ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3907/2019

Ședința publică din data de 12 septembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea formulată la data de 05.02.2016 reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspectia Judiciara, a solicitat instanței de contencios administrativ desființarea rezoluției nr. x/2015 din data de 06.01.2016, arătând în esență că aceasta conține mențiuni eronate.

Prin sentința civilă nr. 1620 din 17 mai 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei procedurii prealabile.

A respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspectia Judiciară, ca inadmisibilă.

Petru a se pronunța astfel, Curtea de Apel București a reținut următoarele:

În fapt, prin rezoluția contestată s-a dispus clasarea sesizării formulate de reclamantă, în temeiul art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004.

Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 397/2014, a constatat că sintagma "rezoluția de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 este neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege.

Sub acest aspect Curtea a observat că, până la intervenția Curții Constituționale, nu exista posibilitatea contestării pe cale judiciară a rezoluțiilor de clasare, legea stipulând că în cazul prevăzut de art. 45 alin. (4) lit. b) rezoluția de clasare este definitivă.

În același timp, Curtea a reținut că potrivit alin. (3) și (4) din textul citat, rezoluția inspectorului judiciar este analizată de inspectorul-șef, care o poate confirma, o poate infirma sau poate dispune completarea cercetării disciplinare. Deși aparent cele două texte nu disting între categoriile de rezoluții, se observă că rezoluția emisă în temeiul art. 45 alin. (4) lit. b) din lege nu este supusă examenului inspectorului-șef, deoarece este definitivă.

Cu privire la efectele deciziei Curții Constituționale, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

Întrucât nu a operat o modificare legislativă în termenul prevăzut de art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, textul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 a devenit lipsit de efecte în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege. Prin urmare, rezoluțiile emise în acest caz sunt pasibile de a fi atacate în justiție, conform deciziei pronunțate de Curtea Constituțională. Însă, în lipsa unei reglementări speciale, accesul la instanța de contencios administrativ se face în temeiul legii generale, respectiv Legea nr. 554/2004, care la art. 7 prevede obligativitatea procedurii prealabile anterior sesizării instanței de judecată.

Curtea de Apel București a apreciat că este exclusă contestarea actului direct la instanța de judecată, așa cum susține reclamanta, întrucât o atare ipoteză presupune aplicarea prin analogie a textului art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004. Un atare demers logic este însă exclus, deoarece textul menționat se referă la rezoluțiile confirmate de inspectorul-șef, ori la cele emise de acesta din urmă ca urmare a infirmării rezoluțiilor emise de inspector. Or, rezoluția de clasare emisă în temeiul art. 45 alin. (4) lit. b) nu parcurge procedura confirmării (ori a infirmării, după caz), prevăzută de legea specială pentru celelalte categorii de rezoluții. Așa fiind, instanța de fond a constatat că, în lipsa unei intervenții a legiuitorului, nu există suficiente elemente care să impună aplicarea principiului ubi eadem est ratio eadem solutio esse debet și prin urmare sesizarea instanței de contencios administrativ nu se poate face decât cu respectarea prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva sentinței civile atacate a formulat recurs reclamanta A., invocând critici care vizează cazurile prevăzute de art. 488 pct. 6,8 C. proc. civ.

A susținut recurenta că procedura prealabilă administrativă nu este necesară întrucât prin interpretarea dispozițiilor Legii nr. 317/2004 rezultă că rezoluția de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) și alin. (4) ale art. 47, poate fi contestată de persoana ca a formulat sesizarea la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile, dispoziții care sunt imperative și nu lasă loc de interpretări.

Prin urmare, a susținut recurenta că Legea nr. 317/2004 are un caracter special în raport cu Legea nr. 554/2004, fiind aplicabil principiul de interpretare logico-juridică potrivit căruia specialul derogă de la general.

Astfel, a arătat recurenta că atât rezoluția de clasare cât și cea de respingere a sesizării, prin care inspectorul judiciar în esență nu confirmă aspectele sesizate, pot fi contestate de persoana care a formulat sesizarea numai la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate și admiterea recursului așa cum a fost formulat.

II. Soluția instanței de recurs

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Verificând sentința recurată prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de către recurentă, Înalta Curte constată că este nefondat, întrucât hotărârea este motivată, nu se regăsesc motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei pe care instanța de fond să le fi reținut în considerentele hotărârii atacate.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că, în cauză, recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu cerere împotriva rezoluției nr. x/2015 din data de 06.01.2016, arătând în esență că aceasta conține mențiuni eronate; petenta A. și-a exprimat nemulțumirea cu privire la modul de instrumentare al dosarelor nr. x/2010 și nr. y/2009 ale Judecătoriei Rădăuți.

Prin rezoluția contestată s-a dispus clasarea sesizării formulate de reclamantă, în temeiul art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004.

Potrivit art. 47 din Legea nr. 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, "(1) În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluție scrisă și motivată: a) admiterea sesizării, prin exercitarea acțiunii disciplinare și sesizarea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii; b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situației de fapt care a determinat sesizarea, precum și în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluția de clasare este definitivă; c) respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii. (2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege. (3) Rezoluția inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-șef. Inspectorul-șef poate dispune completarea cercetării disciplinare de către inspectorul judiciar. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-șef. (4) Rezoluția inspectorului judiciar poate fi infirmată de inspectorul-șef, în scris și motivat, acesta putând dispune, prin rezoluție scrisă și motivată, una din soluțiile prevăzute la alin. (1) lit. a) sau c). (5) Rezoluția de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) și alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile. (6) Soluțiile pe care le poate pronunța secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București sunt: a) respingerea contestației; b) admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-șef și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare. (7) Hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este irevocabilă.".

Înalta Curte reține că, prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 397 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 529 din 16 iulie 2014, s-a constatat că sintagma "rezoluția de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 este neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege.

În considerentele deciziei sus-citate, instanța constituțională a arătat că, potrivit art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.

Curtea Constituțională a evocat jurisprudența sa anterioară, exemplificată prin Decizia nr. 953 din 19 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2007, care a statuat în sensul că principiul constituțional instituit de art. 21 din legea fundamentală, privind accesul liber la justiție, include și posibilitatea oricărei persoane de a se adresa direct și nemijlocit instanțelor de judecată pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. Ca urmare, existența oricărui impediment administrativ, care nu are o justificare obiectivă sau rațională și care ar putea să nege acest drept al persoanei, încalcă, în mod flagrant, prevederile art. 21 alin. (1) - (3) din Constituție.

Curtea Constituțională a mai constatat că, în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, inspectorul judiciar face o cercetare a fondului sesizării pentru a constata dacă există sau nu indicii cu privire la săvârșirea unei abateri disciplinare. Or, în această situație, textul de lege criticat, potrivit căruia rezoluția de clasare este definitivă și, deci, exclusă controlului judiciar, încalcă accesul liber la justiție, drept fundamental consacrat atât de Constituție, cât și de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, partea interesată fiind lipsită de accesul la o instanță judecătorească. Dacă în primele 3 ipoteze reglementate de art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004, respectiv atunci când sesizarea nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sesizării sau indicii cu privire la identificarea situației de fapt, caracterul definitiv al soluției clasării este legitimat prin aceea că aceasta nu are un caracter irefragabil deoarece persoana interesată poate face o nouă sesizare cu respectarea condițiilor prevăzute, așa cum a decis instanța de contencios constituțional în jurisprudența sa (a se vedea în acest sens Decizia nr. 487 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 27 ianuarie 2014), în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) se dispune asupra fondului sesizării, astfel că este absolut necesară asigurarea accesului la justiție prin posibilitatea atacării soluției la instanța judecătorească.

Deși s-a declarat neconstituționalitatea sintagmei "rezoluția de clasare este definitivă", reținându-se că partea este lipsită de accesul la o instanță judecătorească, textul de lege nu a fost modificat și pus în acord cu cele statuate de instanța de control constituțional,

Înalta Curte apreciază, față de dispozițiile alin. (5) al art. 47, care prevăd că rezoluția de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) și alin. (4) poate fi contestată la Curtea de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile, rezoluție dată în situația în care, în urma efectuării cercetării disciplinare, nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii, raportat la dispozițiile art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., potrivit cărora "în cazul în care o pricină nu poate fi soluționată nici în baza legii, nici a uzanțelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanțele acesteia și ținând seama de cerințele echității", în raport cu cele reținute de Curtea Constituțională în decizia amintită, că, și în cazul rezoluției de clasare a sesizării, în forma textului legal în vigoare în cauză, nu este necesară îndeplinirea unei proceduri prealabile.

În raport de aceste considerente, având în vedere că prin sentința recurată s-a admis excepția lipsei procedurii prealabile în ceea ce privește cererea formulată în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară și s-a respins cererea formulată ca inadmisibilă, se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei instanței de fond, sentința recurată fiind pronunțată fără a se judeca fondul acestei cereri.

Pentru aceste considerente, reținându-se că în mod eronat s-a apreciat, de către instanța de fond, cu privire la excepția lipsei procedurii prealabile și inadmisibilitatea acțiunii, fără a se mai intra în cercetarea fondului, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (2) și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 1620 din 17 mai 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 septembrie 2019.