ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1674/2020

Ședința publică din data de 19 martie 2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, sub nr. x/2012 reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Sibiu a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea Deciziei nr. 62/30.03.2012, emisă de D.G.F.P. a județului Sibiu, anularea Deciziei de impunere xnr. 12/11.01.2012 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală și a raportului de inspecție fiscală xnr. 10/11.01.2012, încheiat de către inspectorii fiscali din cadrul D.G.F.P. a județului Sibiu la data de 11.01.2012, înlăturarea din baza impozabilă stabilită prin actele contestate a sumei de 9.481.229 RON și a majorărilor de întârziere de 1.457.685 RON, exonerarea reclamantei de plata acestor sume și obligarea organului emitent la emiterea unei noi decizii de impunere cu o nouă bază de impozitare corespunzătoare.

Prin sentința civilă nr. 199 din 01 iulie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea reclamantei S.C. A. S.A. ca fiind neîntemeiată.

Prin Decizia nr. 994 din data 520/57/2017 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de către S.C. A. S.A. și a dispus casarea sentinței și trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a avut în vedere următoarele considerente:

În perioada 23.09.2011 - 11.01.2012 S.C. A. S.A. Mediaș, a fost supusă unei inspecții fiscale ce a cuprins toată activitatea societății, pentru perioada 01.10.2007- 30.06.2011. Constatările inspecției fiscale au fost consemnate în Raportul de Inspecție Fiscală nr. x/11.01.2012, în baza căruia s-a emis Decizia de impunere nr. x/11.01.2012. Prin această decizie au fost stabilite obligații fiscale suplimentare în sarcina S.C. A. S.A. Mediaș în sumă totală de 2.195.485 RON, reprezentând 1.457.685 impozit pe profit și 737.800 RON majorări și penalități aferente impozitului pe profit.

Reclamanta a formulat contestație administrativă, respinsă prin Decizia nr. 62/30.03.2012 a D.G.F.P. a județului Sibiu.

I. În ceea ce privește criticile reclamantei referitoare la împrejurarea că a mai făcut obiectul unui control fiscal în aceeași perioadă, acest aspect a fost tranșat prin Decizia nr. 994 din data 520/57/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. În considerentele acesteia se precizează că inspecția finalizată cu decizia nr. 575/01.09.2011 a avut ca obiectiv verificarea legalității deducerii TVA aferentă serviciilor de care societatea a beneficiat în perioada 01.12.2007-20.04.2011, în timp ce controlul care face obiectul prezentei cauze a fost desfășurat de organul financiar pe linie de impozite pe profit, astfel încât pe aceeași perioadă de timp au fost verificate obligații fiscale diferite, cu respectarea art. 96 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003 privind inspecțiile fiscale parțiale.

II În ceea ce privește contractele de management și contractele de comision încheiate de către reclamantă cu S.C. B. S.R.L. Bistrița, S.C. C. S.R.L. Bistrița, S.C. D. S.R.L. Mediaș și S.C. E. S.R.L. Gherla, instanța are in vedere ca prin sentința civilă nr. 215/27.11.2015, rămasă definitivă prin Decizia ICCJ nr. 2164/05.07.2016 pronunțată în dosarul nr. x/2012, Curtea de Apel Alba Iulia a analizat realitatea și necesitatea acestora.

Astfel in considerentele acestor hotărâri se reține ca organul fiscal a analizat cele trei tipuri de contracte încheiate de reclamantă respectiv: contractele de management cu S.C. B. S.R.L. Bistrița și S.C. C. S.R.L. Bistrița, S.C. D. S.R.L. Mediaș și S.C. E. S.R.L. Gherla având ca obiect organizarea, conducerea și gestionarea activității de investiții desfășurate în Cluj-Napoca, contracte comision (încheiate de reclamantă cu fiecare dintre cele patru societăți) având ca obiect prospectarea pieței imobiliare și găsirea de beneficiari pentru locuințele și spațiile cu altă destinație din imobilele din Cluj-Napoca și contract de comision încheiat cu S.C. B. S.R.L. Bistrița având ca obiect identificarea de potențiali clienți din țară și străinătate pentru desfacere produse fabricate de către societate -(sticlă și obiecte de sticlă).

A mai reținut instanța ca organul fiscal a concluzionat ca avut loc o extragere de capital, in condițiile in care în "B."SRL Bistrita este asociat unic dl. F. care este si director general al SC"A."SA; la SC"C."SRL Bistrita este asociat unic si administrator dl. G. care este asociat si la SC"A."SA; la SC"D."SRL Mediaș este asociat si director pe dl. H. care este și asociat si administrator al SC"A."SA iar la S.C. E. S.R.L. Gherla este asociat și administrator pe dl. H. care este si asociat si administrator al SC"A." S.A..

A concluzionat instanța ca deși conform raportului de expertiza contabila intocmit in cauza reiese fara echivoc realitatea prestarii acestor servicii, în privinta necesitatii prestarii acestor servicii, reclamanta nu a fost in masura sa dovedeasca indeplinirea acestei conditii, din moment ce in perioada verificata valoarea fara tva a prestarilor de servicii a fost de 3.321.437 RON, tva a fost in suma de 633.417 RON, iar profitul net realizat de reclamanta a fost de 763.580 RON, cheltuiala efectuata cu serviciile prestate fiind vadit disproportionata in raport cu profitul obtinut.

Așadar din moment ce o instanța a concluzionat ca serviciile obiect al contractelor de management si comision, nu au fost necesare, acest aspect nu mai poate face obiectul altei analize. Prezumția de lucru judecat, impune consecvența în judecată, astfel că ceea ce s-a constatat și statuat printr-o hotărâre nu trebuie să fie contrazis printr-o altă hotărâre.

In drept in art. 21 alin. (1) din Codul fiscal, se arată că pentru determinarea profitului impozabil "sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare" iar potrivit art. 21 alin. (4) lit. m), nu sunt deductibile "cheltuielile cu serviciile de management, consultanță, asistență sau alte prestări de servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestării acestora în scopul activităților desfășurate și pentru care nu sunt încheiate contracte".

Potrivit pct. 48 din Normele metodologice de aplicare a Codul fiscal aprobate prin H.G. nr. 44/2004), "Pentru a deduce cheltuielile cu serviciile de management, consultanță, asistență sau alte prestări de servicii trebuie să se îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

- serviciile trebuie să fie efectiv prestate, să fie executate în baza unui contract încheiat între părți sau în baza oricărei forme contractuale prevăzute de lege; justificarea prestării efective a serviciilor se efectuează prin: situații de lucrări, procese-verbale de recepție, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, de piață sau neorice alte materiale corespunzătoare;

- contribuabilul trebuie să dovedească necesitatea efectuării cheltuielilor prin specificul activităților desfășurate."

Din aceste texte de lege rezultă că pentru activitățile de management și consultanță este necesar ca serviciile să fie prestate în scopul desfășurării activității proprii, să fie efectiv prestate, să aibă la bază un contract încheiat de părți, justificarea prestărilor efective a serviciilor să fie efectuată prin situații de lucrări, procese-verbale de recepție, rapoarte de lucru sau orice alte materiale corespunzătoare, precum și contribuabilul să dovedească necesitatea efectuării cheltuielilor efectuate.

Drept urmare, sub aspectul deductibilității cheltuielilor aferente serviciilor de care a beneficiat reclamanta în perioada supusă inspecției, 01.12.2007 - 20.04.2011, actele administrativ fiscale atacate sunt legale, din moment ce deductibilitatea cheltuielilor cu plata acestor servicii este condiționată de necesitatea încheierii acestor contracte. Asa cum s-a precizat mai sus, prin hotărâre judecătoreasca s-a concluzionat ca prestarea acestor servicii nu era necesara.

III. Inspecția fiscala a analizat vânzarea unor apartamente către societăți comerciale pe care le-a calificat ca fiind afiliate și a procedat la ajustarea prețului tranzacțiilor, (folosind un preț mediu din valoarea tranzacțiilor pe metru pătrat practicat în relația cu persoane independente) și implicit la ajustarea veniturilor realizate.

Si acest aspect a fost tranșat prin sentința civilă nr. 215/27.11.2015, pronunțată în dosarul nr. x/2012, de Curtea de Apel Alba Iulia

Instanța a analizat aceleași tranzacții ce au vizat livrarea unor imobile din complexul imobiliar realizat de S.C. A. S.A. către persoanele juridice afiliate la prețul de 500 euro/m. Curtea de Apel Alba Iulia a reținut, pe baza expertizei efectuate în cauză, că prețul tranzacțiilor încheiate cu persoane afiliate se încadrează în intervalul de valori ale prețului aferent tranzacțiilor comparabile.

În conformitate cu art. 11 alin. (2) din Codul fiscal, în cadrul unei tranzacții între persoane române și persoane nerezidente afiliate, precum și între persoane române afiliate, autoritățile fiscale pot ajusta suma venitului sau a cheltuielii oricăreia dintre persoane, după cum este necesar, pentru a reflecta prețul de piață al bunurilor sau al serviciilor furnizate în cadrul tranzacției.

Ori din moment ce prețul tranzacțiilor încheiate cu persoane afiliate se încadrează în intervalul de valori ale prețului aferent tranzacțiilor comparabile, nu se impune ajustarea prețului tranzacțiilor.

Așadar nu se impunea includerea in baza de impozitare a sumei de 2073273 RON si accesoriile aferente, reprezentând impozit stabilit suplimentar generat de vânzare de imobile către societati afiliate, sub acest aspect actele contestate sunt nelegale.

IV: Cu privire la cheltuielile cu amortizările fiscale efectuate în perioada 01.10.2005 - 30.09.2010, se reține ca reclamanta a înregistrat în contabilitate cheltuieli cu amortizarea mijloacelor fixe în sumă totală de 1.410.300 RON, cheltuieli ce au fost considerate de organele fiscale ca fiind nedeductibile fiscal la calculul impozitului pe profit.

Prin notele contabile 12/30.09.2010, 13/31.12.2010 și 12/30.06.2011, A. S.A. a înregistrat cheltuieli cu amortizarea mijloacelor fixe în sumă totală de 1.410.300 RON, prin articolele contabile: 681’Cheltuieli de exploatare privind amortizarea imobilizărilor" 2812/2813/2814 "Amortizări privind imobilizările corporate- construcții/instalații și mijloace de transport/alte imobilizări corporale", cu explicația "amortizare neînregistrată

Expertul desemnat in prezenta cauza a concluzionat ca A. S.A. a înregistrat corect în contabilitate cheltuieli cu amortizarea mijloacelor fixe, pentru perioada oct 2005 - sept. 2010, în sumă totală de 1.410.300 Iei, prin notele contabile numerele 12/30.09.2010, 13/31.12.2010 și 12/30.06.2011. Suma reprezintă regularizarea cheltuielilor cu amortizările mijloacelor fixe care nu erau trecute în conservare, calculată ca diferență între, pe de o parte valoarea amortizării deductibilă fiscal, determinată pe baza duratei normale de folosință stabilită prin Catalogul mijloacelor fixe, și pe de altă parte, valoarea amortizării înregistrată în contabilitate de A. S.A. și valoarea aferentă amortizării mijloacelor fixe aflate în conservare.

Ori din anexele la raport reiese ca amortizarea era calculată contabilitate lunar, dar reclamanta a ignorat acest calcul și a înregistrat în evidența contabilă sume mai mici decât suma rezultată din calculul întocmit de programul de contabilitate timp de 5 ani și ca urmare a calculat/achitat mai mult profit impozabil/impozit pe profit.

La raportul de expertiză nu sunt anexate calculul amortizării întocmit de reclamantă pe lună/cu enumerarea tuturor mijloacelor fixe/obiectele de inventar, registrul jurnal cu toate înregistrările făcute, în corelație cu inventarele efectuate anual. Asadar nu se poate concluziona că societatea a înregistrat cheltuieli cu amortizările în valoare mai mică decât cele rezultate din calculul făcut de sistemul informatic, recapitulațiile prezentate nu sunt convingătoare pentru încadrarea respectivelor diferențe ca cheltuieli deductibile.

De asemenea nu se poate concluziona ca aceasta suma reprezintă diferența dintre amortizarea calculată potrivit fișelor de calcul și amortizarea înregistrată în contabilitate de reclamantă.

Așadar apare ca nesusținuta apărarea reclamantei că a înregistrat timp de 5 ani mai puține cheltuieli cu amortizarea decât ar fi avut dreptul ceea ce justifică conduita organului fiscal de a nu accepta ca deductibile aceste cheltuieli.

V. În ceea ce privește deductibilitatea cheltuielilor în sumă de 751.157,89 RON generate casarea cuptorului de geam achiziționat din Ungaria. în anul 2001, instanța are in vedere ca reclamanta nu contestă că acest mijloc fix nu a fost inventariat la momentul achiziționării, nu a fost pus în funcțiune și nu deține documente din care să rezulte valorificarea sau utilizarea componentelor sale.

Conform fișei de cont contabil 231’’Imobilizări în curs", la data de 31.12.2001‘ A. S.A. figura în contabilitate cu un cuptor de geam achiziționat de la firma I. din Ungaria, cu valoarea totală de 7.511.578.860 ROL, echivalentul a 751,157,89 RON (anexa nr. 4).

Prin nota contabilă nr. 9/30.09.2010, A. S.A. a înregistrat scoaterea din folosință, prin casare, a unui cuptor pentru geam pentru valoarea neamortizată de 751.157,89 RON, utilizând articolul contabil 658.3"Alte cheltuieli de exploatare"=231.2 ’’Investiții în curs". Conform explicațiilor reclamantei, cuptorul în cauză a fost achiziționat din Ungaria în anul 2001 și deoarece în anul achiziției și punerii în funcțiune nu s-a întocmit un proces-verbal de punere în funcțiune, cuptorul a fost păstrat în contabilitate ca și investiție în curs, pe toată perioada de exploatare. în anul 2010 a fost casat.

Potrivit art. 24 alin. (15) Codul fiscal Pentru mijloacele fixe amortizabile, deducerile de amortizare se determină fără a lua în calcul amortizarea contabilă. Câștigurile sau pierderile rezultate din vânzarea ori din scoaterea din funcțiune a acestor mijloace fixe se calculează pe baza valorii fiscale a acestora, diminuată cu amortizarea fiscală. De asemenea potrivit art. 71

6

din H.G. nr. 44/2004 În aplicarea prevederilor art. 24 alin. (15) din Codul fiscal, cheltuielile înregistrate ca urmare a casării unui mijloc fix cu valoarea fiscală incomplet amortizată sunt cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri impozabile. Prin casarea unui mijloc fix se înțelege operația de scoatere din funcțiune a activului respectiv, urmată de dezmembrarea acestuia și valorificarea părților componente rezultate, prin vânzare sau prin folosirea în activitatea curentă a contribuabilului.

Potrivit art. 23 din Norme Metodologice de aplicare a Legii nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale, cu modificările ulterioare aprobate prin H.G. nr. 909/1997 "După aprobarea scoaterii din funcțiune a mijloacelor fixe se va proceda la valorificarea acestora. Procedura de valorificare prin vânzare (licitație sau negociere directă) sau prin casare va fi aprobată de către consiliul de administrație sau de către responsabilul cu gestiunea patrimoniului. Casarea mijloacelor fixe se va face de către o comisie de casare numită prin decizia organului care a aprobat scoaterea din funcțiune."

Ori reclamanta n-a respectat exigențele normei susmenționate, astfel că în mod corect și legal organul fiscal a refuzat să recunoască deductibilitatea din impozitul pe profit cu valoarea acestora de casare

VI. în ceea ce privește regimul fiscal al sumei de 1.126.888 generată de scoaterea din uz prin casare a imobilului clădire administrativă aflată la punctul de lucru Cluj, instanța retine ca terenul și vechea construtie (Cantina) au fost dobândite de S.C. A. S.A. cu titlu de cumpărare la licitație publică. In urma reconversiei funcționale a imobilului descris mai sus, reconversie efectuată în baza autorizației de construcție nr. 728 eliberată la data de 24 mai 2007 de Primăria municipiului Cluj-Napoca sub nr. x/2007, s-a obținut noua componentă a blocului de locuințe colective, înscrisă în cartea funciară în baza certificatului de atestare a extinderii, și refuncționalizării construcției nr. x eliberat de Primăria municipiului Cluj-Napoca la data de 19 noiembrie 2008 sub nr. x.

Apartamentele rezultate, care au fost vândute, provin din împărțeala pe apartamente a corpului D de construcție, efectuată prin actul de împărțeală autentificat sub nr. x din data de 26 februarie 2009, de notarul public J..

Expertul a reținut ca conform fișei de cont 1058 ’’Rezerve din reevaluări" și a Situației privind determinarea diferențelor din reevaluare (anexa nr. 10), imobilul ’’clădire administrativă pentru întreprindere - CANTINA-10215", la valoarea contabilă de 46.637,67 RON, a fost reevaluat la 31.12.2006, la valoarea de înlocuire de 1.675.697 RON și o valoarea rămasă actualizată de 1.193.096 RON, rezultând o diferență din reevaluare de 1.146.459 RON, efectuându-se înregistrarea contabilă. Cu ocazia reconversiei funcționale a imobilului, corpul vechi de clădire a fost casat. K. a constat în păstrarea corpului vechi (nu a fost demolat) și efectuarea de ’ lucrări noi, rezultând o clădire nouă, transformată. Prin urmare din vechea clădire s-a i recuperat partea la valoarea ințială de achiziție, iar rezerva din reevaluare care nu a fost amortizată a fost înregistrată pe cheltuieli.

Or, contrar susținerilor expertului K. nu echivalează cu casarea, așadar cheltuielile efectuate cu modificarea mijlocului fix imobil - Cantină, nu au caracterul de cheltuială deductibilă fiscal.

VII. in ceea ce privește deductibilitatea cheltuielilor in sumă de 95.159 RON efectuate în baza contractului de asociere în participațiune încheiat cu L. S.R.L, instanța reține că în anul 2008 între reclamantă și S.C. L. S.R.L. a fost încheiat Contractul de asociere în participațiune nr. x/17.12.2008, în conformitate cu C. civ. 1, în vederea desfășurării activității de exploatare și prelucrare nisip cuarțos în carieră. împărțirea rezultatelor financiare din cadrul contractului s-a făcut în mod egal pentru fiecare parte din contract:

- 50% pentru asociat;

- 50% pentru asociant.

Contractul s-a perfectat între cele doua societăți pentru asigurarea nisipului necesar investițiilor imobiliare, în activitatea de construcții pentru betoane și tencuieli. L. S.R.L. dispunea de echipamente de exploatare, măcinare și sortare a agregatelor minerale și astfel reclamanta a luat hotărârea încheierii unui contract în participațiune. Asocierea s-a derulat în perioada 2009-2011. S.C. A. S.A. a participat la cheltuielile lunare din cadrul contractului de asociere, în principal cheltuieli legate de mentenanță și pază, activitatea exploatării fiind una redusă, perioada 2009-2011 fiind caracterizată de o criză economică mondială, sectorul de construcții fiind printre cele mai afectate.

Conform documentelor prezentate de către de S.C. A. S.A. cheltuielile efectuate în cadrul contractului de participațiune sunt compuse astfel (Anexa nr. 7 - Centralizator decont cheltuieli operațiuni în participație L.):

- Cheltuieli poștale cont 626 - 534,66 RON;

- Impozite cont 635 - 625,50 RON;

- Salarii cont 641 - 47.849 RON;

- Asigurări (contribuții de sănătate, pensie, șomaj aferente salariilor) cont 645 -

12.028 RON;

- Impozit pe profit cont 635 - 3.162 RON;

- Combustibili cont 6022 - 9.607,01 RON;

- Servicii prestate de terțe părți cont 628 - 4.659,60 RON;

- Cheltuieli cu materiale nestocate cont 604 - 1.712,67 RON;

- Cheltuieli cu materiale cont 6021 - 1.712,90 RON;

- Comisioae bancare cont 627 - 312,53 RON;

- Piese de schimb cont 6024 - 5.764,23 RON;

- Reparații cont611-7.731,15 RON.

TOTAL "95.159,25 RON

Contrar susținerilor organului fiscal este lipsit de relevanță faptul ca nu s-a obținut profit, este irelevant, astfel cheltuielile în sumă de 95.159 RON efectuate în baza contractului de asociere în participațiune încheiat cu L. S.R.L., se încadrează în prevederile art. 21 alin. (1) din Codul fiscal, fiind realizate în scopul și reprezintă cheltuieli deductibile în sensul Codul fiscal.

Față de aceste considerente instanța fondului a admis în parte acțiunea reclamantei, în sensul celor mai sus arătate.

3.1 Prin recursul său, recurenta pârâtă solicită casarea în parte a hotărârii primei instanțe, rejudecarea cauzei și respingerea în tot a acțiunii reclamantei.

În motivarea recursului său, recurenta pârâtă arată că reclamanta A. S.A. a fost supusă inspecției fiscale generale în vederea verificării modului de stabilire și calculare a impozitelor și contribuțiilor datorate bugetului general consolidat al statului când s-a constatat că acestea au fost greșit determinate ca urmare a majorării cheltuielii deductibile cu sume care nu îndeplineau condițiile de deducere și ca urmare a diminuării veniturilor.

Drept urmare s-a procedat la ajustarea veniturilor, rezultând majorarea masei impozabile și la calcularea impozitului pe profit suplimentar, emițându-se Decizia de impunere nr. x/11.01.2012 emisă de Activitatea de Inspecție Fiscala pentru suma totală de 2.195.485 RON din care:

1.457.685 RON impozit profit;

519.147 RON majorări impozit pe profit; 218.653 RON penalități impozit pe profit.

Împotriva actului de impunere reclamanta a formulat contestația administrativă în temeiul dispozițiilor art. 205 și următoarele din Codul de procedură fiscală dar aceasta a fost respinsă prin Decizia nr. 62/30.03.2012 a DGFP Sibiu.

Apreciind că actele administrative o vatămă în drepturile prevăzute de art. 19 și art. 21 din Legea nr. 571/2003 reclamanta a formulat acțiunea în contencios administrativ solicitând anularea lor și exonerarea de plata sumelor suplimentare, iar Curtea de Apel Alba Iulia prin sentința nr. 199/01.07.2013 a respins acțiunea reclamantei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs intimata-reclamantă iar înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 994/15.03.2017 1-a admis, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare cu dispoziții obligatorii.

In al doilea ciclu procesual cauza a fost reînregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia sub nr. x/2012*și după ce a administrat proba cu înscrisuri și a administrat proba cu expertiza fiscală, prin sentința nr. 188/22.07.2019 a fost admisă în parte, reținându-se că: _

- vânzarea de apartamente s-a făcut către diverși beneficiari la prețuri care se încadrează în intervalul de valori ale prețului aferent tranzacțiilor comparabile, așa că nu s-a impus ajustarea prețului tranzacțiilor și nu trebuia să se includă suma de 2073273 RON în baza de impozitare a impozitului pe profit;

- cheltuielile în sumă de 95.159 RON efectuate în baza contractului de asociere în participațiune încheiat cu SC" L."SRL se încadrează în prevederile art. 21 alin. (1) din Codul fiscal, fiind realizate în scopul activității economice și reprezintă cheltuieli deductibile.

Apreciază pârâta că hotărârea primei instanțe este greșită, fiind dată cu ignorarea dispozițiilor art. 1l, art. 19 și art. 21 din Legea nr. 571/2003 motive de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, pct. 8 C. proc. civ. (1865).

Se impune admiterea recursului, casarea hotărârii greșite și în rejudecare respingerea în totalitate a acțiunii având în vedere că instanța nu și-a motivat soluția prin care a admis în parte acțiunea în ceea ce privește baza de impozitare cu suma de 2.073.273 RON aferentă prețurilor cu tranzacții încheiate cu persoane afiliate.

Astfel, chiar dacă instanța de fond a invocat sentința civilă nr. 215/27.11.2015 în dosar nr. x/2012 dată de Curtea de Apel Alba Iulia, trebuia să expliciteze modalitatea în care a înțeles să rețină aceste aspecte și să le expliciteze în considerentele hotărârii.

Instanța de fond nu a administrat nici un fel de probe privitoare la acest aspect în această cauză ci, și-a însușit doar concluziile expertizei efectuată în primul ciclu procesual, ori acest mod de soluționare a cauzei este nelegal.

În considerentele hotărârii nu sunt explicații ale modului în care s-a stabilit prețul tranzacțiilor efectuate între persoane afiliate, în condițiile art. 7 pct. 21 din Codul fiscal, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii.

In consecință se impune admiterea recursului, casarea hotărârii și în rejudecare respingerea acțiunii atâta timp cât organul de inspecție fiscală a stabilit justificat că, prețul folosit în actul administrativ pentru stabilirea veniturilor realizate nu era un preț mediu rezultat din valoarea tranzacțiilor pe metru pătrat practicat în relația cu persoanele independente la corpul Porțelan și acesta este motivul pentru care s-a determinat valoarea suplimentară a veniturilor de 2.073.273 RON, ca urmare a ajustării veniturilor realizate din tranzacțiile între persoanele afiliate, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal prin folosirea unui preț mediu rezultat din valoarea tranzacțiilor pe metru pătrat practicat în relația cu persoanele independente.

Arată pârâta că tot cu nemotivarea hotărârii echivalează și modul în care instanța de fond a înțeles în rejudecare să enunțe hotărârea în sensul că a invocat autoritatea de lucru judecat din sentința civilă nr. 215/27.11.2015 pronunțată în dosar nr. x/2012 dar nu a mai explicitat care este modul în care a stabilit această valoare a veniturilor de 2.073.273 RON, excluse din masa impozabilă.

În continuare, recurenta pârâtă apreciază că instanța de fond a greșit când a stabilit că cheltuiala în valoare de 95.159 RON efectuată în baza contractului de asociere în participațiune încheiat cu S.C. L.

SRL reprezintă o operațiune realizată în scopul desfășurării activității economice și reprezintă cheltuială deductibilă în sensul Codul fiscal.

Expertul a prezentat în expertiză acest regim fiscal, motivat de faptul că, acest contract de asociere în participațiune nr. x/17.12.2008 a fost încheiat pentru a asigura nisipul necesar investițiilor imobiliare, dar datorită crizei mondiale sectorul construcții a fost afectat și nu s-au obținut venituri, s-au înregistrat doar cheltuieli, ponderea (62 %) reprezentând cheltuielile cu salariile legate de mentenanță/pază/conservare active aflate la locul exploatării, iar instanța de fond și-a însușit aceste concluzii.

Se impune admiterea recursului, casarea hotărârii greșite și în rejudecare respingerea acțiunii având în vedere că au fost ignorate aspectele justif icative ale tratamentului fiscal stabilit în actele administrative.

Astfel, în anul 2008 intimata-reclamantă a hotărât să dezvolte proiectul imobiliar de amploare la Cluj, și în această perioadă (2008-2011) a efectuat lucrări de reconversie funcțională și a transformat în spații de locuit, spații comerciale și birouri imobilul care reprezenta punctul de lucru din municipiul Cluj Napoca str. x, realizând astfel cele mai mari cifre de afaceri în domeniul construcțiilor de la înființare și până la data inspecției fiscale, deci în nici un caz nu s-au resimțit efectele "crizei economice mondiale" și care să fi afectat activitatea economică.

Contractul de asociere în participațiune nr. x/17.12.2008 încheiat pentru a asigura nisipul necesar investițiilor imobiliare a avut ca scop chiar susținerea activității de construcții, dar de fapt, după cum rezultă din documente "asocierea în participațiune L. duc" nu a înregistrat altceva decât cheltuieli, nu a înregistrat venituri din valorificarea nisipului cu toate că tocmai în această perioadă (2008-2011) reclamanta a construit, a avut nevoie de nisip și deci trebuia să cumpere constant acest material de construcții.

Din anexa nr. 7 "Centralizator decont cheltuieli în participațiune L." -prezentată și inspectorilor fiscali cu ocazia inspecției fiscale, a rezultat efectuarea de cheltuieli fără a se înregistra venituri, motiv pentru care organele de inspecție fiscală au considerat aceste cheltuieli ca nedeductibile la calculul profitului impozabil.

In mod greșit instanța de fond a concluzionat că aceste cheltuieli sunt justificate cât timp cea mai mare pondere (62%) o reprezentau cheltuielile cu salariile legate de mentenanță/pază/conservare active aflate la locul exploatării iar din producția efectivă și vânzarea materialului de construcție mai puțin de jumătate, deoarece:

Din aplicația M.-Revisal-L. CUI x, rezultă că, societatea a avut un singur angajat: N. pentru perioada 10.10.2004-06.04.2012, angajată cu timp parțial, în funcția contabil, prin urmare practic nu a avut cine efectua operațiunile de mentenanță/pază/conservare active despre care se susține că au fost efectuate.

Din Bilanțul contabil depus la ANAF de către L., CUI x rezultă că:

- în anul 2009 - a înregistrat cheltuieli totale în valoare de 94.813 RON, dar din decontul de cheltuieli prezentat la reclamantei rezultă cheltuieli în valoare de 54.595 RON în condițiile în care 94.813 x 50%= 47.406 RON;

- a înregistrat în anul 2009 cheltuieli cu personalul în valoare de 39.151 RON dar din decontul prezentat reclamantei rezultă cheltuieli în valoare de 41.189 RON, în condițiile în care 39.15 Hei x 50%= 19.575 RON;

- în anul 2010 a înregistrat cheltuieli totale în valoare de 21.958 RON dar din decontul de cheltuieli prezentat reclamantei rezultă cheltuieli în valoare de 29.054 RON în condițiile în care 21.958 x 50%= 10.979 RON;

- a înregistrat în anul 2010 a înregistrat cheltuieli cu personalul în valoare de 14.116 RON dar a prezentat decont reclamantei cheltuieli în valoare de 15.651 RON în condițiile în care 15.651 RON x 50%= 7.826 RON.

Paza activelor nu s-ar fi putut efectua cu persoana încadrată în funcția de contabil cu timp parțial.

Ținând cont de datele prezentate mai sus rezultă că aprecierile expertului nu s-au bazat pe documente justificative ci pe simple afirmații ale reprezentanților societății intimate, pe o situație centralizatoare/decont care nu prezintă cifre reale, care nu are la bază documente justificative în înțelesul Legii contabilității, iar instanța de fond a greșit când a validat aceste concluzii din expertiză.

Se impune acesta concluzie atât timp cât în acest contract de asociere în participațiune s-a transferat către asociata L." S.R.L. reprezentată de d-nul G., asociat și al intimatei-reclamante suma de 63.800 RON deși cheltuiala necesară s-a ridicat la cuantumul de 95.159 RON.

Având în vederea aceste aspecte ale stării economice în care s-a derulat contractul de asociere precum și felul cheltuielilor pretins necesare se impune admiterea recursului, casarea hotărârii greșite și în rejudecare respingerea acțiunii sub acest aspect.instanța nu și-a motivat soluția prin care a admis în parte acțiunea în ceea ce privește baza de impozitare cu suma de 2.073.273 RON aferentă prețurilor cu tranzacții încheiate cu persoane afiliate.

3.2 Prin recursul său, recurenta reclamantă A. S.A. solicită modificarea în parte a sentinței civile nr. 188 din 22 iulie 2019, în sensul admiterii în întregime a acțiunii sale, cu consecința anulării deciziei de soluționare a contestației nr. 62/30.03.2012 și a deciziei de impunere nr. x/11.01.2012.

Arată recurenta reclamantă că instanța fondului a făcut o aplicare greșită la speță a dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 15/1994 privind amortizarea mijloacelor fixe și art. 21 alin. (1) din Codul fiscal când a analizat aspectele relative la suma 1.410.300 RON reținută cu titlu de bază de impunere suplimentară în urma cheltuielilor cu amortizările efectuate 01.10.2005 - 30.09.2010 -motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. vechi.

Cu ocazia rejudecării cauzei, conformându-se dispozițiilor obligatorii ale înaltei Curți, instanța de fond a încuviințat administrarea probei cu expertiză contabilă, printre obiectivele la care a avut a răspunde expertul a fost și "să se stabilească dacă cheltuielile cu amortizările fiscale efectuate în perioada 01.10.2005S0.09.2010 reprezintă cheltuieli deductibile în sensul Codul fiscal".

În răspunsul său, expertul arată că reclamanta a înregistrat corect în contabilitate cheltuielile cu amortizarea mijloacelor fixe, pentru perioada octombrie 2015- septembrie 2010, în sumă totală de 1.410.300 RON prin notele contabile nr. 12/30.09.2010, nr. 13/31.12.2010 și 12/30.06.2011 și, de asemenea, că suma reprezintă regularizarea cheltuielilor cu amortizările mijloacelor fixe care nu erau trecute în conservare.

Tot prin concluziile formulate, expertul precizează că organele fiscale au fost în eroare atunci când au reținut că ar fi vorba de amortizarea mijloacelor fixe trecute în conservare, precum și faptul că amortizările se determină în baza unor calcule, calcule pe care reclamanta le-a făcut. Așadar, expertiza a lămurit cauza/faptele cu privire la cheltuielile cu amortizarea și a constatat că acestea sunt documentate și justificate.

Prima instanță, cu privire la aceste cheltuieli de amortizarea, a respins apărările reclamantei în raport de faptul că, deși expertul a susținut că înregistrările contabile sunt justificate documentar și a arătat că sumele înregistrate reprezintă diferența dintre amortizarea calculată potrivit fișelor de calcul și amortizarea înregistrată în contabilitate, acest aspect nu ar rezulta din documentele anexate expertizei.

Mai mult, prima instanță și-a însușit întru-totul punctul de vedere exprimat de pârâtă la fila x din notele scrise depuse pentru termenul din 24.06.2019, fără a le cenzura, fără a constata că între acestea există contradicții.

Astfel, pe de o parte se reține de către instanță că "din anexele la raport reiese că amortizarea era calculată lunar", iar pe de altă parte, un paragraf mai jos, prima instanță reține " la raportul de expertiză nu sunt anexate amortizări întocmite de reclamanta pe lună (...) ".

Or, aceste contradicții ale instanței dovedesc pe deplin nelegalitatea hotărârii primei instanțe pe acest aspect.

Expertiza a lămurit cauza/faptele cu privire la cheltuielile cu amortizarea și a constatat că acestea sunt documentate și justificate, însă instanța de judecată a ignorat răspunsurile documentate ale expertului și și-a însușit punctul de vedere al emitentului actelor contestate, emitent care nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză.

Este de principiu că instanța de judecată este liberă să aprecieze răspunsurile date de expert la întrebările ce i s-au pus și concluziile raportului de expertiză potrivit intimei convingeri, iar în cazul în care instanța de judecată înlătură raportul de expertiză trebuie să motiveze această înlăturare.

Or, în speță, instanța a înlăturat raportul de expertiză, realizat de un specialist, care a analizat toate actele contabile și care și-a motivat și justificat concluziile, exclusiv pe alegațiile pârâtei. Analizând expertiza și anexele acesteia rezultă că răspunsul oferit de expert cu privire la cheltuielile cu amortizarea efectuate 01.10.2005 - 30.09.2010 este corect și justificat documentar. Fișele de calcul reprezintă documente justificative pentru determinarea cheltuielilor deductibile cu amortizarea, în baza acestora fiind făcute și înregistrările în contabilitatea reclamantei.

Așadar, cheltuielile sunt deductibile în raport de prevederile art. 21 alin. (1) Codul fiscal. De asemenea, precizăm că și cheltuielile cu amortizarea se determină în baza unor calcule conform art. 24 alin. (7) Codul fiscal, iar aceste calcule reprezintă documentul justificativ în cazul cheltuielilor cu amortizarea. Or, reclamanta a efectuat acest calcul.

În concluzie, fată de cele mai sus arătate se impune admiterea recursului în ceea ce privește suma de 1.410.300 RON și a accesoriilor calculate la această sumă, urmând ca această sumă să fie scăzută din suma de 9.481.229 RON care a constitui bază pentru impozitul pe profit suplimentar stabilit de organele fiscale.

Instanța fondului a făcut o aplicare greșită la speță a dispozițiilor art. 24 alin. (15) din Codul fiscal și pct. 71 indice 6 din H.G. nr. 44/2004, precum și art. 23 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 15/1994 când a analizat aspectele relative la suma 751.157,89 RON reținută cu titlu de bază de impunere suplimentară urmare casării cuptorului de geam achiziționat din Ungaria în anul 2001 - motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vechi.

Se impune a face încă de la început precizarea că în ceea ce privește suma 751.157,89 RON, reținută cu titlu de bază de impunere suplimentară urmare casării cuptorului de geam achiziționat din Ungaria în anul 2001, prima instanță (în al doilea ciclu procesual) a preluat argumentele primei instanțe din primul ciclu procesual și a ignorat concluziile expertizei, care lămuresc cauza, infirmând justificat, cu documentele aflate Ia dosarul cauzei, concluzia organelor fiscale potrivit cu care "nu ar exista documente justificative." De asemenea, prima instanță a mai reținut și faptul că Hotărârea AGA nr. 3/01.04.2008 nu ar face dovada deciziei organelor de conducere privind casarea respectivului cuptor.

Într-un prim aspect, reclamanta susține că documentele justificative există, ele au fost depuse la dosarul cauzei, iar expertul le-a analizat și a concluzionat că "prin Hotărârea Consiliului de Administrație din data de 07.08.2004 se decide trecere în conservare a mijloacelor fixe ce concură la producerea și comercializarea geamului tras, justificată de oprirea din funcțiune la data de 01.07.2005 a cuptorului nr. 1 de fabricație geam "datorită stării tehnologice precare a acestui utilaj conducător, cauzat de uzurile avansate datorită funcționarii";

- prin hotărârea AGA nr. 3/01.04.2008 acționarii societății (...) decid casarea unor mijloace fixe șt mandatarea Consiliului de Administrație pentru stabilirea și aprobarea listei mijloacelor fixe ce urmează a fi scoase din folosință prin casare"

- cheltuielile cu casarea cuptorului de geam, în sumă totală de 751.157,89 RON sunt deductibile la calculul impozitului pe profit în temeiul art. 24 alin. (15) din Codul fiscal și pct. 71

6

din normele metodologice date în aplicarea sa

Prevederile pct. 71

5

din Normele Metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004 statuează clar că "în aplicarea prevederilor art. 24 alin. (15) din Codul fiscal, cheltuielile înregistrate ca urmare a casării unui mijloc fix cu valoarea fiscală incomplet amortizată sunt cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri impozabile."

În cuprinsul expertizei expertul reține că prin adresa nr. x/29.11.2005 transmisă de reclamantă către DGFP Sibiu a solicitat avizul pentru trecerea în conservare a unor mijloace fixe, începând cu trimestrul 4 al anului 2015, cu motivația că societatea a fost nevoită din motive tehnice și economice să oprească fabricația geamului tras de la 01.08.2005.

În urma adresei sale, ANAF, prin adresa nr. x/08.12.2005, solicită transmiterea documentelor justificative, iar prin adresa nr. x/12.02.2006 ANAF comunică acordarea avizului privind scutirea de la calculul amortizării mijloacelor fixe trecute în conservare.

Așadar, organul fiscal deținea toate documentele justificative, astfel că este neconformă cu realitatea susținerea că nu ar exista documente justificative.

În al doilea rând, instanța de fond nu a coroborat Hotărârea AGA nr. 3/01.04.2008 și cu restul documentelor justificative) respectiv cu Hotărârea Consiliului de Administrație din data de 7 august 2004 și a Notei de justificare a trecerii în conservarea a mijloacelor fixe. (înscrisuri ce se află la filele x Voi. VII).

Potrivit documentului denumit "Justificarea trecerii în conservare a mijloacelor fixe" nu numai că se individualizează cuptorul în discuție, dar se oferă și explicațiile care au atras necesitatea scoaterii din funcțiune a acestuia, respectiv se arată că "în ultima perioadă de funcționare a cuptorului s-a realizat geam de slabă calitate, iar pierderile ulterioare cauzate de acest fenomen negativ au depășit 30% din producția realizată".

Or, din această perspectivă trebuie avut în vedere faptul că potrivit pct. 21 Titlul III din H.G. nr. 909/1997 "scoaterea din funcțiune a mijloacelor fixe cu valoarea de intrare complet amortizată sau cu valoarea de intrare rămasă nerecuperată se face cu aprobarea consiliului de administrație, respectiv a responsabilului cu gestiunea patrimoniului".

Prin urmare, Hotărârea Consiliului de Administrație din data de 7 august 2004 respectă în totalitate exigențele impuse de art. 23 din H.G. nr. 909/1997, această hotărâre reprezintă un document justificativ în deducerea cheltuielilor nerecunoscute de organul fiscal, cu privire la casarea cuptorului.

Fată de cele mai sus arătate, reclamanta consideră că se impune admiterea recursului si în ceea ce privește suma de 751.157,89 RON si a accesoriilor calculate la această sumă, urmând ca această sumă să fie scăzută din suma de 9.481,229 RON care a constitid bază pentru impozitul pe profit suplimentar stabilit de organele fiscale.

Instanța fondului a făcut o aplicare greșită la speță a dispozițiilor art. 24 alin. (15) din Codul fiscal și pct. 71

6

din H.G. nr. 44/2004, când a analizat aspectele relative la suma 1.126.888 RON, reținută cu titlu de bază de impunere suplimentară urmare scoaterii din uz prin casare a imobilului clădire administrativă aflată la punctul de lucru din Cluj -motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vechi

Cu privire la această sumă prima instanță a reținut că " contrar susținerilor expertului K. nu echivalează cu casarea, așadar cheltuielile nu au caracter de cheltuieli deductibilă." Concluzia primei instanțe este contrazisă de documentele aflate la dosar, de concluziile expertizei și de dispozițiile legale aplicabile.

Expertiza administrată în fața instanței de fond a concluzionat că prin nota contabilă nr. 3/20.08.2008 reclamanta a înregistrat cheltuieli de 1.126.000 RON și s-a menționat la explicații "casare mijloc fix clădire administrativă - cantină - nr. inventar x - descărcare de gestiune.

S-a reținut că este dovedit faptul că societatea a realizat o reconversie funcțională a clădirilor existente în blocuri de locuințe, sedii de birouri și spații comerciale, iar clădirea administrativă - cantină - nr. inventar x a devenit ansamblul Corp D, compus dintr-un număr de 24 de imobile, că per total activitatea de reconversie și vânzare imobile obținute a adus un profit de 2.200.044,74 RON iar cheltuielile efectuate cu casarea mijlocului fix - cantină - urmată de valorificare, sunt în sumă totală de 1.126.887,98 RON, fiind efectuate în scopul obținerii unor venituri impozabile de 4.791.227,64 RON, fapt ce determină caracterul de cheltuială deductibilă la calculul impozitului pe profit.

Potrivit pct. 71 din Normele Metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004 "în aplicarea prevederilor art. 24 alin. (15) din Codul fiscal, cheltuielile înregistrate ca urmare a casării unui mijloc fix cu valoarea fiscală incomplet amortizată sunt cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri impozabile. Prin casarea unui mijloc fix se înțelege operația de scoatere din funcțiune a activului respectiv, urmată de dezmembrarea acestuia și valorificarea părților componente rezultate, prin vânzare sau prin folosirea în activitatea curentă a contribuabilului."

Din cuprinsul dispozițiilor legale susmenționate rezultă că prin dezmembrare și valorificare nu se înțelege doar înstrăinarea bunurilor rezultate din scoaterea din funcțiune, ci și pentru folosirea activității curente a contribuabilului. Or, astfel cum am arătat, piesele rezultate din demolarea construcției au fost reutilizate în activitatea economică a reclamantei.

Mai mult, prin Decizia nr. 2/2004 a Comisiei Fiscale Centrale (M.Of. nr. 376/29.04.2004) privind aplicarea unitară a unor prevederi referitoare la impozitul pe profit, convențiile de evitare a dublei impuneri, accize și taxa pe valoarea adăugată, Comisia Fiscală Centrala, în aplicarea prevederilor art. 24 alin. (15) din Codul fiscal a decis că:

"cheltuielile înregistrate ca urmare a casării sau cedării unui mijloc fix amortizabil sau terenurilor, calculate ca diferență între valoarea fiscală de intrare a acestora și amortizarea fiscală, după caz, sunt cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri impozabile ".

Din coroborarea tuturor celor menționate rezultă că ori de câte ori există o casare, în sensul contabil, a unui mijloc fix amortizabil, întotdeauna diferența dintre valoarea de intrare și amortizarea fiscală a respectivului bun va reprezenta o cheltuială efectuată în scopul realizării de venituri impozabile. Mai mult, din înscrisurile depuse la dosar se poate observa că în contabilitatea subscrisei au fost efectuate înregistrările contabile privind ambele operațiuni, atât în ceea ce privește înregistrarea valorii de intrare a clădirii, cât și amortizarea fiscală pe perioada de folosire a acesteia.

In altă ordine de idei, trebuie observat că prima instanță a reținut o altă abordare decât cea a organului fiscal emisă prin actele contestate, astfel organul fiscal a reținut suma respectivă în considerarea faptului că nu a existat o valoarea a pieselor rezultate din casare și care au fost încorporate în imobilul-construcție Corp D.

Or, și o astfel de susținere este contrară dispozițiilor legale, care nu impun evaluarea pieselor ce rezultă în urma dezmembrării, ci au în vedere strict și limitativ pentru determinarea cheltuielilor deductibile diferența dintre valoarea de intrare a mijlocului fix și amortizarea fiscală aferentă perioadei de utilizare.

În concluzie, fată de cele mai sus arătate se impune admiterea recursului și în ceea ce privește suma de 1.126.888 RON si a accesoriilor calculate la această sumă, urmând ca această sumă să fie scăzută din suma de 9.481.229 RON care a constitui bază pentru impozitul pe profit suplimentar stabilit de organele fiscale.

3.3. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, reclamanta invocă excepția nulității parțiale a recursului pârâtei, în ceea ce privește critica referitoare la suma de 95.159 RON, întrucât recurenta s-a mărginit la preluarea integrală a notelor scrise pe care le-a depus în fața instanței de fond după depunerea raportului de expertiză, nefiind indicat niciun motiv de nelegalitate a hotărârii pe aceste aspecte.

În subsidiar, reclamanta solicită respingerea recursului ca nefondat, pentru argumentele dezvoltate pe larg în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei.

A depus întâmpinare și pârâta AJFP Sibiu, prin care solicită respingerea recursului declarat de recurenta reclamantă ca fiind nefondat.

II Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând recursurile de față, Înalta Curte constată că sunt nefondate, urmând a le respinge în consecință.

În ceea ce privește recursul declarat de pârâta AJFP Sibiu, o primă critică vizează nemotivarea hotărârii, afirmând recurenta pârâtă, că instanța fondului nu și-a motivat soluția prin care a admis în parte acțiunea în ceea ce privește baza de impozitare cu suma de 2.073.273 RON aferentă prețurilor cu tranzacții încheiate cu persoane afiliate.

Astfel, chiar dacă instanța de fond a invocat sentința civilă nr. 215/27.11.2015 în dosar nr. x/2012 dată de Curtea de Apel Alba Iulia, trebuia să expliciteze modalitatea în care a înțeles să rețină aceste aspecte și să le expliciteze în considerentele hotărârii.

Susține recurenta pârâtă că instanța de fond nu a administrat nici un fel de probe privitoare la acest aspect în această cauză ci, și-a însușit doar concluziile expertizei efectuată în primul ciclu procesual, ori acest mod de soluționare a cauzei este nelegal.

În considerentele hotărârii nu sunt explicații ale modului în care s-a stabilit prețul tranzacțiilor efectuate între persoane afiliate, în condițiile art. 7 pct. 21 din Codul fiscal, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii.

Analizând acest motiv de recurs, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Astfel cum rezultă din cuprinsul considerentelor sentinței civile atacate, instanța fondului a soluționat acțiunea reclamantei, în ceea ce privește contestația referitoare la greșita majorare a bazei impozabile cu suma de 2073273 RON prin luarea în considerare a efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, raportat la efectele sentinței civile nr. 215/27.11.2015 în dosar nr. x/2012 dată de Curtea de Apel Alba Iulia.

A constatat instanța fondului, sub acest aspect, că o serie de chestiuni litigioase au făcut obiectul ambelor dosare, astfel că soluția irevocabilă pronunțată în dosarul nr. x/2012 se impune și în cauza de față, nemafiind posibilă repunerea în discuție a unor chestiuni ce au fost definitiv tranșate.

Astfel, în cadrul ambelor dosare a fost ridicată problema deductibilității cheltuielilor aferente serviciilor de management și comision de care a beneficiat reclamanta, respectiv contractele încheiate de către reclamantă cu S.C. B. S.R.L. Bistrița, S.C. C. S.R.L. Bistrița, S.C. D. S.R.L. Mediaș și S.C. E. S.R.L. Gherla.

Prin sentința civilă nr. 215/2015 instanța a reținut că organul fiscal a analizat cele trei tipuri de contracte încheiate de reclamantă respectiv: contractele de management cu S.C. B. S.R.L. Bistrița și S.C. C. S.R.L. Bistrița,