ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6470/2019

Ședința publică din data de 13 decembrie 2019

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 24 martie 2016 sub nr. x/2016 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Agenția Națională de Administrare Fiscală și Ministerul Sănătății, obligarea pârâtelor la efectuarea tuturor demersurilor și procedurilor necesare, în vederea restituirii sumelor achitate de A. cu titlu de contribuție claw-back pentru trimestrele IV 2009 și I 2010, în baza Notificărilor C.N.A.S. nr. x/21.10.2011, precum și la restituirea efectivă a acestor sume, după cum urmează: suma de 9.798.001,99 RON plătită prin Ordinul de plată nr. x/24.11.2011, reprezentând contribuția claw-back aferentă trimestrului IV 2009 și suma de 15.121.676,04 RON plătită prin Ordinul de plată nr. x/24.11.2011, reprezentând contribuția claw-back aferentă trimestrului I 2010; obligarea pârâților la plata dobânzilor legale aferente sumelor menționate la punctele de mai sus, calculate până la data restituirii efective a sumelor solicitate și anularea Adresei Răspuns nr. x/21.09.2015, a Adresei Răspuns nr. x/28.12.2015, precum și a Adresei Răspuns nr. x/18.03.2016 emise de ANAF - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

În subsidiar, a solicitat obligarea Ministerului Sănătății la emiterea unui răspuns la cererea de restituire și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2920 pronunțată în data de 6 octombrie 2016, Curtea de Apel București a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Ministerul Sănătății, a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală de Administrarea Marilor Contribuabili, Agenția Națională de Administrare Fiscală și Ministerul Sănătății, a obligat pârâții Ministerul Sănătății și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili să restituie reclamantei sumele plătite prin ordinele de plată nr. x/24.11.2011 și nr. y/24.11.2011. A obligat pârâții la plata către reclamantă a dobânzilor fiscale aferente sumelor, de la data plății și până la restituirea efectivă, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Sănătății, în contradictoriu cu chemata în garanție Casa Națională de Asigurări de Sănătate și a obligat chemata în garanție să plătească pârâtului Ministerul Sănătății sumele la care acesta a fost obligat către reclamantă.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 au declarat recurs pârâții Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Ministerul Sănătății precum și chemata în garanție Casa Națională de Asigurări de Sănătate, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3.1 Prin recursul formulat de pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a reiterat excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

A invocat în acest sens că prin întâmpinarea formulată, Ministerul Sănătății recunoaște că sumele plătite cu titlu de taxă claw-back de către reclamanta S.C. A. S.R.L. pentru trimestrul IV 2009 și trimestrul I 2010 au fost virate de către acest minister la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, cu ordinul de plată nr. x/21.02.2012, în valoare totală de 52.518.000 RON, acesta fiind depus de Ministerul Sănătății în probațiune.

Arată că și prin adresa nr. x/06.04.2016 emisă de Ministerul Sănătății - Direcția generală de buget și contabilitate, comunicată Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili se precizează că sumele plătite cu titlu de taxă claw-back de către reclamanta S.C. A. S.R.L. pentru trimestrul IV 2009 și trimestrul I 2010 au fost virate în conturile Ministerului Sănătății.

De asemenea, reclamanta a obținut anularea notificărilor purtând nr. x/21.10.2011 aferente trimestrelor IV 2009, I 2010, II 2010, III 2010, IV 2010, II 2011 și III 2011 ce stabileau procentul de contribuție și valoarea contribuției claw-back prin sentința civilă nr. 6049/25.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel București rămasa definitivă și irevocabilă la 11.11.2014, prin Decizia nr. 4252/11.11.2014 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Astfel, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili nu are competența acordată de lege de a dispune restituirea acestor sume, motivat de faptul că nu poate efectua operațiuni privind restituirea de sume din conturi deținute de alte organe ale statului respectiv de Ministerul Sănătății și de Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Consideră că, în cauză, are calitate procesuală pasivă doar Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) în calitate de organe emitente al actelor administrative anulate (notificări taxă claw-back) revenindu-le obligația de restituire a sumelor plătite cu acest titlu.

Raportat la litigiul soluționat prin sentința civilă nr. 6049/25.10.2012 pronunțată de către Curtea de Apel București rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 4252/11.11.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, arată că Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili nu a avut calitatea de parte iar în ceea ce privește Agenția Națională de Administrare Fiscală s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive.

Susține și că, acordarea despăgubirilor în contenciosul administrativ este condiționată de anularea anterioară a actului administrativ atacat, iar actul administrativ anulat trebuie să fi provocat reclamantei o pagubă materială.

În cauză aceasta condiție nu este îndeplinită, intrucat reclamanta nu a solicitat niciodată anularea unui act administrativ emis de Agenția Națională de Administrare Fiscală sau de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, dovada în acest sens fiind hotărârea judecătorească anterior precizată.

În consecință atît Agenția Națională de Administrare Fiscală cât și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili nu a pricinuit nicio vatamare reclamantei.

Calitate procesuală pasivă în prezenta cauză poate avea doar beneficiarul sumelor a căror restituire se solicită, în speță Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sanatate deoarece restituirea sumelor nu se poate face decât de către beneficiarul taxei de claw-back, întrucât aceasta este singura instituție ce poate face operațiuni din conturile deschise pe numele său.

Invocă și prevederile art. 36 C. proc. civ. coroborate cu prevederile art. 1 alin. (1) din Legea 554/2004 potrivit cărora în contenciosul administrativ părți nu pot fi decât persoana ce se consideră vătămată în drepturile sale printr-un act administrativ și, în calitate de pârâtă, autoritatea publică emitentă a actului administrativ pretins vătămător.

Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili nu este subiectul raportului juridic litigios, nu este emitenta niciunui act admininstrativ vătămător și nu poate dispune restituirea unor sume încasate și virate de către Ministerul Sănătății în conturile Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Într-o altă argumentare consideră că instanța de fond în mod netemeinic și nelegal a respins excepția prescripției dreptului reclamantei de a cere despăgubiri, având în vedere dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004.

În acest sens învederează că din interpretarea prevederilor art. 1, art. 7, art. 8, art. 10 și art. 19 din Legea nr. 554/2004, reiese că obiectul cererii de chemare în judecată în contencios administrativ îl constituie repararea prejudiciului cauzat prin acele acte administrative anulate anterior.

Ca atare, prin prisma art. 19 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, arată că reclamanta a obținut anularea notificărilor purtând nr. x/21.10.2011 aferente trimestrelor IV 2009, I 2010, II 2010, III 2010, IV 2010, II 2011 și III 2011 ce stabileau procentul de contribuție și valoarea contribuției claw-back, prin sentința civilă nr. 6049/25.10.2012 pronunțată de către Curtea de Apel București rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 4252/11.11.2014 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Deoarece sentința menționată anterior a rămas definitivă și irevocabilă la 11.11.2014 și raportat la data înregistrării prezentei acțiuni (23.03.2016) susține că nu a fost respectat de către reclamantă termenul de decădere de 1 an prevăzut de către art. 19 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Cererea de acordare a despăgubirilor în contencios administrativ este accesorie cererii de anulare a actului administrativ, această cerere putând fi formulată și în mod separat, însă, legea impune o condiție, respectiv ca reclamanta să se fi adresat anterior instanței de contencios administrativ cu o acțiune prin care să fi solicitat anularea actului administrativ iar, printr-o hotărâre irevocabilă să se fi dispus anularea actelor administrative.

În speță aceasta condiție nu este îndeplinită, întrucât reclamanta nu a solicitat niciodată anularea unui act administrativ emis de Agenția Națională de Administrare Fiscală sau de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

Reiterează și excepția inadmisibilității acțiunii pentru faptul că nu s-a îndeplinit procedura prealabilă cu niciuna dintre pârâte.

Astfel, deși reclamanta a formulat o contestație administrativă sub nr. x/10.11.2015, aceasta nu a fost soluționată de către Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili printr-o decizie emisă de către organul fiscal competent conform dispozițiilor art. 210 și a art. 218 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală ci prin adresa nr. x/28.12.2015.

Consideră că nici față de pârâtul Ministerul Sănătății nu s-a îndeplinit în mod corect procedura prealabilă deoarece reclamanta a formulat o contestație pe cale administrativă însă, fără a aștepta soluționarea contestației, s-a adresat direct instanței de judecată, caz în care acțiunea în contencios administrativ putea avea ca obiect fie obligarea Ministerului Sănătății de a soluționa contestația reclamantei, fie anularea deciziei de soluționare a contestațiilor.

Susține că parte din taxă claw-back ar putea fi restituită numai după formularea unei cereri pe cale administrativă în contradictoriu cu Ministerul Sănătăți și Casa Națională de Asigurări de Sănătate și numai după ce se va stabili de către instituțiile mai sus menționate care este suma datorată cu titlu de taxă claw-back pentru acea perioadă.

În ceea ce privește obligarea sa la plata dobânzilor arată că deoarece, așa cum a reținut și instanța de fond sumele datorate se constituie venituri proprii ale Ministerului Sănătății, nu putea fi obligată la plata acestora.

Sub aspectul cuantumului dobânzii, învederează că potrivit cap. 2 pct. 3 din Anexa nr. 1 la OMFP nr. 1899/2004, dobânda se calculează de organul fiscal competent al reclamantei, în speță Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, astfel că momentul de început al cursului dobânzii și zilele de întârziere poate fi stabilit de către instanța de judecată dar în ceea ce privește cuantumul exact, acesta urmează a fi determinat de organul fiscal.

Arată și că, potrivit prevederilor art. 117 alin. (1) și (9) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, în forma în vigoare la data introducerii acțiunii, coroborate cu cele ale O.M.F.P. nr. 1899/2004 procedura de acordare a dobânzilor constituie o procedură specială.

Fată de motivele arătate, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței recurate, admiterea excepțiilor invocate, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În drept a invocat dispozițiile art. 488 C. proc. civ. iar în temeiul dispozițiilor art. 223 C. proc. civ. a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

3.2 Prin motivele de recurs formulate de pârâtul Ministerul Sănătății se aduc următoarele argumente:

Excepția lipsei calității procesuale pasive a ministerului respinsă de instanța de fond este admisibilă deoarece, în conformitate cu dispozițiile art. 363

1

din Legea nr. 95/2006, în vigoare la data nașterii obligației de plată a reclamantei, sumele plătite de A. S.R.L. pentru trimestrele IV 2009 și I 2010 au fost virate de Ministerul Sănătății la Casa Națională de Asigurări de Sănătate pentru finanțarea unor activități, cu ordinul de plată nr. x din data de 21.02.2012, în valoare totală de 52.518.000 RON.

Astfel, contul Ministerului Sănătății a fost doar unul de depozit și de tranzit către destinatarul final, respectiv, Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Referitor la dobânzile fiscale aferente sumelor ce fac obiectul cererii principale, consideră că instanța de fond s-a pronunțat ambiguu, acestea impunându-se a fi stabilite, fără echivoc, în sarcina chematei în garanție Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Deoarece obligația de plată principală a fost stabilită și impusă de Casa Națională de Asigurări de Sănătate prin Notificările nr. x/21.10.2011, ca urmare a deciziei instanței de a anula aceste notificări emise în mod greșit, dobânzile trebuie reținute în sarcina emitentului documentului de impunere - CNAS, fiind un accesoriu al obligației de plată principale, Ministerul Sănătății neputând fi răspunzător decât pentru fapta proprie iar nu și pentru fapta CNAS.

Față de aceste motive solicită admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței recurate în sensul celor menționate în cererea de recurs.

În drept a invocat prevederile C. proc. civ. și ale Legii nr. 95/2006, modificată și completată.

Solicită conform art. 223 alin. (3) C. proc. civ. judecarea cauzei în lipsă.

3.3 Prin motivele de recurs chemata în garanție Casa Națională de Asigurări de Sănătate a reiterat în primul rând excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

Astfel, arată că CNAS nu are calitate procesual pasivă de chemat în garanție și nu poate fi obligată la plata sumelor de bani menționate în petitul acțiunii în cazul în care pârâtul Ministerul Sănătății ar cădea în pretenții, deoarece prevederile art. 280 alin. (1) lit. a) și ale art. 290 alin. (1) din Legea nr 95/2006 republicată, cu modificările ulterioare, reglementează expres faptul că CNAS "gestionează fondul prin președintele CNAS, împreună cu casele de asigurări" iar președintele CNAS este "ordonator principal de credite pentru administrarea și gestionarea bugetului FNUASS". buget distinct de bugetul Ministerului Sănătății.

Faptul că CNAS gestionează un buget distinct de bugetul Ministerului Sănătății, precum și faptul că veniturile rezultate din taxa claw-back nu au fost virate de reclamanta A. în contul CNAS ca urmare a emiterii de către aceasta a Notificărilor aferente T IV 2009 și T I 2010 rezultă din următoarele prevederi legale, de strictă aplicare, invocate de altfel și de reclamantă în motivarea cererii de chemare în judecată și de pârâtul Ministerul Sănătății, după cum urmează:

- art. 363

1

alin. (3) din Legea nr. 95/2006 în forma în vigoare pentru perioada de referință potrivit cărora "veniturile realizate din sumele încasate potrivit alin. (1) constituie venituri proprii ale Ministerului Sănătății și se datorează începând cu data intrării în vigoare a prezentului act normativ";

- prevederile art. 9 alin. (3), (8) și (9) din O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății (în forma în vigoare la data efectuării plății de către A. a contribuției claw-back pe T IV 2009 și T 1 2010, respectiv 24.11.2011), potrivit cărora:

"(3) Contribuțiile prevăzute la alin. (1) constituie în continuare venituri proprii ale Ministerului Sănătății și se utilizează potrivit prevederilor art. 362 din Legea nr. 95/2006, cu modificările si completările ulterioare".

"(8) Începând cu data intrării în vigoare a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, contribuția prevăzută la alin. (1), inclusiv sumele restante aferente acestor contribuții, se achită la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organelor fiscale în raza cărora sunt luați în administrare contribuabilii, într-un cont distinct de disponibilități codificat cu codul de identificare fiscală al contribuabililor."

"(9) Sumele încasate în contul distinct prevăzut la alin. (8) se transferă de unitățile Trezoreriei Statului în contul de venituri proprii al Ministerului Sănătății, la data de 15 si în ultima zi lucrătoare ale fiecărei luni."

Astfel, beneficiar al sumelor achitate de către reclamanta A. nu a fost CNAS, aceasta având numai calitatea de emitent al Notificărilor privind obligația de plată a contribuției trimestriale datorată de către reclamantă în calitate de subiect plătitor al contribuției trimestriale.

Sumele individualizate în Notificările x/21.10.2011 aferente T4 2009 și T1 2010 anulate de instanțele de judecată, în valoare de 9.798.001,99 RON și respectiv 15.121.676,04 RON au fost virate cu titlu de contribuție claw-back de către A. S.R.L. în data de 24.11.2011 direct în contul Ministerului Sănătății.

Faptul că sumele plătite de A. S.R.L. pentru trimestrele IV 2009 și I 2010 au fost virate de Ministerul Sănătății la CNAS pentru finanțarea unor activități cu Ordinul de plată nr. x din data de 21.02.2012, este reținut în mod greșit de prima instanță și nu echivalează cu atribuirea calității procesual pasive CNAS întrucât din acest ordin de plată nu rezultă că este vorba despre sumele achitate de A. cu titlu de contribuție trimestrială pentru perioada de referință mai sus menționată.

Precizează și că potrivit art. 9 alin. (10) din O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, în forma în vigoare la data efectuării plății cu titlu de contribuție claw-back de către A. S.R.L., "Procedura de restituire a sumelor achitate în contul prevăzut la alin. (8) se aprobă prin ordin comun al ministrului finanțelor publice și al ministrului sănătății".

Prin urmare, rezultă că pârâtul Ministerul Sănătății care a încasat sumele de la reclamantă cu titlu de contribuție trimestrială, venituri proprii, are obligația să le și restituie potrivit art. 9 alin. (10) din O.U.G. nr. 77/2011, conform unei proceduri de restituire aprobată prin ordin comun al ministrului finanțelor publice și al ministrului sănătății.

În consecință, atât timp cât nu există nicio identitate între recurenta chemată în garanție și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății, nu poate avea calitate procesual pasivă și să fie obligată la plata unor sume de bani pe care nu le-a încasat.

Numai pârâtul Ministerul Sănătății poate proceda la restituirea acestor sume, în sarcina sa legiuitorul prevăzând în mod expres obligația de a reglementa o procedură de restituite a sumelor achitate conform art. 9 alin. (8) din O.U.G. nr. 77/2011 (în forma în vigoare pentru T IV 2009 și T1 2010).

Arată și că în conformitate cu art. 363

1

alin. (1) și (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, constituie venituri proprii ale Ministerului Sănătății și se datorează începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ, veniturile realizate din sumele încasate cu titlu de contribuție trimestrială din valoarea încasărilor realizate de deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, pentru medicamentele incluse în programele naționale de sănătate, precum și medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, stabilită în funcție de volumul vânzărilor, conform grilei privind contribuția trimestrială datorată pentru veniturile obținute, prevăzută în Anexa nr. 14 din actul normativ mai sus invocat.

În condițiile în care sumele aferente contribuției trimestriale pentru trimestrul IV 2009 și I 2010 au fost virate în bugetul Ministerului Sănătății, CNAS nu poate restitui aceste sume din contul Ministerului Sănătății.

Invocă și prevederile art. 4 alin. (4) din Ordinul ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 928/591/2010, în forma în vigoare pentru perioada de referință T IV 2009 și T 1 2010 care reglementează în mod expres: "contribuția se virează trimestrial, până la data de 25 a lunii următoare trimestrului pentru care se datorează, în contul deschis pe numele Ministerului Sănătății la Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București, cont care va fi afișat pe site-ul Ministerului Sănătății", iar potrivit art. 6 alin. (5) din același act normativ "în primele 5 zile ale lunii următoare celei în care s-au efectuat operațiunile de declarare, notificare, plată și încasare, Ministerul Sănătății comunică Casei Naționale de Asigurări de Sănătate sumele încasate pentru fiecare persoană juridică, care, conform legii, are obligația de plată, în vederea punerii în aplicare a prevederilor art. 365 alin. (1

2

) și (1

3

) din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare".

Faptul că nu poate fi obligată în locul pârâtului Ministerul Sănătății la plata sumelor achitate cu titlu de contribuție trimestrială de către S.C. A. S.R.L. ptr. T IV 2009 și T I 2010, rezultă și din dispozițiile art. 5 alin. (3) din actul normativ mai sus invocat potrivit cărora contribuția datorată se notifică de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate în termen de 15 zile de la data depunerii declarațiilor și se comunică persoanelor menționate la art. 3.

Raportat la aplicabilitatea strictă a prevederilor legale mai sus invocate, CNAS are competența doar de a:

- înregistra declarațiile prevăzute în anexele nr. 2a și 2b privind volumul vânzărilor și respectiv declarațiile 2a

1

și 2b

1

privind volumul încasărilor depuse de către deținătorii de autorizații de punere pe piață a medicamentelor pentru perioada aferentă trim. IV 2009 - trim. III 2011;

- stabili contribuția datorată conform art. 363

1

din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare;

- emite Notificări în baza declarațiilor depuse de contribuabili;

- soluționa contestațiile formulate de contribuabili împotriva Notificărilor emise de CNAS.

Astfel, actele normative anterior menționate delimitează în mod strict atribuțiile instituțiilor în cauză, respectiv Ministerul Sănătății care încasează aceste sume ca venituri proprii și comunică Casei Naționale de Asigurări de Sănătate sumele încasate pentru fiecare persoană juridică și Casa Națională de Asigurări de Sănătate care emite notificările în baza declarațiilor date pe propria răspundere de către subiecții plătitori ai contribuției trimestriale.

În consecință CNAS nu are temei legal de a restitui sumele solicitate de pârâtul MS prin cererea de chemare în garanție, întrucât nu le-a încasat conform legii.

Solicită în principal, admiterea excepției invocate iar pe fondul cauzei respingerea cererii de chemare în garanție a CNAS ca neîntemeiată.

În drept a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4.1 Intimata-reclamantă a depus întâmpinări și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursurilor formulate de pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și părătul Ministerul Sănătății ca nefondate și menținerea ca legală a soluției instanței de fond formulând următoarele apărări:

A. Față de recursul formulat de pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili:

Contrar celor susținute de recurenta-pârâtă, învederează că prin art. 9 din O.U.G. nr. 77/2011, se stabilește că odată cu intrarea în vigoare a respectivului act normativ (26 septembrie 2011), procedurile de administrare a creanțelor reprezentând contribuție claw-back vor fi continuate de ANAF, care "se subrogă în drepturile și obligațiile Ministerului Sănătății - Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, în calitate de creditor bugetar, pe care le succedă de drept în această calitate. Administrarea creanțelor reprezentând contribuțiile prevăzute la alin. (1) se îndeplinește potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare".

Or, din punct de vedere al Codului de procedură fiscală, administrarea creanțelor reprezentând contribuții datorate include și aspecte post-plată, cum ar fi compensări sau restituirea sumelor încasate nelegal, respectiv în baza unui titlu executoriu care va fi fost desființat.

Astfel, potrivit art. 1 alin. (3) din Codul de Procedură Fiscală în vigoare în perioada aferentă trimestrelor IV 2009 și I 2010, la care face trimitere expresă art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011:

"Prin administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat se înțelege ansamblul activităților desfășurate de organele fiscale în legătură cu:

a) înregistrarea fiscală;

b) declararea, stabilirea, verificarea și colectarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat;

c) soluționarea contestațiilor împotriva actelor administrative fiscale."

Activitatea de "colectare" este la rândul său reglementată în Titlul VIII al Codului de Procedură Fiscală, intitulat "Colectarea creanțelor fiscale", care se referă însă la toate metodele de stingere a creanțelor fiscale, inclusiv la "Restituiri de sume" - art. 117 din Codul de Procedură Fiscală.

Astfel ANAF, prin intermediul DGAMC, are obligația legală de restituire a contribuției, din moment ce această autoritate s-a subrogat în drepturile și obligațiile Ministerului Sănătății și ale CNAS în ceea ce privește administrarea taxei.

Argumentele anterioare sunt justificate și prin prisma prevederilor art. 9 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011 conform cărora, ca urmare a intrării în vigoare a actului normativ, Ministerul Sănătății și CNAS vor comunica ANAF toate informațiile disponibile, necesare urmăririi și verificării sumelor datorate.

Invocă și că în Expunerea de motive a Legii nr. 184/2015 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății se menționează în mod expres că "Pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, și pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc, vândute anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, contribuția datorată se calculează și se plătește conform reglementărilor legale în vigoare la data vânzării acestora, se administrează de Agenția Națională de Administrare Fiscală potrivit Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și se consideră obligație fiscală".

O consecință a faptului că DGAMC s-a subrogat în drepturile și obligațiile Ministerului Sănătății și ale CNAS în calitate de creditor bugetar, îndeplinind atribuțiile de administrare a taxei claw-back, o reprezintă faptul că aceasta a preluat obligația procedurală de restituire a sumelor încasate anterior intrării în vigoare a actului normativ, chiar dacă aceste sume au fost virate inițial, în îndeplinirea obligației de plată, într-un cont colector ce în acel moment era pe numele Ministerului Sănătății.

În ceea ce privește susținerea DGAMC potrivit căreia aceasta nu are calitatea procesuală prin raportare la faptul că nu a avut calitatea de parte în dosarul în care s-a pronunțat Decizia nr. 4252/11.11.2014 de către ÎCCJ, aceasta nu poate fi primită deoarece obiectul cererii soluționate în dosarul nr. x/2012 l-a constituit anularea Notificărilor emise către CNAS, acte care aveau însă și valența unor titluri de creanță. Solicitarea societății a fost formulată inclusiv în contradictoriu cu ANAF, menținerea în cauză a ANAF fiind considerată însă de către instanțele de judecată ca nejustificată, întrucât, pe de o parte, ANAF a fost considerat ca nefiind nici emitentul și nici beneficiarul actelor administrative contestate iar, pe de altă parte, deoarece ANAF s-a subrogat în drepturile/obligațiile CNAS "doar pentru procedurile de administrare a creanțelor fiscale, iar nu și în ceea ce privește stabilirea acestora anterior datei respective pentru care competența aparține C.NA.S."

Referitor la argumentele DGAMC privind condițiile de acordare a despăgubirilor în contencios administrativ arată că prin prezenta acțiune se urmărește restituirea unor sume aflate în administrarea ANAF și implicit a DGAMC, achitate de A. în temeiul unor acte nelegale, constatate astfel irevocabil în cadrul unui alt dosar de către instanțele de judecată. Astfel, nu se poate susține că recurenta-pârâtă nu ar avea calitate procesual pasivă atâta vreme cât, în temeiul O.U.G. nr. 77/2011, a preluat obligația de gestionare a respectivelor sume de bani, precum și calitatea de creditor bugetar aferentă.

Consideră netemeinică și susținerea DGAMC referitoare la faptul că aceasta nu a emis niciun act administrativ fiscal care să producă o vătămare Societății, din moment ce aceasta, pe parcursul procedurii administrative referitoare la soluționarea cererii de restituire formulate de A., a emis o serie de acte administrative (Adresa răspuns nr. x/21.09.2015, Adresa răspuns nr. x/18.03.2016 și Adresa răspuns nr. x/28.12.2015) prin intermediul cărora DGAMC a refuzat restituirea contribuției achitate în mod nedatorat.

Or, refuzul DGAMC (organul competent în ceea ce privește administrarea contribuției claw-back) de restituire a contribuției achitate în mod nedatorat de A., în baza Notificărilor anulate în mod definitiv și irevocabil de către instanțele de judecată, nu reprezintă altceva decât o vătămare a drepturilor și intereselor Societății, care se află în postura de a nu putea dispune de sume semnificative de bani, fără niciun temei legal și chiar în ciuda drepturilor irevocabil recunoscute de către instanțele de judecată.

Termenul de prescripție de 5 ani reglementat de normele fiscale reprezintă un termen special în comparație cu termenul de 1 an de zile reglementat de art. 19 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

În sensul că în prezenta cauză este incident termenul de prescripție de 5 ani de zile și nu termenul de 1 an de zile reglementat de art. 19 din Legea nr. 554/2004 este atât doctrina de specialitate, cât și jurisprudența instanțelor naționale.

Mai mult, intimata reclamantă susține că a sperat mereu la o soluționare a pretențiilor sale pe cale amiabilă, instanța de judecată fiind ultima opțiune a sa, devenită singura, în contextul refuzului de restituire transmis de către DGAMC prin Adresa nr. 2272Ev2/18.03.2016. În acest context termenul de prescripție de 1 an nu ar putea fi considerat împlinit întrucât ar fi incidente dispozițiile art. 2.532 pct. 6 din C. civ. potrivit căruia:

"Prescripția nu începe să curgă, iar, dacă a început să curgă, ea se suspendă [...] pe întreaga durată a negocierilor purtate în scopul rezolvării pe cale amiabilă a neînțelegerilor dintre părți, însă numai dacă acestea au fost ținute în ultimele 6 luni înainte de expirarea termenului de prescripție".

Pe de altă parte termenul de 1 an reglementat prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, nu este incident întrucât sumele de bani nu sunt solicitate cu titlu de prejudiciu generat de emiterea unui act administrativ, ci sunt sume de bani deținute fără titlu, care aparțin intimatei reclamante și care trebuie restituite acesteia, demers supus unui termen de prescripție de 5 ani, potrivit reglementărilor fiscale.

La rândul lor, sumele de bani supuse restituirii, în toate cazurile produc de drept fructe civile, respectiv dobânzi legale care, în consecința raportului de accesorialitate, se cuvin de drept, de la momentul generării, zi de zi, aparținătorului legal al principalului. Fiind accesorii principalului, dobânzile comportă regimul juridic aferent, fiind astfel supuse aceluiași termen de prescripție de 5 ani.

Arată și că a formulat cererea de restituire nr. x/03.02.2016 prin intermediul căreia a solicitat restituirea contribuției achitate în mod nedatorat. În lipsa răspunsului Ministerului Sănătății în termenul legal de 30 de zile, Societatea a formulat cererea de chemare în judecată și împotriva acestuia, în temeiul art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Or, atât timp cât Ministerul Sănătății nu a înțeles să formuleze un răspuns la cererea de restituire formulată, Societatea a avut dreptul legal de a se adresa direct instanței de judecata.

Invocă și lipsa interesului DGAMC de a susține o astfel de excepție.

De altfel DGAMC se contrazice în cuprinsul cererii de recurs. Astfel, pe de o parte recurenta-pârâtă susține că nu este instituția abilitată la plata dobânzilor, iar pe de altă parte menționează că "potrivit cap. 2 pct. 3 din Anexa nr. 1 la OMFP nr. 1899/2004, dobânda se calculează de organul fiscal competent al reclamantei, în speță Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili".

Precizează și că în cuprinsul senținei, instanța de fond nu a procedat la stabilirea cuantumului exact al dobânzilor datorate, menționând doar că "reclamanta are dreptul la dobânda fiscală aferentă, de la data plății și până la restituirea efectivă". Mai mult, sumele indicate în cuprinsul cererii de chemare în judecată nu sunt finale, întrucât acestea continuă să curgă și în prezent și vor curge până la plata efectivă a creanței.

De altfel, DGAMC nu a contestat cuantumul acestor dobânzi și nici modalitatea de determinare a lor, astfel cum a fost indicat de intimata reclamantă atât prin solicitarea adresată anterior sesizării instanței de judecată cât și prin cererea de chemare în judecată.

Menționează și că Ordinul 1899/2004 indicat de recurenta pârâtă vizează modul de calcul la punerea în executare a hotărârii judecătorești, dar nu creează un fine de neprimire al capătului de cerere avînd ca obiect dobânzile aferente debitului principal.

B. Față de motivele de recurs formulate de pârâtul Ministerul Sănătății:

În același sens sunt și dispozițiile alin. (3) ale art. 9 din O.U.G. nr. 77/2011, potrivit cărora "Contribuțiile prevăzute la alin. (1) constituie în continuare venituri proprii ale Ministerului Sănătății și se utilizează potrivit prevederilor art. 162 din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare".

Așadar, Ministerul Sănătății are calitate procesual pasivă în prezenta cauză. Destinația ulterioară a sumelor de bani achitate de către A. prezintă importanță din acest punct de vedere, din moment ce beneficiarul imediat și direct al sumelor achitate de Societate a fost chiar acest pârât, titular al contului de trezorerie în care au fost plătite sumele solicitate.

Dobânzile fiscale reprezintă fructe civile intrinsec asociate sumelor de bani, generate zi de zi în favoarea debitorului obligației de restituire, astfel că restituirea lor odată cu restituirea principalului se impune de drept, independent de titularul actului administrativ ce a avut ca efect plata nedatorată a acestor sume sau/și entuala culpă în emiterea actelor administrative ce au stat la baza efectuării de către A. a plăților ce formează obiectul cererii de restituire.

Având în vedere caracterul de accesorialitate al dobânzilor fiscale față de principal, precum și faptul că Ministerul Sănătății a fost, potrivit prevederilor legale, beneficiarul sumelor achitate de Societate cu titlu de Contribuție, acesta își păstrează calitatea procesuală pasivă și în ceea ce privește obligația suportării dobânzilor prevăzute de Codul de procedură fiscală, indiferent de modul de utilizare a sumelor de care acesta a beneficiat.

4.2 Recurenta pârâtă Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a formulat întâmpinare la recursurile declarate de pârâtul Ministerul Sănătății și chematei în garanție Casa Națională de Asigurări de Sănătate solicitând respingerea acestora reiterând excepția lipsei calitatii procesuale pasive a Agenției Naționale de Administrare Fiscală și implicit a Direcției Generale de Administrare Fiscală, arătând că în cauză calitatea procesuală pasivă aparține pârâtului și Ministerului Sănătății și chematei în garanție Casa Națională de Asigurări de Sanatate formulata de către.

În drept a invocat dispozițiile art. 490 C. proc. civ.

4.3 Recurenta pârâtă Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a formulat și răspuns la întâmpinarea depusă de intimata reclamantă prin care a reiterat aspectele legate de calitatea sa procesuală pasivă prezentate prin cererea de recurs.

În drept a invocat dispozițiile art. 201 alin. (2) C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

În primul rând instanța de recurs reține că prezentul litigiu este determinat de faptul că prin sentința civilă nr. 6049/25.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel București rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 4252/11.11.2014 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție intimata reclamantă S.C. A. S.R.L. a obținut anularea notificărilor purtând nr. x/21.10.2011 aferente trimestrelor IV 2009, I 2010, II 2010, III 2010, IV 2010, II 2011 și III 2011 emise de recurenta chemată în garanție din prezenta cauză, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, notificări ce stabileau procentul de contribuție și valoarea contribuției claw-back datorată de intimata reclamantă și de faptul că, în aceste condiții, reclamanta a făcut plata în contul contribuției claw-back pe T IV 2009 și T 1 2010 pentru care obligația stabilită în sarcina sa a fost anulată, prin ordinele de plată nr. x/24.11.2011 și nr. y/24.11.2011.

Raportat la această premisă și având în vedere susținerile formulate de recurenții pârâți și recurenta chemată în garanție precum și apărările formulate cu privire la acestea se reține că:

Potrivit art. 10 din O.U.G. nr. 77/2011, privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, această nouă reglementare a contribuției claw-back a intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2011, abrogând totodată art. 270 alin. (1) lit. x), art. 363

1

și art. 365 alin. (1

1

)-(1

3

) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, ce constituiau vechea reglementare a acestei contribuții.

Prin art. 9 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 77/2011 se statuau norme tranzitorii potrivit cărora:

"Pentru medicamentele incluse în programele naționale de sănătate, pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, și pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc, vândute anterior intrării în vigoare a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, contribuția datorată potrivit art. 363

1

din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, se stabilește de Casa Națională de Asigurări de Sănătate și se plătește conform reglementărilor legale în vigoare la data vânzării acestora.

Începând cu data intrării în vigoare a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, procedurile de administrare a creanțelor reprezentând contribuțiile prevăzute la alin. (1) vor fi continuate de Agenția Națională de Administrare Fiscală, care se subrogă în drepturile și obligațiile Ministerului Sănătății - Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, în calitate de creditor bugetar, pe care le succedă de drept în această calitate. Administrarea creanțelor reprezentând contribuțiile prevăzute la alin. (1) se îndeplinește potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare."

Ca urmare, contribuția claw-back ce se solicită a fi restituită în cauză de către intimata reclamantă, aferentă trim. IV 2009 și trim. I 2010, era stabilită potrivit vechii reglementări cuprinsă în Legea nr. 95/2006 însă era administrată potrivit noii reglementări din O.U.G. nr. 77/2011.

Raportat la aceste precizări se reține că potrivit art. 9 alin. (3), (8) și (9) din O.U.G. nr. 77/2011:

"(3) Contribuțiile prevăzute la alin. (1) constituie în continuare venituri proprii ale Ministerului Sănătății și se utilizează potrivit prevederilor art. 362 din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare. (...)

(8) Începând cu data intrării în vigoare a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, contribuția prevăzută la alin. (1), inclusiv sumele restante aferente acestor contribuții, se achită la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organelor fiscale în raza cărora sunt luați în administrare contribuabilii, într-un cont distinct de disponibilități codificat cu codul de identificare fiscală al contribuabililor.

(9) Sumele încasate în contul distinct prevăzut la alin. (8) se transferă de unitățile Trezoreriei Statului în contul de venituri proprii al Ministerului Sănătății, la data de 15 și în ultima zi lucrătoare ale fiecărei luni.

De altfel, și anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 77/2011, potrivit art. 363

1

alin. (3) din Legea nr. 95/2006 veniturile realizate din sumele încasate din contribuția claw-back constituiau venituri proprii ale Ministerului Sănătății.

În același sens, potrivit art. 365 alin. (1

1

):

"Contribuția prevăzută la art. 363

1

se virează trimestrial, până la data de 25 a lunii următoare trimestrului în care a avut loc livrarea medicamentelor, într-un cont special, deschis la Trezoreria Statului pe numele Ministerului Sănătății."

Ca urmare, nu poate fi reținută ca fiind fondată excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului pârât Ministerul Sănătății în condițiile în care acesta era beneficiarul legal al sumelor achitate de reclamantă și a căror restituire este solicitată.

Pe de altă parte din dispozițiile art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, anterior citate, rezultă că și Agenția Națională de Administrare Fiscală, care se subrogă în drepturile și obligațiile Ministerului Sănătății - Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, în calitate de creditor bugetar, pe care le succedă de drept în această calitate, având și atribuția de administrarea a creanțelor reprezentând contribuțiile claw-back are de asemenea calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecății.

După cum se observă dispoziția legală analizată conferă prin efectul legii calitatea de creditor bugetar Agenției Naționale de Administrare Fiscală pentru contribuția claw-back ceea ce implică și calitatea sa procesuală în cadrul litigiilor în care se solicită restituirea contribuției achitate nedatorat sub imperiul O.U.G. nr. 77/2011.

Mai mult, O.U.G. nr. 77/2011 face vorbire despre atribuția Agenției Naționale de Administrare Fiscală de administrare a creanțelor provenind din contribuțiile claw-back (art. 5 alin. (1) din și 9 alin. (2) ca normă tranzitorie)

De asemenea art. 5 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011 prevede expres:

"Contribuția trimestrială prevăzută la art. 1 este asimilată obligației fiscale."

În aceste condiții sunt pe deplin întemeiate apărările intimatei reclamante care arată că dispozițiile O.U.G. nr. 77/2011 fac trimitere în această materie la reglementarea cuprinsă în O.G. nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, referitor la administrarea contribuției claw-back ce este asimilată unei obligații fiscale.

Or, din punct de vedere al Codului de procedură fiscală, administrarea creanțelor reprezentând contribuții datorate include și aspecte post-plată, cum ar fi compensări sau restituirea sumelor încasate nelegal, respectiv în baza unui titlu executoriu care va fi fost desființat.

Astfel, potrivit art. 1 alin. (3) din Codul de Procedură Fiscală în vigoare în perioada aferentă trimestrelor IV 2009 și I 2010, la care face trimitere expresă art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011: "Prin administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat se înțelege ansamblul activităților desfășurate de organele fiscale în legătură cu:

a) înregistrarea fiscală;

b) declararea, stabilirea, verificarea și colectarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat;

c) soluționarea contestațiilor împotriva actelor administrative fiscale."

Activitatea de "colectare" este la rândul său reglementată în Titlul VIII al Codului de Procedură Fiscală, intitulat "Colectarea creanțelor fiscale", care se referă însă la toate metodele de stingere a creanțelor fiscale, inclusiv la "Restituiri de sume" - art. 117 din Codul de Procedură Fiscală.

Astfel, ANAF prin intermediul DGAMC, are obligația legală de restituire a contribuției, din moment ce această autoritate s-a subrogat în drepturile și obligațiile Ministerului Sănătății și ale CNAS în ceea ce privește administrarea taxei.

În același sens, faptul că Agenția Națională de Administrare Fiscală are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, raportat la obiectul acesteia, rezultă și din art. 9 alin. (10) al O.U.G. nr. 77/2011 potrivit căruia:

"Procedura de restituire a sumelor achitate în contul prevăzut la alin. (8) se aprobă prin ordin comun al ministrului finanțelor publice și al ministrului sănătății."

Pe de altă parte, având în vedere legislația în vigoare la data la care s-a achitat de către intimata reclamantă contribuția a cărei restituire se solicită, calitatea procesuală pasivă a chematei în garanție nu rezultă în mod direct din lege, pârâtul care a formulat cererea de chemare în garanție având obligația de a o dovedi în raport de circumstanțele concrete ale cauzei.

În acest sens se reține că potrivit art. 362 din Legea nr. 95/2006 veniturile prevăzute la art. 363

1

(contribuțiile claw-back), gestionate de Ministerul Sănătății, puteau fi folosite pentru mai multe destinații printre care (lit. d) a art. 362) ca "sume alocate prin transfer în bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate pentru medicamente de care beneficiază asigurații în