ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1667/2015
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1667/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra conflictului negativ de competență:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Obiectul acțiunii
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Târgoviște la data de 26.09.2013 sub nr. x/315/2013 reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, a solicitat instanței obligarea acestuia din urmă la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului situat în Târgoviște, jud. Dâmbovița.
În motivarea acțiunii, a arătat că este cadru militar activ al serviciului de Telecomunicații Speciale, serviciu ce face parte din Sistemul Național de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională la data de 01.10.1990 între părți s-a încheiat contractul de muncă înregistrat pe o durată nedeterminată, reclamanta având funcția de telefonistă.
A mai arătat reclamanta că Ordinul M.A.N. nr. M 120/2009 de aprobarea Normelor metodologice privind vânzarea de către M.A.N. a unor locuințe de serviciu pe care le are în administrare a fost modificat prin Ordinul nr. M2/15.01.2013 care prevede la art. 6 lit. a) că persoanele prevăzute la art. 2 din Legea nr. 562/2004 pot solicita în scris cumpărarea locuințelor de serviciu deținute.
Deși a revenit cu noi cereri de a cumpăra aceste locuințe de serviciu, după apariția acestui ordin, în luna martie 2013, reclamanta a arătat că aceste cereri au rămas fără răspuns, iar ministerul a solicitat în instanță evacuarea reclamantei din această locuință.
În fine, precizează că, potrivit art. 7 și 11, pct. 5 din Legea nr. 92/1996, Serviciul de Transmisiuni Speciale are structură militară și face parte din Sistemul Național de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională, iar potrivit art. 16 din același act normativ prevederile Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare se aplică și personalului Serviciului de Transmisiuni Speciale.
În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 1528 din C. civ., Legea nr. 357/2006, Legea nr. 92/1996, Legea nr. 80/1995, Ordinul nr. 86/2000 al M.A.N., Legea nr. 562/2004 modificată prin Legea nr. 174/2009, Ordinul Ministrului nr. 120/27.10.2009, actualizat prin Ordinul Ministrului nr. M2/1501/2013.
Apărările formulate în cauză
Pârâtul, Ministerul Apărării Naționale, prin întâmpinarea formulată, a înțeles să invoce excepția lipsei calității procesuale pasive a M.A.N., întrucât Unitatea Militară x București a fost delegată să se ocupe de vânzarea acestui apartament, iar M.A.N. nu poate avea calitate pasivă, ci doar calitate de reprezentant.
Pe fondul, cauzei a arătat că reclamanta este angajată a S.T.S. încă din anul 1993 și ocupă fără titlu locuința de serviciu.
La data de 25.11.2013 pârâtul a depus cerere reconvențională prin care a solicitat evacuarea reclamantei din locuința de serviciu unde locuiește fără titlu, obligarea reclamantei la achitarea pe ultimii trei ani a chiriei legale pentru lipsa de folosință a imobilului, obligarea la achitarea chiriei legale actualizată cu indicele de inflație, în continuare, până la evacuarea efectivă din locuința de serviciu, obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Prin completarea la întâmpinare și a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Târgoviște în soluționarea cauzei, având în vedere că potrivit art. 7 alin. (2) din Ordinul nr. M 120 din 27 noiembrie 2009 pentru aprobarea Normelor metodologice privind vânzarea de către Ministerul Apărării Naționale a unor locuințe de serviciu pe care le are în administrare, "în cazul în care nu se poate da curs cererii de cumpărare a unei locuințe de serviciu, unitatea vânzătoare comunică solicitantului refuzul motivat, în termen de 30 de zile."
Prin precizarea cererii reconvenționale, prin care a solicitat obligarea reclamantei să lase în deplină proprietate și liniștită posesie locuința de serviciu pe care o ocupă în mod abuziv, obligarea reclamantei la plata chiriei în cuantum de 1.634,62 RON pentru perioada 15.02.2013 - 28.02.2014 și a chiriei de 130,77 RON pe lună, în continuare, până la predarea efectivă a locuinței de serviciu, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație până la data achitării efective.
De asemenea, pârâtul a formulat cerere de chemare în judecată a altor persoane, respectiv a Statului român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca proprietar al imobilului ce face obiectul dosarului, motivat de faptul că, potrivit extrasului de carte funciară, locuința de serviciu în litigiu se află în domeniul privat al statului și în administrarea Ministerului Apărării Naționale/U.M. x Târgoviște.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
Judecătoria Târgoviște, prin Sentința nr. 3.812 din 21 octombrie 2014, a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Târgoviște în soluționarea prezentei cauze, invocată de pârât și, în consecință a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești.
Pentru a pronunța această sentință judecătoria a reținut că, potrivit art. III din Legea nr. 562/2004, criteriile pentru stabilirea locuințelor de serviciu ce se pot vinde în condițiile art. 1 din lege sunt prevăzute în Normele metodologice reprezentate de Ordinul nr. M.120/27.11.2009, ce reglementează în mod unitar vânzarea de către Ministerul Apărării Naționale a unor locuințe de serviciu pe care acesta le are în administrare către titularii contractelor de închiriere.
Învestită cu soluționarea cauzei Curtea de Apel Ploiești, prin Sentința nr. 18 din 28 ianuarie 2015, a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența materială de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, în favoarea Judecătoriei Târgoviște.
Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționare.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut că, stabilirea competentei instanțelor de contencios administrativ este determinată de stabilirea caracterului administrativ al actului dedus judecații.
În prezenta cauza, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a locuinței de serviciu închiriate, temeiul acestei acțiuni constituindu-l dispozițiile Legii nr. 562 din 7 decembrie 2004 privind autorizarea instituțiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională de a vinde personalului propriu unele locuințe de serviciu pe care acestea le au în administrare.
Considerentele Înaltei Curți în privința regulatorului de competență
Constatând că a fost legal învestită cu soluționarea unui conflict negativ de competență, Înalta Curte reține că, în raport cu obiectul cauzei, competența revine Judecătoriei Târgoviște.
Din actele și lucrările dosarului reiese că reclamanta, prin prezenta acțiune, a solicitat obligarea Ministerului Apărării Naționale la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a locuinței de serviciu închiriate, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 562 din 7 decembrie 2004 privind autorizarea instituțiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională de a vinde personalului propriu unele locuințe de serviciu pe care acestea le au în administrare.
Raportat la caracteristicile pe care trebuie să le aibă actul administrativ, astfel cum este definit de art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, "contractul de vânzare-cumpărare" nu este act administrativ în înțelesul legii.
Așadar, cererea de chemare în judecată și care poartă asupra obligației de a încheia un astfel de contract de închiriere cade în competența instanței de drept comun - instanța de drept civil - și nu a instanței de contencios administrativ.
Pentru acest considerent, contractul de vânzare-cumpărare a cărui încheiere o solicită reclamanta, nu poate fi considerat un act emis în regim de putere putere publică, acesta fiind un act juridic civil care reprezintă manifestarea de voință sau, după caz, acordul de voință făcut cu intenția de a produce efecte juridice respectiv de a naște, de a modifica sau de a stinge un raport juridic civil concret.
Mai mult decât atât, potrivit art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, "sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică.
Fată de acest aspect este de precizat că nu este vorba de un contract încheiat de o autoritate publică, contractul de închiriere fiind unul de natură civilă, reglementat prin Legea locuinței nr. 114/1996, cu modificările și completările ulterioare, iar regulamentele și ordinele interne ale Ministerului Apărării Naționale cu privire la locuințele de serviciu și atribuirea acestora, despre care vorbește intimatul-reclamant, au fost date în aplicarea Legii generale - Legea locuinței - ce reglementează contractul de închiriere - ca fiind unul de drept civil.
Așadar, contractul de vânzare-cumpărare nu prezintă caracteristicile unui act administrativ în sensul legii, litigiul ce face obiectul prezentei cauze nu poate forma obiectul unei acțiuni în contencios administrativ, întemeiată pe dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, competentă a-l soluționat fiind instanța de drept comun.
În consecință, statutul de utilitate publică recunoscut unei persoane juridice de drept privat nu are drept consecință includerea acesteia în categoria autorităților publice pentru totalitatea actelor juridice întocmite, indiferent de obiectul și sfera lor de reglementare.
Din acest motiv, nu se poate reține că toate actele juridice întocmite de persoana juridică de drept privat cu statut de utilitate publică, astfel cum este pârâtul, sunt acte administrative de autoritate care pot fi contestate în condițiile prevăzute de Legea nr. 554/2004.
Întrucât în cauză nu se poate reține competența instanței de contencios administrativ în soluționarea prezentei cauze și având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Târgoviște.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale în favoarea Judecătoriei Târgoviște.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 aprilie 2015.
Procesat de ED