Decizia nr. 2048/2020 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la 4 mai 2018, A. a solicitat, în contradictoriu cu B. și C. și în conformitate cu art. 18 din Legea nr. 677/2001 și art. 77 C. civ., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună apărarea drepturilor nepatrimoniale ale reclamantului și anume apărarea principiului securității datelor sale cu caracter personal prin mijloacele reglementate în art. 453 C. civ., cu repararea prejudiciului material cert în cuantum de 548.306,23 euro la cursul BNR din ziua plății, care i-a fost creat prin această prelucrare ilegală a datelor de către cele două pârâte, totul derulându-se "sub umbrela" Statului Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, Agenției Naționale de Administrare Fiscală și Agenției Naționale de Integritate. La 7 mai 2018, reclamantul a formulat cerere de chemare în garanție a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestuia la repararea prejudiciului material cert în cuantum de 548.306,23 euro. La 28 noiembrie 2018, reclamantul a solicit sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene în interpretarea normelor juridice unionale din tratate, din Cartea Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, din normele de aplicare ale statutului deputaților din Parlamentul European și din Regulamentul Uniunii nr. 679/2016, în vigoare din 25 mai 2018, indicate.

Sentința pronunțată de tribunal Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința nr. 917 din 3 mai 2019, a respins excepția lipsei de interes a reclamantului. A respins excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtelor B. și D.. A admis excepția lipsei calității procesual pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice. A respins cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene. A admis excepția prescripției dreptului material la acțiune. A respins, ca prescrisă, cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtele B. și D. și cu chematul în garanție Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Decizia pronunțată de curtea de apel Soluția primei instanțe a fost menținută de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 91 A din 21 ianuarie 2020, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva sentinței tribunalului, în contradictoriu cu intimații - pârâți B., D. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A.. Recurentul a criticat decizia pronunțată în apel, prin prisma art. 488 pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea acesteia, precum și a sentinței tribunalului și trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, curții de apel. A solicitat, totodată, admiterea, în principiu, a cererii de intervenție accesorie, având în vedere că aceasta îndeplinește condițiile art. 67 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că nu contravine intereselor recurentului. În continuare, recurentul a formulat o serie de precizări prealabile cu privire la cadrul procesual al dosarului, prezentând și argumentele juridice în susținerea conflictului real de interese, ivit în intervalul 4 mai 2018, data formulării cererii introductive de instanță până la data declarării recursului. Recurentul a solicitat ca, după casarea în totalitate a hotărârilor pronunțate în cauză, instanța de recurs să dezlege și următoarele probleme de drept: constatarea calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în conformitate cu art. 223 alin. (1) C. civ. și cu principiul priorității dreptului Uniunii Europene, respectiv art. 317 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene și art. 68 alin. (1) și (3) din normele de aplicare ale Statului Deputaților în Parlamentul European și constatarea faptului că dreptul material la acțiune în prezentul dosar este imprescriptibil, cererea fiind formulată în materia protecției datelor personale și având ca temei juridic art. 18 din Legea nr. 677/2001. Pe fondul cauzei, după rejudecare la instanța de apel, recurentul a solicitat admiterea acțiunii cu cele două capete de cerere, și anume constatarea existenței faptei ilicite în materia prelucrării datelor sale personale concomitent cu repararea prejudiciului pentru fapta ilicită, respectiv admiterea capetelor de cerere accesorii constând în: obligarea intimaților - pârâți la achitarea, în solidar, a drepturilor salariale pentru perioada 14 iulie 2009 - 28 iunie 2011 și a primei de 1000 euro, în conformitate cu art. 166 alin. (1), (2) și 4, art. 167 alin. (1) și art. 168 Codul muncii; compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat în intervalul 14 iulie 2009 - 30 iunie 2011 și plata efectivă a sumei rezultate, în solidar; actualizarea, începând cu 1 iulie 2011, data când a încetat contractul individual de muncă al recurentului și plata, în solidar, a acestor sume până la data plății efective, precum și plata, în solidar, a tuturor contribuțiilor la bugetul de stat pentru intervalul 14 iulie 2009 - 30 iunie 2011 în numele recurentului - reclamant. Recurentul a procedat, în continuare, la prezentarea situației de fapt cu privire la obiectul dosarului, menționând cererile formulate și justificarea acestora prin prisma normelor de drept incidente. Față de cele învederate, a apreciat că obiectul cererii introductive de instanță se circumscrie și ipotezei din art. 266 și art. 267 Codul muncii, întrucât prelucrarea ilegală a datelor sale personale, fapta ilicită constă în încălcarea obligației de către terțul plătitor, intimata - pârâtă B., de a nu fi înregistrat contractul individual de muncă la Inspectoratul Teritorial de Muncă, în raport de art. 16 alin. (2) din același cod, dispoziții încălcate de instanța de apel. A mai menționat că aceasta a fost rațiunea pentru care, pe de o parte, a inițiat dosarul civil nr. x/2011 pentru recuperarea drepturilor sale salariale, iar pe de altă parte, dosarul de față, întrucât fapta ilicită în materia prelucrării datelor personale din cuprinsul unui contract individual de muncă se judecă după procedura specială instituită prin Legea nr. 677/2001, respectiv art. 7 alin. (1) și (2). A considerat că în contextul celor expuse, lipsa înregistrării la Inspectoratul Teritorial de Muncă a contractelor angajaților pe care i-a avut deputatul român în Parlamentul European duce, fie la obligarea celor două intimate la restituirea către Parlamentul European a tuturor sumelor încasate de angajatorul român deputat, fie la plata efectivă a drepturilor sale salariale și înregistrarea retroactivă a contractului său individual de muncă astfel încât să poată beneficia de vechime în muncă potrivit art. 16 alin. (4) din Codul muncii. Totodată, a apreciat că motivarea prezentată justifică introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, având în vedere obligația acestuia de a verifica conținutul actelor publice concomitent cu verificarea în evidentele fiscale române dacă ceea ce este postat pe site-ul oficial al Parlamentului European și anume identitatea angajaților asistenți locali și a terților plătitori persoane fizice și/sau persoane juridice de naționalitate română sunt sau nu înregistrate și în evidențele fiscale române. Împreună cu cererea de recurs, a fost înregistrată și cererea de intervenție accesorie pentru recurent formulată de E., prin care s-a solicitat admiterea acțiunii reclamantului cu cele două capete de cerere, respectiv capătul principal privind existența faptei ilicite în materia prelucrării datelor personale concomitent cu repararea prejudiciului și anume admiterea capetelor de cerere accesorii vizând obligarea intimaților - pârâți la achitarea, în solidar, a drepturilor salariale pentru perioada 14 iulie 2009 - 28 iunie 2011 și a primei de 1000 euro; compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat în intervalul 14 iulie 2009 - 30 iunie 2011 și plata efectivă a sumei rezultate, în solidar; actualizarea, începând cu 1 iulie 2011, data când a încetat contractul individual de muncă al recurentului și plata, în solidar, a acestor sume până la data plății efective, precum și plata, în solidar, a tuturor contribuțiilor la bugetul de stat pentru intervalul 14 iulie 2009 - 30 iunie 2011 în numele recurentului - reclamant. Urmare a comunicării recursului și a cererii de intervenție accesorie, în cauză nu s-au formulat întâmpinări.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin rezoluția din 25 mai 2020, a dispus ca, după efectuarea procedurilor de comunicare, să se întocmească raportul asupra admisibilității, în principiu, a recursului. Prin raportul din 23 iulie 2020 s-a reținut că redactarea motivelor de recurs ridică o problemă de încadrare a criticilor formulate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., cu consecința sancțiunii prevăzute de art. 493 alin. (5) din cod. Completul de filtru C3, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părților, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din cod. La 19 august 2020, recurentul a depus punct de vedere la raport, prin care a invocat excepțiile de neconstituționalitate a prevederilor art. 29 alin. (5) teza inițială din Legea nr. 47/1992, republicată și ale art. 493 alin. (5) C. proc. civ. A arătat că nu este în ipoteza din art. 493 alin. (5) C. proc. civ., întrucât motivele de recurs au fost formulate în detaliu, inclusiv prin indicarea problemelor care se cer a fi dezlegate de instanța de recurs. A apreciat că actuala reglementare din art. 29 alin. (5) teza inițială din Legea nr. 47/1992 este neconstituțională în raport de prevederile art. 16 alin. (1) și (2), art. 24 alin. (1), art. 146 lit. d), art. 20 și art. 148 alin. (2) și (4) din Constituție. A precizat că invocarea excepției de neconstituționalitate a acestui articol s-a impus prin prisma invocării excepției de neconstituționalitate și a art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de art. 16 alin. (1) și (2), art. 24 alin. (1), art. 20 din Constituție. Astfel, în opinia recurentului, actuala reglementare din art. 493 alin. (5) C. proc. civ. este neconstituțională față de dreptul părților de a invoca în fața instanței de recurs, în condițiile în care recursul constituie ultima cale de atac, exclusiv ca mijloace de apărare, cereri de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene. A arătat, în concret, că de la data depunerii motivelor de recurs au fost obținute înscrisuri noi care au legătură directă cu soluționarea recursului și cu ipotezele juridice privind conflictul de interese al fostului comisar european F., prin încălcarea de către acesta a obligației din art. 245 din TFUE cu consecința încălcării dreptului său la un proces echitabil. În continuare, recurentul a înțeles a se referi exhaustiv la înscrisurile menționate și la necesitatea soluționării conflictului de interese de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene. II. Considerentele Înaltei Curți Analizând recursul, Înalta Curte constată următoarele: Art. 493 alin. (5) C. proc. civ. stipulează că în cazul în care completul este în unanimitate de acord că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 din cod, anulează recursul printr-o decizie motivată, pronunțată fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac. În speța dedusă judecății, se constată că motivele recursului, deși circumscrise de reclamant celor prevăzute la art. 488 pct. 8 C. proc. civ. și exhaustiv prezentate, nu pot fi încadrate în respectivul text de lege. Astfel, se observă că recurentul nu a criticat în vreun fel soluția instanței de apel, prin care, respingându-se apelul declarat de reclamant împotriva sentinței tribunalului, a fost menținută soluția de admitere a excepției prescripției acțiunii și de respingere a acțiunii, ca prescrisă. Or, recurentul a arătat, în mod generic, ca fiind temei juridic al pretențiilor sale Legea nr. 677/2001, cu consecința imprescriptibilității acțiunii, fără să combată în vreun fel soluția instanței de apel care demonstrează, în ample considerente ale deciziei atacate, de ce nu sunt incidente dispozițiile acestei legi și argumentele pentru care s-a apreciat că este vorba de o indicare strict formală a cauzei acțiunii, așa-numita prelucrare a datelor cu caracter personal, care să îi fi încălcat recurentului dreptul la viată privată. Se constată, dimpotrivă, că instanța de apel a reținut că acțiunea cu care reclamantul a învestit tribunalul nu este una privind apărarea unui drept nepatrimonial, nefiind incidente dispozițiile art. 2502 alin. (2) pct. 1 C. civ. ci cele ale art. 2517 din cod, care instituie un termen de prescripție de 3 ani, statuări necombătute prin criticile din recurs. Nici susținerile recurentului privind încălcarea prevederilor art. 16 alin. (2) din Codul muncii nu se subsumează motivului de recurs prevăzut de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ. Aceasta în condițiile în care în privința cererilor noi formulate în apel și în completarea motivelor de apel vizând, în esență, solicitarea ca intimații - pârâți să fie obligați la plata drepturilor salariale restante și descărcarea de celelalte obligații, curtea de apel a reținut incidența prevederilor art. 478 alin. (3) C. proc. civ. Se reține, deci, că recurentul nu a dedus judecății critici care să se încadreze în motivele de casare prevăzute limitativ la pct. 1-8 ale art. 488 C. proc. civ. și prin care să arate în ce mod este eronat raționamentul instanței care a pronunțat hotărârea atacată. Aceasta întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivului de recurs ca fiind unul din cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării de critici de nelegalitate privind modul de judecată al instanței raportat la motivul de recurs invocat. Însă modalitatea de redactare a memoriului de recurs de către reclamant nu se circumscrie exigențelor art. 488 C. proc. civ., care presupun ca în calea de atac a recursului să fie deduse judecății critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanței de apel. Prin urmare, văzând dispozițiile art. 493 alin. (5) coroborate cu cele ale art. 488 C. proc. civ. și cum nu au fost identificate motive de ordine publică, se va anula calea de atac, aceasta fiind exercitată în asemenea condiții procedurale încât nu este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a deciziei atacate. În ceea ce privește cererea de intervenție accesorie formulată în interesul recurentului, având în vedere caracterul accesoriu al acesteia, precum și soluția ce se impune asupra recursului, urmează a se respinge. Referitor la cererea formulată prin punctul de vedere la raport de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a prevederilor art. 29 alin. (5) teza inițială din Legea nr. 47/1992, republicată și ale art. 493 alin. (5) C. proc. civ., aceasta nu poate fi primită. Art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare prevede: "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia". Totodată, alin. (5) al articolului menționat stipulează în sensul că dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau 3, instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale, încheierea putând fi atacată cu recurs, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Se observă că, în speță, s-a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a alin. (5) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, precum și a art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în esență, apreciindu-se că actualele reglementări ale respectivelor texte de lege sunt neconstituționale în raport de prevederile indicate din Constituție, întrucât îi încalcă dreptul de a invoca în fața instanței de recurs, exclusiv ca mijloc de apărare, cereri de sesizare ale Curții de Justiție a Uniunii Europene. Recurentul a apreciat că este îndreptățit la aceste demersuri față de înscrisurile noi obținute care au legătură directă cu soluționarea recursului și cu ipotezele juridice privind conflictul de interese al fostului comisar european F., prin încălcarea de către acesta a obligației din art. 245 din TFUE cu consecința încălcării dreptului său la un proces echitabil. Excepțiile de neconstituționalitate au fost invocate într-un dosar având ca obiect un recurs ale cărui motive au fost constatate ca neputând a fi încadrate în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., fapt ce a determinat anularea acestuia, potrivit art. 493 alin. (5) din cod. Aceasta, întrucât încadrarea motivelor de recurs în cele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. este o cerință impusă de caracterul de cale extraordinară de atac a recursului, prin intermediul căreia pot fi deduse judecății doar criticile menționate expres la alin. (1) pct. 1-8 al articolului. În raport de aceste obligații legale ale fiecărei părți, de încadrare a motivelor de recurs în cerințele și cazurile prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., se reține că prin textul a cărui neconstituționalitate se invocă, cuprins la art. 493 alin. (5) din cod, se reglementează procedura prin care urmează a se constata nulitatea respectivelor motive. În același timp, recurentul a avut posibilitatea să depună în scris punctul său de vedere în legătură cu neîncadrarea criticilor, astfel încât nu se poate susține că dreptul său de apărare ar fi fost încălcat doar prin aceea că nu a expus și oral, în fața instanței, argumentele pentru care considera neincidentă sancțiunea nulității. Raportând, așadar, condițiile de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curții Constituționale la cerințele prevăzute la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, se observă că solicitarea de sesizare cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) teza I din această lege și art. 493 alin. (5) C. proc. civ. nu sunt îndeplinite.