BRUNOVA v. SLOVAKIA

CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 48558/06, de către Terézia BRUשOVÁ împotriva Slovaciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Catrică Secțiune), care a stat la 23 septembrie 2008 ca Cameră compusă din: Nicolas Bratza, Președintele, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Ján Šikuta, Mihai Poalelungi, Nebojša Vučinić, judecători și Lawrence Early, Grefierul Secțiunii având în vedere cererea depusă la 29 noiembrie 2006; având în vedere declarația depusă de Guvernul contestat la 20 mai 2008 cere Curții să elimine cererea din lista cazurilor; după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dna Terézia Bruňová, este un cetățen slovac născut în 1954 și locuiește în Michalovce. Ea a fost reprezentată în fața Curții de către dl R. Soták, un avocat practicant în Michalovce. Guvernul Republicii Slovace („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna M. Pirošíková. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. 1. Procedura privind acțiunea reclamantului pentru daune La 20 noiembrie 2000, reclamantul a depus în judecată o societate pentru daune în fața Curții de District din Michalovce. La 15 noiembrie 2001, Curtea de District a întrerupt procedura. Curtea regională din Košice a anulat această decizie la 26 martie 2001. În 2002 și 2003, Curtea de District a programat zece audieri ale căror mai multe au fost suspendate la cererea reprezentantului acuzatului. La 11 aprilie 2003, Curtea de District a respins acțiunea. La 19 februarie 2004, Curtea Regională a anulat o parte din hotărârea de primă instanță. Curtea de District a programat cinci audieri între mai 2004 și mai 2005. La 28 februarie 2006, Curtea de District a pronunțat o hotărâre cu privire la fondurile care au devenit definitive. 2. Procedura constituțională La 22 februarie 2006, Curtea Constituțională a constatat că Curtea de District din Michalovce a încălcat dreptul reclamantului în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție la o audiere într-un termen rezonabil. Curtea Constituțională a acordat reclamantului 20.000 SKK (echivalentul de 537 euro în acel moment) ca o justă satisfacție în ceea ce privește prejudiciile morale. De asemenea, a ordonat Curtea de District să evite orice întârziere suplimentară a procedurii și să ramburseze costurile juridice ale reclamantului. COMPLAINT Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurii. HOTĂRÂREA Prin scrisoarea din 20 mai 2008, Guvernul a informat Curții că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul recunoaște atât statutul reclamantului de victimă în sensul articolului 34 din Convenție, cât și durata necorespunzătoare a procedurii interne în care a fost implicat reclamantul. I, Marica Pirošíková, Agentul Guvernului Republicii Slovace în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, declară că Guvernul propune să plătească exgrația pentru reclamant suma de 2000 EUR (2 mii de euro). Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, împreună cu orice costuri și cheltuieli suportate de reclamant în ceea ce privește încălcarea dreptului ei în temeiul Convenției. Guvernul ar sugera că informațiile de mai sus ar putea fi acceptate de Curte ca „cu orice alt motiv” care justifică izbucnirea din cazul din lista de cazuri a Curții, astfel cum se menționează la art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție. În cazul hotărârii Curții în temeiul articolului 37 § 1 din Convenție, Guvernul se angajează să plătească reclamantului suma declarată în termen de trei luni de la data notificării deciziei. Această sumă va fi convertită în coruna slovacă la rata aplicabilă la data plății și fără impozite aplicabile. În cazul în care nu se plătește această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului.” Reclamantul nu a prezentat nicio observație. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să ia o cerere din lista sa de cazuri în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) litera (a), (b) sau (c). (c) permite Curtea, în special, să scoată din listă un caz în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. Curtea reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) din Convenție pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI); Meriakri c. Moldova ((striking out), nr. 53487/99, 1 martie 2005); Sindicatul Suedia a muncitorilor de transport ((striking out), nr. 53507/99, 18 iulie 2006) și Van Houten v. Țările de Jos ((striking out), nr. 25149/03, ECHR 2005 IX). Curtea a stabilit, în mai multe cazuri, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender v. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, CEDH 2006 În plus, a avut deja ocazia de a aborda plângerile legate de presupusa încălcare a dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil în cazurile împotriva Republicii Slovace (a se vedea, de exemplu, Kuril c. Slovacia , nr. 63959/00, §§ 35-43, 3 octombrie 2006; Rišková c. Slovacia , nr. 58174/00, §§ 88-97, 22 august 2006 sau Sika Slovacia , nr. 2132/02, §§ 28-35, 13 iunie 2006). Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propusă (care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare), Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)) (a se vedea, pentru principiile relevante, Tahsin Acar, astfel cum s-a menționat mai sus; și Haran v. Turcia , nr. 25754/94, hotărârea din 26 martie 2002 . În plus , având în vedere considerentele de mai sus și în special având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolul respectiv, nu impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; hotărăște să scoată cererea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Președintele grefierului Lawrence Early Nicolas Bratza

FOURTH SECTION

DECISION

Application no. 48558/06

by Terézia BRUŇOVÁ

against Slovakia

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 23

September 2008 as a Chamber composed of:

Nicolas Bratza,

President,

Lech Garlicki,

Giovanni Bonello,

Ljiljana Mijović,

Ján Šikuta,

Mihai Poalelungi,

Nebojša Vučinić,

judges,

and Lawrence Early,

Section Registrar

,

Having regard to the above application lodged on 29 November 2006;

Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 20 May 2008 requesting the Court to strike the application out of the list of cases;

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Ms Terézia Bruňová, is a Slovak national who was born in 1954 and lives in Michalovce. She was represented before the Court by Mr R. Soták, a lawyer practising in Michalovce. The Government of the Slovak Republic (“the Government”) were represented by their Agent, Mrs M. Pirošíková.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

On 20 November 2000 the applicant sued a company for damages before the District Court in Michalovce.

On 15 November 2001 the District Court discontinued the proceedings. The Regional Court in Košice quashed that decision on 26 March 2001.

In 2002 and 2003 the District Court scheduled ten hearings several of which had to be adjourned at the request of the representative of the defendant.

On 11 April 2003 the District Court dismissed the action. On 19

February 2004 the Regional Court quashed a part of the first-instance judgment.

The District Court scheduled five hearings between May 2004 and May

2005.

On 28 February 2006 the District Court delivered a judgment on the merits which became final.

On 22 February 2006 the Constitutional Court found that the District Court in Michalovce had violated the applicant’s right under Article 6 § 1 of the Convention to a hearing within a reasonable time.

The Constitutional Court awarded SKK 20,000 (the equivalent of 537 euros at that time) to the applicant as just satisfaction in respect of non-pecuniary damage. It also ordered the District Court to avoid any further delay in the proceedings and to reimburse the applicant’s legal costs.

COMPLAINT

The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention about the length of the proceedings.

THE LAW

By letter dated 20 May 2008 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention. The declaration provided as follows:

“The Government acknowledge both the applicant’s status of the victim within the meaning of Article 34 of the Convention and the unreasonable duration of the domestic proceedings in which the applicant was involved.

I, Marica Pirošíková, the Agent of the Government of the Slovak Republic before the European Court of Human Rights, declare that the Government offer to pay

ex gratia

to the applicant the sum of EUR 2,000 (two thousand euros). This sum shall cover any pecuniary and non-pecuniary damage together with any costs and expenses incurred by the applicant with respect to the violation of her right under the Convention.

The Government would suggest that the above information might be accepted by the Court as “any other reason” justifying the striking out of the case of the Court’s list of cases, as referred to in Article 37 § 1 (c) of the Convention.

In the event of the Court’s decision pursuant to Article 37 § 1 of the Convention, the Government undertake to pay to the applicant the declared sum within three months from the date of notification of the decision. This sum will be converted into Slovakian korunas at the rate applicable on the date of payment, and free of any taxes that may be applicable. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The payment will constitute the final resolution of the case.”

The applicant submitted no comments.

The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article

37 §

1

(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:

“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

The Court also recalls that under certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1 (c) of the Convention on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued. To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular

the

Tahsin Acar

judgment (

Tahsin Acar v.

Turkey

, [GC], no.

26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI);

Meriakri v.

Moldova

((striking out), no. 53487/99, 1

March 2005);

Swedish Transport Workers Union v.

Sweden

((striking out), no.

53507/99, 18 July 2006) and

Van Houten v. the Netherlands

((striking out), no.

25149/03, ECHR

2005

‑

IX).

The Court has established in a number of cases its practice concerning complaints about the violation of one’s right to a hearing within a reasonable time (see, for example,

Frydlender v. France

[GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII;

Cocchiarella

v.

Italy

[GC], no.

64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006

‑

....). Furthermore, it has already had occasion to address complaints related to alleged breach of one’s right to a hearing within a reasonable time in cases against the Slovak Republic (see, for example,

Kuril

v. Slovakia

, no.

63959/00, §§ 35-43, 3 October 2006;

Rišková

v. Slovakia

, no.

58174/00, §§ 88-97, 22 August 2006 or

Sika

v.

Slovakia

, no.

2132/02, §§ 28-35, 13 June 2006).

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed (which is consistent with the amounts awarded in similar cases), the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1 (c)) (see, for the relevant principles,

Tahsin Acar

as cited above; and also

Haran v.

Turkey

, no. 25754/94, judgment of 26

March 2002). Moreover, in the light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1

in fine

).

For these reasons, the Court unanimously

Takes note

of the terms of the respondent Government’s declaration and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;

Decides

to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention.

Lawrence Early

Nicolas Bratza

Registrar

President