ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2321/2020

Ședința publică din data de 04 iunie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

] I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova la data de 15.03.2016 sub nr. x/2016 reclamanta A., in contradictoriu cu Agenția Naționala de Integritate, a formulat contestație împotriva raportului de evaluare nr. x din data de 27.05.2016 întocmit de Agenția Naționala de Integritate comunicat la data de 01.06.2016, anularea raportului de evaluare nr. x din data de 27.05.2016, întocmit de ANI, Inspecția de integritate si suspendarea executării raportului de evaluare contestat pana la soluționarea definitiva a cauzei.

Prin sentința nr. 90/08.02.2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2016, a fost respinsă acțiunea precizată, formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta A..

Prin decizia nr. 3093/06.06.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a respins recursul formulat de A., ca nefondat.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova la data de 21 iunie 2019, sub nr. x/2019, revizuenta A., in contradictoriu cu Agenția Naționala de Integritate, a formulat cerere de revizuire a sentinței civile nr. 90/08.02.2017 pronunțate in dosarul nr. x/54/20l6 al Curții de Apel Craiova, definitiva prin decizia civila a Înaltei Curți de Casație si Justiție din 06.06.2019.

La data de 09 iulie 2019, revizuenta A. a formulat cerere de modificare a acțiunii, în sensul ca înțelege, în baza art. 512 noul C. proc. civ., sa solicite si suspendarea executării sentinței civile nr. 90/08.02.2017 pronunțate in dosarul nr. x/2016 al Curții de Apel Craiova, rămasa definitiva prin decizia civila a Înaltei Curți de Casație si Justiție din 06.06.2019, pana la soluționarea definitiva a prezentei cauze.

Prin sentința nr. 310/06.09.2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția inadmisibilității cererii de suspendare a executării sentinței nr. 90/08.02.2017.

A fost respinsă cererea de suspendare formulată de către revizuenta A..

S-a dispus restituirea cauțiunii de 1000 RON, achitată prin recipisa de consemnare nr. x din data de 04.09.2019, emisă de CEC Bank - Unitatea Băilești, în favoarea revizuentei.

A fost respinsă cererea de revizuire formulată de către revizuenta A., împotriva sentinței nr. 90/08.02.2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Integritate.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs revizuenta A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului și modificarea în totalitate a sentinței în sensul admiterii cererii de revizuire astfel cum a fost formulată, cu consecința anulării sentinței civile nr. 90/08.02.2017 pronunțate în dosarul nr. x/2016 al Curții de Apel Craiova, definitivă prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție din 06.06.2019 și pronunțarea unei hotărâri de admitere a contestației formulate împotriva raportului de evaluare nr. x/27.05.2016 întocmit de intimata ANI.

În motivarea recursului, recurenta a reluat prezentarea situației de fapt și a menționat că în mod greșit instanța de fond a apreciat că sintagma "obiectul pricinii nu se află în ființă" ar avea în vedere doar ideea de dispariție fizică a bunului. Astfel, atât timp cât legiuitorul nu a menționat expres în textul de lege acest aspect, nu se poate interpreta această sintagmă doar în sensul restrâns de dispariție fizică a unui bun, ci și în sensul inexistenței/dispariției obiectului acțiunii.

A arătat că faptele care au atras existența stării de incompatibilitate au fost săvârșite în mandatul din 2012-2016, nu în prezentul mandat, astfel că, odată cu încheierea fostului mandat a încetat și starea de incompatibilitate. În această situație, obiectul pricinii, al dosarului nr. x/2016 nu se mai află în ființă. Totodată, starea sa de incompatibilitate încetase și în urma ieșirii din întreprinderea familială în data de 05.12.2013, astfel că la data pronunțării sentinței, 08.02.2017, nu mai exista această incompatibilitate.

Referitor la cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (5) din C. proc. civ., recurenta a arătat că prin hotărârea a cărei anulare a solicitat-o s-a constatat starea sa de incompatibilitate, iar prin Legile nr. 54/2019 și 59/2019 starea de incompatibilitate nu mai există, fiind înlăturată de cele două acte normative care sunt în vigoare din 24.03.2019, respectiv 09.04.2019, date ulterioare pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere - 08.02.2017.

Intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivare, intimatul a arătat că în mod corect instanța de fond a admis excepția inadmisibilității cererii de suspendare a executării sentinței.

A mai menționat că este inadmisibilă revizuirea întemeiată pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., având în vedere că în speță se cere revizuirea unei hotărâri prin care instanța de fond a analizat legalitatea unui act administrativ prin care s-a reținut față de revizuent un incident de integritate, respectiv o situație de incompatibilitate.

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., a arătat că revizuentul nu a depus nici un înscris doveditor care să fi existat anterior pronunțării hotărârii, astfel că în mod corect a reținut instanța de fond că cele două acte normative ce nu existau la momentul pronunțării hotărârii nu reprezintă înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Prin sentința nr. 310/06.09.2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, recurată în prezenta cauză, a fost admisă excepția inadmisibilității cererii de suspendare a executării sentinței nr. 90/08.02.2017 și a fost respinsă cererea de suspendare formulată de către revizuenta A..

Totodată, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de către revizuenta A., împotriva sentinței nr. 90/08.02.2017, pronunțate de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Integritate.

Înalta Curte constată că, prin cererea de recurs, recurenta a formulat critici doar în ceea ce privește respingerea cererii de revizuire, aceasta invocând în primul rând faptul că în mod greșit instanța de fond a apreciat că sintagma "obiectul pricinii nu se află în ființă" ar avea în vedere doar ideea de dispariție fizică a bunului.

Contrar susținerilor recurentei, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a apreciat că motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. nu este incident în speță.

Astfel, acest motiv de revizuire are în vedere, prin sintagma "obiectul pricinii nu se află în ființă", ideea de dispariție fizică a bunului.

Potrivit doctrinei și practicii judiciare, revizuirea unei hotărâri pentru motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. poate fi cerută dacă, printr-o hotărâre definitivă, debitorul a fost obligat să predea creditorului un lucru cert și determinat, iar acesta a pierit după pronunțarea hotărârii.

În concluzie, ipoteza textului de lege se aplică atunci când există o obligație de a da și care presupune existența unui obiect material.

Sintagma "obiectul pricinii nu mai este în ființă" desemnează dispariția fizică a bunului obiect material al obligației de predare, circumstanțe în care executarea în natură a obligației nu ar mai fi posibilă, scopul revizuentului fiind să obțină contravaloarea lucrului pierit, condiții care nu se regăsesc în cauza de față.

În cauză, obiectul cererii de chemare în judecată constă în anularea unui act administrativ a cărui adoptare i-ar fi produs o vătămare revizuentului, neputându-se constata imposibilitatea executării dispozitivului hotărârii atacate.

În al doilea rând, recurenta a criticat sentința față de dispozițiile art. 509 alin. (5) din C. proc. civ., arătând că prin intrarea în vigoare a legilor nr. 54/2019 și 59/2019 starea sa de incompatibilitate nu mai există, fiind înlăturată de cele două acte normative care sunt în vigoare din 24.03.2019, respectiv 09.04.2019, date ulterioare pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere, respectiv 08.02.2017.

Cu privire la acest motiv, Înalta Curte reține că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac de retractare a unei hotărâri judecătorești definitive care se vădește a fi greșită în raport cu unele împrejurări de fapt survenite după pronunțarea acesteia, motiv pentru care constituie un remediu procesual numai în cazurile strict determinate de lege.

Pe această cale este posibil să se revină asupra hotărârii a cărei revizuire se cere, doar în raport cu împrejurări noi, invocate de revizuent. Revizuirea nu implică verificarea legalității și temeiniciei hotărârii în raport cu materialul probator existent la data pronunțării hotărârii.

Reprezentând o cale de retractare și nu de "cenzură judiciară", revizuirea nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuție a unor probleme de fond ce au fost soluționate printr-o decizie definitivă.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Astfel, pentru a se putea invoca acest motiv și a se admite revizuirea trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

- partea interesată să se bazeze pe un înscris probator, un înscris nou care să nu fi fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată;

- înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită;

- înscrisul să nu fi putut fi produs în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții;

- înscrisul invocat pentru revizuire să fie determinant, în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării pricinii, soluția ar fi putut fi alta decât cea pronunțată.

Fiind vorba despre condiții cumulative de admisibilitate a revizuirii, neîndeplinirea chiar și numai a uneia dintre acestea are drept consecință respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.

În mod judicios a reținut prima instanță că cele două acte normative, respectiv Legea nr. 54/20.03.2019 și nr. 9/08.04.2019 ce nu existau la momentul pronunțării hotărârii nu reprezintă înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Înalta Curte constată că, în speță, nu sunt întrunite cumulativ condițiile de admisibilitate a revizuirii cerute de art. 509 pct. 5 din C. proc. civ., dar și de jurisprudența CEDO, care impune ca desființarea unei hotărâri judecătorești intrate în puterea lucrului judecat să nu poată interveni decât pentru "defecte fundamentale" ale hotărârii, care au devenit cunoscute instanței, numai după terminarea procesului.

Dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe, astfel cum este garantat la art. 6 din Convenție, trebuie interpretat în lumina preambulului la Convenție, ale cărei dispoziții relevante afirmă că statul de drept face parte din patrimoniul comun al statelor contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale statului de drept este principiul certitudinii juridice, care impune printre altele ca, atunci când instanțele pronunță o hotărâre irevocabilă, decizia acestora să nu fie contestată.

În fine, Înalta Curte relevă că instanța de contencios european a drepturilor omului a statuat, în mod constant, în jurisprudența sa, că revizuirea, cale extraordinară de atac de retractare, nu se poate transforma într-un apel/recurs deghizat, prin care să se tindă la obținerea unei rejudecări a cauzei, pentru că, în sens contrar, s-ar aduce atingere prezumției de validitate de care trebuie să se bucure hotărârile judecătorești irevocabile și principiului securității raporturilor juridice.

În concluzie, toate criticile recurentei sunt nefondate, iar instanța de fond a făcut, în sentința pronunțată, prin raportare la circumstanțele de fapt ale litigiului, o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept material aplicabile.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 310/2019 din 06 septembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 310/2019 din 06 septembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 iunie 2020.