ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.05.2018

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1728/2018

HOTĂRÂRE
11.05.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1728/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 11 mai 2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată introdusă pe rolul Tribunalului Prahova la data de 14 octombrie 2014, sub nr. x/2014, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. ca instanța să dispună anularea clauzelor contractului de credit cuprinse în art. 4.1. privind comisionul de administrare, art. 4.3. privind dreptul discreționar al băncii de modificare a dobânzilor, comisioanelor și taxelor bancare, de a declara scadent creditul în cazul neacceptării modificării unilaterale a dobânzilor, comisioanelor și taxelor bancare, a art. 5.1. privind modul de rambursare al creditului, art. 5.3. comisionul de rambursare anticipată, obligarea pârâtei la plata dobânzii pentru sumele încasate nelegal - diferența dintre dobânda de 7,95 % pe an, cea de la momentul încheierii contractului și sumele încasate abuziv, până la data restituirii efective, denominarea creditului acordat de pârâtă, convertirea sa la cursul CHF de la data acordării 9 noiembrie 2007, respectiv 2,05 RON, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată, a arătat că în data de 18 septembrie 2011 a încheiat cu pârâta un contract de credit de consum pentru suma de 6900 euro la cursul CHF de la data acordării, 9 noiembrie 2007 de 2,0522/leu.

Prin sentința civilă nr. 632 din data de 13 martie 2015 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosar nr. x/2014 instanța a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal invocată din oficiu de instanță și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Judecătoriei Ploiești.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 23 martie 2015, sub nr. x/2014.

Prin sentința civilă nr. 5106 din data de 20 mai 2016, Judecătoria Ploiești a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune ca neîntemeiată și a respins cererea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, care a solicitat schimbarea în tot a sentinței cu consecința admiterii în tot a cererii de chemare în judecată.

Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 2280 din 6 septembrie 2017, a admis apelul formulat de apelanta - reclamantă A., împotriva sentinței civile nr. 5106 din data de 20 mai 2016 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata - pârâtă S.C. B. S.A., cu sediul în București, Bd. x.

A schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a admis în parte acțiunea, constată caracterul abuziv al clauzelor prevăzute de art. 4.1 privind dobânda variabilă, comisionul de acordare credit și art. 5.3 privind comisionul de rambursare anticipată.

A obligat intimata - pârâtă la restituirea sumelor încasate cu acest titlu de comision de acordare credit, comision rambursare anticipată și dobândă, în cuantum de 1130,66 CHF, conform raportului de expertiză contabilă, în echivalent RON la cursul BNR din ziua plății.

A menținut în rest sentința.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs S.C. B. S.A..

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepția legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. l lit. k) și a) art. 95 pct. l C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depășește acest nivel.

Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

Instanța constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competența Înaltei Curți în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, o asemenea competență nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel.

Într-o atare situație, devin incidente prevederile de principiu conținute de art. 5 C. proc. civ. și se impune determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice și logice a textelor legale și a principiilor dreptului procesual civil și organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziții, a instanței competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepția inițială a Codului, de a nu recunoaște recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absența unei norme privind competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar rară a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. l C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Ploiești, instanță în favoarea căreia Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului, având în vedere și dispozițiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

Admite excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei nr. 2280 din 6 septembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Ploiești.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 11 mai 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-07-14
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1341/2020
creditului acordat reclamantului la cursul de schimb CHF/RON de la data acordării creditului și la restituirea diferenței de curs valutar; 5. să o oblige pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată. În drept, cererea a fost întemeiată pe d
ÎCCJ 2022-09-21
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1718/2022
ului acordat reclamantului la cursul de schimb CHF/RON de la data acordării creditului și la restituirea diferenței de curs valutar; 5. să o oblige pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozi
ÎCCJ 2020-09-15
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1559/2020
fiscal competența de soluționare a cauzei având ca obiect clauze abuzive, raportat la valoarea litigiului de 63.500 CHF și dispozițiile art. 94 lit. k) și art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Prin sentința nr. 533 din 8 martie 2018 Tribunalul Praho
ÎCCJ 2018-06-13
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2822/2018
2007 privind posibilitatea băncii de a modifica dobânzile, comisioanele și taxele bancare. A dispus modificarea clauzei respective în sensul că dobânda este formată din indicele de referință LIBOR la 3 luni la care se adaugă marja fixă a bă
ÎCCJ 2018-05-17
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2016/2018
Ședința publică din data de 17 mai 2018 Asupra recursului de față; A. Obiectul cererii introductive. 1. Prin cererea inițial înregistrată sub nr. x/2015 pe rolul Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și F
Sursă