ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6051/2019

Ședința publică din data de 28 noiembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor - Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Nord-Vest Cluj să se dispună anularea Deciziei nr. 9/15.11.2017, emisă de Comisarul Șef al Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Nord-Vest Cluj - domnul B., prin care s-a dispus încetarea pretinsei practici comerciale incorecte de la punctul de lucru din Cluj-Napoca, Calea x, dat fiind caracterul nelegal și netemeinic al acestui act administrativ; suspendarea efectelor Deciziei nr. 9/15.11.2017 până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare; obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul litigiu.

Prin sentința civilă nr. 2555 din data de 19 aprilie 2018, Tribunalul București, secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca inadmisibilă, cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 9/15.11.2017 și, ca neîntemeiată, cererea de anulare a aceleiași decizii.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A. S.A.

Prin încheierea de ședință din data de 23 ianuarie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal, în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a suspendat judecarea cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2017 al Judecătoriei Cluj - Napoca.

Împotriva încheierii de ședință din data de 23 ianuarie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs A. S.A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei pentru continuarea judecății.

În motivarea căii de atac exercitate, recurenta a arătat că încheierea recurată a fost pronunțată cu aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., instanța de fond considerând, în mod greșit, că dezlegarea prezentei cauze depinde de dreptul care formează obiectul judecății dosarului nr. x/2017

În cauză, nu se poate considera că obiectul celuilalt litigiu până la soluționarea căruia s-a dispus suspendarea judecății ar reprezenta " chestiune prejudicială" care să aibă o influență hotărâtoare asupra soluției care ar urma să fie dată recursurilor formulate de A. împotriva sentinței civile nr. 2555/19.04.2018, având în vedere obiectul specific al fiecăruia dintre cele două dosare.

Recurenta a susținut că individualitatea existenței deciziei, precum și a efectelor pe care aceasta le produce, distincte(și mult mai grave) față de cele ale procesului-verbal justifică opțiunea legiuitorului național de a reglementa două remedii judiciare distincte.

Or, reglementarea a două remedii judiciare distincte, fără a reglementa și o pârghie procedurală pentru corelarea soluțiilor din cele două proceduri, confirmă individualitatea efectelor celor două acte și absența existenței unei chestiuni prejudiciale care să justifice suspendarea dosarului nr. x/2018 până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2017 al Judecătoriei Cluj - Napoca.

Recurenta a arătat că suspendarea judecății cauzei îi produce o vătămare și din perspectiva faptului că în dosarul nr. x/2018 se judecă inclusiv recursul împotriva soluției primei instanțe de respingere ca inadmisibilă a cererii de suspendare formulată în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004.

II. Considerentele și soluția instanței de recurs

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în sensul și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Criticile formulate de recurenta-reclamantă, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, sunt întemeiate.

Reclamanta A. S.A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune în anularea Deciziei nr. 9/15.11.2017 prin care pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a dispus încetarea pretinsei practici comerciale incorecte de la punctul de lucru din Cluj - Napoca, Calea x.

Anterior emiterii acestei decizii, pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a emis procesul-verbal de contravenție nr. x/14.11.2017, prin care A. S.A. a fost sancționată pe motiv că la punctul de lucru din Cluj - Napoca, Calea x a utilizat o practică comercială incorectă, astfel cum este definită de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 363/2007.

Înalta Curte constată că atât plângerea formulată împotriva procesului-verbal de contravenție, cât și acțiunea în anularea Deciziei nr. 9/15.11.2017, au fost respinse în primă instanță.

Curtea de Apel București, în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., a dispus suspendare judecării cauzei ce are ca obiect acțiunea în anularea Deciziei nr. 9/15.11.2017 până la soluționarea definitivă a plângerii formulate împotriva procesului-verbal de contravenție.

Înalta Curte nu împărtășește opinia exprimată de prima instanță, care reflectă interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei.

Potrivit art. 413 alin. (1) pct. 1) din C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata "când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți".

Acest caz de suspendare facultativă legală a judecății poate interveni atunci când soluționarea cauzei supuse suspendării depinde de soluționarea alteia în care se tranșează un drept, ce influențează soluția în cauza supusă suspendării, putând fi invocat cu autoritate de lucru judecat. Este esențial, așadar, ca celălalt litigiu să întrunească două condiții: să tranșeze un drept și nu un fapt; dreptul stabilit să poată fi invocat cu autoritate de lucru judecat în litigiul unde se discută suspendarea.

Transpunând cele anterior arătate soluției de suspendare din cauza dedusă judecății, instanța de control judiciar apreciază că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de textul legal avut în vedere de instanța de fond pentru suspendarea judecății.

Astfel, împotriva procesului-verbal de contravenție, emis prin raportare la art. 4, 15 și 17 din Legea nr. 363/2007, a fost formulată plângere conform dispozițiilor O.G. nr. 2/2001.

Decizia nr. 9/15.11.2017, emisă în condițiile art. 12 și 13 din Legea nr. 363/2007, având caracterul juridic al unui act administrativ unilateral, a fost contestată potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004.

Instanța de control judiciar constată că cele două acte administrative în discuție au fost emise în baza unor dispoziții legale diferite, având regim juridic diferit. De asemenea, procedura de soluționare a contestațiilor formulate împotriva acestora este diferită, respectiv procedura prevăzută de O.G. nr. 2/2001 în privința procesului-verbal de contravenție și cea prevăzută de Legea nr. 554/2004 în ceea ce privește Decizia nr. 9/15.11.2017.

În cauza de față, instanța de contencios administrativ analizează legalitatea și temeinicia unui act administrativ individual și soluția ce urmează a fi pronunțată nu pote fi influențată de soluția definitivă dată plângerii contravenționale, întrucât cele două acte administrative, respectiv procesul-verbal de contravenție și decizia de încetare a practicii pretins incorecte, produc efecte juridice individuale. Altfel spus, anularea procesului-verbal de contravenție nu este de natură a determina nelegalitatea deciziei contestate în prezenta cauză.

Emiterea unui proces-verbal de contravenție prin raportare la dispozițiile Legii nr. 363/2007 nu atrage de plano și emiterea unei decizii de încetare a practicii pretins incorecte. Această decizie urmează a fi emisă doar în cazul îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 12 și 13 din Legea nr. 363/2007.

Înalta Curte constată că cerințele cerute de textul de lege, respectiv ca dezlegarea procesului să depindă, în tot sau în parte, de existența sau inexistența unui drept, iar acel drept să formeze obiectul unei alte judecăți, nu sunt îndeplinite în speță, întrucât soluția din prezenta cauză nu depinde de existența sau inexistența vreo unui drept care face obiectul dosarului nr. x/2017 al Judecătoriei Cluj - Napoca.

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că între aceste două cauze nu există o dependență de natura celei prevăzute de dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., așa încât aceste prevederi nu au incidență în raportul dedus judecății.

Față de toate argumentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., republicat, va admite recursul și, casând încheierea recurată, va trimite cauza pentru continuarea judecării la aceeași instanță

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. S.A împotriva încheierii din 23 ianuarie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează încheierea recurată și trimite cauza pentru continuarea judecății.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de recurenta - reclamantă A. S.A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2019.