CUARTA DECIZIE A SECȚIUNEI 24704/05, de către Katarína PRIŠČÁKOVÁ, împotriva Slovaciei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așeză la 13 octombrie 2009 ca Cameră compusă din: Nicolas Bratza, președinte, Giovanni Bonello, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, Nebojša Vučinić, judecători și Lawrence Early, grefierul secțiunii Având în vedere cererea depusă la 24 iunie 2005, având în vedere declarația depusă de Guvernul contestat care solicită Curții să atace aplicarea listei de cazuri și răspunsul reclamantului la aceasta, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dna Katarína Priščáková, este un cetățean slovac născut în 1981 și locuiește în Košice. Ea a fost reprezentată în fața Curții de către dna H. Knopová, un avocat practicant în Košice. Guvernul slovac („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna M. Pirošíková. Faptele cazului, astfel cum au prezentat părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 21 iulie 1998, reclamantul a depus în judecată două inculpate pentru daune asupra sănătății sale. La 8 noiembrie 2000, Curtea de district Košice-okolie a întrerupt procedura împotriva primului inculpat. Procedura a rămas la 10 septembrie 2001 în așteptarea rezultatului procedurii de insolvență care implică cel de-al doilea inculpat. La 1 decembrie 2004, Curtea Constituțională a respins plângerea reclamantului ca fiind evident nefondată. La 13 noiembrie 2006, Curtea de District a întrerupt procedura împotriva celui de-al doilea inculpat și a permis unui al treilea inculpat să se alăture procedurii. La 7 august 2008, Curtea de District a pronunțat o hotărâre. La 15 aprilie 2009, Curtea Regională Košice a pronunțat o hotărâre prin care a respins cazul la Curtea de District. La 22 aprilie 2009, Curtea de District a corectat o greșeală în hotărârea sa din 7 august 2008 și a ordonat inculpatului să plătească taxele judecătorești pentru recursul depus. 1. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurii. (2) În temeiul articolului 13 din Convenție, reclamantul s-a plâns în legătură cu lipsa unui remediu eficace. Lungimea dreptului de procedură Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era contrară articolului 6 § 1 din Convenție, al căror parte relevantă prevede: "În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o ... audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ..." La 17 august 2009, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei legate de lungimea plângerii de procedură și a solicitat în continuare Curții să elimine această parte a cererii în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul recunoaște atât statutul reclamantului de victimă în sensul articolului 34 din Convenție, cât și durata necorespunzătoare a procedurii interne în care a fost implicat reclamantul. I, Marica Pirošíková, Agentul Guvernului Republicii Slovace în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, declară că Guvernul propune să plătească exgrația pentru solicitant, dna Katarína Priščáková, suma de 4.600 EUR (patru mii șase sute de euro). Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, împreună cu orice cost și cheltuieli suportate de reclamant în ceea ce privește încălcarea dreptului ei în temeiul Convenției. Guvernul ar sugera că informațiile de mai sus sunt acceptate de Curte ca „un alt motiv” care justifică socoteala din cazul din lista de cauze a Curții, astfel cum se menționează la art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție. În cazul hotărârii Curții în temeiul articolului 37 § 1 din Convenție, Guvernul se angajează să plătească reclamantului suma declarată în termen de trei luni de la data notificării deciziei. În cazul în care nu a plătit această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumutare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Această plată va constitui decontarea finală a cazului.” Reclamantul în răspunsul său din 31 august 2009 a respins inițiativa Guvernului și a solicitat Curtea să efectueze examinarea plângerii sale, deoarece nu s-a atins nicio soluție cu Guvernul în ceea ce privește satisfacția echitabilă. Curtea reamintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat continuarea examinării cererii”. Curtea reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere sau o parte a acesteia în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI); Meriakri c. Moldova ((striking out), nr. 53487/99, 1 martie 2005); Sindicatul Suedia a muncitorilor de transport ((striking out), nr. 53507/99, 18 iulie 2006) și Van Houten v. Țările de Jos ((striking out), nr. 25149/03, ECHR 2005 IX). Curtea a stabilit, în mai multe cazuri, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender v. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella v. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, CEDO 2006-V). În plus, a avut deja ocazia de a aborda plângeri legate de presupusa încălcare a dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil în cazurile împotriva Republicii Slovace (a se vedea, de exemplu, Kuril Slovakia , nr. 63959/00, §§ 35-43, 3 octombrie 2006; Sika v. Slovakia, nr. 2132/02, §§ 28-35, 13 iunie 2006 sau Bič Slovacia , nr. 23865/03; §§ 33-41, 4 noiembrie 2008). Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația guvernului, precum și valoarea compensației propusă (care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare), Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea acestei plângeri (art. 37 § 1 litera (c))) (a se vedea, pentru principiile relevante, Tahsin Acar după cum se menționează mai sus , și Haran c. Turcia , nr. 25754/94 , hotărârea din 26 martie 2002 . În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale, nu impune să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 în amendă Prin urmare, ar trebui eliminată din listă. Deoarece procedurile în cauză sunt încă în așteptare în fața instanțelor naționale, decizia de grevare a Curții nu aduce atingere utilizării de către reclamant a altor măsuri de remediere pentru obținerea unei soluții pentru orice întârziere în cadrul procedurii care poate avea loc după data prezentei decizii. Ea s-a bazat pe art. 13 din Convenție, care prevede: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți sunt încălcate în [convenția] are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială.” Cu toate acestea, având în vedere toate materialele deținute în posesia sa și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că acestea nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale (a se vedea Töviš c. Slovacia (dec.), nr. 35316/05, 4 decembrie 2007). În consecință, această parte a cererii este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate de a elimina aplicarea din lista sa de cazuri în ceea ce privește durata plângerii în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție; ia act de termenele declarației guvernului contestat și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectiva Convenție; restul cererii inadmisibil. Lawrence Early Nicolas Bratza Președintele grefierului
Application no. 24704/05
by Katarína PRIŠČÁKOVÁ
against Slovakia
The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 13
October 2009 as a Chamber composed of:
Nicolas Bratza,
President,
Giovanni Bonello,
David Thór Björgvinsson,
Ján Šikuta,
Päivi Hirvelä,
Ledi Bianku,
Nebojša Vučinić,
judges,
and Lawrence Early,
Section Registrar
,
Having regard to the above application lodged on 24 June 2005,
Having regard to the declaration submitted by the respondent Government requesting the Court to strike the application of the list of cases and the applicant’s reply thereto,
Having deliberated, decides as follows:
The applicant, Mrs Katarína Priščáková, is a Slovak national who was born in 1981 and lives in Košice. She was represented before the Court by Mrs H. Knopová, a lawyer practising in Košice. The Slovak Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mrs M. Pirošíková.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
On 21 July 1998 the applicant sued two defendants for compensation for damage to her health. On 8 November 2000 the Košice-okolie District Court discontinued the proceedings against the first defendant.
The proceedings were stayed on 10 September 2001 pending the outcome of insolvency proceedings involving the second defendant.
On 1 December 2004 the Constitutional Court rejected the applicant’s length of proceedings complaint as being manifestly ill-founded.
On 13 November 2006 the District Court discontinued the proceedings against the second defendant and allowed a third defendant to join the proceedings.
On 7 August 2008 the District Court delivered a judgment. The parties to the proceedings appealed.
On 15 April 2009 the Košice Regional Court delivered a decision by which it returned the case to the District Court.
On 22 April 2009 the District Court corrected a clerical error in its judgment of 7 August 2008 and ordered the defendant to pay the court fees for the appeal lodged. The proceedings are still pending.
1.The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention about the length of the proceedings.
2.Under Article 13 of the Convention the applicant complained about the lack of an effective remedy.
Length of proceedings
The applicant complained that the length of the proceedings had been contrary to Article 6 § 1 of the Convention, the relevant part of which provides:
“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”
On 17 August 2009 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the length of proceedings complaint. They further requested the Court to strike out this part of the application in accordance with Article 37 of the Convention. The declaration provided as follows:
“The Government acknowledge both the applicant’s status of the victim within the meaning of Article 34 of the Convention and the unreasonable duration of the domestic proceedings in which the applicant was involved.
I, Marica Pirošíková, the Agent of the Government of the Slovak Republic before the European Court of Human Rights, declare that the Government offer to pay
ex gratia
to the applicant Mrs Katarína Priščáková the sum of EUR 4,600 (four thousand six hundred euros). This sum shall cover any pecuniary and non-pecuniary damage together with any costs and expenses incurred by the applicant with respect to the violation of her right under the Convention.
The Government would suggest that the above information is accepted by the Court as “any other reason” justifying the striking out of the case of the Court’s list of cases, as referred to in Article 37 § 1 (c) of the Convention.
In the event of the Court’s decision pursuant to Article 37 § 1 of the Convention, the Government undertake to pay to the applicant the declared sum within the three months from the date of notification of the decision. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. This payment will constitute the final settlement of the case.”
The applicant in her reply of 31 August 2009 rejected the Government’s initiative. She asked the Court to proceed with the examination of her complaint as no settlement had been reached with the Government in respect of just satisfaction.
The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article
37 §
1
(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:
“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.
The Court also recalls that under certain circumstances, it may strike out an application or part thereof under Article 37 § 1 (c) of the Convention on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued. To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular
the
Tahsin Acar
judgment (
Tahsin Acar v.
Turkey
, [GC], no.
Meriakri v.
Moldova
((striking out), no. 53487/99, 1
March 2005);
Swedish Transport Workers Union v.
Sweden
((striking out), no.
53507/99, 18 July 2006) and
Van Houten v. the Netherlands
((striking out), no.
2005
‑
IX).
The Court has established in a number of cases its practice concerning complaints about the violation of one’s right to a hearing within a
reasonable time (see, for example,
Frydlender v. France
[GC], no.
Cocchiarella
v. Italy
[GC], no.
64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006-V). Furthermore, it has already had occasion to address complaints related to alleged breach of one’s right to a
hearing within a reasonable time in cases against the Slovak Republic (see, for example,
Kuril
v.
Slovakia
, no.
63959/00, §§ 35-43, 3
October
2006;
Sika v. Slovakia,
no. 2132/02, §§ 28-35, 13 June 2006 or
Bič
v.
Slovakia
, no. 23865/03,
§§ 33-41, 4 November 2008).
Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed (which is consistent with the amounts awarded in similar cases), the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of this complaint (Article 37 § 1 (c)) (see, for the relevant principles,
Tahsin Acar
as cited above; and also
Haran v.
Turkey
, no. 25754/94, judgment of 26
March 2002).
Moreover, in the light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of this part of the application (Article 37 § 1
in fine
).
Accordingly, it should be struck out of the list.
Since the proceedings concerned are still pending before the domestic courts, the Court’s strike-out decision is without
prejudice to use by the applicant of other remedies to obtain redress for any delay in the proceedings which may occur after the date of this decision.
B.
Remaining complaint
The applicant further complained that she had had no effective remedy at
her disposal in respect of her complaint under Article 6 § 1 of the Convention. She relied on Article 13 of the Convention, which provides:
“Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity.”
However, in the light of all the materials in its possession, and in so far as the matters complained of are within its competence, the Court finds that they do not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention or its Protocols (see
Töviš v. Slovakia
(dec.), no. 35316/05, 4 December 2007).
It follows that this part of the application is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.
For these reasons, the Court unanimously
Decides
to strike the application out of its list of cases in so far as it concerns the length of the proceedings complaint under Article 6 § 1 of the Convention, in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention;
Takes note
of the terms of the respondent Government’s declaration and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;
Declares
the remainder of the application inadmissible.
Lawrence Early
Nicolas Bratza
Registrar
President