KANIECKI v. POLAND

Reclamantul, dl Henryk Kaniecki, este un național polonez care s-a născut în 1950 și trăiește în Gnojno. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl J. Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 23 septembrie 1991, Guvernatorul Kielce (Wojewoda Kielecki) a acordat permisiunea vecinului reclamantului de a construi un iaz de pește. Reclamantul a susținut că iazul a fost construit în încălcarea permisului și că a băgat apa pe plățile sale de teren. În consecință, el nu a putut utiliza terenurile sale în scopuri agricole. Reclamantul a apelat împotriva acestei decizii, însă recursul a fost respins în cele din urmă la 11 februarie 1993 de către Curtea Supremă Administrativă (Naccelny Sād Administracyjny). La 14 aprilie 1993, guvernatorul Kielce a inițiat, la cererea reclamantului, o procedură de anulare a permisului. La 29 aprilie 1993, Guvernatorul Kielce a ordonat vecinului reclamantului să desfășoare lucrările pe iaz. La 7 septembrie 1993, ministrul Mediului (Ministrul Ochrony) a anulat decizia impugnată și a remis cazul. La 3 decembrie 1993 și 29 august 1994, guvernatorul Kielce a avut audieri în acest caz. La 6 septembrie 1994, guvernatorul Kielce a respins cererea reclamantului de a anula permisul. Reclamantul a apelat, dar la 15 ianuarie 1995, ministrul mediului a susținut decizia. Reclamantul a depus o plângere la Curtea Supremă de Administrație. La 17 decembrie 1996, Curtea Supremă de Administrație a anulat decizia și a remis cazul. La 12 martie 1997, guvernatorul Kielce a avut o audiere și la 26 martie 1997, el a dat o decizie în care a refuzat din nou să anuleze permisul. Apelul reclamantului a fost respins la 9 septembrie 1997 de către ministrul mediului. La 9 octombrie 1997, reclamantul a depus o plângere la Curtea Supremă de Administrație. La 17 decembrie 1999, Curtea Administrativă Supremă a anulat hotărârea impușită și a trimis cazul. La 10 mai 2000, Guvernatorul Kielce a transferat cazul primarului Busko-Zdrój (Starosta). La 8 septembrie 2000, un expert a inspectat iazul. La 22 mai 2000, reclamantul a scris guvernatorului Kielce o scrisoare cu privire la modul în care autoritățile și-au administrat cazul și au susținut că o întârziere suplimentară în cadrul procedurii ar putea duce la depunerea unui caz la Curtea Europeană. La 6 iunie 2000, guvernatorul a răspuns la scrisoarea sa, cerând scuze pentru faptul că procedura a fost lungă. Cu toate acestea, el a considerat că întârzierile au avut loc la etapa judiciară în fața Curții Supreme de Administrație. La 27 iulie 2000, primarul Busko a desfășurat o audiere. La 11 septembrie 2000, reclamantul s-a plâns la primarul Busko despre durata procedurii. La 17 și 23 ianuarie 2001, primarul a desfășurat audieri. La 21 mai 2001, un expert a inspectat iazul. La 28 februarie 2002, primarul Busko a dat o decizie de acordare a permisiunii de a menține iazul și de a da bagajele apei. Reclamantul a apelat și la 9 mai 2002, guvernatorul Kielce a anulat decizia impugnată și a remis cazul. La 23 august 2002, primarul Busko a dat o decizie de acordare a permisiunii ca înainte. La 11 octombrie 2002, Guvernatorul "więtokrzyski" a anulat din nou decizia și a transmis cazul. La 28 octombrie 2002, primarul a desfășurat o audiere. La 11 martie 2003, primarul Busko a efectuat o inspecție a proprietății. Este imposibil să stabilească cursul procedurii ulterior. În conformitate cu art. 35 din Codul de Procedură Administrativă din 1960 („Codul”), o autoritate administrativă ar trebui să ia o decizie cu privire la fondul unui caz în termen de două luni. În cazul în care acest termen nu a fost respectat, autoritatea trebuie, în conformitate cu art. 36 din Codul, să informeze părțile cu privire la acest fapt, să explice motivele întârzierii și să stabilească un nou termen. În conformitate cu art. 37 § 1, dacă cazul nu a fost tratat în termenele menționate la articolele 35 și 36, o parte în procedurile administrative poate depune apel la autoritatea mai mare, susținând inactivitate. În cazul în care acuzațiile de inactivitate sunt bine fundamentate, autoritatea superioară stabilește un nou termen pentru gestionarea cazului și ordonă o anchetă pentru a determina motivele inactivității și pentru a identifica persoanele responsabile pentru întârziere. Dacă este necesar, autoritatea poate ordona aplicarea măsurilor pentru prevenirea întârzierilor viitoare. Până la 1 octombrie 1995, în conformitate cu art. 216 din Codul de Procedură Administrativă, o parte la procedura administrativă ar putea, în orice moment, depune la Curtea Supremă o plângere cu privire la faptul că o autoritate administrativă nu a eliberat o decizie. La 1 octombrie 1995, Legea din 11 mai 1995 privind Curtea Administrativă Supremă („Legea din 1995”) a intrat în vigoare. În temeiul articolului 17 din Legea din 1995, Curtea Administrativă Supremă a fost competentă să examineze plângerile de inactivitate ale unei autorități. Secțiunea 26 din lege prevede: „Când o plângere care presupune inactivitate din partea unei autorități administrative este bine fondată, Curtea Administrativă Supremă obligă autoritatea respectivă să elibereze o decizie sau să efectueze un act specific sau să confirme, să declare sau să recunoască un drept sau o obligație prevăzut de lege.” Secțiunea 34 din Legea de 1995 stabilește cerința epuizării remediilor disponibile înainte de a depune o plângere la Curtea Administrativă Supremă. În consecință, o plângere privind presupusa inactivitate ar trebui precedată de depunerea unei plângeri cu un organ administrativ de nivel superior, în conformitate cu art. 37 menționat anterior din Codul de Procedură Administrativă. În conformitate cu art. 30 din Legea din 1995, decizia Curții Supreme de Administrație a ordonat autorității de a pune capăt inactivității sale a fost obligatorie juridică autorității în cauză. Dacă autoritatea nu a respectat decizia, în temeiul articolului 31, instanța ar putea impune o amendă pe aceasta și ar putea însuși să ia o hotărâre cu privire la dreptul sau obligația în cauză. Legea din 1995 a fost abrogată și înlocuită cu Legea din 30 august 2002 privind procedurile în fața instanțelor administrative („Legea din 2002”), care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2004. Secțiunea 3 § 2 din Legea din 2002 conține dispoziții analoge cu art. 17 din Legea din 1995. Acesta prevede că instanța administrativă examinează plângerile privind inactivitatea din partea autorităților obligate să elibereze o decizie administrativă sau să efectueze proceduri de punere în aplicare. În temeiul articolului 149, în cazul în care o plângere este bine fundamentată, o instanță administrativă obligă autoritatea în cauză să elibereze o decizie, să efectueze un act specific sau să confirme, să declare sau să recunoască un drept sau o obligație prevăzut de lege.

The applicant, Mr Henryk Kaniecki, is a Polish national who was born in 1950 and lives in Gnojno. The Polish Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr J. Wołąsiewicz of the Ministry of Foreign Affairs. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. On 23 September 1991 the Kielce Governor (Wojewoda Kielecki) granted the applicant’s neighbour permission to build a fish pond. The applicant submitted that the pond was built in breach of the permit and that it dammed the water on his plot of land. In consequence, he could not use his land for agricultural purposes. The applicant appealed against this decision but the appeal was finally dismissed on 11 February 1993 by the Supreme Administrative Court (Naczelny Sąd Administracyjny). On 14 April 1993 the Kielce Governor initiated, upon the applicant’s request, proceedings for annulment of the permit. On 29 April 1993 the Kielce Governor ordered the applicant’s neighbour to carry out work on the pond. The applicant appealed. On 7 September 1993 the Minister of the Environment (Minister Ochrony Środowiska) quashed the impugned decision and remitted the case. On 3 December 1993 and 29 August 1994 the Kielce Governor held hearings in the case. On 6 September 1994 the Kielce Governor dismissed the applicant’s request for the permit to be annulled. The applicant appealed, but on 15 January 1995 the Minister of the Environment upheld the decision. The applicant lodged a complaint with the Supreme Administrative Court. On 17 December 1996 the Supreme Administrative Court quashed the decision and remitted the case. On 12 March 1997 the Kielce Governor held a hearing and on 26 March 1997 he gave a decision in which he again refused to annul the permit. The applicant’s appeal was dismissed on 9 September 1997 by the Minister of the Environment. On 9 October 1997 the applicant lodged a complaint with the Supreme Administrative Court. On 17 December 1999 the Supreme Administrative Court quashed the impugned decision and remitted the case. On 10 May 2000 the Kielce Governor transferred the case to the Mayor of Busko-Zdrój (Starosta). On 8 September 2000 an expert inspected the pond. On 22 May 2000 the applicant wrote a letter to the Kielce Governor about the manner in which the authorities had been handling his case and submitted that a further delay in the proceedings could result in him lodging a case with the European Court. On 6 June 2000 the Governor replied to his letter, apologising for the fact that the proceedings had been lengthy. However, he considered that the delays had occurred at the judicial stage before the Supreme Administrative Court. On 27 July 2000 the Mayor of Busko held a hearing. On 11 September 2000 the applicant complained to the Mayor of Busko about the length of the proceedings. On 17 and 23 January 2001 the Mayor held hearings. On 21 May 2001 an expert inspected the pond. On 28 February 2002 the Mayor of Busko gave a decision granting permission to keep the pond and to dam the water. The applicant appealed and on 9 May 2002 the Kielce Governor quashed the impugned decision and remitted the case. On 23 August 2002 the Mayor of Busko gave a decision granting permission as before. On 11 October 2002 the Świętokrzyski Governor again quashed the decision and remitted the case. On 28 October 2002 the Mayor held a hearing. On 11 March 2003 the Mayor of Busko carried out an inspection of the property. It is impossible to establish the course of the proceedings thereafter. Under Article 35 of the Code of Administrative Procedure of 1960 (“the Code”) an administrative authority should give a decision on the merits of a case within two months. If that time-limit has not been complied with, the authority must, under Article 36 of the Code, inform the parties of that fact, explain the reasons for the delay and fix a new timelimit. Pursuant to Article 37 § 1, if the case has not been handled within the time-limits referred to in Articles 35 and 36, a party to administrative proceedings can lodge an appeal with the higher authority, alleging inactivity. In cases where the allegations of inactivity are well-founded, the higher authority fixes a new term for handling the case and orders an inquiry in order to determine the reasons for the inactivity and to identify the persons responsible for the delay. If need be, the authority may order that measures be applied to prevent future such delays. Until 1 October 1995, under Article 216 of the Code of Administrative Procedure, a party to administrative proceedings could, at any time, lodge a complaint with the Supreme Administrative Court about the fact that an administrative authority had failed to issue a decision. On 1 October 1995, the Law of 11 May 1995 on the Supreme Administrative Court (“the 1995 Act”) entered into force. Under section 17 of the 1995 Act the Supreme Administrative Court was competent to examine complaints of inactivity on the part of an authority. Section 26 of the Act provided: “When a complaint alleging inactivity on the part of an administrative authority is well-founded, the Supreme Administrative Court shall oblige that authority to issue a decision, or to perform a specific act, or to confirm, declare, or recognise a right or obligation provided for by law.” Section 34 of the 1995 Act set out the requirement of the exhaustion of available remedies before lodging a complaint with the Supreme Administrative Court. Accordingly, a complaint concerning alleged inactivity should be preceded by the lodging of a complaint with an administrative organ of a higher level, pursuant to the abovementioned Article 37 of the Code of Administrative Procedure. Pursuant to section 30 of the 1995 Act, the decision of the Supreme Administrative Court ordering an authority to put an end to its inactivity was legally binding on the authority concerned. If the authority did not comply with the decision, the court could, under section 31, impose a fine on it and might itself give a ruling on the right or obligation in question. The 1995 Act was repealed and replaced by the Law of 30 August 2002 on Proceedings before Administrative Courts (“the 2002 Act”) which entered into force on 1 January 2004. Section 3 § 2 of the 2002 Act contains provisions analogous to section 17 of the 1995 Act. It provides that administrative courts examine complaints about inactivity on the part of authorities obliged to issue an administrative decision or to carry out enforcement proceedings. Under section 149, if a complaint is wellfounded, an administrative court shall oblige the authority concerned to issue a decision, to perform a specific act, or to confirm, declare, or recognise a right or obligation provided for by law.