ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 739/2020

Ședința publică din data de 3 aprilie 2020

Asupra recursului de față,

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 20 februarie 2015, înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă sub nr. x/2015, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâtele AGENTIA NATIONALA PENTRU LOCUINȚE, MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ȘI TURISMULUI, CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 1 BUCUREȘTI, SECTORUL 1 BUCUREȘTI, CONSILIUL JUDEȚEAN ILFOV, JUDEȚUL ILFOV, ORAȘUL VOLUNTARI, CONSILIUL LOCAL VOLUNTARI, MUNICIPIUL BUCUREȘTI, CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, ENEL DISTRIBUȚIE MUNTENIA S.A. și DISTRIGAZ SUD REȚELE S.R.L, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună, în principal: obligarea pârâtei AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE la plata sumei de 1.300 euro/lună (respectiv 5.772 RON/lună) pentru perioada cuprinsa între data de 17 februarie 2012 și data depunerii cererii de chemare în judecată, în total suma provizorie de 46.800 euro, (echivalentul sumei de 207.792 RON), cu titlu de daune interese, constând în contravaloarea lipsei de folosință și daune morale, din care suma de 1250 euro/lună (echivalentul a 5550 RON/lună) reprezintă contravaloarea lipsei de folosință, evaluată provizoriu, până la stabilirea prin expertiză tehnică de evaluare a sumei exacte, iar 50 euro/lună (echivalentul a 222 RON/lună) reprezintă daune morale, precum și daunele interese ce se vor acumula în continuare, până la data predării efective a locuinței tip S9 la cheie situate pe lotul x, cu nr. cadastral x și înscris în Cartea Funciara nr. x, conform încheierii nr. 16471 din 19 august 2004, situată în amplasamentul Henri Coandă, în temeiul răspunderii civile contractuale.

În subsidiar, au solicitat: obligarea pârâtelor AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE, MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ȘI TURISMULUI, CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 1 BUCUREȘTI, SECTORUL 1 BUCUREȘTI, CONSILIUL JUDEȚEAN ILFOV, JUDEȚUL ILFOV, ORAȘUL VOLUNTARI, CONSILIUL LOCAL VOLUNTARI, MUNICIPIUL BUCUREȘTI, CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, ENEL DISTRIBUȚIE MUNTENIA S.A. și DISTRIGAZ SUD REȚELE S.R.L., în solidar sau în cote corespunzătoare culpei fiecăreia, evaluate provizoriu la 90% - AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE și câte 0,90% pentru celelalte pârâte, la plata sumei de 1.300 euro/lună, echivalentul a 5.772 RON/lună pentru perioada cuprinsă între data de 17 februarie 2012 și data depunerii cererii de chemare în judecată, în total suma provizorie de 46.800 euro, echivalentul sumei de 207.792 RON, cu titlu de daune interese, constând în contravaloarea lipsei de folosință și daune morale, din care suma de 1.250 euro/lună (echivalentul a 5550 RON/lună) reprezintă contravaloarea lipsei de folosință evaluată provizoriu, până la stabilirea prin expertiză tehnică de evaluare a sumei exacte, iar 50 euro/lunar (echivalentul a 222 RON/lună) reprezintă daunele morale, precum și daunele interese ce se vor acumula în continuare până la data predării efective a locuinței la cheie tip tip S9 situate pe lotul x, cu nr. cadastral x și înscris în Cartea Funciara nr. x, conform încheierii 16471 din 19 august 2004 situata în amplasamentul Henri Coandă, în temeiul răspunderii civile contractuale pentru toate pârâtele și, în subsidiar, în temeiul răspunderii civile contractuale pentru pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE și a răspunderii civile delictuale pentru toate celelalte pârâte.

A solicitat, totodată, obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, în mod determinat în ceea ce privește suma de plată pentru fiecare pârâtă în parte.

Prin încheierea interlocutorie din data de 7 decembrie 2015, instanța a admis excepția lipsei capacității procesuale a pârâtelor SECTORUL 1 AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 1 BUCUREȘTI, CONSILIUL JUDEȚEAN ILFOV, CONSILIUL LOCAL VOLUNTARI.

În temeiul art. 176 pct. 1 raportat la art. 56 alin. (3) C. proc. civ., cererea de chemare în garanție formulată de pârâtele SECTORUL 1 AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și CONSILIUL LOCAL ALSECTORULUI 1 BUCUREȘTI a fost anulată.

Totodată, la aceeași dată, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților în privința capătului de cerere subsidiar, privind răspunderea contractuală a pârâtelor MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ȘI TURISMULUI, JUDEȚUL ILFOV, ORAȘUL VOLUNTARI, DISTRIGAZ SUD REȚELE S.R.L., MUNICIPIUL BUCUREȘTI, CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și ENEL DISTRIBUȚIE MUNTENIA S.A., dispunând ca, cererea întemeiată pe acest temei, față de aceste pârâte, să nu mai fie analizată de instanță.

Prin sentința civilă nr. 1201 din data de 10 aprilie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, s-a respins capătul de cerere subsidiar privind răspunderea contractuală a pârâtelor MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ȘI TURISMULUI, JUDEȚUL ILFOV, ORAȘUL VOLUNTARI, DISTRIGAZ SUD REȚELE S.R.L., MUNICIPIUL BUCUREȘTI, CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și ENEL DISTRIBUȚIE MUNTENIA S.A. pentru lipsa calității procesuale active.

S-a respins, în rest, cererea principală precizată formulată de reclamanții A. în contradictoriu cu pârâtele AGENȚIA NAȚIONALA PENTRU LOCUINȚE, MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ȘI ADMINISTRAȚIEI PUBLICE, JUDEȚUL ILFOV, ENEL DISTRIBUȚIE MUNTENIA S.A., DISTRIGAZ SUD REȚELE S.R.L, ORAȘUL VOLUNTARI, MUNICIPIUL BUCUREȘTI și CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, ca neîntemeiată.

S-a anulat cererea de chemare în garanție formulată de pârâtele SECTORUL 1 AL MUNCIPIULUI BUCUREȘTI și CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 1.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termenul legal prevăzut de art. 468 alin. (1) C. proc. civ., reclamanții A. și B., precum și pârâta DISTRIGAZ SUD REȚELE S.R.L., cererile fiind înregistrate pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă, sub același număr de dosar, x/2015

Prin decizia nr. 1249 din data de 30 mai 2018, Curtea de Apel București, secția a V-a Civilă a respins apelul declarat de apelanta-pârâtă DISTRIGAZ SUD REȚELE S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1201 din data de 10 aprilie 2017 și a încheierii din 7 decembrie 2015, ambele pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2015, ca nefondat.

A admis apelul declarat de reclamanții B.- și A., în contradictoriu cu intimatele-pârâte: AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE, MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE ȘI FONDURILOR EUROPENE - SUCCESOR AL MINISTERULUI DEZVOLTĂRII REGIONALE ȘI ADMINISTRAȚIEI PUBLICE, JUDEȚUL ILFOV, ORAȘUL VOLUNTARI, MUNICIPIUL BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL, CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și ENEL DISTRIBUȚIE MUNTENIA S.A..

A schimbat în tot sentința atacată în sensul că:

A obligat pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE la plata către reclamanți a sumelor de 36700 Euro, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada 20 februarie 2012 - 20 octombrie 2016 și a sumei de 10400 Euro, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada 20 octombrie 2016 - 25 februarie 2018 (ambele sume în echivalent RON la cursul oficial al BNR din ziua plății), în temeiul răspunderii contractuale.

A respins cererea pentru restul pretențiilor solicitate, reprezentând daune morale, ca nefondată.

A respins, ca nefondat, capătul de cerere subsidiar, întemeiat pe răspunderea civilă delictuală, față de intimatele-pârâte.

Prin decizia nr. 2237 din 7 noiembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a V-a Civilă a admis, în parte, cererea având ca obiect completare a dispozitivului deciziei civile nr. 1249 din 30 mai 2018 pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. x/2015, formulată de petenții-apelanți B. și A..

A dispus obligarea intimatei-pârâte AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE la plata către apelanții-reclamanți a sumei de 16804,9 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în fond și apel.

A respins cererea de obligare a intimatei-pârâte la plata sumei de 5369 RON, reprezentând onorariu de avocat fond, ca neîntemeiată.

A respins cererea de completare a dispozitivului deciziei menționate, cu soluția asupra solicitării de plată a daunelor interese pretinse până la momentul predării locuinței, ca neîntemeiată.

În cauză, au declarat recurs recurenții-reclamanți A. și B. și recurentele-pârâte AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE și DISTRIGAZ SUD REȚELE S.R.L.

Recurenții-reclamanți A. și B. au declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1249 din 30 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă și deciziei nr. 2237 din 7 noiembrie 2018 pronunțată de aceeași instanță.

Recursurile declarate de recurentele-pârâte AGENTIA NATIONALA PENTRU LOCUINTE și DISTRIGAZ SUD RETELE S.R.L. au vizat decizia civilă nr. 1249 din 30 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

În cadrul recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 1249 din 30 mai 2018 a Curții de Apel București, secția a V-a Civilă, recurenții-reclamanți A. și B. și-au subsumat criticile motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Au solicitat acordarea obligarea părților adverse la plata cheltuielilor de judecată.

O primă critică a vizat faptul că instanța de apel a pronunțat hotărârea atacată cu încălcarea dispozițiilor art. 969, 1413 și 1294 C. civ., coroborate cu dispozițiile art. 9 C. proc. civ., în privința pretențiilor cu care recurenții-reclamanți au învestit instanța de apel.

Au precizat că, la termenul de judecată din data de 7 martie 2018, în apel, astfel cum rezultă din încheierea de ședință pronunțată la aceeași dată, recurenții-reclamanți au cerut și administrarea probei cu expertiza tehnică evaluatoare, cu obiectivul descris în cererea de apel, depunând o precizare a modului de calcul al daunelor.

Au arătat că instanța de apel a respins proba cu expertiza solicitată, ca nefiind utilă.

Au menționat faptul că, prin cererea precizatoare, au indicat atât modul de calcul al daunelor, bazat pe media chiriei calculate de expertul tehnic în raportul de expertiză tehnica de evaluare imobile administrat la fond, cât și suma daunelor acumulate până la data depunerii cererii precizate.

Au arătat că precizarea cererii nu a reprezentat o restrângere a pretențiilor sau o renunțare la pretențiile cerute prin cererea de chemare in judecată pentru perioada de până la data predării efective (după recepția la terminarea lucrărilor). În acest sens, au făcut referire la faptul că, prin decizia civilă nr. 1249 din 30 mai 2018, Curtea de Apel București a schimbat, în parte, sentința civilă atacată, a admis, în parte, cererea, în sensul admiterii capătului al doilea de cerere, însă doar pentru perioada 20 februarie 2012-25 februarie 2018, menținând celelalte dispoziții ale sentinței apelate, fără ca în dispoztiv să existe mențiuni exprese de respingere a pretențiilor pentru perioada ulterioară, cuprinsă între data de 25 februarie 2018 și data predării efective a locuinței (după realizarea recepției la terminarea lucrării, conform legii) și fără să existe considerente pentru aceasta respingere implicită.

Recurenții-reclamanți au făcut, totodată, aprecieri cu privire la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească prejudiciul, cu referire la o serie de texte din Legea nr. 50/1991 și din Regulamentul privind recepția construcțiilor.

Cea de-a doua critică formulată a avut în vedere pronunțarea deciziei cu încălcarea dispozițiilor art. 122 din Statutul profesiei de avocat, coroborate cu cele ale art. 453 C. proc. civ.

Au arătat că au solicitat cheltuieli de judecată în cursul procesului, atât la judecata în fond, prin cererea de chemare in judecată la fond și prin concluziile orale formulate la fond, cât și la judecata în apel, prin cererea de apel și prin concluziile orale de la termenele de judecată din data de 7 martie 2018 si din 2 mai 2018, însă instanța de apel nu a luat în considerare cererea recurenților și, astfel, a realizat o aplicare greșită a textului art. 444 alin. (3) C. proc. civ.

În ceea ce privește recursul formulat împotriva deciziei nr. 2237 din 7 noiembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a V-a Civilă, recurenții-reclamanți și-au circumscris criticile motivului de casare prevăzut de textul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arătând că hotărârea atacată este dată cu încălcarea dispozițiilor privind respingerea pretențiilor pentru perioada cuprinsă între 25 februarie 2018 și data predării efective a locuinței, după recepția la terminarea lucrărilor, dar și cu încălcarea dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 76 din data de 24 mai 2012 de punere în aplicare a Noului C. proc. civ.

În recursul formulat, recurenta-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE a solicitat, în principal, admiterea recursului declarat împotriva deciziei nr. 1249 din data de 30 mai 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, în temeiul art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În subsidiar, a solicitat admiterea recursului și modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii apelului formulat de recurenții-reclamanți A. și B., ca neîntemeiat.

În privința motivului de casare prevăzut de textul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a concluzionat că instanța de apel a oscilat între a califica obligațiile asumate de AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE în baza contractului de mandat, ca fiind, pe de o parte, obligații de a urmări executarea lucrărilor, iar pe de altă parte, ca fiind obligații de a asigura finalizarea și predarea locuinței, precizând că raționamentul instanței este neclar și contradictoriu.

Recurenta-pârâtă a considerat că hotărârea este nelegală, întrucât cuprinde motive străine de natura cauzei, arătând că instanța de apel a analizat răspunderea contractuală a AGENȚIEI NAȚIONALE PENTRU LOCUINȚE având în vedere contractul de mandat nr. x din data de 20 februarie 2008 aparținând beneficiarului C., deși acest contract nu face obiectul cauzei.

A apreciat că instanța de apel s-a raportat la data de 15 octombrie 2010 ca termen de predare a locuinței (acest termen fiind stabilit pentru imobilul aflat pe lotul x - beneficiar C.) și a susținut că, în aceste condiții, nu a existat o analiză a situației de fapt, a probelor administrate, a susținerilor părților și a aplicării dreptului.

Întrucât dreptul la un proces echitabil impune motivarea hotărârilor judecătorești, a susținut că o astfel de motivare este esențială în administrarea adecvată a justiției, în condițiile în care considerentele reprezintă partea cea mai extinsă a hotărârii, în care se indică motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței.

O altă critică a recurentei-pârâte s-a referit la faptul că instanța de apel a ignorat regulile referitoare la interpretarea convențiilor și nu a avut în vedere contractele încheiate între părți, prin care s-au stabilit drepturi și obligații specifice raporturilor juridice dintre părți, din motivarea hotărârii neputându-se concluziona care este temeiul de drept în baza căruia instanța de apel și-a format convingerea, nici care din actele civile și/sau normative enumerate au fost cele determinante în calificarea obligațiilor asumate de AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE și în stabilirea culpei acestei recurente-pârâte.

Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că instanța de apel, în mod eronat, a pus în sarcina sa o serie de obligații, asumate, în opinia instanței, prin contractul de mandat și a înlăturat răspunderea celorlalte părți pe considerentul că, deși pârâtele și-au asumat, fiecare în parte, obligații concrete în vederea realizării utilităților în amplasamentul Henri Coandă, acestea cad în sarcina AGENȚIEI NAȚIONALE PENTRU LOCUINȚE.

Recurenta-pârâtă a arătat că un alt argument în susținerea faptului că și-a îndeplinit mandatul acordat este acela că, astfel cum rezultă din toate apărările formulate în prezenta cauză și din înscrisurile depuse la dosar, imobilul reclamanților-intimați a fost finalizat.

A considerat că hotărârea instanței de apel este nelegală și netemeinică, instanța de apel neanalizând toate probele și neargumentând o eventuală lipsă de relevanță a înscrisurilor depuse de AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE.

A subliniat că s-a implicat activ, de la începutul lucrărilor la amplasament și o va face și în continuare, precizând însă, că demersul său în realizarea utilităților este unul de mijloace (de diligență), nu de rezultat, AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE neavând cum să finanțeze sau să realizeze efectiv lucrările pentru utilități, deoarece ar fi contrar dispozițiilor din Legea nr. 152/1998 de înființare a AGENȚIEI, din H.G. nr. 962/2001 (normele de aplicare la lege), din Legea locuinței nr. 114/1996 și din legislația care reglementează alimentarea cu gaze și energie electrică.

A menționat că, înlăturând răspunderea delictuală, instanța de apel a pus în sarcina pârâtei AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE o serie de obligații neasumate prin contractul de mandat și a înlăturat răspunderea celorlalte părți, pe considerentul că, deși pârâtele și-au asumat, fiecare în parte, obligații concrete în vederea realizării utilităților în amplasamentul Henri Coandă, acestea cad în sarcina AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE, întrucât părțile chemate în litigiu de către reclamanți nu au avut raporturi contractuale cu aceștia.

A concluzionat că AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE nu are instituită, în sarcina sa, nici sub aspect contractual, nici sub aspect legal, obligația finanțării și/sau realizării utilităților în cartierul Henri Coandă, astfel că obligarea sa la plata despăgubirilor reprezentând lipsa de folosință a unui imobil, din cauza nerealizării utilităților, nu poate avea niciun temei legal sau contractual, AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE neavând obligația legală și neasumându-și prin vreun document obligația asigurării finanțării și realizării efective a lucrărilor de execuție a utilităților în amplasamentul Henri Coandă.

A arătat recurenta că obligația de viabilizare sau de finanțare a viabilizării nu este în sarcina AGENȚIEI NAȚIONALE PENTRU LOCUINȚE, acest aspect fiind stabilit și de către instanțele de judecată, în mod definitiv, prin sentința civilă nr. 620 din data de 27 ianuarie 2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr. x/2013, rămasă definitivă prin hotărârea nr. 3291/2015 pronunțată de Tribunalul București.

În ceea ce privește prejudiciul, recurenta-pârâtă a precizat că instanța de apel a luat în considerare efectuarea unei expertize de specialitate pentru a determina eventualul prejudiciu cauzat intimaților-reclamanți, constând în lipsa de folosință a imobilului contractat prin nepredarea la timp a acestuia, stabilind în sarcina AGENȚIEI NAȚIONALE PENTRU LOCUINȚE existența unui prejudiciu cauzat de nepredarea și nefinalizarea la termen a imobilului.

Sub acest aspect recurenta-pârâtă a făcut trimitere la doctrină și la jurisprudența în materie, concluzionând în sensul că, în baza contractului de mandat, obligația AGENȚIEI NAȚIONALE PENTRU LOCUINȚE este aceea de a urmări executarea lucrărilor și de a depune toate diligențele pe lângă constructor în vederea realizării locuinței, obligație pe care recurenta-pârâtă și-a respectat-o (imobilul fiind finalizat iar obiectul mandatului fiind îndeplinit).

Și recurenta-pârâtă DISTRIGAZ SUD REȚELE S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 1249 din data de 30 mai 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, solicitând, în principal, casarea în parte a deciziei recurate, în ceea ce privește soluția pronunțată asupra apelului formulat de DISTRIGAZ SUD REȚELE S.R.L. și trimiterea cauzei spre rejudecare, în raport cu dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Sub un prim aspect, recurenta-pârâtă DISTRIGAZ SUD REȚELE S.R.L. a susținut că instanța de apel, în mod eronat, a apreciat că recurenta nu ar fi suferit nici un prejudiciu și nu a avut un interes în formularea apelului, în condițiile în care legitimitatea apelului formulat de DISTRIGAZ SUD REȚELE S.R.L. se circumscrie condițiilor generale ale interesului, reglementate de dispozițiile art. 33 teza a doua din C. proc. civ., prevederi despre care recurenta-pârâtă a considerat că nu au fost observate de instanța de apel.

A apreciat că interesul în promovarea apelului izvorăște din faptul că soluția de fond, care îi este favorabilă, nu este una definitivă, astfel că, din punct de vedere teoretic, această soluție poate fi infirmată în calea de atac a recursului, până la momentul pronunțării hotărârii definitive de către instanța de recurs existând interesul efectuării oricăror apărări pentru protejarea intereselor legitime.

A precizat că interesul său în ceea ce privește soluționarea favorabilă a excepției prescripției subzistă, chiar dacă, pe fond, acțiunea a fost respinsă în ceea ce o privește, întrucât, în ipoteza teoretică și nelegală în care, ulterior, s-ar aprecia în căile de atac că recurenta-pârâtă ar putea fi obligată la despăgubiri față de reclamanți, atunci ar suferi un prejudiciu, iar analizarea prescripției ar avea sens.

O altă critică formulată de recurenta-pârâtă DISTRIGAZ SUD REȚELE S.R.L. a vizat faptul că instanța de apel, în mod eronat, a apreciat că prima instanță ar fi soluționat judicios excepția prescripției, însușindu-și, fără motivare, în totalitate, argumentele expuse de prima instanță pentru respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților și ignorând complet criticile recurentei formulate în apel.

În cauză, intimata-pârâtă MUNICIPIUL BUCUREȘTI a formulat întâmpinare, invocând lipsa calității de parte intimată în recursul formulat de recurenta-pârâtă DISTRIGAZ SUD REȚELE S.R.L.

A solicitat ca recurenta-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE să precizeze dacă înțelege să se judece, în recurs, în contradictoriu cu MUNICIPIUL BUCUREȘTI și, dacă răspunsul este afirmativ, a precizat că înțelege să invoce excepția inadmisibilității recursului AGENȚIEI NAȚIONALE PENTRU LOCUINȚE iar, dacă răspunsul este negativ, solicită să se constate că intimata nu are calitate de parte în această etapă procesuală.

În ceea ce privește recursul declarat de recurenții-reclamanți împotriva primei decizii pronunțate de Curtea de Apel București, intimata menționată a solicitat respingerea căii de atac, ca inadmisibilă în ceea ce privește critica privind neacordarea despăgubirilor până la predarea efectivă a imobilului, iar în ceea de privește recursul declarat de recurenții-reclamanți împotriva celei de a doua decizii atacate, a solicitat instanței de recurs să constate că intimata nu are calitatea de parte.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului AGENȚIEI NAȚIONALE PENTRU LOCUINȚE, ca nefondat.

Recurenta-pârâtă DISTRIGAZ SUD REȚELE S.R.L. a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului formulat de recurenții-reclamanți împotriva deciziei nr. 1249 din 30 mai 2018, ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și să se constate că recurenta nu are calitatea de parte în recursul declarat de recurenții menționați împotriva deciziei nr. 2237 din 7 noiembrie 2018.

Totodată, recurenta-pârâtă DISTRIGAZ SUD REȚELE S.R.L. a cerut să se constate că nu are calitatea de parte în cadrul recursului promovat de AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE, iar în situația în care se va constata că are calitate procesuală în recurs, a solicitat respingerea recursului AGENȚIEI NAȚIONALE PENTRU LOCUINȚE, ca nefondat.

Recurenții-reclamanți au formulat întâmpinare, solicitând admiterea excepției lipsei de interes a recursului formulat de recurenta-pârâtă DISTRIGAZ SUD REȚELE S.R.L. și respingerea celorlalte recursuri, ca nefondate.

Intimata-pârâtă ORAȘUL VOLUNTARI a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursurilor formulate în cauză, ca nefondate.

Și intimata-pârâtă JUDEȚUL ILFOV a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursurilor formulate de recurenții-reclamanți și de recurenta-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE, ca nefondate și, totodată, a cerut ca recurenta-pârâtă menționată să precizeze dacă înțelege să formuleze recurs și în contradictoriu cu JUDEȚUL ILFOV.

Prin întâmpinare, recurenta-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE a considerat că recursurile declarate de recurenții A. și B. trebuie respinse, ca nefondate.

Prin rezoluția de primire din 15 februarie 2019, în sarcina recurenților-reclamanți A. și B. a fost stabilită obligația de a achita o taxă judiciară de timbru de 100 RON, conform art. 25 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013.

În cauză a fost întocmit, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., raportul asupra admisibilității recursurilor declarate, în cuprinsul căruia s-a apreciat că recursurile sunt admisibile în principiu și declarate în termen, iar motivele invocate permit exercitarea controlului de legalitate din perspectiva art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

S-a arătat că recurenții-reclamanți nu au achitat taxa de timbru judiciar în valoare de 100 RON, precum și faptul că în cauză au fost invocate o serie de excepții, după cum urmează:

- excepția lipsei de interes a recursului formulat de recurenta-pârâtă DISTRIGAZ REȚELE S.R.L., invocată de recurenții-reclamanți, prin întâmpinare;

- excepția inadmisibilității recursului declarat de recurenții-reclamanți împotriva primei decizii, în ceea ce privește critica privind neacordarea despăgubirilor până la predarea efectivă a imobilului, excepție invocată de intimata-pârâtă MUNICIPIUL BUCUREȘTI;

- excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei-pârâte MUNICIPIUL BUCUREȘTI, în ceea ce privește recursul declarat de recurenții-reclamanți împotriva celei de a doua decizii atacate în cauză, excepție invocată de intimata-pârâtă MUNICIPIUL BUCUREȘTI;

- excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei-pârâte MUNICIPIUL BUCUREȘTI, invocată de această intimată în privința recursului declarat de DISTRIGAZ REȚELE S.R.L.;

- excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de recurenta-pârâtă DISTRIGAZ REȚELE S.R.L., în ceea ce privește recursul declarat de recurenții reclamanți împotriva deciziei nr. 2237/2018 a Curții de Apel București, secția a V-a Civilă.

Potrivit dispozițiilor instanței cuprinse în încheierea de ședință din data de 18 octombrie 2019, raportul asupra admisibilității recursurilor a fost comunicat părților din proces, cărora li s-a pus în vedere să formuleze, în scris, un punct de vedere asupra acestuia, în termen de 10 zile de la comunicare.

Cu privire la recursul formulat de recurenții-reclamanți

La termenul din data de 3 aprilie 2020, acordat pentru analizarea admisibilității în principiu a recursurilor în completul de filtru, constatând că recursul formulat de recurenții-reclamanți nu a fost timbrat, deși aceștia au fost înștiințați cu privire la obligația de a achita taxa judiciară de timbru de 100 RON, Înalta Curte a invocat, din oficiu și a rămas în pronunțare asupra excepției de netimbrare a recursului, ce urmează a fi analizată cu prioritate față de restul aspectelor invocate prin cererea de recurs formulată de recurenții-reclamanți.

Excepția de netimbrare va fi admisă și recursul va fi anulat, ca netimbrat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menționat, taxele fiind datorate atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice.

Alineatul 1 al art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 prevede că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.

Conform dispozițiilor art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege.

În conformitate cu dispozițiile art. 197 C. proc. civ.:

"În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată în condițiile legii".

În cauză se constată că cererea formulată de recurenții-reclamanți A. și B., având ca obiect recurs declarat împotriva deciziei civile nr. 1249 din 30 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă și deciziei nr. 2237 din 7 noiembrie 2018 pronunțată de aceeași instanță, nu a fost timbrată anticipat.

Se mai constată că, deși recurenții-reclamanți au fost încunoștințați despre obligația de a achita taxa judiciară de timbru în cuantumul stabilit de instanța de recurs, până la acest termen, aceștia nu s-au conformat dispoziției instanței și nu au achitat taxa judiciară de timbru datorată, în sumă de 100 RON.

Reținând că, în speță nu operează nicio scutire legală de la obligația timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor legale mai sus redate și să dispună anularea, ca netimbrat, a recursului formulat de recurenții-reclamanți.

Cu privire la recursurile declarate de recurentele-pârâte AGENTIA NATIONALA PENTRU LOCUINTE și DISTRIGAZ SUD RETELE S.R.L.

Analizând, cu prioritate, excepția lipsei de interes a recursului declarat de recurenta-pârâtă DISTRIGAZ SUD RETELE S.R.L., invocată de recurenții-reclamanți, Înalta Curte constată că, în raport cu criticile invocate și dezvoltarea acestora, calea de atac declarată de recurenta-pârâtă relevă faptul că aceasta deține un interes procesual actual, legitim și personal în exercitarea recursului formulat, fiind îndeplinite cerințele impuse de dispozițiile art. 33 din C. proc. civ., astfel încât excepția este neîntemeiată, urmând a fi respinsă.

Constatând că recursurile declarate de recurentele-pârâte nu pot fi soluționate conform art. 493 alin. (5) sau 6 din C. proc. civ., apreciază că sunt incidente dispozițiile art. 493 alin. (7) din același Cod, motiv pentru care va admite în principiu recursurile.

Apreciind că excepțiile mai sus enumerate, invocate de părți prin întâmpinările depuse la dosarul cauzei, reprezintă, în realitate, apărări ce vizează fondul recursurilor declarate, Înalta Curte urmează a le avea în vedere și a le analiza cu ocazia soluționării căilor de atac formulate de recurentele-pârâte AGENTIA NATIONALA PENTRU LOCUINTE și DISTRIGAZ SUD RETELE S.R.L.

Având în vedere dispozițiile art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16 martie 2020, Înalta Curte va constată suspendarea judecății de plin drept.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 1249 din 30 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă și deciziei nr. 2237 din 7 noiembrie 2018 pronunțată de aceeași instanță.

Fără nicio cale de atac.

Respinge, ca nefondată, excepția lipsei de interes a recursului declarat de recurenta-pârâtă DISTRIGAZ SUD RETELE S.R.L., invocată de recurenții-reclamanți.

Admite în principiu recursurile declarate de recurentele-pârâte AGENTIA NATIONALA PENTRU LOCUINTE și DISTRIGAZ SUD RETELE S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1249 din 30 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Constată suspendarea judecății de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16 martie 2020.

Pronunțată astăzi 3 aprilie 2020, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.