ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1328/2019

Ședința publică din data de 3 iulie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 967/26.05.2017 pronunțată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Timiș a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B., C. și D. S.R.L..

Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul împotriva acestei sentințe, prin decizia civilă nr. 90A/19.02.2018.

Pentru a pronunța aceste hotărâri, instanțele de fond au reținut, în esență, următoarele:

Între reclamant, în calitate de cedent, și pârâta D. S.R.L., reprezentată legal de pârâții B., C., s-a încheiat la data de 03.07.2012 contractul de cesiune de părți sociale prin care reclamantul a cesionat pârâtei 1 parte socială, cu o valoare nominala de 10 RON, reprezentând un procent de 5% din capitalul social total al E. S.R.L., prețul cesiunii fiind stabilit la suma de 150.833,00 EURO, sumă ce urma a fi plătită în doua tranșe de 2.500,00 Euro, cu titlu de avans, care a fost plătit la data încheierii contractului de cesiune, prin ordin de plată, iar diferența de preț de 148.333,00 Euro, trebuia achitată în termen de 8 luni de la data încheierii contractului, prin ordin de plata, sumă care nu a fost plătită. Potrivit contractului menționat, plata integrală a prețului a fost garantată cu patrimoniul personal și de către administrator, care răspunde astfel în solidar cu societatea. (pct. 5). În contractul de cesiune de părți sociale s-a stipulat că "prezentul contract de cesiune se completează cu prevederile Convenției nr. 1 din data de 08.05.2012, semnată de părți"

Prin art. 3 din Convenția nr. 1, încheiată în data de 08.05.2012 s-a stipulat că se va începe realizarea unei investigații de Due Diligence privind societatea E. S.R.L., utilă pentru evaluarea oportunității de a prelua Cota de participație, din capitalul social al E. S.R.L.. La art. 3 pct. 4 din Convenția nr. 1/08.05.2012 s-a prevăzut că:

"în cazurile în care Due Diligence-ul are un rezultat negativ, al unei singure verificări prevăzute de pct. 3 precedent, iar părțile nu au ajuns la înțelegeri clarificatoare, Cumpărătorii vor avea dreptul de a nu achiziționa cota de participare, Vânzătorii sau chiar societatea E. neavând dreptul de a prezenta pretenții cumpărătorului sau consultanților acestora, în aceasta privința, pentru nici un titlu sau motiv, eliminând și renunțând definitiv la orice excepție". Potrivit art. 3 din aceeași Convenție, "Due Diligence"-ul se referă, printre altele și la aspecte privind fezabilitatea proiectului, existența și valabilitatea autorizațiilor.

Prin Convenția nr. 2/10.01.2014, încheiată între aceleași părți, având aceleași calități ca și Convenția nr. .1, s-a convenit că, nu mai produce efecte Convenția nr. 1 fiind înlocuită cu Convenția nr. 2, cu condiția îndeplinirii condițiilor suspensive de la art. 5 din contract, stabilindu-se că prețul total al părților sociale E. este de 505.952,38 EUR, din care avansul de 100 000 EUR a fost deja plătit în 2012-2013, din care pârâta D. S.R.L. a plătit suma de 72.500 EUR și de F. care a plătit suma de 27.500 EUR .

Condițiile suspensive prevăzute în acesta convenție constau în: primirea unui aviz pozitiv în scris din partea consultantului tehnic desemnat de cumpărători în termen de 7 zile de la data convenției, respectiv din parte S.C. G. S.R.L., condiție neîndeplinită în speță, avizul acordat de consultant fiind unul negativ; ridicarea popririlor de pe conturile bancare curente ale cumpărătorilor în același termen de 7 zile; semnarea de către părți a actelor adiționale la contractele de cesiune de părți sociale în baza obligațiilor asumate prin prezenta convenție, concomitent cu plata confirmată de către bancă prevăzută de art. 5 lit. d) și plata diferenței de preț prevăzută de art. 2 în termen de 20 de zile de la îndeplinirea condițiilor din art. 5 lit. a), b) și c), dar nu mai târziu de data de 06.06.2014.

Prin clauza inserata în art. 6 al Convenției nr. 2 s-a stabilit că "în situația în care oricare dintre condițiile suspensive prevăzute în art. 5 nu este îndeplinită, părțile declară că prezenta convenție este nulă de plin drept și nu mai produce efecte, sancțiunea sa fiind rezoluțiunea, urmând ca părțile să revină la situația anterioară semnării ei, respectiv 10.01.2014, cu toate efectele juridice decurgând din aceasta".

S-a apreciat că cererea reclamantului nu poate fi analizată exclusiv în baza contractului de cesiune de părți sociale în condițiile în care în respectiva convenție se stipulează "prezentul contract de cesiune se completează cu prevederile Convenției nr. 1 din data de 08.05.2012, semnată de părți", convenție care a fost înlocuită cu Convenția nr. 2/10.01.2014.

Dar, câtă vreme condițiile suspensive din Convenția 2 nu au fost îndeplinite, aceasta convenție este nulă de plin drept și nu mai produce efecte, părțile revenind la situația anterioară semnării ei, respectiv 10.01.2014, cu toate efectele juridice decurgând din aceasta, fiind astfel din nou activate prevederile Convenției nr. 1/08.05.2012.

S-a mai arătat că părțile au instituit prin Convenția nr. 1, parte componentă a contractului de cesiune o obligație de efectuare unei Due Diligence" care se referea printre altele și la aspecte privind fezabilitatea proiectului, existența și valabilitatea autorizațiilor, în Convenția nr. 1 prevăzându-se explicit că, în cazurile în care Due Diligence-ul are un rezultat negativ, al unei singure verificări prevăzute de pct. 3 precedent, iar părțile nu au ajuns la înțelegeri clarificatoare, Cumpărătorii vor avea dreptul de a nu achiziționa cota de participare, Vânzătorii sau chiar societatea E. neavând dreptul de a prezenta pretenții Cumpărătorului sau consultanților acestora, în aceasta privința, pentru nici un titlu sau motiv, eliminând și renunțând definitiv la orice excepție".

Aceasta voință a părților a fost apreciată și din împrejurarea că cesiunea de părți sociale din anul 2012 nu a fost înregistrat nici până în prezent la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, câtă vreme potrivit extrasului ORC depus la dosar, rezultă că pârâta nu este asociat al E. S.R.L., ceea ce însemna că cesiunea de părți sociale nu a produs efecte juridice între părți.

S-a apreciat că, atâta vreme cât Due Diligence-ul a avut un rezultat negativ, pârâta în calitatea sa de cesionară a părților sociale ce fac obiectul contractului de cesiune părți sociale nu poate fi ținută de obligația de plată integrală a prețului, consultantul menționat anterior confirmând faptul că proiectul nu este fezabil, inclusiv prin declarația de martor data în cauză.

S-a reținut, de asemenea, că reclamantul nu poate pretinde pârâtei obligația de plată a prețului cesiunii câtă vreme nu și-a îndeplinit propria obligație de a transfera efectiv proprietatea și posesia părților sociale care fac obiectul contractului de cesiune, pârâta neavând calitatea de asociat al E. S.R.L. conform extrasului ORC de la dosar.

Suplimentar, instanța de apel a reținut că, prin semnarea Convenției nr. 2, părțile au realizat o Novație, în sensul art. 1609 C. civ., stingând obligațiile vechi și stabilind obligații corelative noi. La momentul încheierii Convenției nr. 2 a devenit legea părților, iar vechea Convenție nr. 1 a încetat să mai existe, pierzându-și astfel valabilitatea. Acceptarea premiselor avute în vedere la încheierea Convenției nr. 2 demonstra că tranzacția se află în derulare la acel moment, iar condițiile avute în vedere inițial nu mai erau considerate valabile de către ambele părți contractante.

Împotriva acestei soluții, reclamantul A. declarat recurs, solicitând casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare în considerarea motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a arătat că decizia cuprinde considerente contradictorii, fără logică juridică, incomplete în ceea ce privește valabilitatea și efectele Convenției nr. 2 din 10.01.2014 sau ale convenției suspensive inserate în cuprinsul acesteia. Recurenta a apreciat că, urmare neîndeplinirii condiției suspensive, părțile au revenit la situația anterioră datei de 10.01.2014 și nu se mai poate considera că această convenție ar mai guverna obligațiile părților sau că ar fi avut loc o novație, între păți producându-și efecte depline Convenția nr. 1/08.05.2012 și contractul de cesiune părți sociale nr. 5/03.07.2012.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut că instanțele au nesocotit forța obligatorie a contractului de cesiune de părți sociale, negând dreptul reclamantului de a încasa diferența de preț în condițiile în care transferul de părți sociale a avut loc.

Totodată, recurentul a apreciat că motivarea instanței de apel denotă o greșită aplicare a dispozițiilor privitoare la condiția suspensivă sau la novație cuprinse în art. 1400 C. civ., respectiv 1609-1610 C. civ., reținându-se, contrar voinței părților, că, după data de 10.01.2014, raportul dintre părți este guvernat de Convenția nr. 2, deși, în realitate se revenise la condițiile din Convenția nr. 1 și Contractul de cesiune părți sociale.

Recurentul - reclamant a susținut greșita aplicare a regulilor de interpretare a actelor juridice prevăzute de art. 1266 C. civ. și reținerea eronată a efectelor actelor juridice semnate de părți. În aceste condiții, instanța de apel a refuzat să dea curs efectelor obligatorii ale Contractului de cesiune părți sociale, deși tranzacția s-a finalizat din 03.07.2012 și părțile au acționat în acest sens.

Prin întâmpinarea depusă la data de 04.07. 2018, initimații D. S.R.L., C., B. au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând decizia atacată prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată nefondat recursul pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție îl va respinge constatând că, deși considerentele deciziei atacate nu sunt extrem de ample, acestea împreună cu motivarea hotărârii primei instanțe, ce este în mod expres însușită de instanța de apel, cuprind toate argumentele care au stat la baza soluției pronunțate și permit verificarea silogismului instanței din perspectiva legalității specifice căii de atac a recursului.

Sub aspectul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta critică, în esență, natura și efectele pe care instanța le-a conferit actelor succesive încheiate de părți și clauzei cuprinzând o condiție suspenseivă inserată în convenția părților.

Din situația reținută de instanțele de fond și necontestată de părți, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că părțile au încheiat la data de 03.07.2012 un contract de cesiune de părți sociale prin care reclamantul a cesionat pârâtei 1 parte socială, cu o valoare nominala de 10 RON, reprezentând un procent de 5% din capitalul social total al E. S.R.L., prețul cesiunii fiind stabilit la suma de 150.833,00 EURO, sumă ce urma a fi plătită în doua tranșe de 2.500,00 Euro, cu titlu de avans, la data încheierii contractului de cesiune, prin ordin de plată, iar diferența de preț de 148.333,00 Euro, în termen de 8 luni de la data încheierii contractului, prin ordin de plata, sumă care nu a fost plătită.

În contractul de cesiune de părți sociale s-a stipulat că "prezentul contract de cesiune se completează cu prevederile Convenției nr. 1 din data de 08.05.2012, semnată de părți".

Prin art. 3 din Convenția nr. 1, încheiată în data de 08.05.2012 s-a stipulat că se va începe realizarea unei investigații de Due Diligence privind societatea E. S.R.L., utilă pentru evaluarea oportunității de a prelua Cota de participație, din capitalul social al E. S.R.L.. La art. 3 pct. 4 din Convenția nr. 1/08.05.2012 s-a prevăzut că: "în cazurile în care Due Diligence-ul are un rezultat negativ, al unei singure verificări prevăzute de pct. 3 precedent, iar părțile nu au ajuns la înțelegeri clarificatoare, Cumpărătorii vor avea dreptul de a nu achiziționa cota de participare, Vânzătorii sau chiar societatea E. neavând dreptul de a prezenta pretenții cumpărătorului sau consultanților acestora, în aceasta privința, pentru nici un titlu sau motiv, eliminând și renunțând definitiv la orice excepție". Potrivit art. 3 din aceeași Convenție, Due Diligence-ul se referă, printre altele și la aspecte privind fezabilitatea proiectului, existența și valabilitatea autorizațiilor.

Prin Convenția nr. 2/10.01.2014, încheiată între aceleași părți, având aceleași calități ca și Convenția nr. 1, s-a convenit că, nu mai produce efecte Convenția nr. 1 fiind înlocuită cu Convenția nr. 2, cu condiția îndeplinirii condițiilor suspensive de la art. 5 din contract, stabilindu-se că prețul total al părților sociale E. este de 505.952,38 EUR, din care avansul de 100 000 EUR a fost deja plătit în 2012-2013, din care pârâta D. S.R.L. a plătit suma de 72.500 EUR și de F. care a plătit suma de 27.500 EUR .

Condițiile suspensive prevăzute în acesta convenție constau în: primirea unui aviz pozitiv în scris din partea consultantului tehnic desemnat de cumpărători în termen de 7 zile de la data convenției, respectiv din parte S.C. G. S.R.L., condiție neîndeplinită în speță, avizul acordat de consultant fiind unul negativ; ridicarea popririlor de pe conturile bancare curente ale cumpărătorilor în același termen de 7 zile; semnarea de către părți a actelor adiționale la contractele de cesiune de părți sociale în baza obligațiilor asumate prin prezenta convenție, concomitent cu plata confirmată de către bancă prevăzută de art. 5 lit. d) și plata diferenței de preț prevăzută de art. 2 în termen de 20 de zile de la îndeplinirea condițiilor din art. 5 lit. a), b) și c), dar nu mai târziu de data de 06.06.2014.

Prin clauza inserata în art. 6 al Convenției nr. 2 s-a stabilit că "în situația în care oricare dintre condițiile suspensive prevăzute în art. 5 nu este îndeplinită, părțile declară că prezenta convenție este nulă de plin drept și nu mai produce efecte, sancțiunea sa fiind rezoluțiunea, urmând ca părțile să revină la situația anterioară semnării ei, respectiv 10.01.2014, cu toate efectele juridice decurgând din aceasta".

În ceea ce privește funcția de novație reținută de instanța de apel pentru Convenția nr. 2, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta corespunde voințe exprese a părților de a nova, potrivit art. 1610 C. civ., acestea stabilind de la început că aceasta va înlocui Convenția nr. 1, dar sub condiția îndeplinirii unor cerințe enumerate la art. 5. În cursul litigiului, ambele părți au fost de acord că nu au fost îndeplinite condițiile suspensive inserate în Convenția nr. 2 și că, potrivit clauzei art. 6 din convenție, în acord cu dispozițiile art. 1400 C. civ., această convenție nu a mai produs efecte între părți.

Prin urmare, ca o consecință a neîndeplinirii condițiilor suspensive, novația urmărită de părți nu a mai produs efecte. În același sens sunt și considerentele instanței de apel care rețin intenția părților de novare manifestată la data semnării Convenției nr. 2, dar și lipsa efectelor concrete ale acestei convenții în raport de neîndeplinirea condițiilor suspensive, din această perspectivă ele neputând fi văzute drept contradictorii, cum sugerează recurentul.

Totdată, contrar susținerilor recurentului, după lipsirea de efecte a Convenției nr. 2, între părți continuă să își producă efecte Convenția nr. 1, ca urmare a neproducerii novației urmărite de părți la semnarea Convenției nr. 2. Înalta Curte de Casație și Justiție constată că nu s-ar putea reține că, deși Convenția nr. 2, în ansamblu, nu își produce efecte ca urmare a neîndeplinirii condițiilor suspensive, semnarea acesteia ar lipsi ab initio de efecte Convenția nr. 1, în condițiile care rezultă în mod evident că părțile au urmărit legarea încetării Convenției nr. 1 de impunerea noilor obligații decurgând din Convenția nr. 2.

De asemenea, nu se poate considera că singurul act valabil între părți ar fi contractul de cesiune de părți sociale și că, prin intermediul acestuia, a avut deja loc transferul de părți sociale. Astfel, chiar în cuprinsul contractului de cesiune de părți sociale, părțile au inserat că acesta se completează cu prevederile Convenției nr. 1, semnate anterior între aceleași părți, care stabilea realizarea unor investigații pentru verificarea oportunității de a prelua cota de participare la E. S.R.L..

Pe de altă parte, dacă efectul translativ de proprietate s-ar fi produs deja de la data semnării contractului de cesiune, conform susținerilor recurentului, iar Convenția nr. 1 și-ar fi încetat efectele odată cu semnarea cesiunii de părți sociale, cum sugerează recurenta pornind de la preambulul Convenției nr. 1, apare ca lipsită de rațiune juridică semnarea ulterioară a Convenției nr. 2, care menținea necesitatea îndeplinirii unor condiții pentru achiziționarea pachetului de părți sociale.

Deși părțile au prevăzut în finalul contractului de cesiune că acesta constituie și o modificare a actului constitutiv, tot ele au stabilit la art. 6 că cesiunea se va înregistra în Registrul Comerțului doar după achitarea impozitelor aferente prețului cesiunii, deci după achitarea și celei de-a doua tranșe de preț, doar după acest moment cesionara pârâtă putând să își exercite potrivit legii drepturile de asociat. Faptul că societatea pârâtă nu a solicitat restituirea avansului achitat la momentul semnării convenției nu poate constitui unic temei, în considerarea art. 1266 alin. (2) C. civ., pentru o concluzie contrară deoarece s-ar înfrânge voința părților manifestată cu prilejul semnării Convenției nr. 2.

Reținând prevederile art. 3 și 4 din Convenția nr. 1, care permiteau societății pârâte să nu mai achiziționeze părțile sociale în cazul în care Due dillgence avea rezultat negativ și împiedicau promitenții vânzători să mai emită pretenții împotriva sa, istanțele de fond au constatat neîntemeiate pretențiile reclamantei referitoare la plata difereței de preț. Această concluzie a instanțelor de fond corespunde unei interpretări coroborate și coerente a voinței părților, astfel cum se desprinde aceasta din actele succesiv semnate.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 497 rap. la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul ca nefondat.

În raport de soluția pronunțată și dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va obliga recurentul la plata cheltuielilor de judecată dovedite ca fiind efectuate de fiecare intimat persoană fizică în prezenta cale de atac.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 90/A din 19 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți D. S.R.L., C., B..

Obligă recurentul-reclamant A. la plata sumei de 4.650 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatului C. și la plata sumei de 4.650 RON în favoarea intimatului B..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iulie 2019.