HAJDUCH v. SLOVAKIA

Cea decizia nr. 15074/05 de către Martin HAJDÚCH împotriva Slovaciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 23 septembrie 2008 ca Camera compusă din: Nicolas Bratza, Președintele, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Ján Šikuta, Mihai Poalelungi, Nebojša Vučinić, judecători și Lawrence Early, grefierul secțiunii Având în vedere cererea depusă la 15 aprilie 2005, având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 2 iunie 2008, care solicită Curții să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Martin Hajdúch, este un național slovac născut în 1927 și locuiește în Zvolen. Guvernul Republicii Slovace („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna M. Pirošíková. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. 1. Procedura privind acționarea din 22 septembrie 1993 La 22 septembrie 1993, reclamantul și mai multe alte persoane au depus o acțiune la Curtea de District din Zvolen. Au depus în judecată o cooperativă pentru o sumă de bani. La 1 iulie 1998, cazul a fost transferat la Curtea de District din Žiar nad Hronom. La 2 noiembrie 2004, Curtea de District din Žiar nad Hronom a respins acțiunea. Reclamantul a interzis. La 7 aprilie 2005, Curtea a susținut partea relevantă a hotărârii de primă instanță. Decizia a devenit finală la 19 mai 2005. La 2 iunie 2004, Curtea Constituțională a constatat că Tribunalul de District din Žiar nad Hronom a încălcat dreptul reclamantului la o audiere fără întârziere nejustificată. Curtea Constituțională a remarcat că reclamantul s-a plâns exclusiv în privința procedurii în fața Curții de District din Žiar nad Hronom. Cu toate acestea, a avut în vedere durata generală a procedurii (cu peste zece ani în acel moment) și a concluzionat că aceaceasta a fost excesiv de lungă. Întrucât reclamantul prin conduita sa a contribuit substanțial la durata procedurii, Curtea Constituțională a susținut că constatarea unei încălcări împreună cu ordonanța că Curtea de District ar trebui să evite orice întârziere suplimentară a procedurii constituie o satisfacție adecvată în circumstanțele cauzei. Acesta a ordonat Curții de District să ramburseze costurile juridice ale reclamantului. COMPLAINTĂ 1. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 Convenția cu privire la nedreptatea și lungimea procedurii referitoare la acțiunea sa. 2. În conformitate cu art. 13 din Convenția, reclamantul s-a plâns că nu avea niciun remediu eficace la dispunerea sa împotriva hotărârii instanței de recurs din 7 aprilie 2005. Lungimea procedurii Reclamantul s-a plâns că durata procedurii a încălcat art. 6 § 1 din Convenție, al căror parte relevantă prevede: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o ... audiere într-un termen rezonabil de [a] ... tribunal...” Prin scrisoarea din 2 iunie 2008, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei legate de lungul procesului de plângere și a solicitat în continuare Curții să elimine această parte a cererii în conformitate cu art. 37 din convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul recunoaște atât statutul reclamantului de victimă în sensul articolului 34 din Convenție, cât și durata necorespunzătoare a procedurii interne în care a fost implicat reclamantul. I, Marica Pirošíková, Agentul Guvernului Republicii Slovace în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, declară că Guvernul oferă să plătească exgrația pentru solicitant, dl Martin Hajdúch, suma de 6000 EUR (seize mii de euro). Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, împreună cu orice cost și cheltuieli suportate de reclamant în ceea ce privește încălcarea drepturilor sale în temeiul convenției. Guvernul ar sugera că informațiile de mai sus ar putea fi acceptate de Curte ca „cu orice alt motiv” care justifică izbucnirea din cazul din lista de cauze a Curții, astfel cum se menționează la art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție. În cazul hotărârii Curții în temeiul articolului 37 § 1 din Convenție, Guvernul se angajează să plătească reclamantului suma declarată în termen de trei luni de la data notificării deciziei. Această sumă va fi convertită în coruna slovacă la rata aplicabilă la data plății și fără impozite aplicabile. În cazul în care nu se plătește această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului.” Reclamantul a susținut că suma propusă de Guvern nu a acoperit întreaga daune pe care le-a suferit. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să ia o cerere sau o parte din aceasta din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) litera (a), (b) sau (c). art. 37 alineatul (c) permite Curtea, în special, să scoată o situație din lista sa, dacă: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat continuarea examinării cererii”. Curtea reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere sau o parte a acesteia în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) din Convenție pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI); Meriakri c. Moldova ((striking out), nr. 53487/99, 1 martie 2005); Sindicatul Suedia a muncitorilor de transport ((striking out), nr. 53507/99, 18 iulie 2006) și Van Houten v. Țările de Jos ((striking out), nr. 25149/03, ECHR 2005 IX). Curtea a stabilit, în mai multe cazuri, practica sa privind plângerile privind încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender v. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, CEDH 2006 În plus, a avut deja ocazia de a aborda plângerile legate de presupusa încălcare a dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil în cazurile împotriva Republicii Slovace (a se vedea, de exemplu, Kuril c. Slovacia , nr. 63959/00, §§ 35-43, 3 octombrie 2006; Rišková c. Slovacia , nr. 58174/00, §§ 88-97, 22 august 2006 sau Sika Slovacia , nr. 2132/02, §§ 28-35, 13 iunie 2006). Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propusă (care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare), Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării acestei părți a cererii [art. 37 § 1 litera (c)] (a se vedea, pentru principiile relevante, Tahsin Acar după cum se menționează mai sus; și, de asemenea, Haran c. Turcia , nr. 25754/94 , hotărârea a 26 În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile sale, nu impune ca acesta să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 în liniile de plângere rămase Reclamantul s-a plâns în continuare (i) în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că dreptul său la o audiere echitabilă a fost încălcat în cadrul procedurii legate de acțiunea sa și (ii) în temeiul articolului 13 din Convenție că nu a avut niciun cale de recurs efectivă la dispunerea sa împotriva hotărârii instanței de recurs din 7 aprilie 2005. Cu toate acestea, având în vedere tot materialul în posesia sa, și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că acestea nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. În consecință, această parte a cererii este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectiva Convenție; în ceea ce privește prelungirea plângerii, în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție; declară restul cererii inadmisibile. Președintele grefierului Lawrence Early Nicolas Bratza

FOURTH SECTION

DECISION

Application no. 15074/05

by Martin HAJDÚCH

against Slovakia

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 23

September 2008 as a Chamber composed of:

Nicolas Bratza,

President,

Lech Garlicki,

Giovanni Bonello,

Ljiljana Mijović,

Ján Šikuta,

Mihai Poalelungi,

Nebojša Vučinić,

judges,

and Lawrence Early,

Section Registrar

,

Having regard to the above application lodged on 15 April 2005,

Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 2 June 2008 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant's reply thereto,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Mr Martin Hajdúch, is a Slovakian national who was born in 1927 and lives in Zvolen. The Government of the Slovak Republic (“the Government”) were represented by their Agent, Mrs M. Pirošíková.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

On 22 September 1993 the applicant and several other persons filed an action with the District Court in Zvolen. They sued a co-operative for a sum of money.

On 1 July 1998 the case was transferred to the District Court in Žiar nad Hronom.

On 2 November 2004 the District Court in Žiar nad Hronom dismissed the action. The applicant appealed. On 7 April 2005 the court of appeal upheld the relevant part of the first-instance judgment. The decision became final on 19 May 2005.

Subsequently the applicant unsuccessfully requested that the proceedings be re-opened.

On 2 June 2004 the Constitutional Court found that the District Court in Žiar nad Hronom had violated the applicant's right to a hearing without unjustified delay.

The Constitutional Court noted that the applicant exclusively complained about the proceedings before the District Court in Žiar nad Hronom. It nevertheless had regard to the overall length of the proceedings (more than ten years at that time) and concluded that it was excessively long.

As the applicant by his conduct had substantially contributed to the length of the proceedings, the Constitutional Court held that the finding of a violation together with the order that the District Court should avoid any further delay in the proceedings constituted appropriate just satisfaction in the circumstances of the case. It ordered the District Court to reimburse the applicant's legal costs.

COMPLAINTS

THE LAW

A.

Length of proceedings

The applicant complained that the length of the proceedings had breached Article 6 § 1 of the Convention, the relevant part of which provides:

“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”

By letter dated 2 June 2008 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the length of proceedings complaint. They further requested the Court to strike out this part of the application in accordance with Article 37 of the Convention. The declaration provided as follows:

“The Government acknowledge both the applicant's status of the victim within the meaning of Article 34 of the Convention and the unreasonable duration of the domestic proceedings in which the applicant was involved.

I, Marica Pirošíková, the Agent of the Government of the Slovak Republic before the European Court of Human Rights, declare that the Government offer to pay

ex gratia

to the applicant Mr Martin Hajdúch the sum of EUR 6,000 (six thousand euros). This sum shall cover any pecuniary and non-pecuniary damage together with any costs and expenses incurred by the applicant with respect to the violation of his rights under the Convention.

The Government would suggest that the above information might be accepted by the Court as “any other reason” justifying the striking out of the case of the Court's list of cases, as referred to in Article 37 § 1 (c) of the Convention.

In the event of the Court's decision pursuant to Article 37 § 1 of the Convention, the Government undertake to pay to the applicant the declared sum within three months from the date of notification of the decision. This sum will be converted into Slovakian korunas at the rate applicable on the date of payment, and free of any taxes that may be applicable. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. This payment will constitute the final resolution of the case.”

The applicant argued that the sum proposed by the Government did not cover the entire damage which he had suffered.

The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application or part thereof out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article

37 §

1

(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:

“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

The Court also recalls that under certain circumstances it may strike out an application or part thereof under Article 37 § 1 (c) of the Convention on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued. To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular

the

Tahsin Acar

judgment (

Tahsin Acar v.

Turkey

, [GC], no.

26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI);

Meriakri v.

Moldova

((striking out), no. 53487/99, 1

March 2005);

Swedish Transport Workers Union v.

Sweden

((striking out), no.

53507/99, 18 July 2006) and

Van Houten v. the Netherlands

((striking out), no.

25149/03, ECHR

2005

‑

IX).

The Court has established in a number of cases its practice concerning complaints about the violation of one's right to a hearing within a reasonable time (see, for example,

Frydlender v. France

[GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII;

Cocchiarella

v.

Italy

[GC], no.

64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006

‑

....). Furthermore, it has already had occasion to address complaints related to alleged breach of one's right to a hearing within a reasonable time in cases against the Slovak Republic (see, for example,

Kuril

v. Slovakia

, no.

63959/00, §§ 35-43, 3 October 2006;

Rišková

v. Slovakia

, no.

58174/00, §§ 88-97, 22 August 2006 or

Sika

v.

Slovakia

, no.

2132/02, §§ 28-35, 13 June 2006).

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government's declaration, as well as the amount of compensation proposed (which is consistent with the amounts awarded in similar cases), the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of this part of the application (Article 37 § 1 (c)) (see, for the relevant principles,

Tahsin Acar

as cited above; and also

Haran v.

Turkey

, no. 25754/94, judgment of 26

March 2002). Moreover, in the light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of this part of the application (Article 37 § 1

in fine

).

B.

Remaining complaints

The applicant further complained (i) under Article 6 § 1 of the Convention that his right to a fair hearing had been infringed in the proceedings related to his action and (ii) under Article 13 of the Convention that he had no effective remedy at his disposal against the court of appeal's judgment of 7 April 2005.

However, in the light of all the material in its possession, and in so far as the matters complained of are within its competence, the Court finds that they do not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention or its Protocols.

It follows that this part of the application is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously

Takes note

of the terms of the respondent Government's declaration and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;

Decides

to strike the application out of its list of cases in so far as it concerns the length of the proceedings complaint, in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention;

Declares

the remainder of the application inadmissible.

Lawrence Early

Nicolas Bratza

Registrar

President