ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 201/2021

Ședința publică din data de 3 februarie 2021

Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal la data de 30 aprilie 2013, sub nr. x/2013, astfel cum a fost precizată la data de 23 mai 2014, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Sănduleni a chemat în judecată pe pârâții A., B., C., D. și E. pentru obligarea acestora, în solidar, la achitarea sumei de 545551 RON, compusă din: 455954 RON, reprezentând plăți efectuate în mod nelegal din credite bugetare în cadrul investiției "Execuție punte peste râul Tazlău în punctul Tisa", respectiv, suma de 89597 RON, reprezentând dobânzi.

Prin notele de ședință depuse în data de 13 noiembrie 2014, pârâții au invocat excepția inadmisibilității acțiunii, în raport de dispozițiile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, coroborate cu punctele 32 și 171 lit. b).l din Hotărârea nr. 130/2010 și art. 115 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 215/2001.

Prin sentința civilă nr. 179 din 5 februarie 2015, Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Sănduleni, în contradictoriu cu pârâtul D. și, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de aceeași reclamantă în contradictoriu cu ceilalți pârâți.

Prin decizia civilă nr. 2428 din 18 noiembrie 2015, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis recursul formulat de recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Sănduleni împotriva sentinței civile nr. 179 din data de 05 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul Bacău, a casat, în parte, sentința recurată și, menținând soluția cu privire la pârâții B., D. și C., a trimis cauza, spre rejudecare, pentru pârâții A. și E..

S-a reținut în motivarea deciziei, în esență, că din actele dosarului rezultă că au calitatea de funcționari publici doar B. - referent principal și C. - consilier principal control financiar preventiv, iar pârâții A., fost primar, și E., fost viceprimar, nu au calitatea de funcționari publici, având statutul de aleși locali, conform Legii nr. 393/2004, astfel că instanța de fond trebuia să se pronunțe analizând fondul litigiului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul secției a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Bacău, la 24 decembrie 2015, sub nr. x/2013*.

Prin sentința civilă nr. 408 din 19 mai 2016, Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției I civile a Tribunalului Bacău, cu motivarea că pentru pagubele materiale produse în exercitarea mandatului de primar, pârâții răspund în condițiile art. 998 din C. civ. referitoare la răspunderea civilă delictuală, fiind necesară dovedirea îndeplinirii cumulative a condițiilor acestei răspunderi civile cu privire la faptă, prejudiciu, legătură de cauzalitate și vinovăție.

Pe rolul secției I civile a Tribunalului Bacău, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2013**, la data de 29 septembrie 2016.

Prin încheierea din 12 mai 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2013, Tribunalul Bacău a dispus suspendarea judecății în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a dosarului penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Onești.

Cauza a fost repusă pe rol prin încheierea din 14 decembrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2013 de Tribunalul Bacău.

Prin sentința civilă nr. 14 din 11 ianuarie 2019, Tribunalul Bacău, secția 1 Civilă a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Sănduleni, în contradictoriu cu pârâții A. și E., a dispus obligarea acestora la plata către reclamantă a următoarelor sume: pe pârâtul A. la plata sumei de 449.249,5 RON, iar pe pârâtul E. la plata sumei de 96.301,5 RON, reprezentând despăgubiri materiale.

Prin decizia civilă nr. 751/2019 din 04 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a admis apelul declarat de pârâții E. și A., a anulatat sentința civilă nr. 14 din 11 ianuarie 2019, pronunțată de Tribunalul Bacău și a reținut cauza spre rejudecare.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a invocat, din oficiu, încălcarea prevederilor judiciare referitoare la judecarea litigiilor de muncă, cu raportare la decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 16/2016 și la decizia Curții de Apel Bacău nr. 2428 din 18 noiembrie 2015.

În speță, instanța a reținut că sunt incidente dispozițiile deciziei nr. 16/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii, potrivit căreia "în interpretarea și aplicarea unilaterală a dispozițiilor art. 1, art. 231 și art. 278 alin. (2) din Legea nr. 93/2002, art. 55 din Legea nr. 554/2004, art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, prevederile Codului muncii se aplică raporturilor juridice dintre primar/viceprimar și unitatea administrativ-teritorială, dacă legi speciale nu contravin dispozițiilor specifice, inclusiv după încetarea mandatelor."

Prin decizia civilă nr. 16/2020 din 20 ianuarie 2020, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a respins excepția tardivității invocării excepțiilor inadmisibilității și prescripției; a respins excepția inadmisibilității acțiunii, ca neîntemeiată; a admis, în parte, excepția prescripției dreptului la acțiune pentru sumele de 42852 RON, 231594 RON și 68360 RON, reprezentând dobânzi; a respins, ca prescrisă, acțiunea pentru sumele de 42852 RON, respectiv 231594 RON, și 68360 RON, reprezentând dobânzi; a respins excepția prescripției dreptului la acțiune pentru sumele de 181508 RON și 11095 RON dobânzi, ca neîntemeiată; a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Sănduleni, în contradictoriu cu pârâții A. și E.; a obligat pe pârâții A. și E. să plătească reclamantei, în solidar, suma de 181508 RON și 11095 RON reprezentând dobânzi.

Împotriva deciziei civile nr. 16/2020 din 20 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, au declarat recurs pârâții E. și A., cu a cărui soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție în prezenta cauză.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 20 mai 2020 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 10.

Prin cererile de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. l, 5, 6 și 8 C. proc. civ., recurenții-pârâți au solicitat admiterea recursului, casarea, în întregime, a hotărârii atacate și, rejudecând cauza în fond, respingerea acțiunii formulate de reclamantă.

Cu privire la motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. l C. proc. civ., respectiv că instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, recurenții-pârâți au invocat nelegalitatea hotărârii pentru nerespectarea dispozițiilor care reglementează legala constituire a instanței care judecă litigiile de muncă, respectiv a art. 55 din Legea nr. 304/2004.

Potrivit Deciziei nr. 16/26 septembrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că prevederile Codului muncii se aplică raporturilor juridice dintre primar/viceprimar și unitatea administrativ-teritorială, dacă legi speciale nu conțin dispoziții specifice, inclusiv după încetarea mandatelor.

Au mai arătat recurenții că, în condițiile în care litigiul a fost calificat ca fiind unul de muncă, potrivit art. 55 din Legea nr. 304/2004, se impunea ca judecata să fie efectuată de un complet de judecată constituit din 2 judecători și 2 asistenți judiciari, nu de un judecător, fapt ce determină nelegalitatea sentinței civile nr. 14 din 11 ianuarie 2019, pronunțată de Tribunalul Bacău, secția I civilă, aspect constatat, de altfel, și prin decizia civilă nr. 751 din 04 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, care, în mod greșit, a reținut cauza pentru rejudecarea fondului, întrucât a avut drept consecință privarea recurenților-pârâți de un grad de jurisdicție.

Cu privire la motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenții-pârâți au invocat nelegalitatea hotărârii instanței de apel, care, după anularea sentinței civile nr. 14 din 11 ianuarie 2019, pronunțată de Tribunalul Bacău, a omis citarea în proces a persoanelor chemate în garanție S.C. F. S.R.L. și S.C. G. S.R.L.

Astfel, recurenții au susținut că, în condițiile în care instanța de apel a tranșat că litigiul a fost judecat de un complet nelegal constituit și a anulat tot ceea ce s-a judecat în primă instanță, de la primul act de procedură până la sentința civilă nr. 14/2019, inclusiv încheierea prin care s-a luat act de renunțarea la judecată față de persoanele chemate în garanție, în noul ciclu procesual, aceste persoane trebuiau citate în proces.

Referitor la motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții au susținut că hotărârea atacată nu este motivată cu privire la existența prejudicului cert și a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu.

Cu privire la motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții au susținut că, în mod greșit, instanța de apel a dispus respingerea excepției inadmisibilității acțiunii, argumentând că reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Sănduleni, prin cererea de chemare în judecată, a pretins despăgubiri prevalându-se de răspunderea patrimonială reglementată de Codul muncii, iar acțiunea este admisibilă.

Eroarea în care s-a aflat instanța de apel constă în aceea că reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Sănduleni nu s-a prevalat niciun moment de răspunderea patrimonială reglementată de Codul muncii, iar obiectul cererii de chemare în judecată a fost obligarea la despăgubiri în temeiul răspunderii civile delictuale.

Or, având în vedere Decizia nr. 16 din 26 septembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit căreia:

"Prevederile Codului muncii se aplică raporturilor juridice dintre primar/viceprimar și unitatea administrativ-teritorială. dacă legi speciale nu conțin dispoziții specifice, inclusiv după încetarea mandatelor", acțiunea reclamantei întemeiate pe dispozițiile care reglementează răspunderea civilă delictuală este inadmisibilă în condițiile în care reclamanta avea la dispoziție exclusiv o acțiune în răspunderea patrimonială, întemeiată pe dispozițiile Codului muncii.

Au mai susținut recurenții că, eronat, instanța de apel a dispus obligarea, în solidar, la restituirea sumelor pretinse de reclamantă, cu eludarea dispozițiilor art. 255 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, care reglementează materia răspunderii materiale a salariaților.

Astfel, recurenții-pârâți au opinat în sensul că instanța de apel a aplicat, în mod greșit, dispozițiile legale invocate și nu a administrat nicio probă prin care să se stabilească condițiile și măsura în care cele cinci persoane indicate în Raportul de Control din 01 februarie 2013 și în decizia nr. 25 din 25 februarie 2013 a Curții de Conturi a României- Camera de Conturi Județul Bacău, au contribuit la producerea prejudiciului.

O altă critică a recurenților a fost aceea că instanța de apel, cu nesocotirea dispozițiilor art. 16 din C. proc. civ. care reglementează principiul nemijlocirii, a motivat hotărârea de obligare la plata despăgubirilor, în principal, pe baza unui raport de expertiză care a fost efectuat în dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Onești; or, în lipsa unei solicitări exprese din partea reclamantei de efectuare a unei expertize, instanța era obligată să dispună, din oficiu, administrarea oricărui mijloc de probă pentru stabilirea situației de fapt, a prejudiciului sau a persoanelor care au contribuit la producerea acestuia.

În speță, în condițiile în care reclamanta nu a solicitat și nici instanța nu a apreciat că este necesară administrarea altor probe, recurenții au învederat că motivarea hotărârii este nelegală.

Instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile legale care reglementează condițiile necesare pentru atragerea răspunderii materiale, având în vedere că la stabilirea prejudiciului a avut în vedere expertiza efectuată în dosarul nr. x/2014, care nu a fost administrată, în mod direct, de instanță, iar legătura de cauzalitate nu a fost dovedită, deși s-a reținut că aceasta rezultă din acțiunile pârâților, fără a motiva însă acest aspect.

În ceea ce privește condiția vinovăției, recurentul E. a susținut că instanța de apel a făcut o aplicare și interpretare greșită a dispozițiilor art. 57 alin. (2) și a art. 72 alin. (1) din Legea nr. 215/2015 referitoare la atribuțiile viceprimarului, întrucât acesta nu a avut nicio atribuție, directă sau delegată de primar, în legătură cu activitățile care au făcut obiectul controlului curții de conturi, respectiv construirea unei punți peste râul Tisa din comuna Sănduleni. Referitor la plata sumei de 50000 RON, recurentul E. a arătat că nu există semnătura sa pe situația de lucrări, iar în ceea ce privește ordinele de plată a sumelor de 50000 RON și 131,508 RON, acestea au fost emise din dispoziția ordonatorului principal de credite care a semnat situațiile de lucrări, prin urmare, pretinsele acțiuni ilicite nu au avut nicio influență asupra efectuării plăților considerate ca fiind făcute nelegal.

Cu privire la vinovăția pârâtului A., acesta a susținut că instanța de apel a reținut în mod greșit că, în calitate de ordonator principal de credite, răspunde pentru angajarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor din bugetul autorității, organizarea și conducerea contabilității, în condițiile în care Legea nr. 140/2017 pentru modificarea art. 128 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 și pentru modificarea art. 55 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, prevede la art. 128 că:

"(1) Consilierii locali sau județeni, după caz, primarii, viceprimarii, primarul general al municipiului București și viceprimarii, primarii și viceprimarii subdiviziunilor administrativ-teritoriale, președinții și vicepreședinții consiliilor județene, secretarii unităților administrați v-teritoriale și personalul din aparatul de specialitate al primarului, respectiv al consiliului județean răspund, după caz, contravențional, administrativ, civil sau penal pentru faptele săvârșite în exercitarea atribuțiilor ce le revin, în condițiile legii."

Conchizând, recurentul-pârât A. a arătat că argumentația instanței de apel este greșită având în vedere că a omis să observe că, potrivit auditorilor Camerei de Conturi, "au fost individualizate mai multe răspunderi, și chiar dacă Legea nr. 140/2017 nu este aplicabilă în speță, dispunând numai pentru viitor, aceasta putea fi un reper pentru o judecată corectă."

În termen legal, intimata-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Sănduleni a depus întâmpinare la recursul formulat de recurentul-pârât E., arătând că lasă la aprecierea instanței temeinicia și legalitatea cererii formulate de acesta.

La 21 iulie 2020, în termen legal, intimata-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Sănduleni a depus întâmpinare la recursul formulat de recurentul-pârât A., solicitând, în principal, respingerea acestuia, ca inadmisibil, iar, în subsidiar, ca nefondat.

În susținerea excepției inadmisibilității recursului, intimata a arătat că, în cauză, obiectul litigiului este un conflict de muncă, iar potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în conflicte de muncă și asigurări sociale.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, la data de 30 aprilie 2013, sub nr. x/2013, astfel cum a fost precizată la data de 23 mai 2014, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Sănduleni a chemat în judecată pe pârâții A., B., C., D. și E. pentru obligarea, în solidar, la achitarea sumei de 545551 RON, compusă din: 455954 RON, reprezentând plăți efectuate nelegal din credite bugetare la investiția "Execuție punte peste râul Tazlău în punctul Tisa", și suma de 89597 RON, reprezentând dobânzi.

Prin decizia civilă nr. 751/2019 din 04 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, prin care a fost reținută cauza, spre rejudecare, ca urmare a admiterii apelului declarat de pârâții E. și A. și a anulării sentinței civile nr. 14 din 11 ianuarie 2019, pronunțată de Tribunalul Bacău, instanța a reținut incidența, în speță, a dispozițiilor deciziei nr. 16/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că:

"în interpretarea și aplicarea unilaterală a dispozițiilor art. 1, art. 231 și art. 278 alin. (2) din Legea nr. 93/2002, art. 55 din Legea nr. 554/2004, art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, prevederile Codului muncii se aplică raporturilor juridice dintre primar/viceprimar și unitatea administrativ-teritorială, dacă legi speciale nu contravin dispozițiilor specifice, inclusiv după încetarea mandatelor."

Astfel, instanța de apel a invocat, din oficiu, încălcarea prevederilor legale referitoare la judecarea litigiilor de muncă, prin raportare la decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 16/2016.

Prin urmare, s-a stabilit că, în prezenta cauză, sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 53/2003 privind Codul muncii, avându-se în vedere Decizia nr. 16/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, precum și calitatea pârâților A. și E., de primar, respectiv viceprimar.

Or, în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Totodată, potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., hotărârile pronunțate în cererile privitoare la conflicte de muncă și de asigurări sociale nu sunt supuse recursului, fiind supuse numai apelului la curtea de apel.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

În raport de cele menționate, din coroborarea dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. cu art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 și art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., decizia civilă nr. 16/2020 din 20 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă nu este susceptibilă de recurs, fiind pronunțată în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.

Așadar, din interpretarea sistematică a prevederilor legale redate reiese că decizia civilă nr. 16/2020 din 20 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă este o decizie nesusceptibilă de recurs.

Potrivit principiului legalității căii de atac, consacrat de art. 457 din C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie să se realizeze în condițiile legi.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâții E. și A. împotriva deciziei civile nr. 16/2020 din 20 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâții E. și A. împotriva deciziei civile nr. 16/2020 din 20 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, ca inadmisibile.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 februarie 2021.