ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1787/2018

Ședința publică din data de 11 mai 2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu, sub nr. x/2015, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. și C. S.A- Agenția Gorj, au solicitat instanței ca, prin sentința civilă ce se va pronunța, să se constate caracterul abuziv al clauzelor contractuale inserate la art. 3.1 din contractul de credit nr. x privind comisionul de administrare lunar in procent de 0,15% din sold, în cuantum total 3.124,16 CHF, precum și la art. 1.1. lit. c), art. 3.12 lit. a), privind comisionul de procesare în procent de 2,2% din sold, în cuantum de 1658,80 CHF; să se constate nulitatea absolută a acestor clauze contractuale; să se dispună eliminarea din convenție a acestor prevederi contractuale și restituirea sumelor în cuantum total de 4.782,96 CHF, sume actualizate, cu indicele de inflație anuală, de la data plății și până la data restituirii efective; să se constate caracterul abuziv al clauzelor contractuale privind calculul ratei dobânzii inserate în contractul de credit la art. 3.1.; 3.2., 3.3., 3.5., 3.6., 3.7., 3.8., 3.9., 3.10., 3.11.; art. 2.3.,2.4.,2.5. din actul adițional încheiat la data de 30.09.2009 și la pct. 2 art. 2.2; art. 2.10 din actul adițional încheiat la 19.10.2010; să se constate nulitatea absolută a acestor clauze, să se dispună eliminarea acestora din convenție și restituirea sumei de 29.306.07 CHF, actualizată cu indicele de inflație, de la data plății și până la data restituirii efective; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 8322/2016 din 03 noiembrie 2016 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu, s-a respins excepția litispendenței, excepția conexității și excepția lipsei de interes, invocate prin întâmpinare.

S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. și C. S.A- Agenția Gorj.

S-a constatat caracterul abuziv al clauzelor înscrise în art. 1.1 lit. c), art. 3.12 și art. 3.14 din contractul de credit nr. x/30.05.2008 și, în consecință, s-a constatat nulitatea absolută a acestor clauze.

Au fost obligate pârâtele să restituie reclamanților sumele încasate cu titlu de comision de procesare și comision de administrare, sume ce vor fi actualizate cu rata indicelui de inflație la data plății efective.

S-a respins în rest acțiunea și au fost obligate pârâtele să achite reclamanților suma de 1000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, astfel cum a fost redus.

Prin decizia nr. 515/2017 din 05 septembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, s-a admis apelul declarat de apelanta pârâtă C. S.A. împotriva sentinței civile nr. 8322/2016 din 03.11.2016, pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu, s-a schimbat sentința în sensul că s-a înlăturat dispoziția privind constatarea nulității absolute a clauzei de la art. 3.14 privind comisionul de administrare și obligația de restituire a sumelor încasate cu acest titlu.

S-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanții-reclamanți A. și B..

Împotriva deciziei menționate anterior, a declarat recurs pârâta C. S.A., iar recurenții-reclamanți A. și B. au declarat recurs incident.

Prin adresa din 04 decembrie 2017, Tribunalul Gorj a înaintat dosarul cauzei spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție. Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate în apel de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON astfel cum rezultă din însăși cererea de chemare în judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepția legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) și a) art. 95 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depășește acest nivel.

Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

Instanța constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competența Înaltei Curți în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, o asemenea competență nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel.

Într-o atare situație, devin incidente prevederile de principiu conținute de art. 5 C. proc. civ. și se impune determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice și logice a textelor legale și a principiilor dreptului procesual civil și organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziții, a instanței competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepția inițială a Codului, de a nu recunoaște recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absența unei norme privind competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursurilor declarate împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Gorj, secția I civilă revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Craiova, instanță în favoarea căreia Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului, având în vedere și dispozițiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în soluționarea recursului declarat de recurenții-reclamanți A. și B. și de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei nr. 515/2017 din 5 septembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă.

Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Craiova.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2018.