ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 503/2020

Ședința publică din data de 3 martie 2020

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă la data de 2 octombrie 2015 sub nr. x/2011, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., recunoașterea pe teritoriul României a efectelor hotărârii judecătorești pronunțate în cauza nr. 34418 din data de 26.07.2012 a Tribunalului pentru Faliment din SUA, California, D. Sacramento, respectiv decizia de confirmare a planului de reorganizare al reclamantei.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 1094 C. proc. civ. și urm. și cele ale art. 1102 alin. (2) C. proc. civ.

În motivarea cererii, s-a arătat că, în urma desfacerii căsătoriei, a fost încheiată tranzacția conform căreia B. avea un drept de creanță pentru suma de 100.000 USD. Astfel, reclamanta a înțeles să se prevaleze de recunoașterea hotărârii străine privind restructurarea creanței rezultate din partajul realizat după divorț, în condițiile articolului 1096 din C. proc. civ. din 2010, în forma în vigoare la data de 2.10.2015.

La data de 12 iulie 2012, judecătorul-sindic a încuviințat planul de reorganizare al reclamantei A. prin care s-a prevăzut limitarea creanței pârâtului la suma de 45.000 USD, plătibili în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a planului, acesta fiind acceptat de către pârât la data de 18 iulie 2012, iar la 19 iulie 2012, acesta a semnat retragerea obiecțiunilor împotriva planului.

Prin sentința civilă nr. 1218 din 21 octombrie 2015 Tribunalului București, secția a III-a civilă a admis cererea de recunoaștere a hotărârii străine.

Împotriva acestei sentințe, pârâtul a formulat apel, care a fost admis prin decizia civilă nr. 353A din 25 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în sensul anulării hotărârii atacate și trimiterii cauzei Tribunalului București, pentru rejudecare.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă sub numărul de dosar nr. x/2015.

Prin sentința civilă nr. 1654 din 13 decembrie 2016 Tribunalul București, secția III-a civilă a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B..

S-a dispus recunoașterea pe teritoriul României a efectelor hotărârii străine reprezentate de către Decizia de Confirmare a Planului de Reorganizare datat 12.07.2012 în cauza 2010-34418 înregistrată la Tribunalul pentru Faliment al SUA, Districtul de Est al Californiei, Divizia Sacramento, la data de 26.07.2012 și s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, în cauza nr. 34418 din data de 26.07.2012 a Tribunalului pentru faliment din SUA, California, D. Sacramento, a fost încuviințat planul de reorganizare în data de 12.07.2012.

S-a constatat că, în speță, creanța negarantată a lui B. figurează la clasa 11 a tabelului creditorilor fiind în cuantum de 100.000 USD. Tratamentul acesteia acordat prin planul de reorganizare prevede plata sumei de 45.000 USD și cedarea de către debitoare a cotei-părți din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Districtul California .

Prin urmare, având în vedere dispozițiile art. 1094 și 1096 C. proc. civ., raportat la faptul că hotărârea nu a fost pronunțată într-un stat membru al Uniunii Europene, instanța a dispus admiterea cererii reclamantei și recunoașterea pe teritoriul României a deciziei de încuviințare a planului datat 12 iulie 2013.

Împotriva sentinței civile nr. 1654 din 13 decembrie 2016 Tribunalul București, secția III-a civilă a declarat apel pârâtul B. care a fost respins prin decizia civilă nr. 844 A din 19 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.

În considerentele acestei decizii, s-a reținut, în esență, că tribunalul a analizat și argumentat motivele pentru care a găsit întemeiată cererea de recunoaștere a hotărârii străine.

Prin încheierea din 25 octombrie 2017, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a admis sesizarea din oficiu privind îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile nr. 844A/19 octombrie 2017 a a aceleiași instanțe, în sensul că a fost înlăturată mențiunea eronată "Definitivă", trecându-se "Cu drept de recurs în 30 de zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Curtea de Apel București".

La data de 19 februarie 2018 recurentul-pârât B. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 844 A din 19 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.

Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 7 și 8 C. proc. civ.. În cuprinsul acestuia s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, cu consecința admiterii apelului și respingerii cererii de recunoaștere a hotărârii străine.

Criticile și dezvoltarea acestora vor fi redate și examinate în ordinea indicată de recurent.

Critica întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. vizează încălcarea de către instanță a principiului autorității de lucru judecat.

În acest sens, s-a învederat că hotărârea invocată de intimata-reclamantă, odată recunoscută pe teritoriul României, încalcă autoritatea de lucru judecat a Hotărârii privind divorțul și partajul dintre părți (MSA - Marital Settlement Agrement), pronunțată la data de 13 septembrie 2007 în dosarul nr. x de către Curtea Superioară a Statului California pentru relații de familie, Districtul Sacramento și recunoscută în România cu efecte depline prin sentința civilă nr. 1544/11.12.2007, pronunțata de Tribunalul București în dosarul nr. x/2007.

Prin urmare, s-a susținut că hotărârea a cărei recunoaștere se cere în prezenta cauză, privind falimentul profesional al intimatei, încalcă autoritatea de lucru judecat și este ireconciliabilă cu o hotărâre pronunțată anterior și ale cărei efecte au fost recunoscute de plin drept în România, în integralitatea lor.

S-a arătat că, potrivit Hotărârii MSA recunoscută în România, intimata datora recurentului 150.000 dolari, în timp ce prin Decizia de confirmare a Planului de Reorganizare al A., valoarea datoriilor către recurent era de doar 45.000 dolari.

În raport cu motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., recurentul-pârât a precizat că instanța de apel a depășit atribuțiile puterii judecătorești, prin exces de putere, în sensul în care s-a pronunțat prin dispoziții generale, încălcând totodată dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 alin. (1) din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, consacrat și prin art. 21 alin. (3) din Constituția România, prin art. 10 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată și prin art. 6 C. proc. civ.

Din perspectiva aceluiași motiv de casare, recurentul a invocat faptul că instanța nu a stăruit prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului conform art. 22 alin. (2) C. proc. civ., comițând un exces de putere și prin faptul că nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau a unei probe hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

În acest sens, s-a învederat că instanța română a pus semnul egalității între decizia de recunoaștere a planului și planul însuși. Or, s-a arătat, ca și în dreptul român, și în dreptul american este posibil, în materia falimentului, ca Planul de reorganizare al unei persoane aflate în faliment, să nu fie respectat. Din această perspectivă, recurentul a învederat că decizia a cărei recunoaștere s-a solicitat este incompatibilă cu o altă hotărâre pronunțat în SUA (în materia dreptului familiei, dar cu înrâurire asupra soluției din faliment) și recunoscută în România.

Arătând că intimata-reclamantă a omis o parte a documentelor ce alcătuiesc hotărârea a cărei recunoaștere a cerut-o, nedepunând toate componentele Planului de reorganizare, recurentul a apreciat că acțiunea este inadmisibilă față de faptul că prezentarea la instanța romană a unor documente incomplete denaturează soluția pe care aceasta o pronunța, încălcând prevederile art. 1099 C. civ.

Invocând prevederile art. 1099 C. civ., recurentul a apreciat că instanța nu poate recunoaște decât o hotărâre în integralitatea ei, cu toate efectele ei, nu părți ale hotărârii, care prezintă importanță doar din perspectiva reclamantei.

Recurentul-pârât a mai învederat că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unei probe hotărâtoare pentru dezlegarea litigiului, și anume aceea că decizia a cărei recunoaștere se cere nu este definitivă în SUA.

În acest sens s-a arătat că Decizia din anul 2012 a Tribunalului de Faliment este susceptibilă să facă obiectul unei căi de atac atât timp cât judecătorul nu a pronunțat o soluție care să conțină descărcarea, respectiv îndeplinirea condițiilor cuprinse în planul de reorganizare.

O altă critică invocată de recurentul-pârât vizează faptul că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a normelor de drept material, în cauză fiind incidente și prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În acest sens, s-a învederat că falimentul pronunțat de instanța americană este cel al persoanei juridice, deoarece cererea de faliment, ca și soluția pronunțată de Tribunalul de Faliment din SUA, ce se solicitau a fi recunoscute în România, îl reprezintă o hotărâre care are ca obiect falimentul unei persoane juridice (soluția Deciziei din 2012 a cărei recunoaștere se cere a fost întemeiată pe dispozițiile Cap. 11 din Codul SUA al falimentului, care se referă exclusiv la persoanele juridice).

Prevederile art. 1094 C. proc. civ. se referă exclusiv la faptul că hotărârile străine sunt recunoscute de plin drept în România, dacă se referă la statutul personal al cetățenilor statului unde au fost pronunțate, iar cererea de recunoaștere ce face obiectul prezentei acțiuni nu vizează statutul personal al doamnei A., în calitatea sa de cetățean al statului străin (în speță, California), așa cum prevede teza 1 a acestui articol pentru a opera o recunoaștere de plin drept, ci la falimentul acesteia.

La data de 5 iunie 2018, cu depășirea termenului legal, intimata-reclamantă A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei recurate, ca fiind legală și temeinică.

Intimata a învederat că susținerea recurentului potrivit căreia recunoașterea hotărârii ce face obiectul prezentei cauze încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârii de divorț este lipsită de fundament, în condițiile în care prima hotărâre a stabilit prin hotărârea de divorț obligații, iar a doua instanță, cea de faliment, a avut în vedere modul de stingere a acestor obligații, nefiind astfel îndeplinită cerința identității de obiect și de cauză prevăzută de art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

S-a mai arătat că procedura de descărcare nu a afectat în niciun fel caracterul definitiv al deciziei de confirmare a planului de reorganizare al A., caracter definitiv constatat de instanța de judecată și care în pofida încercărilor recurentului de a induce în eroare și instanța de apel, nu a putut fi în niciun mod contestat.

Prin încheierea pronunțată în completul de filtru la data de 13 noiembrie 2018 Înalta Curte a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, cu mențiunea că acestea pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Prin încheierea pronunțată în completul de filtru la data de 14 ianuarie 2020 Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 844/A din 19 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.

Înalta Curte Înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor de drept incidente, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

Cu titlu preliminar se impun a fi făcute o serie de precizări cu privire la particularitățile de reglementare a procedurii de exequatur pentru a se identifica limitele de analiză pe care instanțele le-au avut în vedere în raport cu obiectul învestirii.

Procedura de exequatur reglementată de art. 1.103-1.107 C. proc. civ. este remediul procesual prin care jurisdicția română conferă forță executorie pe teritoriul României hotărârilor străine ce au caracter executoriu. Cu alte cuvinte, această procedură permite creditorului obligației recunoscute prin hotărârea străină să își poată valorifica dreptul astfel dobândit în condițiile în care hotărârea străină nu a fost executată de bunăvoie.

Analiza pe care instanța învestită cu o cerere de recunoaștere trebuie să o facă este limitată exclusiv la examinarea condițiilor prevăzute de legiuitor în dispozițiile art. 1.095-1.102 C. proc. civ., anume caracterul definitiv, competența materială a instanței care a pronunțat hotărârea străină, reciprocitatea în ceea ce privește recunoașterea hotărârilor străine. De subliniat este faptul că prevederile art. 1098 din C. proc. civ. reglementează în mod expres că în cadrul procedurii de exequatur nu se poate efectua examinarea pe fond a cauzei.

Critica întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. vizează încălcarea autorității de lucru judecat.

Prin Decizia de la data de 26 iulie 2012 de confirmare a planului de reorganizare al intimatei-reclamante s-a finalizat, definitiv, o cerere de reorganizare a persoanei fizice (deschidere procedură insolvență) formulată de intimata-reclamantă în 2010, aspect corect reținut de instanța de apel.

Hotărârea ce formează obiectul prezentei cauze privește reorganizarea averii intimatei - reclamante în cadrul procedurii falimentului, în timp ce recurentul, în susținerea încălcării autorității de lucru judecat invocă o hotărâre pronunțată într-o acțiune în constatare în domeniul relațiilor de familie, prin care s-a solicitat recunoașterea de către instanța judecătorească a faptului ca intimata - reclamantă și-a îndeplinit toate obligațiile din tranzacția de partaj (MSA). Prin acest demers judiciar inițiat de recurent în SUA nu este pus în discuție caracterul definitiv al hotărârilor care consfințesc Planul de reorganizare al averii intimatei - reclamante sau MSA

Cele două cereri la care face recurentul face referire - cele formulate de intimata-reclamantă în fața instanțelor americane la data de 18.11.2015 și la data de 15.04.2016 - sunt adresate unei instanțe de jurisdicție materială diferită de instanța emitentă a hotărârii a cărei recunoaștere se solicită, respectiv o instanță pentru relații de familie, instanță complet diferită de cea care a pronunțat hotărârea ce formează obiectul prezentei proceduri de exequatur, context în care nu se poate vorbi de existența autorității de lucru judecat.

Decizia Tribunalului pentru Faliment este ulterioară înțelegerii de Partaj (MSA) și a fost emisă în contextul în care, astfel cum rezultă din situația de fapt reținută de instanța de apel, recurentul a fost de acord cu conținutul Planului, prin prevederile Planului fiind stabilită modalitatea de plată a sultei din MSA, ca posibilitate de executare a unei obligații și nu de modificare a acesteia, planul de reorganizare dovedind tocmai executarea obligațiilor din MSA de către intimata - reclamantă. În baza acestui raționament aserțiunile recurentului, potrivit cărora s-ar tinde prin recunoașterea Planului de Reorganizare pe teritoriul României la lipsirea de eficacitate a celeilalte hotărâri recunoscute de Statul Român - înțelegerea de Divorț (MSA), recunoscută prin sentința nr. 1544/11.12.2007 - sunt lipsite de fundament logico-juridic.

Criticile formulate în raport cu motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. nu pot fi, de asemenea, primite.

Aceasta întrucât, pe de-o parte, argumentația adusă în susținerea faptului că instanța de apel a depășit atribuțiile puterii judecătorești prin exces de putere, au un pronunțat caracter de generalitate, nefiind indicate punctual și argumentate în drept pentru a putea fi examinate din perspectiva motivului de casare invocat.

Pe de altă parte, criticile subsumate aceluiași motiv de casare prin care recurentul a invocat faptul că instanța nu a respectat principiul rolului activ întrucât nu a stăruit prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului conform art. 22 alin. (2) C. proc. civ. sunt susținute de argumente ce privesc situația de fapt reținută de instanță dedusă din probatoriul administrat, aspectele învederate neputând forma astfel obiectul examenului de legalitate din perspectiva art. 488 C. proc. civ.

Criticile circumscrise motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 sunt nefondate.

Analiza pe care instanța învestită cu o cerere de recunoaștere trebuie să o facă este limitată exclusiv la examinarea condițiilor prevăzute de legiuitor în dispozițiile art. 1.095-1.102 C. proc. civ.: caracterul definitiv, competența materială a instanței care a pronunțat hotărârea străină, reciprocitatea în ceea ce privește recunoașterea hotărârilor străine, prevederile art. 1098 din C. proc. civ. reglementând faptul că, în cadrul procedurii de exequatur, nu se poate efectua examinarea pe fond a cauzei.

Or, prin argumentația adusă de recurent în susținerea încălcării de către instanță a normelor cuprinse în art. 1094 C. proc. civ., recurentul tinde la depășirea limitelor învestirii, întrucât solicită instanței de exequatur să interpreteze dispoziții ce vizează fondul cauzei și să intervină în hotărârea a cărei recunoaștere se solicită.

În considerarea celor ce preced Înalta Curte, constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva motivelor de casare invocate, în temeiul art. 497 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 844/A din 19 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 martie 2020.