ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 310/2020

Ședința publică din data de 6 februarie 2020

Asupra cererii de recurs de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la 21 octombrie 2008, sub nr. x/2008 și precizată ulterior, contestatorul A. a contestat refuzul Biroului Individual Executor Judecătoresc B. de a executa silit sumele reprezentând drepturile sale bănești restante ce i se cuveneau și pe care debitoarea C. Suceava era obligată să i le achite, anterior datei de 26 martie 1993. Separat, a solicitat ca intimata C. să fie obligată la daune, conform art. 108

3

C. proc. civ., în cuantum de câte 100 RON pe fiecare zi de întârziere.

Prin sentința civilă nr. 232 din 21 ianuarie 2009, Judecătoria Suceava a respins ca nefondată contestația la executare formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimatul Biroul Individual Executor Judecătoresc B..

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin sentința civilă nr. 1195 din 4 aprilie 2005 a Judecătoriei Suceava, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 373 din 13 iunie 2005 a Tribunalului Suceava s-a admis în parte contestația având ca obiect "litigiu de muncă", formulată de contestatorul A. împotriva unității intimate C. Suceava și s-a anulat decizia nr. 14 emisă la 25 martie 1993 de intimată, privind desfacerea contractului individual de muncă a acestuia, dispunând reîncadrarea contestatorului pe postul deținut anterior emiterii deciziei sus-menționate.

Prin aceeași hotărâre, intimata C. Suceava a fost obligată să-i plătească contestatorului drepturile salariale cuvenite de la data de 26 martie 1993 și până la reintegrarea efectivă.

Urmare a cererii de executare silită înaintată de creditorul A., Biroului Individual al Executorului Judecătoresc B., s-a format dosarul de executare nr. 3/2008, având ca obiect executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1195 din 4 aprilie 2005 a Judecătoriei Suceava, sens în care, s-a emis somația din data de 10 ianuarie 2008, pentru ca debitoarea C. Suceava să se conformeze și să execute dispozitivul hotărârii sus-menționate.

În concluziile raportului de expertiză s-a arătat că, în total, C. Suceava trebuia să plătească lui A. suma de 113.620,05 RON, din care 110.920 RON reprezintă salarii nete neacordate pentru perioada 26.03.1993 - 31.03.2008 (actualizată după indicii lunari ai ratei inflației) și 2.700,05 RON echivalentul sumei de 78.337 RON restantă din anul 1992 actualizată până la 28 februarie 2008, sumă menționtă de contestator în acțiune.

Or, Biroul Individual Executor Judecătoresc B. în mod corect a făcut demersuri pentru executarea silită doar a sumei de 110.920 RON, reprezentând drepturile salariale cuvenite pentru perioada 26 martie 1993- 31 martie 2008, respectând astfel dispozitivul sentinței civile nr. 1195 din 4 aprilie 2005 a Judecătoriei Suceava, care nu a făcut nici un fel de referire la sumele restante din perioada anterioară desfacerii contractului de muncă.

Verificând dosarul execuțional nr. 3/2008 al Biroului Individual Executor Judecătoresc B. instanța a constatat că, într-adevăr debitul a fost lichidat și, în conformitate cu dispozițiile art. 371

5

lit. a) din C. proc. civ., executare silită a încetat la data de 26 septembrie 2008.

Cât privește pretenția contestatorului A. referitoare la executarea silită a sumei de 2.700,05 RON reprezentând drepturile salariale pentru perioada anterioară desfacerii contractului de muncă, instanța a apreciat că nu putea da curs acesteia, întrucât obligația de plată a acestei sume pretinse de creditor nu este cuprinsă în nici un titlu executoriu, opozabil unității în care acesta a fost încadrat, obligație care să poată fi executată silit, potrivit dispozițiilor art. 371

1

și următoarele din C. proc. civ.

În ceea ce privește pretenția contestatorului referitoare la executarea silită a sumei de 2.700,05 RON, reprezentând drepturile salariale pentru perioada anterioară desfacerii contractului de muncă, s-a apreciat că instanța nu putea da curs acestei solicitări, întrucât obligația de plată a acestei sume pretinse de creditor nu este cuprinsă în nici un titlu executoriu, opozabil unității în care acesta a fost încadrat, obligație care să poată fi executată silit, potrivit dispozițiilor art. 371

1

și următoarele din C. proc. civ.. Prin urmare, nu se poate reține refuzul executorului judecătoresc B. pe acest aspect.

Având în vedere că, contestatorul nu a dispus de o hotărâre judecătorească, definitivă și irevocabilă, prin care unitatea C. Suceava să fie obligată și la plata sumei de 2.700,05 RON reprezentând drepturile salariale cuvenite pentru perioada anterioară deciziei de desfacere a contractului individual de muncă, instanța a apreciat că pretențiile sale sunt nefondate, contest în care a respins contestația la executare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul A. invocând în esență motive de nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 540 din 25 noiembrie 2015, Tribunalul Suceava a admis excepția perimării recursului invocată din oficiu de instanță și a constatat perimat recursul formulat de contestatorul A. împotriva sentinței civile nr. 232 din data de 21 ianuarie 2009, pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr. x/2008, intimat fiind Biroul Individual Executor Judecătoresc B..

În drept, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare, din vina părții, timp de un an.

Astfel, în prezenta cauză, instanța a constatat că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 9 septembrie 2014 și a constat în suspendarea judecății cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

De la data de 9 septembrie 2014 nu a mai fost desfășurată niciun fel de activitate procesuală referitoare la soluționarea cauzei, neîndeplinindu-se practic niciun act de procedură care să reactiveze judecata. Prin urmare, prezenta cauză civilă a rămas în nelucrare timp de 1 an, din vina recurentului care nu a solicitat repunerea pe rol a cauzei în vederea continuării judecății.

Termenul de perimare de 1 an, calculat potrivit art. 101 alin. (3) C. proc. civ., a început să curgă în data de 9 septembrie 2014 și s-a împlinit la data de 10 septembrie 2015.

De asemenea, instanța a reținut faptul că, în prezenta cauză, nu a intervenit niciuna dintre cauzele de suspendare a termenului de perimare prevăzute de art. 250 C. proc. civ. ori vreo cauză de întrerupere a aceluiași termen, potrivit art. 249 C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii, a formulat recurs petentul A., iar la termenul de judecată din 12 septembrie 2017, instanța a invocat excepția perimării cererii de recurs.

Prin decizia nr. 80 din 19 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă s-a constatat perimat recursul formulat de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 540 din 25 noiembrie 2015 pronunțată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. x/2008.

Pentru a decide astfel, instanța a apreciat că actul de procedură de la care a început să curgă cursul perimării este încheierea din 9 februarie 2016, prin care s-a dispus suspendarea judecării cauzei, așa încât, termenul de perimare de un an, calculat conform art. 101 alin. (3) și (5) C. proc. civ., s-a împlinit la data de 9 februarie 2017.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, contestatorul A. a declarat recurs.

La termenul din 6 februarie 2020, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepția nulității recursului invocată din oficiu și, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să constate nulitatea cererii de recurs, în considerarea următoarelor:

Potrivit dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, textul impunând, așadar, ca o condiție de formă a recursului, menționarea motivelor de nelegalitate.

Dispozițiile legale stipulează în art. 303 C. proc. civ. că, recursul se motivează prin însăși cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs, fiecare motiv de recurs urmând a fi arătat și dezvoltat separat, în sensul formulării unor critici de nelegalitate precum cele evidențiate limitativ de art. 304 pct. 1- 9 C. proc. civ., în privința modului de judecată al instanței finalizat prin hotărârea atacată.

Sancțiunea nerespectării acestor exigențe este cea reglementată de art. 306 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căreia, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor care se referă la motivele de ordine publică.

Rezultă, din aceste prevederi legale, conjugate cu prevederile art. 304 C. proc. civ., privitoare la sfera motivelor de recurs că, pentru a fi validă juridic, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele pe care se sprijină, adică, acele argumente de natură juridică pentru care recurenta înțelege a critica hotărârea atacată.

Pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, recursul nu se poate limita doar la indicarea textului de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor presupunând încadrarea lor într-unul din motivele limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

Analizând cererea de recurs formulată de recurent se constată că nu au fost respectate dispozițiile art. 82 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, "orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să fie făcută în scris și să cuprindă arătarea instanței, numele și prenumele, domiciliul sau reședința părților …" .

Aceasta deoarece, cererea de recurs înaintată de recurent, spre soluționare Înaltei Curți la data de 19 octombrie 2017, este de fapt o fișă generată de sistemul Ecris ce privește informațiile generale referitoare la dosarul nr. x/2008, asupra căruia recurentul a făcut unele mențiuni, care însă nu pot fi calificate a reprezenta motive de recurs sau o dezvoltarea a acestora, în sensul celor statuate de art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., potrivit cărora, "cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Așadar, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecății nu se regăsesc critici la adresa deciziei atacate, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurent a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluția pronunțată de Curtea de Apel Suceava și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia.

În cauză, recurentul nu s-a conformat, așadar, dispozițiilor înscrise în art. 302

1

și art. 304 C. proc. civ., întrucât, în declarația de recurs, nu a dezvoltat vreun motiv din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care să vizeze decizia atacată, criticile astfel formulate neputând fi încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege, sens în care, Înalta Curte urmează a da eficiență dispozițiilor legale precitate și pe cale de consecință, a constata nulitatea cererii de recurs formulată de recurentul A. împotriva deciziei nr. 80 din 19 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea cererii de recurs declarată de recurentul A. împotriva deciziei nr. 80 din 19 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, în contradictoriu cu intimatul Biroul Individual Executor Judecătoresc B.,conform art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. de la 1865.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 februarie 2020.