ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2057/2018

Ședința publică din data de 17 mai 2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, secția Civilă, la data de 30 octombrie 2015, sub nr. x/2015, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta S.C. B. S.A. Petrești jud. Alba, solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească ce o va pronunța: să constate valabilitatea contractului de închiriere nr. x/10.04.2015, încheiat între părți; să constate caducitatea înscrisului emis unilateral de către pârâtă după încheierea acordului de voință al părților, la data de 10.04.2015 și intitulat "obiecțiuni" să constate nelegală "rezilierea" contractului de închiriere comunicată prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc "C." la data de 27.05.2015; să dispună rezilierea contractului nr. x/10.04.2015, în conformitate cu prevederile art. 8.2 alin. (1) liniuța 1, raportate la prevederile art. 4.4 din Contractul încheiat între părți la data de 15 iunie 2015, din culpa exclusivă a pârâtei constând în neplata chiriei stabilită de către părți; să oblige pârâta la plata sumei de 5.100 Euro, echivalent în RON, la cursul B.N.R. valabil la data plății, reprezentând chiria ce trebuia achitată la data de 25 mai 2015- 3.400 Euro pentru luna mai, respectiv, 1.700 Euro pentru perioada 01.06.2015- 15.06.2015; să oblige pârâta la plata sumei de 3.000 Euro, echivalent în RON, la cursul B.N.R. valabil la data plății, reprezentând clauza penală potrivit prevederilor art. 9.5 din Contract, și, să oblige pârâta la plata sumei de 91.800 Euro, echivalent în RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință (damnum emergens and lucrum cessans) a terenului și a instalațiilor tehnologice, în conformitate cu prevederile art. 4.6, raportat la art. 4.3 din Contract; în baza prevederilor art. 453 din Noul C. proc. civ., a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest dosar.

Prin sentința civilă nr. 1268/2016, pronunțată la data de 29 iunie 2016, în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Alba, secția I civilă a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul A. împotriva pârâtei B. S.A. Petrești, jud. Alba, și a obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată în favoarea pârâtei în sumă de 1.500 RON, sentință care a fost îndreptată prin încheierea nr. 356/CC/F/2016, din Camera de Consiliu de la 08 decembrie 2016, în sensul că alin. (2) al dispozitivului va avea următorul conținut:

"Obligă reclamantul la plata cheltuielilor de judecată în favoarea pârâtei în sumă de 15.000 RON ", dispunându-se că această încheiere face parte integrantă din sentința civilă nr. 1268/2016.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 238/2017, pronunțată la data de 16 mai 2017, în dosarul nr. x/2015, a respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1268/2016, pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr. x/2015, și a obligat pe reclamantul A. să plătească pârâtei B. S.A. Dej (succesoarea pârâtei S.C. B. S.A. Petrești) suma de 11.900 RON, cheltuieli de judecată în apel.

Reclamantul A. a uzat în continuare de calea de atac a recursului împotriva acestei decizii, solicitând admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Învestită fiind cu judecata recursului declarat în cauză, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția de inadmisibilitate a recursului, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) și alin. (2) teza I Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 98 alin. (1) și art. 99 alin. (2) din același Cod, prin raportare la art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, excepție în privința căreia, fiind luată în examinare cu prioritate față de dispozițiile art. 248 alin. (1) Noul C. proc. civ., reține următoarele:

Prin dispozițiile art. 457 alin. (1) din Noul C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Potrivit art. 457 alin. (1) Noul C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei, iar, potrivit art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Așadar, căii de atac a recursului îi sunt supuse hotărârile stabilite ca atare prin art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ.

Potrivit alin. (2) al aceluiași text, "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Deopotrivă, Înalta Curte reține că, potrivit art. 634 alin. (1) Noul C. proc. civ. "sunt hotărâri definitive: 1. hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului; 2. hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel, neatacate cu recurs; 3. hotărârile date în primă instanță, care nu au fost atacate cu apel; 4. hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs; 5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii; 6. orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.".

În accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac- care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor.

În cauză, se constată că, obiect al recursului de față îl constituie decizia nr. 238/2017 din 16 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015, prin care a fost respins apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1268/2016 din 29.06.2016 pronunțată de Tribunalul Alba, secția I civilă (în soluționarea cererii reclamantului A., prin care s-a solicitat: să se constate valabilitatea contractului de închiriere nr. x/10.04.2015, încheiat între părți; să se constate caducitatea înscrisului emis unilateral de către pârâtă după încheierea acordului de voință al părților, la data de 10.04.2015 și intitulat "obiecțiuni" să se constate nelegală "rezilierea" contractului de închiriere comunicată prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc "C." la data de 27.05.2015; să se dispună rezilierea contractului nr. x/10.04.2015, în conformitate cu prevederile art. 8.2 alin. (1) liniuța 1, raportate la prevederile art. 4.4 din Contractul încheiat între părți la data de 15 iunie 2015, din culpa exclusivă a pârâtei constând în neplata chiriei stabilită de către părți; să fie obligată pârâta la plata sumei de 5.100 Euro, echivalent în RON, la cursul B.N.R. valabil la data plății, reprezentând chiria ce trebuia achitată la data de 25 mai 2015- 3.400 Euro pentru luna mai, respectiv, 1.700 Euro pentru perioada 01.06.2015- 15.06.2015; să oblige pârâta la plata sumei de 3.000 Euro, echivalent în RON, la cursul B.N.R. valabil la data plății, reprezentând clauza penală potrivit prevederilor art. 9.5 din Contract, și, să oblige pârâta la plata sumei de 91.800 Euro, echivalent în RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință (damnum emergens and lucrum cessans) a terenului și a instalațiilor tehnologice, în conformitate cu prevederile art. 4.6, raportat la art. 4.3 din Contract.

Potrivit dispozițiilor art. 98 alin. (1) C. proc. civ., "competența se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, pentru stabilirea valorii nu se vor avea în vedere accesoriile pretenției principale precum dobânzile, penalitățile, fructele etc.

Potrivit dispozițiilor art. 99 alin. (2) din același act normativ, "în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior menționate, rezultă că în cazul cererii de chemare în judecată care cuprinde mai multe capete de cerere principale, întemeiate pe aceeași cauză, competența după valoare va fi determinată în funcție de acea pretenție care are valoarea cea mai ridicată.

Prin raportare la aceste prevederi legale, se constată că prin cererea de chemare în judecată formulată în prezenta cauză s-a solicitat

Fiind formulate capete de cerere distincte în legătură cu clauze contractuale a căror validitate este contestată, se constată că acestea au natura unor capete de cerere principale, în sensul art. 30 alin. (3) teza a II-a prima ipoteză C. proc. civ., având în vedere că, pe de o parte, au fost formulate prin cererea introductivă de instanță și, pe de altă parte, soluția dată fiecărui capăt de cerere nu depinde de soluția dată celorlalte capete de cerere.

Potrivit art. 460 alin. (2) Noul C. proc. civ., "dacă prin aceeași hotărâre au fost soluționate și cereri accesorii, hotărârea este supusă în întregul ei căii de atac prevăzute de lege pentru cererea principală".

Astfel, va fi examinată valoarea fiecărui capăt de cerere principal, prin raportare la estimările făcute în cuprinsul cererii de chemare în judecată și la sumele ce rezultă din înscrisurile depuse în primă instanță.

În speță, valoarea cea mai ridicată este cea din capătul de cerere principal prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 91.800 Euro, echivalent în RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință (damnum emergens and lucrum cessans) a terenului și a instalațiilor tehnologice, în conformitate cu prevederile art. 4.6, raportat la art. 4.3 din Contract (echivalentul sumei de 406.875,96 RON, conform cursului valutar BNR de 4,4322 RON/Euro, de la data formulării cererii de chemare în judecată - 30 octombrie 2015).

Potrivit dispozițiilor art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013, "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv".

Prin decizia nr. 369 din 30 mai 2017 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20. VII.2017, a fost admisă excepția de neconstituționalitate a sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

În considerentele acestei decizii (paragraful 32) s-a reținut că, efectul constatării neconstituționalității sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în condițiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispozițiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., este acela că, de la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunțate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puțin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

În condițiile în care caracterul obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale vizează atât dispozitivul, cât și considerentele pe care acesta se sprijină (Decizia Curții Constituționale nr. 1/1995), rezultă că sintagma privitoare la pragul valoric de 1.000.000 RON inclusiv nu se va mai aplica hotărârilor pronunțate în apel ulterior publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, a Curții Constituționale.

Per a contrario, hotărârilor pronunțate în apel anterior publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, a Curții Constituționale, li se aplică pragul valoric de 1.000.000 RON, reglementat de prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013. Or, această din urmă ipoteză este aplicabilă în prezenta cauză, în condițiile în care decizia ce face obiectul prezentului recurs a fost pronunțată la 16 mai 2017, iar decizia nr. 369 din 30 mai 2017, a Curții Constituționale, a fost publicată în Monitorul Oficial la 20 iulie 2017, deci, anterior declarării ca fiind neconstituționale a prevederilor legale sus- arătate.

Totodată, se reține că dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. care instituie un prag valoric de 500.000 RON sunt prorogate de la aplicare, astfel cum rezultă din prevederile art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 conform cărora, "dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2019".

Prin raportare la aceste considerații, cum, în speță, valoarea cea mai ridicată o are capătul de cerere principal prin care s-a solicitat obligarea pârâtei obligarea pârâtei la plata sumei de 91.800 Euro, echivalent în RON (406.875,96 RON), văzând și prevederile art. 483 alin. (2) teza I Noul C. proc. civ., decizia dată în apel nu întrunește condiția cerută de art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., întrucât are caracter definitiv de la pronunțarea sa, situație în care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ., și, în această ipoteză, exercitarea căii extraordinare de atac este inadmisibilă.

Înalta Curte constată că, în cauză, se aplică cu prioritate principiul legalității, conform căruia, regimul căilor de atac (fel, condiții, termen) este reglementat de lege și nu îi este îngăduit niciunui participant al procesului civil să deroge de la acest principiu. Legea este cea care recunoaște condițiile de exercitare a căilor de atac, acestea nu sunt stabilite de judecător, astfel că, mențiunile eronate din dispozitivul unei hotărâri privind regimul căii de atac nu sunt de natură a produce efecte juridice, în condițiile în care sunt contrare legii, astfel că nu deschid părților drepturi pe care legea nu le acordă.

Art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., stipulează:

"Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară".

Astfel, Înalta Curte apreciază că formularea recursului de față încalcă principiul legalității căii de atac, în raport de prevederile art. 457 Noul C. proc. civ., ceea ce este inadmisibil, exercițiul căilor de atac fiind pus la dispoziția părților, în limitele și condițiile legii.

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul lor și într-o anumită ordine.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv, a Curții Constituționale, prin instituirea de către legiuitor a unor prevederi cu privire la caracterul definitiv al hotărârilor judecătorești nu se încalcă dreptul la acces liber la justiție, așa cum acesta este prevăzut de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nici nu se creează vreo discriminare în sensul celor reținute de art. 16 din Constituția României.

Față de cele de mai sus, nefiind întrunite condițiile art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., având în vedere că inadmisibilitățile se situează în categoria excepțiilor peremptorii, de fond, Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității invocată din oficiu, cu consecința respingerii prezentului recurs dedus judecății, ca inadmisibil.

Fiind partea care a pierdut procesul, Înalta Curte va dispune, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) Noul C. proc. civ., obligarea recurentului- reclamant A. să plătească intimatei- pârâte S.C. B. S.A. DEJ suma de 11.900 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 238/2017 din 16 mai 2017, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă.

Obligă recurentul- reclamant A. să plătească intimatei- pârâte S.C. B. S.A. DEJ suma de 11.900 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2018.