ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1549/2020

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data 16.06.2017, sub numărul x/2017, reclamanții A., B., C., D., E., F. și G., în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș și Ministerul Finanțelor Publice au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București (cel din urmă pentru reclamanta G.), în aplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016 să emită ordine de salarizare, respectiv începând cu data de 09.04.2015 până la data de 30.11.2015 prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON și începând cu data de 01.12.2015 până la data de 01.10.2016 prin raportate o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015. Au solicitat totodată obligarea pârâților Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș la repararea prejudiciului creat reclamanților prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, începând cu data de 09.04.2015 până la data de 01.10.2016, a diferenței dintre venitul pe care l-ar fi obținut potrivit Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizația calculată prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, respectiv 405 RON majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015) și venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referință sectorială mai mică), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective, iar în subsidiar au solicitat obligarea pârâților să procedeze la plata în favoarea reclamanților a diferențelor de salariu dintre venitul calculat potrivit valorii de referință sectorială de 405 RON și venitul efectiv plătit, începând cu data de 09.04.2015 până la data de 30.11.2015 prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON și începând cu data de 01.12.2015 până la data de 01.10.2016 prin raportate o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală calculată conform art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 9/2000.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința civilă nr. 5070 din data de 20.12.2017 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice. A admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în ceea ce privește capetele de cerere având ca obiect plata diferențelor salariale rezultate, precum și actualizarea acestora cu indicele de inflație și dobânda legală aferente perioadei de la data scadenței fiecărui venit salarial lunar și până la data plății efective. A admis, în parte, cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanții A., E., G. și F., în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureș și Ministerul Finanțelor Publice. A obligat pârâtul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să emită reclamanților A., E., F., B., C., D. ordine de stabilire a drepturilor salariale individuale, astfel: - producătoare de efecte juridice în perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON; - producătoare de efecte juridice în perioada 01.12.2015-01.10.2016, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 445,5 RON. A obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București să emită reclamantei G. dispoziție de stabilire a drepturilor salariale individuale, astfel: - producătoare de efecte juridice în perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON; - producătoare de efecte juridice în perioada 01.12.2015-01.10.2016, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 445,5 RON. A obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București la plata către reclamanții A., E., B., C., D., G. a diferențelor salariale rezultate, precum și actualizarea acestora cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare aferente perioadei de la data scadenței fiecărui venit salarial lunar și până la data plății. A obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș la plata către reclamanta F. a diferențelor salariale rezultate, precum și actualizarea acestora cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare aferente perioadei de la data scadenței fiecărui venit salarial lunar și până la data plății. A respins capetele de cerere formulate în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție având ca obiect plata diferențelor salariale rezultate, precum și actualizarea acestora cu indicele de inflație și dobânda legală aferente perioadei de la data scadenței fiecărui venit salarial lunar și până la data plății efective ca fiind introduse împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței civile nr. 5070 din data de 20.12.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parcvhetul de pe lângă Curtea de Apel București și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, invocând dispozițiile art. 483 C. proc. civ. Prin motivele de recurs formulate se arată că, instanța de fond, în mod greșit, a anulat ordinul atacat, ignorând faptul că acesta era un act administrativ legal, emis în aplicarea dispozițiilor legale în vigoare. l. Prin Ordinul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 2536 din 21 decembrie 2016, începând cu data de 1 august 2016, procurorii și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul parchetelor de pe lângă curțile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale și parchetelor de pe lângă judecătorii au beneficiat de drepturile salariale prevăzute în anexele ordinului, trecute în dreptul fiecăruia. Temeiul legal al stabilirii drepturilor salariale sus menționate îl constituie dispozițiile art. 36 din Legea nr. 284/2010 - Lege - cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, Capitolul VUI - art. 8 alin. (2), art. 9 alin. (4) și art. 10 alin. (1) din Anexa nr. VI a aceluiași act normativ, art. 31 alin. (1) din Ordonanța de urgența a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal - bugetare, astfel cum a fost modificată prin Ordonanța de Urgența a Guvernului nr. 20/2016 și prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 43/2016. Astfel, ordinul atacat este un act administrativ cu caracter individual, legal și temeinic, emis în aplicarea reglementărilor legale referitoare la reîncadrarea și salarizarea personalului din cadrul Ministerului Public. Prin acest ordin s-a organizat executarea și s-au realizat dispozițiile legii. Autoritatea publică emitentă nu poate ignora legea, a cărei organizare și executare în concret trebuie să o realizeze. Cu alte cuvinte, între actul administrativ și lege există în mod necesar un raport de subordonare. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a emis ordin de salarizare pentru procurori și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, prin care a acordat creșteri salariale de 5%, 2% și 11%, conform Ordonanței Guvernului nr. 10/2007, începând cu data de 1 august 2016, constatându-se că la acea dată exista în plată o indemnizație de încadrare brută prin care, în baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, s-au acordat unui procuror aceste creșteri salariale, indemnizația acestuia reprezentând nivelul maxim în plată pentru funcția de procuror la acel moment. Ulterior, prin Ordinul nr. 283 din 25 octombrie 2016 al Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a stabilit că, începând cu data de 1 octombrie 2016, personalul prevăzut în anexa la ordin (judecători și magistrați asistenți) beneficiază de creșterile salariale acordate conform dispozițiilor sentinței civile nr. 4332 din data de 23 septembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. x/2010 al Tribunalului Sălaj. Prin punerea în plată a hotărârii judecătorești menționate, la data de 1 octombrie 2016, valoarea de referință sectorială în funcție de care se calculează salariul de bază/indemnizația de încadrare în plată a crescut la 405 RON și nu include majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015. Prin urmare, la data de 9 aprilie 2015, nu exista în plată, în cadrul familiei ocupaționale Justiție, nicio indemnizație brută lunară pentru funcția de procuror/judecător stabilită cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 405 RON, astfel încât nu sunt întrunite condițiile legale pentru anularea Ordinului nr. 332/2017. 2. Instanța de fond în mod netemeinic și nelegal a respins excepția inadmisiblității având în vedere că, reclamanții nu au contestat Ordinul nr. 1704 din data de 30 iulie 2015 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție potrivit cu care s-au stabilit, începând cu data de 9 aprilie 2015, indemnizațiile majorate ale procurorilor și personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul parchetelor de pe lângă curțile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale și parchetelor de pe lângă judecătorii. În aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015 procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a emis Ordinul nr. 1704 din data de 30 iulie 2015 potrivit cu care s-au stabilit, începând cu data de 9 aprilie 2015, indemnizațiile majorate ale procurorilor și personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul parchetelor de pe lângă curțile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale și parchetelor de pe lângă judecătorii. În acest context legislativ a fost emis Ordinul nr. 1704 din data de 30 iulie 2015 prin care s-a realizat o aliniere a indemnizațiilor și care nu a fost contestat de reclamantul din prezenta cauză. 3. Solicitarea reclamantelor încalcă principiul neretroactivității legii care este ridicat la rang constituțional, potrivit art. 15 alin. (2) din Constituție: "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile". Acest principiu se prezintă ca o garanție fundamentală a drepturilor constituționale, îndeosebi a libertății și siguranței persoanei și constă în aceea că, legea civilă se aplică numai situațiilor juridice care iau naștere după intrarea ei în vigoare, aplicându-se doar pentru viitor, nu și pentru trecut. Având în vedere Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 1 alin. (1 1 )-(1 4 ) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înatla Curte de Casație și Justiție a emis Ordinul nr. 2536 din data de 21 decembrie 2016 privind salarizarea procurorilor din cadrul unităților de parchet și care beneficiază de drepturile salariale majorate în acord cu nivelul maxim de încadrare pentru funcția de procuror, prin aplicarea la indemnizația de încadrare brută lunară a valorii de referință sectorială majorată cu 18%.

Față de neteminicia capătului principal de cerere solicită respingerea cererilor accesorii privind actualizarea sumelor pretinse cu indicele de inflație și dobânda legală. Fondurile alocate Ministerului Public pentru plata drepturilor de personal sunt aprobate anual, prin Legea Bugetului de stat, lege care nu cuprinde un capitol distinct pentru acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată, chiar reprezentând indicele de inflație. Imposibilitatea aplicării indicelui de inflație se datorează și faptului că, în conformitate cu dispozițiile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială. Totodată, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice: "cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație precisă și limitată", iar potrivit art. 47 alin. (4) teza a doua: "creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol". Prin urmare, din dispozițiile legale precizate anterior reiese că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate. întrucât Ministerul Public este o instituție bugetară, fondurile salariale sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat. Ministerul Public nu are alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, plata sumei reprezentând indicele de inflație putându-se face numai prin intervenția legiuitorului, iar obligarea de către instanță la plata acestora ar reprezenta stabilirea în sarcina instituțiilor pârâte a unei obligații imposibile. Totodată, conform art. 197 pct. 11 din Legea nr. 71/2011, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. (1 octombrie 2011), a fost introdus articolul 101 care prevede: "Dispozițiile art. 1.535 și 1.538 - 1.543 din C. civ. sunt aplicabile dobânzii penalizatoare". Astfel, după cum rezultă din normele legale la care am făcut referire, termenul de "dobândă" este definit în două moduri, ca dobândă remuneratorie sau ca dobândă penalizatoare, însă ambele au ca factor comun preexistența unei conveții încheiate între părți. Din textele legale citate rezultă, fără putință de tăgadă, ca și condiție a acordării daunelor interese moratorii (dobânda legală) preexistenta unei convenții încheiate între părți. Or, în prezenta cauză nu există nici o convenție între reclamante și pârâți cu privire la acordarea unor dobânzi, motiv pentru care dispozițiile privind dobânda legală nu își găsesc aplicabilitatea în speță. Față de considerentele expuse și de normele legale incidente, se solicită admiterea recursului, casarea în tot a sentinței civile atacate și respingerea acțiunii deduse judecății, ca neîntemeiată. 4. Apărările formulate în cauză. Intimații-reclamanți nu au formulat întâmpinare.

Procedura de soluționare a recursului. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 20 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 11 martie 2020.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei-reclamante, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Intimații-reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care au solicitat obligarea pârâților la emiterea unor ordine de salarizare, respectiv începând cu data de 09.04.2015 până la data de 30.11.2015 prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON și începând cu data de 01.12.2015 până la data de 01.10.2016 prin raportate o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015. Prima instanță a admis cererea dedusă judecății și a obligat pârâții să emită ordine de stabilire a drepturilor salariale individuale, astfel: - producătoare de efecte juridice în perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON; - producătoare de efecte juridice în perioada 01.12.2015-01.10.2016, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 445,5 RON. Răspunzând punctual motivelor de recurs, Înalta Curte constată că, temeiul legal al stabilirii drepturilor salariale stabilite prin Ordinul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 2536 din data de 21 decembrie 2016 îl constituie dispozițiile art. 36 din Legea nr. 284/2010 - Lege - cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, Capitolul VIII - art. 8 alin. (2), art. 9 alin. (4) și art. 10 alin. (1) din Anexa nr. VI a aceluiași act normativ și art. 31 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal - bugetare, astfel cum a fost modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 și prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016. Recurentul-pârât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a menționat că, la emiterea actului administrativ s-a avut în vedere Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 alin. (11) - (l4) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal - bugetare. Într-adevăr, prin dispozițiile Deciziei nr. 794/2016 din 15.12.2016, pronunțată de Curtea Constituțională și publicată în Monitorul Oficial nr. 1029 din 21 decembrie 2016 s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 1 alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare. În considerentele acestei decizii s-a reținut că dispozițiile art. 3 1 alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 contravin principiului egalității în fața legii, consacrat prin art. 16 din Constituție, deoarece stabilesc că persoanele aflate în situații profesionale identice, dar care nu au obținut hotărâri judecătorești prin care să li se fi recunoscut majorări salariale (de 2%, 5% și respectiv 11%), au indemnizații de încadrare diferite (mai mici) față de cei cărora li s-au recunoscut astfel de drepturi salariale, prin hotărâri judecătorești, generând diferențe în stabilirea salariului de bază/indemnizației de încadrare, precum și inegalități în ceea ce privește calculul indemnizației/salariului de bază al magistraților, respectiv personalului asimilat, cu același grad, gradație, condiții de vechime și de studii. Prin urmare, Curtea Constituțională a concluzionat că, în vederea egalizării prevăzute de art. 3 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare", care trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile/definitive, urmează să se stabilească prin raportare la aceeași funcție, grad, gradație, vechime în muncă și în specialitate, aceleași condiții de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale, prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Însă, Înalta Curte constată că, la emiterea acestui ordin recurentul-pârât era obligat să țină cont de toate modificările legislative intervenite cu privire la salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, conform O.U.G. nr. 57/2015, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 20/2016 și prin O.U.G. nr. 43/2016, după cum urmează: Potrivit art. 1 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare: "(1) În anul 2016, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare. (2) În anul 2016, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare, care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația lunară brută de încadrare, se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.". Prin O.U.G. nr. 20/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 434/9 iunie 2016, a fost modificată și completată O.U.G. nr. 57/2015 fiind introdus, printre altele, art. 3 1 alin. (1), cu următorul conținut: "Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții.". O.U.G. nr. 57/2015 a mai fost completată ulterior prin O.U.G. nr. 43/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 673/31 august 2016, în sensul că, la art. 3 1 , s-au introdus patru noi alineate, astfel: "(1 1 ) Sintagma «fiecare funcție» prevăzută la alin. (1) reprezintă funcțiile prevăzute în aceeași anexă, capitol, literă, număr și număr curent în Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare. (1 2 ) În aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. (1 3 ) În aplicarea prevederilor alin. (1), prin instituție sau autoritate publică se înțelege acea instituție sau autoritate publică cu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propriu de venituri și cheltuieli, conduce contabilitate proprie, iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite. În cazul instituțiilor sau autorităților publice aflate în subordinea aceluiași ordonator de credite, având același scop, îndeplinind aceleași funcții și atribuții, aflate la același nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituții sau autorități publice subordonate. (1 4 ) Pentru personalul didactic de predare din învățământul superior/universitar nivelul salariului de bază similar în plată sau al salariului de bază maxim corespunzător funcției didactice ocupate se stabilește cu respectarea criteriilor care s-au avut în vedere la acordarea salariului de încadrare între minim și maxim, cu toate elementele care fac parte din salariul de bază, fără compensații tranzitorii, cu excepția celei pentru titlul științific de doctor obținut în domeniul pentru care își desfășoară activitatea.". De asemenea, recurentul-pârât era obligat să țină cont și de considerentele Deciziei nr. 23/2016 a Îaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, obligatorii conform art. 521 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora: ",(…)Nivelul de salarizare determinat prin aplicarea art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, este cel ce interesează în aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5^1) din aceeași ordonanță de urgență, astfel încât personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Prin urmare, în acest caz, nu va funcționa regula menținerii în anul 2015 a aceluiași nivel de salarizare din 2014 (salariul de bază și sporuri) pentru personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice salarizate la un nivel inferior în comparație cu salariile de bază și sporurile stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu cel care beneficiază de un nivel de salarizare superior, urmând ca și acesta să fie salarizat la nivelul maxim, prin urmare, să beneficieze de o creștere salarială, prin derogare de la art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare." Toate aceste aspecte au fost reținute în mod corect de prima instanță care a constatat caracterul nelegal al Ordinului nr. 1371/30.03.2017 emis de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curtea de Casație și Justiție, sub aspectul neincluderii în calculul indemnizațiilor de încadrare brute, începând cu data de 09.04.2015, a unei valori de referință sectoriale de 405 RON, având în vedere că hotărârile judecătorești prin care a fost recunoscută această valoare sectorială sunt anterioare datei de 09.04.2015, iar prin Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016 s-a statuat că egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să se facă avându-se în vedere nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, stabilit și prin raportare la drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești existent la nivel de familie ocupațională, fără să menționeze că este vorba despre nivelul maxim aflat în plată. Având în vedere că, recurentul-pârât nu a ținut cont de prevederile legale conform cărora, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, stabilit prin raportare la drepturile recunoscute prin mai multe hotărâri judecătorești, existent la nivelul de familie ocupațională a "Justiției" la data de 09.04.2015 include valoarea sectorială de 405 RON, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanțe a fost dată cu interpretarea și aplicarea corectă a legii. De asemenea, Înalta Curte constată că prin cea de-a treia critică recurentul-pârât solicită constatarea inadmisibilității cererii deduse judecății motivat de faptul că în contextul legislativ existent la nivelul anului 2015 a fost emis Ordinul nr. 1704 din data de 30 iulie 2015 prin care s-a stabilit, începând cu data de 9 aprilie 2015, indemnizațiile majorate ale procurorilor și personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul parchetelor de pe lângă curțile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale și parchetelor de pe lângă judecătorii, iar acest ordin nu al fost contestat de către intimatul-reclamant. Această critică nu este întemeiată și va fi respinsă. Înalta Curte, pe de o parte, constată că Ordinul nr. 1704 din data de 30 iulie 2015 a intrat în circuitul civil și a produs efecte până la data emiterii Ordinului nr. 1371/30.03.2017 de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curtea de Casație și Justiție. Pe de altă parte, se constată că după intrarea în vigoare a O.G. nr. 10/2007, o mare parte dintre magistrați și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor au introdus acțiuni în instanță, recunoscându-li-se faptul că actualizarea de 18% stabilită de O.G. nr. 10/2007 vizează și situația magistraților și, prin urmare, în funcție de modalitatea de formulare a obiectului acțiunii, unii au obținut recunoașterea acestor drepturi pentru trecut (reparându-se prejudiciul neplății acestor drepturi), iar alții au obținut recunoașterea acestor drepturi, atât pentru trecut, cât și pentru viitor. Începând cu anul 2010, salarizarea personalului bugetar a fost reglementată prin Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Având în vedere diferențele salariale rezultate în urma aplicării legii, astfel cum a fost reglementată prin legi anuale de salarizare, legiuitorul a intervenit pentru înlăturarea acestor inechități, adoptând Legea nr. 71/2015 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016, prin care a fost modificată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016. Aceste intervenții legislative au fost firești, absolut necesare față de realitățile din sistemul bugetar, întrucât au avut drept scop evitarea discriminărilor salariale între titularii funcțiilor publice salarizate potrivit Legii-cadru nr. 284/2010, cu consecința egalizării, la nivelul cel mai înalt în plată, a drepturilor salariale ale persoanelor aflate în situații similare în cadrul aceluiași ordonator de credite. Referitor la critica potrivit căreia pretențiile reclamanților încalcă principiul neretroactivității legii civile, aceasta nu este întemeiată de moment ce, potrivit celor ce preced, legea recunoaște drepturi în mod nediferențiat începând cu data de 09.04.2015, solicitările reclamanților neprivind perioade anterioare acestei date. Or, în acest context legislativ, faptul că intimații-reclamanți nu au contestat Ordinul nr. 1704 din data de 30 iulie 2015 nu-i poate înlătura de la acordarea drepturilor recunoscute prin acte normative ulterioare. De asemenea, va fi respinsă și critica referitoare la încălcarea principiului neretroactivității legii având în vedere că, prin Legea nr. 71/2015 s-a creat posibilitatea ca personalul încadrat în instituțiile și autoritățile publice care avea un nivel al salariului de bază și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, să fie salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Această prevedere se aplică și în cadrul stabilirii cuantumului gradațiilor de care a beneficiat personalul care a avansat în gradație după anul 2010. Or, în contextul în care autoritatea legiuitoare a înțeles să aprobe cu modificări O.U.G. nr. 83/2014, în scopul eliminării discriminărilor existente între persoane care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime, aceasta fiind motivarea amendamentului ce a condus la adoptarea art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, este greu de susținut și mai mult decât discutabil din punct de vedere al respectării prevederilor art. 16 din Constituția României că eliminarea unor atare discriminări a avut în vedere doar anumite categorii de salariați și nu toți destinatarii actului normativ în discuție, aflați în aceeași situație, respectiv cei care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație. Cu privire la actualizarea diferențelor salariale cu indicele de inflație și dobânda legală în vederea reparării integrale a prejudiciului cauzat de neplata la scadențe a diferențelor salariale, Înatla Curte constată că, în mod corect prima instanță a reținut incidența dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 1531 potrivit cărora: "(1) Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării; (2) Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor și beneficiul de care acesta este lipsit" și art. 1535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., potrivit cărora: "(1) În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic", în temeiul cărora a dispus ca pârâții să achite reclamanților și actualizarea diferențelor salariale cu indicele de inflație (actualizare care are rol compensatoriu, de a păstra valoarea reală a drepturilor bănești), precum și dobândă legală penalizatoare, conform O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar (dobândă legală care are rol moratoriu), dobândă calculată de la data scadenței diferențelor salariale până la plata efectivă a acestora. Prin urmare, Înalta Curte apreciază că susținerile și criticile recurenților-pârâți sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.