Decizia nr. 2192/2020 — ÎCCJ, Secția I civilă — cerere de strămutare împotriva încheierii nr. 90 a Curții de Apel Cluj

Circumstanțele cauzei Prin cererea de strămutare, înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția I civilă, petenta A. prin tutore B. a solicitat strămutarea judecării dosarului nr. x/2020 al Tribunalului Cluj la un alt tribunal din circumscripția Curții de Apel Cluj, pentru motive de bănuială legitimă.

Hotărârea recurată Prin încheierea nr. 90/F/CC/2020 din 16 iunie 2020, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a luat act de renunțarea petentei la judecarea cererii de strămutare ce face obiectul dosarului nr. x/2020

Recursul declarat în cauză Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petenta A. prin tutore B. la 10 iulie 2020. La 23 iulie 2020 a fost înregistrată cererea de renunțare la judecata recursului, formulată de petenta A. prin tutore B.. Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la 13 august 2020.

Procedura de filtru Prin rezoluția din 8 septembrie 2020 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. Prin aceeași rezoluție a fost stabilit termen de judecată la 22 octombrie 2020. Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului s-a reținut că recursul este admisibil având în vedere dispozițiile art. 406 alin. (6) C. proc. civ., fiind atacată o hotărâre prin care s-a luat act de renunțarea la judecata cererii de strămutare, iar criticile formulate se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1), pct. 5 C. proc. civ. În condițiile prevăzute de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților din dosar. La termenul de judecată din 22 octombrie 2020, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecata recursului, formulată de recurenta A. prin tutore B..

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Asupra cererii de renunțare la judecata recursului, formulată de recurenta A. prin tutore B., Înalta Curte reține următoarele: Dispozițiile art. 463 alin. (1) C. proc. civ., prevăd că achiesarea la hotărâre reprezintă atât renunțarea unei părți la o cale de atac pe care o putea folosi, cât și renunțarea la o cale de atac deja exercitată. În temeiul dispozițiilor acestui articol, partea care a declarat o cale de atac ce se află deja pe rolul instanței competente să o soluționeze o poate retrage, fără a fi necesar consimțământul părții adverse, cu excepția achiesării condiționate, prevăzute de alin. (2) al articolului. Se constată că manifestarea de voință în sensul renunțării la judecată este un act de dispoziție, o desistare a recurentului, prin care acesta achiesează la hotărârea instanței ce a pronunțat hotărârea atacată. În raport de dispozițiile art. 463 C. proc. civ., având în vedere poziția exprimată de recurentă cu privire la calea de atac exercitată, Înalta Curte urmează ca, în aplicarea principiului disponibilității, în conținutul căruia intră și dreptul părților de a face acte procedurale de dispoziție, care sunt acte de voință cu privire la drepturile subiective deduse judecății sau la mijloacele procedurale prin care se pot recunoaște sau stabili aceste drepturi, să ia act de renunțarea recurentei A. prin tutore B. la judecata recursului. PENTRU ACESTE MOTIVE,