ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4622/2019

Ședința publică din data de 10 octombrie 2019

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Guvernul României, obligarea acestora la asigurarea către reclamantă, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), a medicamentului Fingolimod (denumire comercială Gylenia) până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2019 aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, cerând ca executarea ordonanței să se facă fără somație sau fără trecerea unui termen, în temeiul art. 997 alin. (3) din C. proc. civ.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 95 din 5 aprilie 2019, a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive și inadmisibilității acțiunii invocate de către pârâți.

Totodată, a admis cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantă și a obligat pârâții să asigure reclamantei, în regim de compensare 100%, fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, medicamentul Fingolimod (denumire comercială Gylenia), până la soluționarea definitivă a litigiului ce formează obiectul dosarului nr. x/2019 al Curții de Apel București.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

3.1. În motivarea căii de atac, pârâtul Ministerul Sănătății a invocat motivele de casare prevăzute de art. .488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

3.1.1. În ceea ce privește motivul de recurs încadrat în drept în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul a susținut că motivarea sentinței este insuficientă, întemeiată doar pe o parte din prevederile legale incidente în prezenta cauză, fără a aplica aceste prevederi, în concret, la situația de fapt, existând astfel contradicție între textele de lege indicate și soluția dată. apreciind că nu au fost respectate prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

3.1.2. Cu privire la criticile circumscrise motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul a reluat situația de fapt expusă în fața primei instanțe și a apreciat că hotărârea atacată e dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

A arătat că prima instanță a reținut că în raport de obiectul concret al cererii de chemare în judecată, aceste autorități publice sunt implicate în procesul decizional privitor la medicamentele incluse pe lista de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală. Or, prin cererea de ordonanță președințială, reclamanta a solicitat acordarea medicamentului, și nu includerea în listă, pentru ca Ministerul Sănătății să aibă calitate procesuală pasivă.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății a arătat că în mod eronat a fost respinsă această excepție.

Astfel, singura autoritate care gestionează Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate este pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, aceasta având atribuția decontării medicamentelor incluse în lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008, conform protocoalelor terapeutice aprobate potrivit Ordinului Ministrului Sănătății și președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 1301/500/2008.

Prin urmare, în cauză, Ministerul Sănătății nu are temei legal să finanțeze programele naționale curative din care face parte și programul național de boli neurologice, scleroza multiplă de care suferă reclamantul fiind boală neurologică. Acesta, alături de ANMDM și Guvernul României sunt părți în procesul de evaluare și includere în Listă a unui medicament și au calitate procesual pasivă numai în acțiunea de fond având obiect includerea în Listă a medicamentului.

În continuare, a făcut trimitere la Ordinul Ministerului Sănătății nr. 861/2014 ce transpune aspectele privind întocmirea listelor de medicamente de uz uman care se acordă cu și fără contribuția personală a asiguraților, reglementate de art. 6 din Directiva Consiliului 89/105/CEE din 21 decembrie 1988, arătând că, potrivit Anexei 3 la acest Ordin, solicitantul, care nu poate fi altul decât deținătorul autorizației de punere pe piață a medicamentului în România, trebuie să depună la Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale un set de documente pe care un asigurat, cum este cazul reclamantului, nu le deține și nici nu are posibilitatea să le dețină.

În opinia recurentului, prima instanță face confuzie între obligația de a acorda medicamente în regim de compensare 100% și obligația de includere în Listă, care sunt atribuții complet diferite și au titular diferiți, așa încât Ministerul Sănătății nu are atribuții cu privire la acordarea medicamentelor în regim de compensare 100 %, or, motivarea primei instanțe cu privire la calitatea procesuală pasivă se referă la atribuțiile ministerului de includere în Listă a medicamentului.

Pe fondul ordonanței președințiale, recurentul-pârât a susținut că în analiza existenței/inexistenței aparenței de drept în favoarea reclamantei, respectiv dreptul de a i se deconta un medicament în regim de compensare, în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, prima instanță trebuie să verifice dacă medicamentul este în Lista de decontare și dacă are protocol terapeutic aprobat, protocolul terapeutic fiind obligatoriu pentru medicii aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate.

Faptul că medicamentul solicitat la decontare se află în derularea procedurii prevăzută de OMS nr. 861/2014, procedură administrativă distinctă de cererea de compensare a medicamentului în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, prin intermediul ordonanței președințiale, nu prezintă nici o relevanță față de condiția aparenței de drept (dreptul la compensarea medicamentului în sistemul asigurărilor sociale de sănătate) în favoarea reclamantei.

Modalitatea privind includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din lista menționată la alin. (7) este prevăzută la art. 232

1

din Legea nr. 95/2006.

Astfel, dispoziția instanței prin care aceasta obligă pârâții să asigure reclamantei medicamentul solicitat contravine obligației utilizării fondurilor în limita bugetului alocat și potrivit destinației specificate, cu respectarea dispozițiilor legale, așa cum prevede art. 56 din Legea nr. 95/2006, dar și obligației medicilor aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate de a respecta protocoalele terapeutice reglementate de OMS/CNAS nr. 1301/500/2008.

Recurentul a arătat că a fost aprobat Ordinul nr. 861/2014 pentru aprobarea criteriilor și metodologiei de evaluare a tehnologiilor medicale, a documentației care trebuie depusă de solicitanți, a instrumentelor metodologice utilizate în procesul de evaluare privind includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, precum și a căilor de atac, publicat în M.O. nr. 557/2014.

Astfel, s-a arătat că au fost transpuse în legislația națională aspectele privind întocmirea listelor de medicamente de uz uman care se acordă cu și fără contribuția personală a asiguraților, cuprinse în art. 6 din Directiva Consiliului 89/105/CEE din 21 decembrie 1988.

Potrivit prevederilor OMS nr. 861/2014, numai deținătorii de autorizație de punere pe piața a medicamentului pot solicita parcurgerea procedurii în vederea includerii unui medicament în Listă.

Așa fiind, recurentul a apreciat că autoritatea administrativă nu poate fi obligată să includă în lista pozitivă aprobată prin H.G. nr. 720/2008 a unui medicament care nu a parcurs întreaga procedură privind includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de ordonanță președințială.

3.2. În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În esență, a arătat că prima instanță a dat o greșită aplicare și interpretare a dispozițiilor legale speciale aplicabile în cauza de față.

O primă critică se referă la faptul că în mod greșit prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, cu eludarea dispozițiilor legale aplicabile, potrivit cu care această autoritate nu este titularul obligației în raportul juridic dedus judecății, respectiv cu privire la solicitarea reclamantei.

A susținut că, în raport cu obiectul cauzei și cu atribuțiile ce-i revin conform legii, nu are calitate procesuală pasivă. Rezultă cu claritate faptul că această instituție nu are competențe legale, nici în ceea ce privește elaborarea criteriilor medicale (clinice și paraclinice) de includere/excludere în tratament, de monitorizare și întrerupere a terapiei și evaluare a medicamentelor acordate pacienților, și nici în ceea ce privește procesul de evaluare a tehnologiilor medicale în vederea includererii DCI-urilor sau combinațiilor noi în Lista medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate.

În opinia recurentei, competențele legale de elaborare a criteriilor în vederea includerii, extinderii indicațiilor, neincluderii sau excluderii acestora în Listă revin Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, respectiv Ministerului Sănătății.

Prin urmare, având în vedere că pentru a putea exercita acțiunea în justiție, calitatea cerută pentru acest fapt trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului ce se discută și să aparțină subiectului activ al dreptului, prin similitudine de raționament și calitatea procesuală pasivă trebuie să aparțină subiectului pasiv al dreptului.

Or, în cauză, această condiție imperativă nu a fost îndeplinită întrucât legitimarea procesuală pasivă nu aparține Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, reclamanta nefăcând dovada existenței identității între persoana pârâtei CNAS și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății, condiție obligatorie în justificarea calității procesuale pasive.

Pe fondul cererii de ordonanță președințială, a arătat că în mod greșit prima instanță a apreciat că sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 997 C. proc. civ.

Sub aspectul cerinței aparenței dreptului, recurenta-pârâtă a susținut că prima instanță a ignorat cadrul normativ invocat, cu referire la art. 241 și art. 230 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările si completările ulterioare.

Medicamentul Fingolimod (denumire comercială Gylenia) pe care îl solicită intimata - reclamantă nu este prevăzut în Lista denumirilor comune internaționale (DCI) corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații incluși în programele naționale de sănătate curative în tratamentul ambulatoriu și spitalicesc, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, cu modificările și completările ulterioare.

Prin urmare, în favoarea intimatei-reclamante nu există aparența de drept, întrucât acesta a solicitat acordarea unui medicament care nu se regăsește printre DCI- urile prevăzute de H.G. nr. 720/2008, cu modificările și completările ulterioare.

Drepturile asiguraților în cadrul sistemul asigurărilor sociale de sănătate sunt stabilite expres prin art. 230 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare, și H.G. nr. 140/2018, cu modificările și completările ulteriore în Anexa 1 -Pachetul minimal de servicii și pachetul de servicii de bază.

Prin Ordinul ministrului sănătății nr. 861/2014, legiuitorul a stabilit procedura care trebuie urmată pentru ca un medicament să fie introdus în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate aprobată prin H.G. nr. 720/2008.

A mai susținut recurenta că nu s-a ținut cont nici de aspectul cu privire la includerea condiționată în Listă, respectiv de dispozițiile art. 12 alin. (1), (3) și (4) din O.U.G. nr. 77/2011, precizând că un medicament poate fi inclus în Listă numai în condițiile în care sunt îndeplinite toate condițiile și etapele impuse de legislația în vigoare.

Or, raportarea la un cadru general de reglementare nu se circumscrie unei corecte soluționări a cauzei, atât timp cât există prevederi cu caracter special care se aplică cu prioritate.

Așa fiind, a apreciat că în cauză nu este îndeplinită cerința existenței aparenței de drept în favoarea reclamantei, condiție obligatorie pentru admiterea ordonanței președințiale.

Potrivit recurentei, nici cerința neprejudecării fondului nu este îndeplinită în cauză, întrucât obligarea Casei la asigurarea în mod provizoriu a tratamentului solicitat de reclamantă, ca măsură premergătoare operațiunii de decontare, presupune un probatoriu complex, care nu poate fi administrat decât în cadrul acțiunii de fond.

A mai arătat că, prin raportul de evaluare a tehnologiilor medicale privitoare la medicamentul Fingolimod (denumire comercială Gylenia), Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale face referire la un alt medicament echivalent al medicamentului solicitat în cauză, respectiv Natalizumabum (denumire comercială Tyzabri), care reprezintă o alternativă terapeutică de care pacienții pot beneficia.

Prin urmare, Casa Națională de Asigurări de Sănătate nu poate fi obligată la acordarea medicamentului în lipsa unui cadru legal.

Totodată, recurenta a apreciat că în mod greșit prima instanță a înlăturat susținerile sale cu privire la dispozițiile Directivei nr. 89/105/CEE privind transparența măsurilor care reglementează stabilirea prețurilor medicamentelor de uz uman și includerea acestora în domeniul de aplicare al statelor naționale de asigurări de sănătate, care la art. 6 are în vedere exclusiv cererile deținătorilor autorizației de punere pe piață (titularii autorizațiilor de comercializare în exprimarea directivei) de a-și vedea în termenul maxim de 180 de zile soluționată cererea de includere a medicamentului comercializat, pe lista celor compensate, Directivă transpusă în legislația internă prin Ordinul ministrului sănătății nr. 861/2014.

În fine, a invocat dispozițiile art. 1 alin. (5) și art. 34 din Constituția României, precum și Decizia Curții Constituționale nr. 1578 din 7 decembrie 2011, susținând că dispozițiile Legii nr. 95/2006 sunt întru totul respectate și aplicate, fără nicio discriminare între asigurați, deoarece rațiunea juridică a actului normativ este de a ocroti sănătatea tuturor cetățenilor, în mod egal și nu de a acorda tratament preferențial unui cetățean în defavoarea altui cetățean.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de ordonanță președințială.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă A. a solicitat respingerea recursurilor și menținerea hotărârii atacate, fiind legală și temeinică.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurenți, a apărărilor formulate de intimati și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele arătate în continuare, cu precizarea prealabilă că dată fiind similitudinea criticilor formulate acestea vor fi analizate grupat și vor primi răspuns prin argumente comune.

Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând obligarea autorităților pârâte, pe calea ordonanței președințiale, fără somație și fără trecerea vreunui termen, să îi asigure medicamentul Fingolimod (denumire comercială Gylenia) pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare de 100% (fără contribuție personală).

Curtea de Apel București a admis cererea reclamantei formulată pe calea ordonanței președințiale, până la soluționarea definitivă a litigiului ce formează obiectul dosarului nr. x/2019 al aceleiași instanțe.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

1.1. În ceea ce privește criticile privind greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate instanța de control judiciar constată că acestea nu pot fi primite.

Potrivit prevederilor art. 242 din Legea nr. 95/2006, lista cu medicamentele de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, se eliberează de către Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate și se aprobă prin Hotărâre a Guvernului, temei reținut în mod corect de prima instanță și suficient pentru a conferi legitimare procesuală recurenților, în raport cu prevederile art. 36 din C. proc. civ. care definește calitatea procesuală.

Totodată, sunt relevante dispozițiile art. 251 din Legea nr. 95/2006, în conformitate cu care Ministerul Sănătății are atribuția elaborării programelor de sănătate, în colaborare cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, dar și prevederile art. 2 - 4 din H.G. nr. 144/2010.

Se reține că, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată și cu dispozițiile din Legea nr. 95/2006, aceste autorități publice sunt implicate în procesul de elaborare a listei referitoare la medicamentele de care beneficiază asigurații în sistemul de asigurări sociale de sănătate, iar Guvernul României se pronunță asupra aprobării listei prin hotărâre, motiv pentru care calitatea procesuală pasivă a acestor autorități este pe deplin justificată.

Altfel spus, în procedura de introducere pe listă a medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, sunt implicate mai multe autorități publice, competența fiind împărțită între Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, cărora le revine dreptul și obligația de a elabora lista, respectiv Guvernul României, care adoptă hotărârea de aprobare a listei. Pe baza listei aprobate, structurilor Casei le revine competența în legătură cu decontarea medicamentelor respective.

Prin urmare, în mod corect s-a apreciat ca solicitarea intimatei-reclamante să fie analizată în contradictoriu cu acești pârâți, câtă vreme se face referire la o culpă a acestora în tergiversarea procedurilor de aprobare, întârzierea punând-o pe reclamantă în situația de a uza de calea ordonanței președințiale pentru a putea obține medicamentul necesar tratamentului bolii de care suferă, așa încât celelalte critici formulate nu au relevanță în stabilirea calității procesuale.

1.2. Referitor la motivul de casare încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., invocat de pârâtul Ministerul Sănătății, cu referire la nesocotirea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în sensul că hotărârea atacată este insuficient motivată, se apreciază că nu poate fi primit.

În sensul normei citate, acest motiv de casare este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, echivalând astfel cu o nemotivare, ceea ce nu se regăsește în cauză, nemulțumirea părții cu privire la soluția pronunțată atât în privința excepției invocate, cât și asupra fondului cererii, nu se poate încadra în motivul de nelegalitate prevăzut de textul de lege invocat.

Înalta Curte constată că judecătorul fondului a explicat raționamentul care a fundamentat soluția adoptată, hotărârea atacată nu este contradictorie și nu conține motive străine de natura cauzei, respectând astfel cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

1.3. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de ambii pârâți, potrivit cu care casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, de asemenea, se reține că nu este întemeiat.

Înalta Curte constată, pe fondul cererii, că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 997 alin. (1) din C. proc. civ.

Potrivit art. 997 din C. proc. civ., ce reglementează procedura ordonanței președințiale,

"(1) Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

(2) Ordonanța este provizorie și executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nici o mențiune privind durata sa și nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluționarea litigiului asupra fondului. Ordonanța va putea fi dată chiar și atunci când este în curs judecata asupra fondului.

(3) La cererea reclamantului, instanța va putea hotărî ca executarea să se facă fără somație sau fără trecerea unui termen.

(4) Ordonanța va putea fi dată chiar și atunci când este în curs judecata asupra fondului.

(5) Pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt ".

Textul de lege menționat reglementează trei condiții cumulative pentru admiterea unei cereri de ordonanță președințială, respectiv, urgența, caracterul vremelnic și neprejudecarea fondului.

Referitor la prima condiție reprezentată de urgență, se constată că este pe deplin dovedită, având în vedere înscrisurile medicale pe care intimata-reclamantă le-a depus la dosar, din care rezultă boala de care suferă, diagnosticul stabilit fiind de scleroză multiplă recidivantă, boală ce afectează capacitatea de funcționare a sistemului nervos.

Totodată, prețul ridicat al medicamentului solicitat și procedura îndelungată necesară includerii acestuia în lista medicamentelor compensate pentru afecțiunea de care suferă intimata-reclamantă justifică urgența luării măsurilor care se impun prin care să fie asigurat medicamentul respectiv în regim de compensare 100%, în contextul în care orice întârziere poate aduce consecințe grave în evoluția maladiei.

Prin asigurarea accesului intimatei-reclamante la medicația prescrisă cât mai rapid se poate realiza o stopare a progresiei deficitelor neurologice, cu o șansă mai mare de evitare a recăderilor, fiind astfel respectat dreptul la viață al acesteia, cum corect a apreciat și prima instanță.

În raport cu gravitatea bolii de care suferă intimata-reclamantă, "dreptul care s-ar păgubi prin întârziere", la care se referă dispozițiilor art. 997 alin. (1) din C. proc. civ., este dreptul la viață, drept garantat de art. 22 alin. (1) din Constituția României și de art. 2 pct. 32 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Condiția de admisibilitate ce vizează neprejudecarea fondului, presupune o examinare a existenței dreptului și a normei aplicabile, de natură să confere acestuia o aparență de legalitate și temeinicie, condiție îndeplinită în cauză.

În raport cu prevederile art. 997 din C. proc. civ., instanța poate analiza doar aparența dreptului invocat, iar măsurile luate nu trebuie să rezolve litigiul în fond și nici să facă imposibilă restabilirea situației de fapt ca efect al executării lor, nefiind posibil ca în cadrul acestei proceduri speciale să tranșeze fondul raportului litigios.

În cauză, solicitarea intimatei-reclamante de obligare a pârâților la asigurarea accesului acesteia la medicația prescrisă în regim de compensare 100%, pentru un interval limitat de timp se încadrează în prevederile legale menționate, pentru că nu implică măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici care să facă imposibilă restabilirea situației de fapt.

Contrar susținerilor recurenților-pârâți, se constată că aparența de drept este în favoarea intimatei-reclamante și este de natură a justifica demersul acesteia pentru obținerea medicamentului în mod provizoriu, în regim de compensare.

Dreptul la ocrotirea sănătății este garantat prin Constituție, Statul fiind obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice.

Din această perspectivă sunt relevante prevederile art. 34 din Constituția României, "(1) Dreptul la ocrotirea sănătății este garantat. (2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice. (3) Organizarea asistenței medicale și a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate și recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale și a activităților paramedicale, precum și alte măsuri de protecție a sănătății fizice și mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii".

Totodată, potrivit art. 22 din Constituția României, "(1) Dreptul la viață, precum și dreptul la integritate fizică și psihică ale persoanei sunt garantate. (2) Nimeni nu poate fi supus torturii și nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant. (3) Pedeapsa cu moartea este interzisă".

De asemenea, art. 2 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prevede că "Dreptul la viață al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intenționat, decât în executarea unei sentințe capitale pronunțate de un tribunal în cazul în care infracțiunea este sancționată cu această pedeapsă prin lege.(…)".

Curtea Europeană a Drepturilor Omului observă că prima teză a art. 2 impune o obligație pozitivă în sarcina părților contractante, obligația Statelor de a proteja dreptul la viață nefiind limitat doar la abținerea de la a lua viața în mod intenționat și nelegal, ci implică de asemenea și sarcina de a adopta măsurile necesare pentru a apăra viața celor aflați sub jurisdicția lor (a se vedea hotărârea Curții pronunțată în cauza L.C.B. c. Regatului Unit, 9 iunie 1998, par. 36, precum și hotărârea Curții pronunțată în cauza Panaitescu c. României, 10 aprilie 2012, par. 27).

În conformitate cu prevederile menționate, dreptul la viață al oricărei persoane este protejat prin lege, garanțiile privind accesul la sănătate fiind cerute a fi efective și reale.

Totodată, dispozițiile art. 6 alin. (1) din Directiva nr. 89/105/CEE stabilesc pentru statele membre obligația de a asigura adoptarea de decizii cu privire la cererile depuse în conformitate cu cerințele stabilite în statul membru în cauză, de către titularii autorizațiilor de comercializare, privind includerea unor medicamente pe lista medicamentelor cuprinse în sistemul de asigurări de sănătate, precum și că aceste decizii sunt comunicate solicitanților în termen de 90 de zile de la primirea cererilor.

Față de reglementarea Directivei Consiliului 89/105/CEE, astfel cum a fost interpretată în jurisprudența instanței din Luxemburg, obligația care se impune fiecărui stat membru al Uniunii Europene este aceea de a adopta o decizie în termen de 90 de zile de la primirea cererilor privind includerea unor medicamente pe lista celor cuprinse în sistemul de asigurări de sănătate, termen ce poate fi prelungit în anumite condiții cu cel mult 90 de zile, fără însă ca nerespectarea acestui termen să dea naștere unui drept la includerea automată a acelor medicamente în listă, statele păstrându-și potrivit jurisprudenței europene în materie marja de apreciere, ceea ce nu înseamnă că încălcarea respectivului termen ar putea rămâne fără efecte juridice.

Sub acest aspect, Înalta Curte are în vedere susținerile intimatei-reclamante, în sensul că Statul Român, prin autoritățile sale cu atribuții în domeniul sănătății, nu a luat măsuri privind includerea/neincluderea pe lista de compensate a medicamentului solicitat, depășind toate termenele prevăzute de legislația românească, cât si termenul imperativ de 90 de zile prevăzut de art. 6 alin. (1) din Directiva 89/105/CEE din 21 decembrie 1988, în condițiile în care solicitarea de includere a medicamentului a fost formulată de deținătorul autorizației de punere pe piață la nivelul anului 2014.

Înalta Curte reține astfel că solicitarea reclamantei în raport cu legislația națională și mai ales cu cea comunitară (Directiva nr. 89/105/CEE) prezintă o aparență de temeinicie, în cauză, recurenții-pârâți nu s-au încadrat în termenul legal, până la acest moment neexistând o soluție legată de includerea sau nu a medicamentului respectiv în listă.

În ceea ce privește susținerea recurentei-pârâte Casa Națională de Asigurări de Sănătate, instanța de control judiciar reține că în cauză nu poate fi vorba despre un tratament preferențial acordat unui cetățean în defavoarea altui cetățean, cu încălcarea dispozițiilor legale care reglementează egalitatea cetățenilor în fața legii, fără discriminări și fără privilegii, respectiv drepturi egale pentru toți asigurații din sistemul de asigurări sociale de sănătate, ci despre îndeplinirea obligației de asigurare a unei asistențe medicale adecvate pacienților, obligație la care face referire și jurisprudența CEDO.

În fine, în ceea ce privește condiția caracterului vremelnic al măsurii, deși aceasta nu este criticată, Înalta Curte constată, de asemenea, că în mod corect s-a apreciat că este îndeplinită, măsura fiind dispusă de prima instanță până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2019 al Curții de Apel București, având astfel caracter provizoriu, deci temporar.

Așadar, nu este vizată o măsură cu caracter definitiv, ci o măsură provizorie care urmează să producă efecte până la analizarea definitivă a fondului cauzei, în care se solicită includerea în listă a medicamentului respectiv și finalizarea procedurilor de autorizare și nu presupune un probatoriu complex așa cum susțin recurenții.

Totodată, se reține că, prin sentința nr. 347 din 5 iulie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată prin întâmpinări, ca neîntemeiată.

Prin aceeași sentință, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și Asociația "B.", a obligat pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate să efectueze în termen de 5 zile operațiunile tehnico-administrative necesare parcurgerii etapelor subsecvente emiterii deciziei ANMDM de includere condiționată în Lista de medicamente compensate a medicamentului Fingolimod (denumire comercială Gylenia) și să finalizeze în termenele legale procesul de negociere a contractelor cost-volum/cost-volum actualizat.

De asemenea, a respins în rest cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Așa fiind, această sentință conferă consistență concluziei că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, aparența de drept fiind consolidată.

Prin urmare, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de pârâții Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinței nr. 95 din 5 aprilie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 octombrie 2019.