ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4760/2018
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4760/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Ședința publică din data de 8 noiembrie 2018
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Mureș la data de 21.09.2015, sub nr. x/2015, reclamanții A. și B., au solicitat în contradictoriu cu pârâții C. S.A. și D. să se constatate că în contractul de credit ipotecar nr. x din 05.06.2008 și actele adiționale la contractul de credit intervenit între reclamanți și pârâtă de rândul 1 sunt stipulate clauze abuzive, și anume:
Clauza prevăzută la art. 6.2 prin care se prevede că - "Dobânda este variabilă în conformitate cu politica Băncii. Dobânda poate fi modificată în mod unilateral de către Bancă, luând în considerare valoarea dobânzii de referință pentru fiecare valută (ex. EURIBOR, (EUR)/LIBOR (CHF)ZROBOR (RON), etc.), fără a exista consimțământul Clientului. Noul procent de dobândă se va aplica la șoldul creditului rămas de rambursat începând cu data de aplicare stabilită de Bancă. Modificarea dobânzii va duce la recalcularea dobânzii datorate."
Clauza prevăzută la art. 7.1 lit. b) care prevede - "Pentru creditul acordat, Banca percepe următoarele taxe și comisioane:
b) comision de acordare: 2.00% perceput o singură dată la valoarea creditului acordat;"
Clauza prevăzută la art. 7.2 care prevede - "Pe parcursul derulării creditului, Banca poate modifica unilateral nivelul comisioanelor și taxelor, fără consimțământul Clientului . . . . . . . . . ."
- să se dispună anularea acestor clauze stipulate la art. 6.2, 7.1 lit. b) și 7.2. din contractul de credit intervenit între subsemnații reclamanți și pârâta de rândul 1,
- să se dispună obligarea pârâtelor să precizeze și să actualizeze contractul de credit ipotecar nr. x din 05.06.2008 semnarea unui act adițional la acesta în baza O.U.G. nr. 50/2010, care să conțină următoarele clauze:
Precizarea și definirea elementelor componente ale dobânzii și a cuantumului acestora, respectiv 3,7 puncte + LIBOR CHF la 3 luni,
Modalitatea de modificare a dobânzii exclusive în funcție de indicele de referință LIBOR CHF la 3 luni, în baza clauzei de modificare a dobânzii din contract, cu mențiunea că marjă băncii este fixă, neputând fi modificată numai prin acordul scris al părților, iar modificarea dobânzii urmând a se produce atât în sens crescător cât și descrescător, în funcție de indicele de referință LIBOR,
- să se dispună obligarea pârâtelor la recalcularea nivelului dobânzii percepute subsemnaților, pentru creditul acordat, după următoarea formulă: marja băncii fixă în valoarea avută la data acordării creditului - iunie 2008, respectiv 3,70 puncte plus valoarea indicelui de referință LIBOR CHF la 3 luni, începând cu data acordării creditului și până la finalizarea contractului,
- să se dispună obligarea pârâtelor să le restituie suma de 36.380 RON echivalentul a 8.870 CHF (1 CHF - 4,1015 RON) reprezentând diferența dintre dobânda încasată nelegal și dobânda calculată după formula: 3,70 puncte plus valoarea indicelui de referință LIBOR CHF la 3 luni, începând cu data acordării creditului - 05.06.2008 și până în prezent, cu dobânda aferentă acestei sume,
- să se dispună obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 4.511 RON echivalentul a 1.100 CHF (calculat la cursul BNR din 31.08.2015 când 1 CHF = 4,1015 RON) reprezentând comision de acordare credit cu dobânda aferentă de începând cu data achitării și până la data plății efective.
Judecătoria Târgu Mureș prin sentința civilă nr. 5029/2016 din data de 21 octombrie 2016 a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A., în contradictoriu cu intimata C. S.A.
A respins cererea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâta D..
A constatat nulitatea absolută a art. 7.1 lit. b) privind comisionul de acordare din contractul de credit ipotecar nr. x din data de 05.06.2008 încheiat de părți, ca având caracter abuziv în sensul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, și dispune înlăturarea din contract a acestei clauze.
A constatat nulitatea absolută a art. 7.2 privind modificarea unilaterală de către bancă a nivelului comisioanelor și taxelor din contractul de credit ipotecar nr. x din data de 05.06.2008 încheiat de părți, ca având caracter abuziv în sensul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, și dispune înlăturarea din contract a acestei clauze.
A constatat nulitatea absolută parțială a clauzei cuprinsă la art. 6.2 din contractul de credit ipotecar nr. x din data de 05.06.2008 încheiat de părți, în ceea ce privește mențiunea că dobânda variază "în conformitate cu politica Băncii" și că "Dobânda curentă poate fi modificată în mod unilateral de către Bancă", ca având caracter abuziv în sensul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, și dispune înlăturarea din cuprinsul clauzei a acestor mențiuni referitoare la variația dobânzii în funcție de politica Băncii și modificarea dobânzii de către Bancă în mod unilateral, precum și recalcularea dobânzii aplicabile creditului, având în vedere la stabilirea marjei fixe a băncii de 3,7 % și valoarea LIBOR la 3 luni de la data încheierii contractului.
A dispus ca pârâta C. S.A să restituie reclamanților suma de 36380 RON, reprezentând echivalentul sumei de 8870 CHF achitată în plus cu titlu de dobândă pentru contractul de credit ipotecar nr. x din data de 05.06.2008 încheiat de părți, ca reprezentând diferența dintre dobânda ce ar fi trebuit percepută ca urmare a recalculării acesteia conform dispoziției de mai sus și cea care a fost efectiv achitată de reclamanți, pentru perioada noiembrie 2008 - iulie 2015.
A dispus ca pârâta C. S.A să restituie reclamanților suma de 4511 RON, reprezentând echivalentul sumei de 1153,5 CHF achitată cu titlu de comision de acordare credit pentru contractul de credit ipotecar nr. x din data de 05.06.2008 încheiat de părți.
A dispus obligarea pârâtei C. S.A la plata dobânzii legale către reclamanți, calculată asupra sumelor a căror restituire a fost obligată prin prezenta hotărâre, calculată de la data introducerii acțiunii - 21.09.2015 și până la restituirea efectivă a acestor sume.
A respins cererea reclamanților de obligarea a pârâtei la plata dobânzii legale asupra sumelor la care a fost obligată prin prezenta hotărâre pentru perioada anterioară datei introducerii acțiunii.
A respins cererea de obligare a pârâtei C. S.A să precizeze și să actualizeze contractul de credit ipotecar nr. x din data de 05.06.2008 încheiat de părți, să semneze un act adițional la acesta în baza O.U.G. nr. 50/2010, cu clauzele menționate de reclamanții privind precizarea și definirea elementelor componente ale dobânzii și a cuantumului, precum și cu privire la modalitatea de modificare a dobânzii.
A obligat pârâta C. S.A. la plata sumei de 2500 RON către
Prin decizia civilă nr. 164 din 13 martie 2018 pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș, în dosarul nr. x/2015 s-a admis apelul formulat de apelanții reclamanți B. și A., în contradictoriu cu intimata pârâtă instituție de credit C. S.A., împotriva sentinței nr. 5029/21.10.2016 pronunțată de Judecătoria Târgu-Mureș în dosarul nr. x/2015.
S-a admis apelul formulat de apelanta pârâtă instituție de credit C. S.A. București, în contradictoriu cu intimații reclamanți B. și A., împotriva sentinței nr. 5029/21.10.2016 pronunțată de Judecătoria Târgu-Mureș în dosarul nr. x/2015.
S-a schimbat în parte hotărârea apelată, după cum urmează:
"Înlătură mențiunea din hotărârea atacată referitoare la recalcularea dobânzi aplicabile creditului, având în vedere stabilirea marjei fixe a băncii de 3,7% și valoarea LIBOR la 3 luni de la data încheierii contractului. (paragraf 5 din dispozitiv)
Schimbă mențiunea referitoare la restituirea sumelor reprezentând diferență de dobândă după cum urmează: "Obligă pârâta C. S.A. București la restituirea către reclamanții B. și A. a sumelor percepute cu titlu de dobândă, nedatorată, reprezentând diferența dintre dobânda efectiv percepută și dobânda ce ar fi fost achitată dacă s-ar fi aplicat procentului de dobândă fixă de 6,49% pe an. (paragraf 6 din dispozitiv)".
S-a modificat sentința atacată în sensul în care s-a admis cererea reclamanților B. și A. de obligarea a pârâtei C. S.A. București la plata dobânzii legale asupra sumelor percepute în temeiul clauzelor abuzive, de la data plății acestor sume și până la restituirea lor efectivă. (paragraf 9 din dispozitiv), fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
S-a admis în parte cererea accesorie aferentă cererii de apel privind acordarea cheltuielilor de judecată formulată de către apelanții reclamanți B. și A. și s-a dispus obligarea apelantei pârâte instituție de credit C. S.A la plata în favoarea apelanților reclamanți a sumei de 1.500 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, constând în onorariu avocat.
S-a luat act faptul că apelanta pârâtă instituție de credit C. S.A nu a solicitat cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții B. și A. solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, admiterea apelului acestora, cu cheltuieli de judecată.
La termenul de judecată din data de 26 iunie 2018, instanța a invocat din oficiu și a pus în discuție excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Tg. -Mureș în soluționarea cererii de recurs.
Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal prin decizia nr. 1412/R din 26 iunie 2018 a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și, în consecință:
A declinat competența de soluționare a cererii de recurs formulate de A. și B., împotriva deciziei nr. 164/A/13.03.2018 pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș, în dosarul nr. x/2015, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.
Prin adresa emisă de Curtea de Apel Târgu Mureș, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării recursului.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 09 iulie 2018.
În ședința publică din data de 8 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale.
Analizând cu prioritate excepția invocată din oficiu, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este întemeiată și urmează a o admite cu următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. instanța supremă judecă recursurile declarate împotriva curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.
Astfel fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:
"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa".
Această din urmă sintagmă "în cazurile prevăzute de lege" din cuprinsul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. trebuie coroborată cu dispozițiile conexe ale diferitelor legi prin care se reglementează calea de atac a recursului împotriva anumitor hotărâri pronunțate în condițiile legii. Pentru exemplificare, art. 21 din Legea nr. 304/2004 stabilește că secția I Civilă, secția a II-a civilă și secția de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum și recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în fața curților de apel.
În soluționarea excepției de necompetență materială, invocată din oficiu, Înalta Curte consideră că este necesar a se ține seama de existența normativă a recursului și de faptul că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor condiții de acces la anumite căi de atac.
În speța supusă examinării, Curtea de Apel Târgu Mureș a apreciat că împotriva deciziei nr. 164 din 13 martie 2018 pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș nu se poate exercita recursul la curtea de apel, în condițiile art. 96 alin. (3) C. proc. civ., reținând că prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. permit Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra recursului îndreptat împotriva unei decizii emise de tribunal ca instanță de apel.
Contrar celor reținute de către Curtea de Apel Târgu Mureș, Înalta Curte constată că numai recursurile reglementate de legiuitor pot face obiectul examinării la instanța supremă și că, pe lângă necesitatea existenței normative a recursului, este important a se avea în vedere condițiile exercitării respectivei căi de atac, în lumina art. 97 pct. 1 C. proc. civ.
Din dispoziția legală menționată rezultă faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a instanței supreme.
Așadar, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.
Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.
Interpretarea dată de Curtea de Apel Târgu Mureș, în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, echivalează cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți de Casație și Justiție la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora, reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod.
Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Nici această dispoziție legală nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanță de drept comun în soluționarea recursurilor.
Dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. reglementează obiectul și scopul recursului și nu în ultimul rând instanța competentă să soluționeze calea extraordinară de atac în cadrul căreia se înfăptuiește controlul de legalitate.
În ceea ce privește obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanța supremă, el se determină conform normei de competență stabilită de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.
Așadar, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ. pentru a fi competentă Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curții de apel sau o prevedere expresă a legii în acest sens.
Or, speța supusă judecății nu se regăsește în niciuna dintre aceste ipoteze fiind vorba de o decizie pronunțată de tribunal în apel în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Totodată, trebuie subliniat că, în materie procesual civilă, funcționează principiul organizării ierarhice a instanțelor judecătorești, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.
Această ierarhie instituțională, ce rezultă atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune că instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac pot infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare, realizându-se astfel controlul judiciar.
Astfel, chiar în lipsa unei prevederi exprese în Legea nr. 304/2004, ansamblul dispozițiilor C. proc. civ. conduc spre concluzia că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanțelor de judecată într-un sistem piramidal, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.
Relevantă sub acest aspect este prezența sintagmei "instanța ierarhic superioară" în mai multe articole ale C. proc. civ. - putând fi enumerate, cu titlu de exemplu, art. 53 alin. (1), art. 64 alin. (4), art. 132 alin. (4), art. 344, art. 406 alin. (6), art. 410, art. 414 alin. (1), art. 421 alin. (2), art. 437 alin. (1), art. 440 și art. 1071 alin. (1) -, întotdeauna cu scopul de a indica instanța competentă să soluționeze o cale de atac.
Or, toate aceste dispoziții legale reprezintă o aplicație particulară a unui principiu de drept procesual civil (decurgând din principiul de organizare judecătorească în sistem ierarhic de tip piramidal), conform căruia instanțelor de control judiciar le revine competența de a soluționa căile de atac prevăzute de lege, din treaptă în treaptă.
Nu în ultimul rând, se impune precizarea faptului că în cauză nu se poate pune în discuție aplicabilitatea deciziei Curții Constituționale nr. 369/30.05.2017, astfel cum reține Curtea de Apel Târgu Mureș, întrucât aceasta ar fi relevantă într-un alt context decât cel al competenței ratione materiae de soluționare a recursului, anume cel al admisibilității căii extraordinare de atac.
Mai mult, sub aspectul aplicării deciziei Curții Constituționale nr. 369/30.05.2017 se reține faptul că, prin decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial nr. 609/17.07.2018, instanța supremă a statuat în sensul că ea se aplică doar proceselor civile începute după data publicării hotărârii instanței de contencios constituțional.
Având în vedere considerentele arătate, precum și faptul că în cauza supusă judecății decizia recurată este pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș căreia îi aparține competența ca instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat decizia în apel.
Potrivit dispozițiilor art. 135 alin. (2) C. proc. civ.:
"nu se poate crea conflict de competență cu Înalta Curte de Casație și Justiție. Hotărârea de declinare a competenței sau de stabilire a competenței pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanța de trimitere".
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția de necompetență materială.
Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei nr. 164/A din 13 martie 2018 pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 noiembrie 2018.