva acestei sentințe și a încheierilor din data de 03.09.2018, 29.10.2018 și 09.10.2019, au declarat apel pârâtele B. și C..

Au solicitat admiterea apelului, modificarea în parte a sentinței și a încheierilor atacate;

Admiterea excepției lipsei de interes a reclamantului, cu privire la cererea de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/19.11.1997 de B.N.P. F.;

Admiterea excepției autorității de lucru judecat cu privire la constatarea donației deghizate, în ceea ce privește contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. x/19.11.1997;

Respingerea constatării nulității absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/1997 de B.N.P. F., cu privire la cota de 1/6 părți din cea de-a doua casă notată în CF nr. x Sântandrei, nr. top x înstrăinată de B.;

Respingerea cererii de constatare a masei succesorale cu privire la cota de 3/6 părți din casa notată sub B 13 din CF nr. x Sântandrei, nr. top x; Respingerea cererilor de rectificare a CF nr. x Sântandrei, nr. top x de sub B 15 și 16, în ceea ce privește reducerea cotei lor la 3/6 părți din cea de-a doua casă și de înscriere în favoarea reclamantului a dreptului de proprietate asupra cotei de 3/6 părți, cu titlu de moștenire din cea de-a doua casă notată sub B 13 în CF nr. x Sântandrei, nr. top x;

Admiterea excepției prescripției dreptului de-a solicita rectificarea de carte funciară, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 613/A din 03 octombrie 2019, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a admis apelul declarat de pârâtele B. și C., în contradictoriu cu intimatul-reclamant A., împotriva sentinței civile nr. 55/C din 22.03.2019, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:

A înlăturat dispoziția prin care s-a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/19.11.1999 de B.N.P. F., cu privire la cota de 1/6 părți din cea de-a doua casă notată în cartea funciară nr. x Sântandrei, nr. top. x, înstrăinată de către defuncta B. către apelantele-pârâte și a respins acest capăt de cerere;

A admis excepția prescripției dreptului intimatului-reclamant de-a solicita rectificarea înscrierilor de carte funciară, a înlăturat dispozițiile contrarii prin care a fost respinsă această excepție, cea prin care s-a constatat că face parte din masa succesorală după defunctul D. cota de 3/6 părți din casa notată la foaia B13 din CF nr. x Sântandrei, nr. top. x; cea prin care s-a dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului intimatului-reclamant cu titlu de moștenire asupra cotei de 3/6 părți din casa notată la foaia B13 din CF nr. x Sântandrei nr. top. x; cea prin care s-a dispus rectificarea de carte funciară privitor la cea de-a doua casă notată la foaia B13 din CF nr. x Sântandrei nr. top. x; a înscrierilor de la foaia B15 și B16, în sensul că B. și C. au dobândit dreptul de proprietate doar asupra cotei de 3/6 părți, din aceasta;

A respins excepția de uzucapiune, invocată de apelante;

A respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantele-pârâte B. și C. împotriva încheierilor de ședință din 03.09.2018, 29.10.2018 și 09.01.2019, pe care le-a păstrat în întregime;

A compensat în întregime cheltuielile de judecată ocazionate de părți în fond și în apel, constând în taxe judiciare de timbru și onorarii avocațiale și a înlăturat din sentința apelată dispozițiile contrarii prin care intimatele-pârâte B. și C. au fost obligate să-i plătească intimatului-reclamantului A. suma de 3318,6 RON taxă judiciară de timbru. A păstrat celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Oradea a declarat recurs reclamantul A., întemeiat în drept pe motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prima critică formulată de recurent vizează modul în care instanța de apel a dezlegat petitul referitor la constatarea nulității absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. x din 19 noiembrie 2019 de B.N.P. F..

A susținut că prin sentința civilă nr. 4954/1996 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosarul nr. x/1988, irevocabilă prin decizia civilă nr. 473/R/1999 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, s-a dispus sistarea stării de indiviziune dintre defunctul său tată D. și soția sa G..

Lui D. i-a revenit cota de 2/3 din cea de-a doua casă notată în CF în anul 1991, cota de 1/3 din acest imobil i-a revenit mamei sale B., cu obligația de a-i plăti fostei soții G. o sultă corespunzătoare valoric contribuției acesteia la edificare acestei clădiri.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. x din 19 noiembrie 1997 de B.N.P. F. s-a transmis cota de 3/6 a G. și cota de 1/6 a lui D. către pârâte, care dobândiseră prin succesiune după defunctul D. senior (bunicul reclamantului) cota de câte 1/6, conform înscrierilor din CF x.

În ceea ce privește cea de-a doua casă, B. deținea doar cota de 2/6 și nu 3/6 cât a înstrăinat, în timp ce D. tatăl deținea cota de 4/6, astfel că numita B. a înstrăinat mai mult decât avea, situație în care se impunea constatarea nulității absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/1997 de B.N.P. F. cu privire la cota de 1/6 părți din cea de-a doua casă notată în CF x Sântandrei nr. top x înstrăinată de numita B..

În acest context, considerentele curții de apel, care s-a raportat la mențiunile din CF de la data demarării prezentului litigiu, sunt nelegale.

Astfel, în mod greșit s-a reținut că, dacă, la data promovării prezentului litigiu, situația de carte funciară ar fi fost rectificată în sensul arătat de reclamant, instanța ar fi putut avea în vedere faptul că s-a înstrăinat de către unul dintre vânzători, în speță de către bunica reclamantului, o cotă de proprietate mai mare decât cea întabulată în cartea funciară în favoarea acestei, a vândut ce nu avea în proprietate.

Raționamentul este greșit întrucât, pe de o parte, pârâtele nu sunt terțe persoane, hotărârea de partaj fiindu-le opozabilă, indiferent de faptul că nu a fost notată în cartea funciară, iar, pe de altă parte, înscrierile de CF nu au efect constitutiv de drepturi, ci doar efect de opozabilitate.

Cea de a doua critică formulată în recurs se referă la greșita admitere a excepției prescripției dreptului la acțiunea în rectificarea de CF.

Recurentul susține că instanța de apel a dat o interpretare greșită dispozițiilor art. 36 din Decretul Lege nr. 115/1938 privind unificarea dispozițiilor privitoare la cartea funciară, în vigoare la data la care s-a încheiat actul contestat, potrivit cărora acțiunea în rectificare, sub rezerva prescripțiunii acțiunii de fond, va fi imprescriptibilă față de dobânditorul nemijlocit, precum și față de terțul care a dobândit cu rea-credința dreptul înscris în folosul său. Față de terțele persoane, care au dobândit cu bună-credință un drept real prin donație sau legat, acțiunea în rectificare nu se va putea porni decât în termen de 10 ani, socotiți din ziua când s-a înregistrat cererea lor de înscriere. Curtea de apel a admis, nelegal, excepția prescripției dreptului de-a solicita rectificarea de CF, reținând că termenul de prescripție a acțiunii era de 10 ani de la data întabulării contractului de vânzare-cumpărare.

Prin acțiunea introductivă, însă, nu s-a solicitat rectificarea înscrierilor de carte funciară raportat la dispozițiile sentinței civile nr. 4954 din 4 iulie 1996, pronunțată de Judecătoria Oradea în Dosar nr. x/1988, devenită irevocabilă ca urmare a pronunțării deciziei civile nr. 473/R/1999 de către Curtea de Apel Oradea, în dosarul nr. x/1999, ci rectificarea de carte funciară urma să intervină doar ca o consecință a admiterii capătului de cerere privind constatarea faptului că obiect al contractului de vânzare - cumpărare autentificat de B.N.P. F. sub nr. x din 19 noiembrie 1997 a fost doar cota de 1/6 parte înstrăinată pârâtelor din imobilele deținute de vânzătorul D. la data contractului, conform înscrierilor existente în CF x Sântandrei. Astfel, din drepturile dobândite prin hotărârea judecătorească prin care a fost soluționat partajul bunurilor dobândite de soții D. senior și G., i-a mai rămas în patrimoniu o cotă de 3/6 din imobilul "casă de locuit" notat sub B13, ce nu a făcut obiectul vânzării-cumpărării.

Așadar, potrivit dispozițiilor art. 36 din Decretul Lege nr. 115/1938, acțiunea în rectificare pe care a promovat-o este imprescriptibilă față de pârâte, în calitatea lor de dobânditori nemijlociți.

Recurentul susține că soluția primei instanțe, care a respins excepția prescripției dreptului de a solicita rectificarea de CF a fost corectă, termenul de prescripție neputând curge atât timp cât nu a existat temeiul rectificării.

Deși Curtea de Apel Oradea a reținut incidența dispozițiilor art. 909 C. civ., a apreciat că în speță nu s-a dovedit o rea-credință a pârâtelor la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, motiv pentru care, termenul de prescripție pentru a se putea solicita și obține o rectificare a situației de carte funciară era de cel mult 3 ani de la data întabulării.

Contrar acestei interpretări, față de datele speței, se poate spune că pârâtele sunt dobânditoare nemijlocite și nu terți, astfel încât trebuia dovedită reaua-credință, iar acțiunea în rectificare este imprescriptibilă potrivit alin. (1) al art. 909 C. civ.

Prin completările la motivele de recurs formulate în termen legal, recurentul-reclamant a susținut încălcarea prevederilor art. 435 alin. (1) din C. proc. civ. în ceea ce privește soluția pronunțată asupra cererii de constatare a nulității absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 19 noiembrie 1997 de B.N.P. F..

În raport de dispozițiilor legale, mai sus menționate, intimatele au fost părți în procesul de partaj ce a făcut obiectul dosarului nr. x/1988 al Judecătoriei Oradea, soluționat prin sentința civilă nr. 4954/4.07.1996, irevocabilă prin decizia civilă nr. 473/R/1999 a Curții de Apel Oradea, pronunțată în dosarul nr. x/1999.

Cum hotărârea produce drepturi și obligații doar față de părți și succesorii acestora, obligativitatea actului jurisdicțional menționat impunea ca intimatele să se supună efectelor lucrului judecat și să își conformeze conduita corespunzător.

În opinia recurentului-reclamant, decizia atacată încalcă și prevederile art. 2 lit. d) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, întrucât înscrierile în cartea funciară nu au efect constitutiv de drepturi, ci doar efect de opozabilitate, așa încât în mod nelegal a reținut instanța de apel că nu există rațiune pentru care să se aibă în vedere faptul că o hotărâre judecătorească a stabilit o altă cotă de proprietate, atâta timp cât această hotărâre nu a fost pusă în executare printr-o cerere de întabulare și de rectificare a colii de carte funciară.

După efectuarea procedurilor de comunicare, s-a întocmit, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, care a fost analizat în completul filtru, iar, prin rezoluția din 11 martie 2020, s-a dispus comunicarea acestuia părților cauzei în vederea formulării în scris a unor puncte de vedere.

Intimatele-pârâte B. și C. au depus punctul lor de vedere la raport și au arătat că recursul declarat de către reclamant este inadmisibil, întrucât criticile formulate nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În dezvoltarea poziției lor procesuale, au susținut că prima critică formulată vizează aspecte de netemeinice a hotărârii atacate. Astfel, vânzătorii D. senior și B., mama sa, nu și-au contestat reciproc întinderea cotelor lor de proprietate asupra bunurilor înstrăinate prin contractul contestat de către reclamant.

Critica vizând interpretarea greșită a dispozițiilor art. 36 din Decretul Lege nr. 115/1938 este nefondată, atât timp cât pârâtele au dobândit cu bună-credință printr-un act juridic cu titlu oneros dreptul de proprietate asupra bunurilor înstrăinate de cei doi vânzători.

Prin încheierea din 04 iunie 2020, Completul de filtru a admis în principiu calea de atac de reformare declarată de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 613 A din 03 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă și a fixat termen pentru judecata recursului pe fond.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

În analiza criticilor formulate de recurent, Înalta Curte are în vedere scopul recursului, reglementat de dispozițiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., de a examina, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, această cale extraordinară de atac se poate exercita exclusiv pentru motive de nelegalitate și nu de netemeinicie, prerogativa stabilirii situației de fapt în baza probelor nefiindu-i acordată judecătorului din recurs.

Motivele de recurs formulate de reclamant pun în discuție aspecte de nelegalitate și nu de netemeinicie a hotărârii atacate și se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă.

Așa fiind, Înalta Curte, în cenzurarea deciziei atacate, va avea în vedere situația de fapt stabilită de Curtea de Apel Oradea, care, prin raportare la probatoriul administrat, a stabilit că imobilul având nr. topografic x, reprezentând teren de 996 mp loc de casă și casă, a fost cumpărat în 19 august 1949, în părți egale de către D. (bunicul) și soția B. (bunica), care au avut trei succesori: D. (tatăl reclamantului), B. jr. și C. - mătușile reclamantului.

D. (tatăl), a fost căsătorit cu G. și din această căsătorie a rezultat un singur fiu - D. jr.- reclamantul.

Căsătoria celor doi soți a fost desfăcută prin divorț, sentința civilă nr. 1302 din 12 octombrie1987 a Judecătoriei Oradea, iar ieșirea din indiviziune cu privire la bunurile dobândite în timpul căsătoriei s-a realizat prin sentința civilă nr. 4954 din 04 iulie 1996 a Judecătoriei Oradea, devenită irevocabilă prin decizia civilă nr. 473 din 14 aprilie 1999 a Curții de Apel Oradea.

S-a reținut în considerentele acestei hotărâri, care se impun cu putere de lucru judecat, că extrasul de carte funciară Sântandrei evidențiază ca proprietari ai terenului de 996 mp, parcela nr. topo x și construcția edificată pe acest teren sub B9 (prima casă) pe B. (bunica reclamantului) cu o cotă de 1/2, iar pentru cealaltă cotă de 1/2, în părți egale, cei trei descendenți ai lui D. bunicul, și anume D. senior, B. jr. și C..

Ulterior, pe aceeași parcelă topografică, CF x Sântandrei, a fost notată și cea de-a doua construcție edificată pe teren sub B11.

Cu privire la această construcție, care este cea de-a doua casă edificată pe terenul proprietatea familiei Blaga, s-a stabilit că D. senior rămâne cu o cotă de 2/3, B. (bunica) cu o cotă de 1/3, iar fosta soție G. va primi o sultă pentru partea sa de contribuție la edificarea acestei construcții, ce a constituit locuința comună a foștilor soți, părinții reclamantului.

În anul 1997, bunica și tatăl reclamantului, vând, prin contractul autentificat cu nr. x din 19 decembrie la Biroul Notarului Public F., numitelor B. jr. și C. (fiicele primei, respectiv surorile celui de-al doilea vânzător) dreptul de proprietate asupra cotelor de 3/6 părți și 1/6 parte fiecare în indiviziune din imobilul teren-loc de casă înscris în CF x Sântandrei, nr. top x și două case, situate în municipiul Oradea, strada x nr. 7, județul Bihor, precum și cota de 4/6 din imobilul teren în suprafață de 996 mp, imobil dobândit cu titlu de moștenire, întabularea facându-se sub B9 și B10. Vânzătoarea B. și-a păstrat un drept de uzufruct viager asupra casei de locuit fără etaj, cu anexe și teren în suprafață de 830 mp, iar vânzătorul D. și-a păstrat un drept de uzufruct viager asupra casei de locuit cu etaj și teren în suprafață de 166 mp.

La 30 septembrie 2012, decedează B. - bunica reclamantului, iar singurul moștenitor acceptant al moștenirii acesteia este B. jr., întrucât sora sa C. a renunțat la moștenire, iar fratele D., tatăl reclamantului, nu și-a exprimat, nici expres și nici tacit, opțiunea succesorală până la decesul său, în 24 august 2013.

La 19 august 2014, reclamantul D. jr. acceptă în formă autentică moștenirea bunicii sale B. și a tatălui său, D..

Înalta Curte constată ca nefiind fondată prima critică formulată de reclamant privind modul în care instanța de apel a dezlegat petitul referitor la constatarea nulității absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. x din 19 noiembrie 1997 de B.N.P. F..

Astfel, în mod corect a reținut instanța de apel că părțile nu au fost de rea-credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare prin care vânzătorii D. tatăl și B. bunica au vândut bunurile pe care le aveau în proprietate comună, intenția coproprietarilor fiind aceea de a transfera, cu titlu oneros, dreptul de proprietate asupra acestor bunuri către mătușile reclamantului B. și C..

La data încheierii contractului de vânzare-cumpărare a cărui valabilitate o contestă recurentul, s-a avut în vedere situația, scriptică, de carte funciară privitoare la întinderea drepturilor de proprietate ale vânzătorilor, preexistentă hotărârii irevocabile de partaj, dar și de voința lor juridică.

Așa cum rezultă din aspectele factuale ale cauzei, astfel cum au fost stabilite de curtea de apel, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, D. tatăl deținea doar o cotă de 2/3 părți din cea de-a doua casă, iar 1/3 era deținută de mama sa, aspect constatat, ulterior, cu putere de lucru judecat prin hotărârea judecătorească de partaj-decizia civilă nr. 473/1999 a Curții de Apel Oradea.

Reclamantul, susținând că s-a produs o încălcare abuzivă a dreptului de proprietate al tatălui său, o fraudă, a invocat nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de tatăl și bunica sa cu cele două mătuși.

Este de remarcat că vânzarea unei cote mai mari decât cea avută în drept poate fi asimilată cu vânzarea lucrului altuia, ceea ce ar putea atrage o nulitate relativă a contractului, pe considerentul că este protejat un interes particular, și anume al cumpărătorului, care poate invoca nulitatea contractului încheiat cu un non domino.

Așadar, nulitatea relativă a vânzării lucrului altuia poate fi invocată doar de cumpărător în termenul de prescripție de trei ani de la data când a aflat sau trebuia să afle că bunul aparținea altuia. Astfel, cumpărătorul de bună-credință care și-a reprezentat greșit contraprestația vânzătorului neproprietar ar putea invoca o eroare asupra substanței convenției încheiate cu acesta, în condițiile art. 1336 C. civ. 1865.

În ceea ce îl privește pe adevăratul proprietar, încheierea actului de vânzare a lucrului său este un act, care, în principiu, nu îl poate afecta.

Aceasta întrucât dacă înstrăinarea unui bun se face de către un vânzător care nu este proprietarul bunului, bunul respectiv nu iese din patrimoniul adevăratului proprietar, care rămâne liber să dispună de dreptul său.

Potrivit dispozițiilor art. 973 C. civ. 1865 convențiile nu au efecte decât între părțile contractante, norma fiind o reflectare a adagiului latin res inter alios acta aliis neque nocere neque prodesse potest.

Este adevărat că noul C. civ. reglementează de o altă manieră, mai flexibilă, această situație, în sensul că promovează, prin dispozițiile art. 1683, valabilitatea vânzării de acest tip. Astfel, în noua reglementare, executarea obligației de a da bunul se poate realiza fie prin procurarea proprietății de la adevăratul proprietar, fie prin ratificarea operațiunii juridice de către adevăratul proprietar al bunului sau chiar prin neexercitarea acțiunii în revendicare de către acesta, care conduce implicit la consolidarea dreptului cumpărătorului.

În speță, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a normelor legale de la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare în raport de împrejurarea că adevăratul proprietar al cotei de 1/6 din cea de-a doua casă, A. tatăl, a consimțit la încheierea contractului de vânzare-cumpărare și cu privire la această cotă, statuare necontrazisă de nicio probă administrată.

Or, faptul că autorul reclamantului nu a contestat că mama sa a înstrăinat o cotă care excedea dreptului acesteia de proprietate, confirmă intenția sa certă de a transfera dreptul de proprietate cu privire la toate bunurile imobile - teren și cele două case - către surorile sale B. jr. și C., pârâtele fiind dobânditoare directe ale acestor bunuri și nu terți cum s-a susținut.

Nu se poate reține reaua-credință a pârâtelor la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, atât timp cât acestea au cumpărat întreaga coproprietate a celor doi vânzători și au plătit prețul integral convenit cu aceștia.

Prin urmare, deși în actul de vânzare-cumpărare autentificat de notar, B. mama a înstrăinat și cota de 1/6 din casă care depășea dreptul său, făcând parte din bunul fiului, chestiune dezlegată ulterior prin hotărârea judecătorească de partaj, aceasta nu conduce implicit la nulitatea actului de înstrăinare pentru vânzarea lucrului altuia, de vreme ce coproprietarul D., tatăl, nu a contestat întinderea dreptului de proprietate al mamei sale iar voința celor doi coproprietari a fost de a înstrăina întregul bun stăpânit în comun.

În acest context, în care însuși de cuius nu s-a opus să îi fie înstrăinată o cotă de proprietate ce îi aparținea, nici succesorul său nu ar putea să o facă, trecând astfel peste angajamentul juridic al autorului său și nesocotind principiul libertății contractuale.

De altfel, în speță, este analizată vânzarea unui bun aflat în coproprietate și nu se poate reține că nu a existat acordul lui D. tatăl la încheierea contractului contestat. Rezultă cu evidență din probele administrate în fond, că voința liber exprimată de părțile contractuale și intenția acestora a fost ca cele două mătuși ale reclamantului - B. jr. și C. să dobândească întreaga proprietate a vânzătorilor, indiferent de cotele pe care le dețineau fiecare dintre ei, cu efectele juridice subsecvente acestui act.

Așa fiind, prin raportare la datele factuale ale speței, se constată că instanța de apel a dat o corectă interpretare dispozițiilor legale incidente, critica nefiind fondată.

Cea de-a doua critică formulată în recurs cu privire la modul în care instanța de apel a soluționat excepția prescripției dreptului reclamantului de a solicita rectificarea înscrierii de carte funciară este, însă, fondată.

Potrivit dispozițiilor art. 36 din Decretul lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozițiunilor privitoare la cărțile funciare, act în vigoare la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare contestat, acțiunea în rectificare a întabulării sau încrierii în cartea funciară, sub rezerva prescripțiunii acțiunii de fond, va fi imprescriptibilă față de dobânditorul nemijlocit, precum și față de terțul care a dobândit cu rea-credință dreptul înscris în folosul său.

Potrivit dispozițiilor art. 33 din Legea nr. 7/1996, în cazul în care cuprinsul cărții funciare nu corespunde în privința înscrierii cu situația juridică reală, se poate cere rectificarea acesteia. Aceasta presupune radierea, îndreptarea sau menționarea înscrierii oricărei operațiuni, susceptibilă a face obiectul unei înscrieri în cartea funciară.

Or, în contextul în care contractul de vânzare-cumpărare a fost valabil încheiat, iar față de dobânditorii nemijlociți acțiunea de rectificare în cartea funciară este imprescriptibilă, instanța de apel nu putea să primească această excepție.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că interpretarea dispozițiilor legale analizate este străină raporturilor juridice dintre părți, ceea ce denotă o greșită aplicare a legii la cazul dedus judecății.

În consecință, în aplicarea art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul D. pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., va casa în parte decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Instanța de rejudecare va analiza, din perspectiva interesului, a efectelor juridice pe care le poate produce raportat la circumstanțele particulare ale cauzei și având în vedere limitele casării cu privire la înlăturarea excepției prescripției dreptului reclamantului de a solicita rectificarea înscrierilor de carte funciară, solicitarea de rectificare și înscriere în CF x Sântandrei în favoarea reclamantului cu titlu de moștenire a cotei de 3/6 din cea de-a doua casă notată sub B13 nr. topo x, atât timp cât contractul de vânzare-cumpărare a fost legal încheiat și a reprezentat voința părților contractante.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 613/A din 03 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.

Casează în parte decizia atacată.

Trimite cauza spre rejudecare, la aceeași curte de apel, în ceea ce privește:

- excepția prescripției dreptului reclamantului la acțiunea în rectificarea înscrierilor de carte funciară;

- capătul de cerere privind rectificarea CF x Sântandrei număr topografic x, B15 și B16 în sensul că în ceea ce privește cea de-a doua casă înstrăinată, notată sub B13, B. și C. au dobândit dreptul de proprietate asupra cotei de 3/6;

- capătul de cerere privind înscrierea în CF în favoarea reclamantului, cu titlu de moștenire, a cotei de 3/6 din casa notată sub B13 Sântandrei număr topografic x.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 octombrie 2020.