ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6182/2019

Ședința publică din data de 5 decembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la data de 14.12.2016, reclamanta Agenția Națională de Integritate a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Comisia de Verificare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Constanța și A., anularea actului administrativ reprezentat de Ordonanța din 29 septembrie 2015 emisă de Comisia de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Constanța în Dosarul nr. x/2015 și repunerea pe rol a procedurii de control a averii persoanei cercetate, A..

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința nr. 71 din 27 martie 2017, Curtea de Apel Constanța a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâtul A. prin întâmpinare, și a respins acțiunea reclamantei Agenția Națională de Integritate ca prescrisă.

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., a declarat recurs reclamanta Agenția Națională de Integritate, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, anularea Ordonanței din 29 septembrie 2015 și repunerea pe rolul Comisiei în vederea efectuării acțiunii de control cu privire la avea persoanei cercetate.

După ce a prezentat situația de fapt, recurenta a arătat că, prin Ordonanța din 29 septembrie 2015 emisă de Comisia de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Constanța, s-a dispus, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea controlului până la soluționarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție și, în temeiul art. 10

4

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 115/1996, s-a suspendat același control și s-a dispus sesizarea aceluiași parchet cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către persoana cercetată A. a infracțiunii de fals în declarații prevăzută de art. 28 din Legea nr. 176/2010 raportat la art. 326 C. pen., având în vedere omisiunea menționării în declarațiile de avere aferente anilor 2008-2010 a sumelor de bani deținute în conturile bancare deschise la B., Sucursala 156, Netanya, Israel.

Ordonanța din 29 septembrie 2015 i-a fost comunicată la data de 17.12.2015.

Împotriva acestei ordonanțe a formulat plângere prealabilă în termenul legal de 30 de zile (07.01.2016) de la primire (17.12.2015), înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța - Comisia de Cercetare a Averilor în Dosarul nr. x/2016.

La termenul din 22 ianuarie 2016, Comisia de Cercetare a Averilor a respins plângerea prealabilă ca nefondată, soluția fiindu-i comunicată la data de 03.10.2016.

Având în vedere soluția de respingere a plângerii prealabile, în termenul legal de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, la 09.12.2016, a formulat acțiune pe rolul Curții de Apel Constanța prin care a solicitat anularea Ordonanței din 29 septembrie 2015 și repunerea pe rol a procedurii de control a averii persoanei cercetate A..

În opinia sa, termenul de 6 luni pentru introducerea acțiunii în anularea actului administrativ curge de la data comunicării ordonanței prin care a fost soluționată plângerea prealabilă, conform art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, nu se află în ipoteza prevăzută de art. 11 alin. (1) lit. c) din aceeași lege, cum greșit a reținut prima instanță, întrucât plângerea a fost formulată la data de 07.01.2016 și a fost soluționată în ședința Comisiei din 22.01.2016, cu citarea părților.

Ținând cont de soluțiile pe care le poate da Comisia de cercetare a averilor în soluționarea plângerii prealabile (să admită plângerea, să o respingă, ca inadmisibilă, sau să o respingă, ca nefondată), este evident că acțiunea în instanță nu poate fi introdusă decât după comunicarea ordonanței prin care este soluționată plângerea prealabilă, fiind incidente dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.

În cauză, plângerea a fost formulată la data de 07.01.2016 și a fost soluționată în ședința Comisiei din 22.01.2016 (în termenul legal de 30 de zile), cu citarea părților.

Modul de soluționare a plângerii prealabile a fost adus la cunoștința sa odată cu comunicarea Ordonanței nr. 1/22.01.2015, la data de 03.10.2016.

Soluția nu a fost postată pe portalul instanțelor de judecată și nici în vreun alt registru public, astfel că numai la acel moment a fost în măsură să cunoască modalitatea de soluționare a acesteia.

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, constată că recursul este nefondat, neputându-se reține incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

3.1. Obiectul acțiunii vizează anularea Ordonanței din 29 septembrie 2019 emise de Comisia de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Constanța prin care a fost suspendată procedura de control a averii persoanei cercetate A. și repunerea pe rol a procedurii.

Împotriva acestei ordonanțe, în condițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, Agenția Națională de Integritate a formulat plângere prealabilă la data de 11.01.2016 (07.01.2016 data poștei, după cum afirmă recurenta).

Potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

"Art. 11. - (1) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:

a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;

b) data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii;

c) data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii;

d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluționarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile;".

3.2. Prima instanță a reținut că este incidentă ipoteza prevăzută la lit. c) a articolului menționat, pentru că reclamantei nu i-a fost comunicat în termenul de 30 de zile de la înregistrarea cererii răspunsul la plângerea prealabilă, acțiunea în anularea ordonanței trebuind să fie formulată în termen de 6 luni de la data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile.

Recurenta-reclamantă critică cele avute în vedere de instanță, apreciind că nu a fost depășit termenul de soluționare a plângerii prealabile, de vreme ce plângerea a fost soluționată în ședința din 22.01.2016.

În opinia sa, este aplicabilă ipoteza prevăzută de lit. a) a art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, termenul de 6 luni începând să curgă de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă.

3.3. Înalta Curte, analizând situația concretă dedusă judecății, reține că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, nesoluționarea în termenul legal a unei cereri reprezintă faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen.

Conform art. 7 alin. (1) din lege, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana interesată trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

Plângerea trebuie soluționată, potrivit alin. (4) al aceluiași articol, în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), respectiv în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen.

Or, în cauză, deși plângerea prealabilă, înregistrată la data de 11.01.2016, a primit termen la data de 22.01.2016, când au fost citate părțile, din perspectiva petentei-recurente Agenția Națională de Integritate nu se poate reține că plângerea a fost soluționată, de vreme ce nu a primit niciun fel de răspuns la aceasta în termenul de 30 de zile de la înregistrare.

3.4. De altfel, acest aspect este întărit chiar de către recurenta-reclamantă, care, în cuprinsul recursului, afirmă că modul de soluționare a plângerii a fost adus la cunoștința sa odată cu comunicarea Ordonanței nr. 1/22.01.2016, la data de 03.10.2016, soluția nefiind postată pe portalul instanțelor de judecată și nici în vreun registru public, astfel că numai la acel moment a fost în măsură să cunoască modalitatea de soluționare a plângerii prealabile.

Într-o atare situație, termenul de prescripție pentru exercitarea acțiunii în anularea actului, de 6 luni, prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a început să curgă de la 11.02.2016, momentul la care au expirat cele 30 de zile în care pârâta trebuia să soluționeze plângerea petentei-recurente, respectiv să-i comunice un răspuns, și s-a împlinit la 11.07.2016.

Astfel, în mod corect instanța de fond a reținut, în raport cu art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, că, prin depunerea acțiunii în anulare la 09.12.2016, acest termen a fost depășit, fiind prescris, în cauză, dreptul material la acțiune.

Prin urmare, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale, nefiind incident motivul de casare invocat de recurentă, astfel că, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței nr. 71 din 27 martie 2017 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 decembrie 2019.