ÎCCJ, Decizia nr. 204/2015

Decizia

civilă nr. 204/2015

Asupra

recursului de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C.

proc. civ., constată următoarele:

La data de 16 iulie 2015, a fost

înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție,

completul de 5 judecători, Dosarul nr. x/1/2015, având ca obiect recursul

declarat de Inspecția Judiciară, în contradictoriu cu A., procuror în

cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, împotriva

Hotărârii nr. 3/P din 17 iunie 2015, pronunțată de Consiliul

Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie

disciplinară.

În

susținerea recursului, Inspecția Judiciară a invocat

incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488

alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Autoarea

recursului a susținut că hotărârea instanței de

disciplină ar fi nelegală, fiind interpretate greșit normele de

drept material, respectiv dispozițiile art. 45 și art. 46 din Legea

nr. 317/2004 în raport cu principiul non bis in idem.

Consideră

recurenta, în esență, că, în mod greșit, instanța de

disciplină a respins ca inadmisibilă acțiunea disciplinară

exercitată pentru săvârșirea abaterilor disciplinare

prevăzute de dispozițiile art. 99 lit. g), h), i) și t) din

Legea nr. 303/2004.

În opinia

părții, în cauză nu ar fi întrunite cele trei condiții

pentru a opera regula non bis in idem, întrucât în cauză nu ar exista

două hotărâri definitive de sancționare sau de respingere a

acțiunii disciplinare, pârâtul procuror nefiind supus unei duble proceduri

disciplinare de natură a face incident principiul invocat.

Aceasta

deoarece:

-

Rezoluția de clasare din 4 septembrie 2014, având ca obiect o primă

sesizare a aceluiași petent, privind săvârșirea abaterilor

disciplinare prevăzute de dispozițiile art. 99 lit. h), t), b)

și l) din Legea nr. 303/2004, nu ar fi fost definitivă la data

promovării acțiunii disciplinare;

-

această rezoluție de clasare s-ar fi dispus în urma unor

verificări prealabile, efectuate conform art. 45 din Legea nr. 317/2014;

- în cadrul

lucrării având ca obiect noua sesizare a petentului, s-ar fi efectuat

cercetarea disciplinară conform art. 46 din Legea nr. 317/2004.

Elementul de

noutate, care a schimbat situația de fapt în cadrul celei de-a doua

sesizări, l-ar constitui repartizarea dosarului penal de

referință procurorului pârât pentru efectuarea urmăririi penale

obligatorii, spre deosebire de prima situație, când verificarea fondului primei

sesizări viza repartizarea aceluiași dosar respectivului procuror

însă pentru supravegherea cercetărilor.

Concret,

recurenta a subliniat că, pe de o parte, în cadrul primei lucrări,

conform art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, s-ar fi verificat

existența unor indicii de comitere a unor abateri disciplinare cu ocazia

instrumentării Dosarului nr. x/P/2014 al Parchetului de pe lângă

Tribunalul Constanța, dosar care s-a format datorită

neefectuării de către lucrătorul de poliție (autor al

sesizărilor adresate Inspecției Judiciare) a cercetărilor în

Dosarul nr. x/P/2010, în care a intervenit prescripția răspunderii

penale. Or, la momentul dispunerii rezoluției de clasare, din

verificări, ar fi rezultat că Dosarul nr. x/P/2010 a fost dosar de

supraveghere, în care obligația de efectuare a cercetărilor revenea

în exclusivitate organelor de poliție judiciară.

Pe de

altă parte, s-a arătat că, în cadrul celei de-a doua

lucrări, conform art. 46 din Legea nr. 317/2004, s-ar fi efectuat

cercetarea disciplinară a procurorului A., stabilindu-se faptele comise de

către acesta, urmările și împrejurările în care le-a comis,

prin raportare la Dosarul nr. x/P/2010, în care acesta trebuia să

efectueze personal urmărirea penală sau să delege efectuarea unor

acte urmărire penală în sarcina organelor de poliție

judiciară, dar sub directa lui coordonare.

În concluzie,

în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Inspecția Judiciară a

solicitat admiterea recursului "astfel cum a fost formulat".

Intimatul A.

a atașat la dosar întâmpinare, comunicată părții adverse,

prin care magistratul a solicitat motivat, punctual, în esență,

respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că hotărârea

atacată este rezultatul unei corecte aplicări și

interpretări a legii.

Inspecția

Judiciară a depus la dosar o adresă de răspuns la întâmpinarea

formulată de intimat, prin care a susținut că își

menține punctele de vedere exprimate în recurs și în întâmpinarea

formulată la fond.

Constatând

că cererea de recurs îndeplinește cerințele de formă

prevăzute de art. 486 C. proc. civ., precum și condițiile de

admisibilitate în raport cu prevederile art. 51 alin. (3) din Legea nr.

317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, prin încheierea din data

de 26 octombrie 2015, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat

de Inspecția Judiciară.

Analizând

hotărârea atacată, în raport cu criticile formulate de

recurentă, cu apărările intimatului, precum și cu

reglementările legale incidente, Înalta Curte constată că

recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În

speță, titularul acțiunii disciplinare critică

hotărârea prin care secția pentru procurori a Consiliului Superior al

Magistraturii, ca instanță disciplinară, a admis excepția

inadmisibilității acțiunii disciplinare, invocată de pârâtul

A. și a respins, ca inadmisibilă, acțiunea disciplinară

formulată împotriva pârâtului procuror pentru săvârșirea

abaterilor disciplinare prevăzute de dispozițiile art. 99 lit. g),

h), i) și t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor

și procurorilor, republicată, cu modificările și

completările ulterioare.

În cadrul

cenzurii de legalitate exercitate ca instanță de control judiciar,

Înalta Curte constată, însă, că, în mod corect, instanța de

disciplină a reținut faptul că, în cauza, faptele imputate

pârâtului procuror din perspectiva dispozițiilor art. 99 lit. g), h), i)

și t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și

procurorilor, republicată, cu modificările și completările

ulterioare au făcut obiectul verificărilor prealabile ale recurentei

încă de la prima sesizare a petentului și pentru care există

deja o rezoluție de clasare a altui inspector judiciar, verificată

și avizată de șeful Direcției inspecției judiciare

pentru procurori.

Susținerea

din recurs, conform căreia, noua sesizare ar fi vizat și noi aspecte

de fapt este lipsită de semnificația atribuită de titularul

acțiunii disciplinare, în raport cu dispozițiile art. 17 alin. (5)

din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de

inspecție de către Inspecția Judiciară, aprobat prin

Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.027/2012 și cu

faptul că verificările prealabile demarate după repartizarea

noii sesizări și, ulterior, cercetarea disciplinară

efectuată au vizat nu numai împrejurările nou sesizate, astfel cum

impunea norma menționată, ci și toate faptele cuprinse în

sesizarea anterioară și pentru care se dispusese clasarea.

Tot astfel,

având în vedere faptul că, în cuprinsul rezoluției inițiale s-a

menționat că niciuna dintre pretinsele abateri reclamate de petent nu

există, fiind, prin urmare, pronunțată o soluție pe fond

asupra sesizării petentului, întrucât, după ce i s-a comunicat

respectiva rezoluție acesta nu a atacat-o, cauza fiind arhivată,

conform art. 17 din Regulamentul privind normele pentru efectuarea

lucrărilor de inspecție judiciară și deoarece nu exista

nici temei legal pentru revocarea ulterioară a unui asemenea act, precum

și ținând cont de Decizia Curții Constituționale nr. 397/2014,

prin care s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 45

alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, rezultă că, în mod just

instanța de disciplină a stabilit caracterul definitiv al

Rezoluției de clasare din 4 septembrie 2014, precum și natura ei de

act administrativ.

Considerentele

anterior expuse confirmă soluția instanței de disciplină

privind întrunirea tuturor condițiilor pentru stabilirea incidenței

principiului non bis in idem, consacrat de art. 4 pct. 1 din Protocolul nr. 7

la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților fundamentale și de art. 50 din Carta drepturilor

fundamentale a Uniunii Europene, astfel încât argumentele invocate de

recurentă în acest cadru, relativ la neîntrunirea acestor condiții,

ca și cele referitoare la pretinsele situații diferite în care s-ar

fi efectuat verificările/cercetarea pentru fiecare dintre sesizările

în discuție și care reprezintă, din perspectiva examinată,

aspecte procedurale pur formale, corect evaluate de secția pentru

procurori, nu au relevanța juridică ce li se atribuie prin motivele

de recurs și, pe cale de consecință, nu sunt de natură

să justifice casarea hotărârii atacate.

Pentru toate

considerentele expuse, în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea

recursului, se constată că este neîntemeiat motivul de casare

invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și

că, aspectele astfel reținute, ce relevă temeinicia

excepției inadmisibilității atestă, deci, legalitatea

respingerii ca atare a acțiunii disciplinare.

În

consecință, în baza dispozițiilor art. 49 alin. (7) din Legea

nr. 317/2004, republicată, coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) teza

a II-a C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul dedus

judecății în cauză.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de Inspecția Judiciară împotriva

Hotărârii nr. 3/P din 17 iunie 2015, pronunțată de Consiliul

Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie

disciplinară.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 23 noiembrie 2015.

Procesat de

GGC - N