ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 270/2018

HOTĂRÂRE

02.02.2018

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 270/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 2 februarie 2018

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași sub nr. x/2017, la data de 8 februarie 2017, reclamanta CN CF CFR S.A. București, prin Sucursala Regională CF Iași, a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 1.204 RON, reprezentând sumă nedatorată încasată de la societate, și a dobânzii legale aferente acestei sume calculată de la data pronunțării sentinței și până la restituirea efectivă a debitului restant. De asemenea, reclamanta a solicitat și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că prin sentința civilă nr. 2012/2014 a Tribunalului Iași a fost obligată să achite reclamantului diferențe de drepturi salariale, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, pentru perioadele 9 septembrie 2010 - 31 decembrie 2010, 1 ianuarie 2011 -18 aprilie 2014. În baza acestei sentințe civile, executorie de drept, și ca urmare a solicitării scrise a Uniunii Sindicale Teritoriale "B." Iași în numele și pentru reclamantul A., societatea a încheiat convenția de eșalonare la plată nr. x și a achitat pârâtului suma de 2074 RON (tranșa I conform convenției).

Prin decizia civilă nr. 474/2015 a Curții de Apel Iași a fost modificată sentința Tribunalului Iași în sensul respingerii capetelor de cerere formulate de Uniunea Sindicală Teritorială "B." Iași în numele și pentru reclamantul A. având ca obiect plata, actualizată cu indicele de inflație și cu dobânda legală, a diferenței de drepturi salariale pentru perioada 1 ianuarie 2011 - 18 aprilie 2013. Astfel, a susținut reclamanta că, în urma pronunțării deciziei Curții de Apel Iași, suma pe care pârâtul era îndreptățit să o primească s-a diminuat, rezultând o diferență de 1.204 RON achitată în plus de către societate.

Reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 256 Codul muncii.

La primul termen de judecată, pârâtul a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Iași, raportat la dispozițiile art. 269 alin. (2) Codul muncii și ale art. 210 din Legea nr. 62/2011, susținând că Tribunalul București este competent să soluționeze prezenta cerere având în vedere că sediul reclamantei este în București.

Prin sentința civilă nr. 828 din 3 mai 2017, pronunțată de Tribunalul Iași, secția Civilă în dosarul nr. x/2017, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Iași și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta CN CF CFR S.A. București, prin Sucursala Regională CF Iași, în favoarea Tribunalului București, în aplicarea evocatelor texte de lege.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr. x/2017.

Prin sentința nr. 5589 din 24 august 2017, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta CN CF CFR S.A. București, prin Sucursala Regională CF Iași, în contradictoriu cu pârâtul A. în favoarea Judecătoriei Pașcani.

În pronunțarea acestei soluții instanța a reținut, în esență, că tribunalul a fost învestit cu o cerere având ca obiect întoarcerea executării silite, în speță fiind astfel incidente, în determinarea instanței competente material în soluționarea litigiului, dispozițiile art. 723 alin. (1) C. proc. civ., art. 724 alin. (3) C. proc. civ. și art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 2361 din 14 decembrie 2017, Judecătoria Pașcani a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Pașcani, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

A constatat ivit conflict negativ de competență între Tribunalul București și Judecătoria Pașcani, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență ivit și a dispus suspendarea cauzei până la soluționarea definitivă a conflictului de competență.

În fundamentarea acestei soluții, Judecătoria Pașcani a reținut că acțiunea a fost întemeiată de reclamantă pe dispozițiile art. 256 din Codul muncii și că, față de executarea benevolă a sentinței primei instanței, nu se poate extinde competența de soluționare a cauzei către judecătorie, întrucât dispozițiile art. 723 alin. (1), art. 724 alin. (3) din C. proc. civ., sunt texte speciale ce se aplică numai în cazul executării silite, ceea ce nu este cazul în speță, context în care devin incidente dispozițiile art. 256 alin. (1) și cele ale art. 269 alin. (1) din Codul muncii.

Înalta Curte, legal învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., constată că Tribunalul București este instanța competentă material și teritorial în soluționarea pricinii pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași sub nr. x/2017, la data de 8 februarie 2017, reclamanta CN CF CFR S.A. București, prin Sucursala Regională CF Iași, a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 1.204 RON, reprezentând sumă nedatorată încasată de la societate, și a dobânzii legale aferente acestei sume, calculată de la data pronunțării sentinței și până la restituirea efectivă a debitului restant.

Actele și lucrările dosarului relevă faptul că sentința civilă nr. 2012/2014 a Tribunalului Iași, executorie de drept, prin care a fost soluționat un conflict de muncă, a fost executată de bunăvoie de angajator, acțiunea formulată de reclamantă fiind consecința modificării acestei sentințe, prin decizia nr. 474/2015, pronunțată de Curtea de Apel Galați.

De asemenea, se reține că acțiunea dedusă judecății a fost întemeiată, în drept, pe dispozițiile art. 256 din Codul muncii și că reclamanta nu a făcut nicio precizare a cererii, în sensul că aceasta are ca obiect întoarcerea executării sentinței civile nr. 2012/2014 a Tribunalului Iași, potrivit dispozițiilor art. 723 din C. proc. civ.

Prin urmare, reclamanta a dedus judecății un conflict individual de muncă, în sensul art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, întemeiat pe dispozițiile art. 256 din Codul muncii, privitoare la restituirea sumelor nedatorate încasate de salariat de la angajator, împrejurare față de care sunt incidente, în determinarea instanței competente material, dispozițiile art. 208 din același act normativ, conform cărora conflictele individuale de muncă se soluționează, în primă instanță, de către tribunal.

În ceea ce privește competența teritorială, așa cum s-a reținut prin sentința civilă nr. 828 din 3 mai 2017, pronunțată de Tribunalul Iași, secția Civilă în dosarul nr. x/2017, aceasta se stabilește potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (1) din Codul muncii, conform cărora judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform C. proc. civ., iar potrivit alin. (2) al aceluiași text de lege, cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau sediul.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.