ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3835/2018

Contestatoarea A. este judecător cu grad profesional de curte de apel în cadrul Tribunalului Olt și a solicitat intimatului Consiliului Superior al Magistraturii transferul la Curtea de Apel București sau, în subsidiar, la Tribunalul București. Prin Hotărârea nr. 97 din 6 martie 2018 a secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii cererea de transfer a fost respinsă. În motivarea acestei hotărâri, s-a reținut că: (i) la Tribunalul Olt erau 6 posturi de judecător vacante și în anul 2017 încărcătura medie pe judecător a fost de 582 de cauze, față de media națională de 549 cauze; (ii) la Curtea de Apel București erau efectiv vacante 4 posturi de judecător, iar încărcătura medie pe judecător la această instanță în anul 2017 a fost de 315 de cauze, față de media națională de 301 cauze; (iii) la Tribunalul București erau efectiv vacante 16 posturi de judecător, iar încărcătura medie pe judecător la această instanță în anul 2018 a fost de 692 de cauze, față de media națională de 549 cauze; Curtea de Apel București și Tribunalul București au emis avize nefavorabile transferului, iar Tribunalul Olt și Curtea de Apel Craiova au emis puncte de vedere favorabile transferului contestatoarei. S-a mai constatat că pentru cele 4 posturi vacante la Curtea de Apel București au fost formulate 4 cereri de transfer, două dintre acestea fiind formulate de către judecători de la Tribunalul Olt, iar pentru cele 16 posturi de judecător vacante la Tribunalul București au formulat cereri de transfer 15 judecători.

Prin Hotărârea nr. 398 din 19 aprilie 2018 pronunțată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii s-a respins contestația formulată de judecător împotriva Hotărârii secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 97 din 06.03.2018. Plenul a reținut că secția pentru judecători a analizat solicitarea având în vedere, în mod cumulativ, toate criteriile prevăzute art. 3 din Regulament, soluția adoptată fiind de natură a menține un echilibru între interesul public și interesul legitim privat al magistraților. S-a mai reținut că gestionarea resurselor umane reprezintă o activitate complexă, ce presupune analizarea globală a sistemului, nefiind posibilă ocuparea posturilor vacante ale unei instanțe cu consecința accentuării deficitului de personal al altei instanțe, astfel că secția pentru judecători a analizat în mod efectiv criteriile subiective ale cauzei, care au fost coroborate cu datele obiective privind situația instanțelor implicate în procedura transferului și necesitatea asigurării bunei funcționări a acestora. Astfel, Plenul a concluzionat că secția nu a negat dreptul contestatoarei de a funcționa la o instanță corespunzătoare gradului său profesional, ci cererea sa a fost respinsă în considerarea situației dificile a tribunalului de la care contestatoarea a solicitat transferul și a avizelor nefavorabile emise de instanțele la care s-a solicitat transferul. Contestația formulată în cauză

Împotriva hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii, secție și Plen, a formulat contestație dna. A.. Invocând excesul de putere și aprecierea eronată a criteriilor de transfer în raport cu dispozițiile art. 3 din Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător aprobat prin Hotărârea CSM nr. 193/2006 (Regulamentul), contestatoarea a solicitat anularea ambelor hotărâri obligarea Consiliului Superior al Magistraturii la emiterea unei noi hotărâri prin care să dispună transferul la Tribunalul București sau la Curtea de Apel București. Au fost formulate următoarele critici de nelegalitate a celor două hotărâri: - sunt încălcate dispozițiile art. 16 și art. 53 din Constituție deoarece, deși are grad de curte de apel, își desfășoară activitatea la un tribunal și i se interzice să participe la concursul de promovare efectivă la Curtea de Apel București; transferul este singura posibilitate de a accede la o curte de apel și de aceea, refuzul de acordare a transferului îi restrânge un drept prevăzut de lege; faptul că în alte situații asemănătoare cererile de transfer au fost admise reprezintă o încălcare a principiului egalității în fața legii; - hotărârile CSM iau în considerare încărcătura per judecător și schema de personal incompletă de la Tribunalul Olt, fără însă să țină cont de avizul favorabil transferului dat de aceiași instanță, ",, - nu s-a luat în considerare situația personală a contestatoarei, care este magistrat de 22 ani și 8 luni, este nevoită să facă zilnic naveta 400 km, este divorțată și singurul întreținător al familiei; - hotărârile se raportează selectiv la criteriile de transfer prevăzute de art. 3 din Regulament, absolutizându-le pe unele și neglijându-le complet pe altele.

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea contestației ca neîntemeiată, arătând că în speță hotărârile contestate au fost emise cu respectarea legii, respectiv a criteriilor enunțate la art. 3 din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător. Analiza contestației

Examinând legalitatea hotărârilor contestate în raport de criticile și apărările formulate de ambele părți, ținând cont de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte va admite contestația pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit unei practici unitare și constante, legalitatea actelor administrative, așa cum sunt și hotărârile contestate în prezenta cauză, se examinează de instanță prin raportare la actele normative cu forță juridică superioară, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. În ce privește temeinicia hotărârilor și oportunitatea refuzului de transfer, Înalta Curte recunoaște dreptul de apreciere al CSM în calitate de autoritate competentă să aprobe transferul judecătorilor și procurorilor, potrivit art. 40 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 317/2004. Revine însă Înaltei Curți, în temeiul art. 1 și art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, competența să verifice eventualul exces de putere al administrației, respectiv exercitarea dreptului de apreciere prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor [cf. art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004].

Înalta Curte observă că argumentele contestatoarei privesc legalitatea hotărârilor sub ambele aspecte, respectiv: - încălcarea dispozițiilor art. 16 și art. 53 din Constituție precum și nerespectarea unui act normativ cu forță juridică superioară așa cum este Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător aprobat prin Hotărârea CSM nr. 193/2006 (Regulamentul); în acest sens contestatoarea pretinde că intimatul a aplicat greșit art. 3 din Regulament deoarece nu a luat în considerare criterii relevante pentru transfer, respectiv situația sa personală, avizul favorabil al Tribunalului Olt și situația locurilor vacante la Tribunalul București și Curtea de Apel București; - excesul de putere al emitenților (Secție, Plen) constând în exercitarea discriminatorie a dreptului de apreciere, contrar practicii Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu omisiunea luării în considerare a unor criterii (situația sa personală, posturile vacante la instanțele unde se cere transferul) și absolutizarea altora (lipsa unor avize, încărcătura per judecător), fapt care a condus la încălcarea dreptului său la transfer.

Referitor la prima critică de nelegalitate, Înalta Curte constată că este chemată să hotărască dacă cele doua acte administrative încalcă dispozițiile constituționale amintite și dacă sunt conforme cu art. 3 din Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător aprobat prin Hotărârea CSM nr. 193/2006, în temeiul cărora, printre altele, au fost emise. Argumentul referitor la încălcarea art. 16 și art. 53 din Constituție urmează să fie înlăturat deoarece situația profesională actuală a contestatoarei (judecător cu grad de curte de apel care își desfășoară activitatea la un tribunal) este urmarea Hotărârii CSM nr. 1308/27.11.2014, prin care s-a propus numirea acesteia ca judecător (după ce anterior își desfășurase activitatea timp de 19 ani ca procuror) la Tribunalul Olt, cu recunoașterea gradului profesional corespunzător curții de apel, precum și a decretului prezidențial de numire. Or, aceste acte nu fac obiectul prezentei judecăți. În aceste condiții, contestatoarea - la fel ca și judecătorii care aleg promovarea pe loc, în schimbul celei efective, în momentul înscrierii pentru examenul de grad - nu are un drept ci doar o vocație pentru desfășurarea efectivă a activității la nivelul unei curți de apel, vocație a cărei realizare depinde nu numai de dorința acesteia ci și de nevoile de personal ale curții de apel, de avizul acesteia și de decizia corespunzătoare din partea CSM, care are o marjă largă de apreciere a situației. De aceea, în condițiile date, acțiunea reclamantei nu poate avea ca rezultat decât cel mult transferul la Tribunalul București.

Referitor la încălcarea dispozițiilor regulamentare, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 3 din Regulamentul amintit, "[l] a soluționarea cererilor de transfer ale judecătorilor și procurorilor la alte instanțe sau parchete vor fi avute în vedere următoarele criterii: - volumul de activitate al instanței sau parchetului de la care se solicită transferul și la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele ori parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora; - vechimea efectivă în funcția de judecător sau procuror; - vechimea la instanța sau parchetul de la care se solicită transferul; - vechimea în gradul aferent instanței, respectiv parchetului la care se solicită transferul; - specializarea judecătorului/procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secției/completului corespunzător specializării, precum și disponibilitatea de a activa în alte secții/complete decât cele corespunzătoare specializării ale instanței/parchetului la care solicită transferul, în raport cu cerințele acesteia; - domiciliul solicitantului; - locul de muncă al soțului sau soției; - distanța dintre domiciliul și sediul instanței sau parchetului la care funcționează judecătorul ori procurorul și posibilitățile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia; - starea de sănătate și situația familială." Așa cum s-a arătat (pct. 1 și 2 din prezenta decizie), intimatul a luat în considerare doar o parte din criteriile criteriilor de transfer (încărcătura per judecător, posturile vacante și avizele consultative ale instanțelor implicate în transfer, numărul cererilor de transfer). Este remarcabilă omisiunea luării în considerare a situației personale a judecătorului, a motivelor concrete pe care s-a întemeiat cererea de transfer. Astfel, deși în cuprinsul Hotărârii secției pentru judecători a CSM nr. 97/2018 apare expresia "fără a ignora motivele profesionale și personale invocate de doamna judecător A.", în realitate este luată în considerare o singură circumstanță, respectiv "naveta obositoare" (pag. 3 din Hotărâre). Sunt complet neglijate următoarele criterii: vechimea efectivă în funcția de judecător și procuror; vechimea la instanța de la care se solicită transferul; vechimea în gradul aferent instanței la care se solicită transferul; specializarea judecătorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secției/completului corespunzător specializării, disponibilitatea de a activa în alte secții/complete decât cele corespunzătoare specializării ale instanței la care solicită transferul precum și situația familială a judecătorului. Totuși, încălcarea dispozițiilor art. 3 din Regulament prin neluarea în considerare a tuturor criteriilor de transfer nu atrage nulitatea absolută a hotărârilor CSM, fiind nevoie să se verifice dacă, luând în considerare situația personală a contestatoarei, este într-adevăr caz de anulare și de obligare la acordarea transferului, chestiune ce urmează a fi discutată mai jos împreună cu cea de-a doua apărare formulată de contestatoare, respectiv cea întemeiată pe excesul de putere.

Înalta Curte constată că deși dreptul de apreciere a fost exercitat în limitele competenței prevăzute de art. 40 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 317/2004 și art. 3 din Regulamentul amintit, refuzul de admitere a cererii de transfer este urmarea omisiunii luării în considerare a situației profesionale și personale a judecătorului, astfel încât justul echilibru între interesul personal și interesul public a fost încălcat. Coroborând informațiile necontestate referitoare la judecător (vechimea de 22 ani și 8 luni în magistratură, vechimea de peste 4 ani la Tribunalul Olt, gradul profesional, domiciliul actual, distanța de la domiciliu la instanță precum și situația familială, respectiv divorțată, cu un copil care, deși este major, este încă student și se află în întreținerea contestatoarei, locuind împreună cu aceasta) cu avizul favorabil al Tribunalului Olt și cu situația posturilor vacante la Tribunalul București, precum și cu celelalte criterii avute în vedere de intimată, Înalta Curte constată că refuzul transferului reprezintă un exces de putere care a condus la încălcarea unui drept (vocația devine drept la transfer în condițiile în care sunt îndeplinite toate condițiile legale de transfer).

În consecință, pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, în temeiul art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte, va admite contestația formulată de A., va anula Hotărârea nr. 398 din 19 aprilie 2018 pronunțată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii și Hotărârea nr. 97 din 6 martie 2018 a secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii și va obliga intimatul să emită o nouă hotărâre prin care să dispună transferul contestatoarei A. la Tribunalul București.