ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2317/2018

Ședința publică din data de 29 mai 2018

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată în data de 24.12.2015 sub nr. x/2015 pe rolul Judecătoriei Zărnești, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta COMUNA MOIECIU - prin PRIMAR, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța:

- să constate nulitatea relativă parțială a obiectului licitației publice cu strigare organizată de Primăria Moieciu prin Caietul de sarcini anexa 1 la HCL nr. 19/31.03.2015, precum și a obiectului contractului-cadru de închiriere nr. x/08.05.2015;

În subsidiar, în măsura în care se va aprecia că nu intervine nulitatea, reclamantul a solicitat reducerea corespunzătoare a obiectului contractului și a valorii prețului chiriei anuale și valorii totale a contractului conform suprafeței reale pentru neexecutarea obligațiilor contractuale de către pârâtă.

- să dispună reducerea corespunzătoare a obiectului contractului, a valorii prețului chiriei anuale și a valorii totale a contractului;

- să se constate vicierea prețului închirierii de 650 RON/ha/an, pentru nulitate virtuală parțială și pentru leziune și să se dispună reducerea prețului la 112 RON/ha/an;

- să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumelor de bani încasate nedatorat, cu dobânda legală și cu actualizarea cu rata inflației, calculate de la data încasării și până la plata efectivă, constând în diferența de preț ce rezultă ca urmare a reducerii valorii chiriei anuale și în garanția de bună execuție a contractului, care se raportează la valoarea totală a contractului;

- să dispună obligarea pârâtei la plata de daune interese materiale și morale în valoare de 20000 RON, pentru repararea prejudiciului patrimonial și nepatrimonial cauzat;

- să dispună obligarea pârâtei să își îndeplinească obligația contractuală de predare-primire a obiectului închirierii, pe bază de proces-verbal și să refacă contractul-cadru, conform noii suprafețe și a prețului închirierii stabilit prin sentință, sub sancțiunea de daune moratorii de 100 RON/zi de întârziere;

- să dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 457 din 02 mai 2017 a Judecătoriei Zărnești s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta COMUNA MOIECIU, prin PRIMAR. S-a dispus reducerea prestației reclamantului în baza contractului de închiriere nr. x/08.05.2015, încheiat cu pârâta, în sensul că acesta va fi obligat să achite o chirie de 650 RON/ha/an pentru o suprafață de 43,3 ha. A fost obligată pârâta să restituie reclamantului sumele de bani achitate în plus cu titlu de chirie pentru suprafața închiriată care nu are destinație de pășune - 650 RON/ha pentru 26,7 ha -, pentru anul 2016, la care se adaugă dobânzi legale, calculate de la data plății chiriei pentru anul 2016. A fost obligată pârâta să restituie reclamantului sumele de bani achitate cu titlu de garanție pentru bună-execuție în privința unei suprafețe de 26,7 ha și având în vedere un preț de 650 RON ha/an, la care se adaugă dobânzi legale calculate de la data de 08.11.2015, dată limită la care trebuia întocmit amenajamentul pastoral. A fost obligată pârâta la încheierea unui proces-verbal de predare-primire a bunului închiriat în care se vor specifica toate detaliile legate de starea fizică la momentul respectiv. A fost obligată pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5000 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocațial. Au fost respinse celelalte capete de cerere, ca neîntemeiate.

Prin decizia nr. 1883/2017 din 07 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă s-a constatat nulitatea apelului incident formulat de intimata Comuna Moieciu.

A fost admis apelul declarat de apelantul A. împotriva sentinței civile nr. 457 din 02 mai 2017, care a fost schimbată în parte în sensul că:

A fost obligată pârâta să restituie reclamantului sumele de bani achitate în plus cu titlu de chirie pentru diferența de pășune de 26,7 ha, începând cu data primei plăți, respectiv pe anii 2015, 2016 și 2017 și în continuare până la data modificării contractului prin reducerea suprafeței închiriate la suprafața de 43,30 ha, sume actualizate cu rata inflației și dobânda legală, calculate de la data încasării și până la data restituirii .

A fost păstrat restul dispozițiilor din sentința apelată.

A fost obligată intimata COMUNA MOIECIU să achite apelantului suma de 2.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta COMUNA MOIECIU - PRIMĂRIA COMUNEI MOIECIU, reprezentată legal prin PRIMAR, acesta fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 11 aprilie 2018.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 C. proc. civ. raportat la art. 494 din același cod, reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de Tribunalul Brașov, secția I civilă, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ. "(...) nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în (...) cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv (...)."

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

O primă concluzie care se desprinde din cele prezentate anterior este în sensul că, în concepția legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) și a) art. 95 pct. 1 C. proc. civ. astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele - pe cele a căror valoare depășește acest nivel.

Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.

Calea de atac a recursului a fost recunoscută ca efect al pronunțării de către Curtea Constituțională a deciziei nr. 369/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20.07.2017, prin care s-a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 este neconstituțională.

Se cuvine subliniat că, ulterior pronunțării deciziei nr. 369/2017 de către Curtea Constituțională, ar fi fost util ca Parlamentul României, dând eficiență și conținut dispoziției cuprinse în art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, să stabilească instanța căreia urma să îi revină competența de a soluționa recursurile declarate împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în soluționarea apelurilor promovate împotriva hotărârilor judecătoriilor în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Un atare deziderat nu a fost atins însă, așa încât, în prezent, există un vid legislativ în ceea ce privește competența materială în soluționarea recursurilor împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Așadar, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competența Înaltei Curți în soluționarea unor asemenea recursuri.

Dimpotrivă, analiza care va fi expusă în continuare relevă că textele de lege în vigoare exclud, în realitate, competența instanței supreme de a judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege."

Așadar, prima teză a acestui text a atribuit instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competența instanței supreme în soluționarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curților de apel la cazurile de atribuire expresă a competenței; printre acestea din urmă, nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca și recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, în apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secțiilor Înaltei Curți (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale sau de soluționare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri) -, în care Înaltei Curți îi revine competența de a soluționa recursuri, constituită fie în complet al unei Secții, fie în Completul de 5 Judecători.

Relevante în expunerea raționamentului care exclude competența instanței supreme de a judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv sunt dispozițiile art. 497 C. proc. civ. care reglementează soluțiile pe care le poate pronunța instanța supremă în recurs, potrivit cărora "Înalta Curte de Casație și Justiție, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel care a pronunțat hotărârea casată ori, atunci când este cazul și sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanțe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată."

Acest text trebuie înțeles însă prin corelare cu dispozițiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Așa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel, iar art. 497 din același cod impune soluția, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanța de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.

Or, în materia litigiilor evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON, instanța de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, prin art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competența de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță.

Aceste considerente relevă că Înaltei Curți nu îi poate reveni competența de a soluționa recursuri împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, în apel.

Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înțelesul acestor dispoziții trebuie să reiasă din decelarea intenției legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului; de altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de tribunale sau de curți de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conține norma de trimitere adecvată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competență, prin adăugare la lege.

Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Având în vedere că, în speță, nu există o prevedere legală care să atragă competența Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunțată de un tribunal, ca instanță de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competență, urmează ca excepția de necompetență materială a Înaltei Curți să fie admisă.

În ceea ce privește instanța în favoarea căreia competența urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Nici dispozițiile art. 96 pct. 3, nici cele ale art. 483 alin. (4) C. proc. civ. nu prevăd, în mod expres, competența curților de apel în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel - sens în care vidul legislativ a fost prezentat mai sus.

Într-o atare situație, devin incidente prevederile de principiu conținute de art. 5 C. proc. civ. și se impune determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice și logice a textelor legale și a principiilor dreptului procesual civil și organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziții, a instanței competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepția inițială a Codului, de a nu recunoaște recursul împotriva unor asemenea hotărâri și de omisiunea legiuitorului de a reglementa instanța competentă să le judece, ulterior pronunțării de către Curtea Constituțională a deciziei nr. 369/2017.

Mai mult, sintagma "instanța ierarhic superioară" este prezentă în mai multe articole ale C. proc. civ. - putând fi enumerate, cu titlu de exemplu, art. 53 alin. (1), art. 64 alin. (4), art. 132 alin. (4), art. 344, art. 406 alin. (6), art. 410, art. 414 alin. (1), art. 421 alin. (2), art. 437 alin. (1), art. 440 și art. 1071 alin. (1) -, întotdeauna cu scopul de a indica instanța competentă să soluționeze o cale de atac.

În speță, necompetența materială a instanței supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus și, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ., așa încât, în condițiile reglementării actuale, competența trebuie atribuită, prin aplicarea principiului organizării judecătorești în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanțe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispozițiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.

De aceea, în condițiile pronunțării deciziei recurate de către Tribunalul Brașov, secția I civilă, competența de soluționare a recursului aparține Curții de Apel Brașov, instanță în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenta-pârâtă COMUNA MOIECIU - PRIMĂRIA COMUNEI MOIECIU, reprezentată legal prin PRIMAR împotriva deciziei nr. 1883/2017 din 07 decembrie 2017, pronunțate de Tribunalul Brașov, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Brașov.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 mai 2018.