ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2746/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2746/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanții P.I.D.

și P.M. au chemat în judecată pe pârâții T.A. - Ministrul Apărării Naționale,

Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Finanțelor Publice ca garant al

Statului Român solicitând: anularea actului administrativ emis de primii pârâți

intitulat Aviz nefavorabil nr. D2756 din 18 august 2005 ce le-a fost comunicat

la 24 august 2005; recunoașterea dreptului constând în siguranța vieții și

dreptul de proprietate și obligarea pârâților la eliberarea de îndată a

avizului favorabil; obligarea pârâților în solidar la înlăturarea urgentă a

pericolului - mutarea depozitului ori retragerea pericolului în perimetrul

delimitat de gardul unității - repararea pagubei cauzate.

Prin Sentința civilă

nr. 6000 din 18 octombrie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, judecând cauza, în fond după casare, a

respins acțiunea formulată de reclamanții P.M. și P.I.D., în contradictoriu cu

pârâții Ministerul Apărării și Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că în urma celor două decizii de

casare este învestită să se pronunțe cu privire la capătul trei al acțiunii

având ca obiect obligarea pârâților la înlăturarea urgentă a pericolului prin

mutarea depozitului militar ori retragerea pericolului în perimetrul delimitat

de gardul unității militare și repararea pagubei cauzate.

Este vorba despre UM

X Târgoviște care reprezintă un obiectiv militar situat în extravilanul mun. Târgoviște,

cartier Prisaca, unde se află depozitul de muniție și explozibili, fiind

singurul depozit de acest tip din județ și, contrar susținerilor din acțiune,

el nu este dezafectat.

Conform raportului de

expertiză topo efectuat în cauză, terenul proprietatea reclamanților se află în

imediata vecinătate a depozitului de muniție și nu este cultivat.

Identificarea

amplasamentului terenului reclamanților s-a făcut pe baza actelor de

proprietate ale acestora și anume: titlul de proprietate din 09 iunie 1995 eliberat

de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra

terenurilor a jud. Dâmbovița reclamantului P.I.D. pentru suprafața de 10 ha și

contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1011/2005, prin care

reclamanta P.M. a cumpărat suprafața de teren de 9684 mp situată extravilanul

mun. Târgoviște, cartier Priseaca.

S-a stabilit că

terenul reclamanților se învecinează direct cu depozitul înspre sud și vest

având laturi comune, iar terenul reclamantei se află înspre partea de est,

dincolo de pârâu și de terenul reclamantului înspre Târgoviște, la o distanță

cuprinsă între 71 m până la 165 m.

Expertiza a

concluzionat că suprafețele de teren ale reclamanților, aflându-se în imediata

vecinătate a depozitului de muniție, se află în zona de siguranță care a fost

determinată de expert în conformitate cu dispozițiile Regulamentului asigurării

tehnice cu armament și muniție pe timp de pace A 114/1989.

Curtea de apel a

reținut că potrivit art. 461 alin. (1) din acest regulament, fâșia de teren

situată în afara gardului exterior al teritoriului tehnic până la o distanță de

400 m este considerată ca o zonă de siguranță. Această distanță se poate reduce

până la 200 m la depozitele de armament și muniție situate în teren descoperit.

Art. 462 alin. (2) și

(3) din același regulament stabilește că în zona de siguranță nu se execută

lucrări de construcții, de organizarea teritoriului și de amenajarea terenului,

cu excepția celor aprobate pentru paza și apărarea depozitului cu avizul

Marelui Stat Major (...).

Condițiile de

folosire a terenului pentru lucrări agricole se vor stabili de comandantul

depozitului împreună cu delegații organelor locale ale puterii de stat și

proprietarii terenurilor, în cazul cultivării, pe cât posibil, a plantelor

joase și a limitării persoanelor și a timpului de acces în această zonă.

Cu privire la

concluzia expertului că obiectivul militar (depozit de muniție) prezintă un

pericol pentru întreaga zonă, pe o rază de 1500 m, se constată că aceasta este

fundamentată pe mențiunile existente în tabelul nr. 4 anexă la regulamentul

sus-menționat, astfel cum se precizează în răspunsul la obiecțiunile formulate

de pârâți la raportul de expertiză.

În acest tabel sunt

prevăzute distanțele minime de siguranță dintre o magazie cu muniție și

obiectivele exterioare din imediata vecinătate, funcție de capacitatea

magaziei, distanța de 1560 m fiind stabilită pentru o capacitate de 15 vagoane.

Instanța de fond a

reținut că potrivit deciziei de casare, expertul a avut de stabilit situarea

celor două vecinătăți (suprafețele de teren deținute de părți) și determinarea

locului în care se află amplasamentul "zona de siguranță" a

depozitului, astfel încât existența unui eventual pericol urma să fie stabilită

prin raportare la zona de siguranță și nu la distanța minimă la care face

referire expertul.

Concluzia acestuia

privind îngrădirea evidentă a dreptului de proprietate al proprietarilor ce

dețin imobile în zona de siguranță, prin lipsirea acestora de a culege fructul

bunurilor, neputând încheia și nici vinde terenul care nu poate fi exploatat în

niciun fel și care prezintă un potențial pericol excede obiectivelor expertizei

topo stabilite de instanța de control judiciar.

În cauză a fost

administrată și proba testimonială, declarația martorului propus de reclamanți

referindu-se la un incident care a avut loc în anul 2007 pe terenul

reclamanților, în care au fost implicați P.G.V., copiii acestuia și militari

din cadrul UM X care le-au spus că nu au voie să se apropie de unitatea

militară și le-au cerut să plece de pe teren, îndreptând chiar arma către ei.

De asemenea, martorul

a mai precizat că la momentul respectiv, terenul nu era cultivat, dar nu

cunoaște dacă a fost cultivat, în timp, de către reclamanți.

Sub acest ultim

aspect, se reține că aflându-se în zona de siguranță a unității militare,

pentru folosirea terenului în scop agricol, este necesar un acord între

proprietar și comandantul depozitului de muniție asupra condițiilor de

folosire.

Cu privire la CD-ul

depus de reclamanți la dosar pentru a fi vizionat conform deciziei de casare,

Curtea de apel a reținut că acesta conține o înregistrare de 2 minute și 51

secunde referitoare la filmarea unui teren și a unui drum aflat în zonă

respectivă.

Reclamanții au mai

invocat în acțiune lipsa titlului de proprietate al statului asupra terenului

pe care a fost construită unitatea militară, teren care a aparținut autorului

lor, fiind confiscat abuziv de comuniști cu ocazia colectivizării forțate.

Cu privire la

situația juridică a acestui teren, Ministerul Apărării Naționale - Direcția

Domenii și Infrastructuri a comunicat mandatarului reclamanților, prin adresa

din 23 noiembrie 2004, că terenul se află în domeniul public al statului și

administrarea Ministerului Apărării Naționale care îl deține în baza Decretului

Consiliului de Stat al Republicii Populare Române nr. 340 din 20 iunie 1963

(5,25 ha) și a Dispoziției Consiliului de Stat al Republicii Populare Române

nr. 486 din 27 iunie 1963(5,75 ha).

Curtea de apel a

reținut că prezenta acțiune este o acțiune în contencios administrativ

întemeiată în drept pe disp. Legii nr. 554/2004 în cadrul căreia instanța are

de analizat, prin prisma obiectului stabilit de reclamanți, dacă refuzul

pârâților de a muta unitatea militară sau de a retrage pericolul în perimetrul delimitat

de gardul unității militare reprezintă un refuz nejustificat în sensul art. 2

alin. (1) lit. i) din această lege.

Acțiunea de față nu

este o acțiune de drept comun având ca obiect compararea titlurilor de

proprietate ale părților asupra terenurilor în discuție, un asemenea obiect

fiind incompatibil cu disp. art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care

stabilesc obiectul acțiunii în contencios administrativ.

Potrivit acestui text

de lege persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes

legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit

la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul

prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios

administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a

actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale.

De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care

se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin

nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei

cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni

administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau

interesului legitim.

În consecință,

instanța de fond a avut de examinat în speță dacă, în raport de reglementarea

invocată de pârâți și anume Regulamentul asigurării tehnice cu armament și

muniție pe timp de pace A 114/1989, refuzul lor de a muta unitatea militară sau

de a retrage pericolul în interiorul terenului delimitat de gardul unității

este exprimat cu exces de putere, pentru a putea fi considerat nejustificat în

sensul Legii nr. 554/2004.

Nu se poate reține

existența unui asemenea refuz în ceea ce privește retragerea pericolului în

perimetrul delimitat de gardul unității militare, în condițiile în care este

obligatorie fixarea unei zone de siguranță în jurul acesteia, zonă situată,

după caz, la 400 m sau 200 m de unitate, scopul instituirii acestei zone fiind tocmai

acela de a nu pune în pericol persoane și bunuri aflate în spațiul respectiv,

din imediata vecinătate a obiectivului militar.

Reclamanții au

solicitat, de fapt, înlăturarea zonei de siguranță din jurul depozitului de

muniție și considerarea existenței unui pericol doar în spațiul din incinta

unității militare pentru a avea posibilitatea de a construi pe terenul

proprietatea lor aflat în această zonă, solicitare ce contravine prevederilor

regulamentului amintit și a cărei soluționare favorabilă are drept consecință

expunerea unui pericol atât a persoanelor, cât și a bunurilor aflate la o

distanță de unitatea militară mai mică decât cea impusă prin actul cu caracter

normativ.

Referitor la cererea

de mutare a unității militare, s-a reținut că aceasta face parte din sistemul

național de apărare, iar hotărârile privind amplasarea obiectivelor militare

sunt luate de structurile specializate din domeniul apărării naționale în așa

fel încât să se asigure atât securitatea acestor obiective, cât și securitatea

la nivel național, mutarea neputându-se dispune în baza unei simple cereri

formulate de către proprietarii terenurilor aflate în apropierea obiectivului

militar.

Susținerea

reclamanților referitoare la încălcarea dreptului de proprietate asupra

terenului vizează conținutul reglementării stabilite prin regulamentul invocat

de pârâți, faptul că acesta instituie o zonă de siguranță în jurul depozitului

de muniție și interdicția de a se construi în această zonă, dar atâta timp cât

regulamentul este în vigoare, pârâții au obligația de a se conforma

prevederilor acestuia, pentru respectarea scopului avut în vedere la emiterea

lui, acela de a proteja persoanele și bunurile din imediata vecinătate a

depozitului, astfel încât refuzul de a soluționa favorabil cererea reclamanților

nu este unul nejustificat, având temei legal.

Este de subliniat și

faptul că primul capăt al acțiunii avea ca obiect anularea avizului nefavorabil

nr. D 2578/2005 emis de Ministerul Apărării Naționale, cu privire la PUZ pentru

terenul în suprafață de 9684 mp situat în extravilanul mun. Târgoviște, cartier

Priseaca, în vederea realizării obiectivului "Introducerea în intravilan

și lotizare teren pentru construire locuințe".

Or, acest teren a

fost dobândit de reclamanta P.M. prin contractul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 1011/2005, la momentul cumpărării cunoscându-se că este

situat în apropierea unei unități militare, reclamanta acceptând să cumpere în

aceste condiții, precizându-se în contract că reclamanta cunoaște starea fizică

în care se află terenul, precum și situația juridică de drept și de fapt a

acestuia.

Referitor la daunele

solicitate, reclamanții au arătat în acțiune că reprezintă contravaloarea

terenurilor pe care nu le pot exploata sau vinde pentru a fi amenajate pentru

locuințe, fiind evidentă culpa pârâților în producerea prejudiciului.

Pentru angajarea

răspunderii civile delictuale a pârâților trebuie îndeplinite cumulativ

condițiile prev. de art. 998 - 999 C. civ. (în forma în vigoare la data

sesizării instanței) și anume: existența faptei ilicite, a prejudiciului, a

legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și a vinovăției.

Așa cum s-a arătat în

sarcina pârâților nu se poate reține săvârșirea unei fapte ilicite constând în

nesoluționarea favorabilă a cererii de mutare a depozitului de muniție sau de

retragere a pericolului în perimetrul delimitat de gardul unității militare,

având în vedere că pârâții au respectat prevederile regulamentului anterior

menționat, iar respectarea dispozițiilor unui act normativ nu poate avea

caracter ilicit.

Cum această condiție

nu este îndeplinită, iar legea se referă la îndeplinirea cumulativă a

condițiilor răspunderii civile delictuale, s-a constatat că este neîntemeiată

cererea de obligare a pârâților la plata despăgubirilor către reclamanți.

Împotriva hotărârii

instanței de fond, P.M., P.I.D. și P.G.V. au declarat recurs, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, recurenții-reclamanți au susținut în esență că instanța de

fond a refuzat să constate, în baza probatoriului administrat în cauză, că UM X

Târgoviște reprezintă un obiectiv militar edificat pe terenul care le aparținea

acestora și care a fost luat fără titlu și trecut în proprietatea statului în

mod fraudulos.

Consideră recurenții

că în mod eronat instanța de fond a motivat încălcarea dreptului lor de

proprietate în baza unui regulament din 1989 și a refuzat sesizarea Curții

Constituționale în ceea ce privește constituționalitatea acestuia, deși

prevederile regulamentului în cauză le restricționează nejustificat exercitarea

drepturilor asupra terenului care le aparține.

Totodată recurenții

au criticat și modul de interpretare a probelor administrate de către instanță

în sensul că aceasta ar fi reținut în mod nejustificat că terenul se află în

domeniul public al statului.

Intimatul Ministerul

Apărării Naționale a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea

recursului formulat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate

de instanța de fond, susținând în esență că cererea reclamanților a fost

analizată în raport de coordonatele deciziei de casare, stabilind și reținând

în mod corect situația de fapt.

Examinând sentința

atacată, în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente cât

și în raport de prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul formulat în cauză este nefondat, având în vedere

considerentele expuse în continuare.

În fapt,

recurenții-reclamanți s-au adresat instanței de contencios administrativ

solicitând anularea actului administrativ emis de pârâți intitulat Aviz

favorabil nr. D 2756 din 18 august 2005 și recunoașterea dreptului constând în

siguranța vieții și dreptului de proprietate prin obligarea pârâților la

eliberarea de îndată a avizului favorabil precum și obligarea pârâților în

solidar la înlăturarea pericolului - mutarea depozitului ori retragerea în

perimetrul delimitat de gardul unității - cu repararea pagubei cauzate.

Instanța de control

judiciar constată că în mod corect și în conformitate cu ultima Decizie de

casare nr. 2509 din 17 iunie 2009 instanța de fond s-a pronunțat cu privire la

cel de-al treilea capăt al acțiunii reclamanților având ca obiect obligarea

pârâților la înlăturarea urgentă a pericolului prin mutarea depozitului militar

ori retragerea pericolului în perimetrul delimitat de gardul unității militare

și repararea pagubei cauzate.

Totodată instanța s-a

conformat îndrumărilor instanței de control judiciar privind suplimentarea

probatoriului cu expertiza tehnică topo ca și a celorlalte probatorii stabilite

prin aceeași decizie de casare.

Criticile

recurenților cu privire la nelegalitatea sentinței pronunțate de către instanța

de fond care evaluând probatoriul administrat în cauză ar fi refuzat să

constate faptul că UM X Târgoviște reprezintă un obiectiv militar edificat

fraudulos pe terenul proprietatea acestora fiind preluat fără titlu și trecut

în proprietatea statului sunt nefondate.

Înalta Curte constată

în mod corect instanța de fond a analizat obiectul stabilit de către recurenții-reclamanți

în raport de prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, act

normativ în temeiul căruia aceștia au formulat cererea de chemare în judecată

stabilind în baza probatoriului administrat în cauză, că refuzul pârâților de a

muta unitatea militară sau de a retrage pericolul delimitat de gardul unității

militare nu reprezintă un refuz nejustificat, astfel cum este acesta definit de

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din această lege.

Totodată instanța de

fond a reținut în mod corect faptul că cererea reclamanților nu este o acțiunea

de drept comun privind compararea titlurilor de proprietate ale părților asupra

terenurilor în discuție, întrucât un asemenea obiect ar fi incompatibil cu

dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care stabilesc obiectul

acțiunii în contencios administrativ.

În consecință,

instanța de fond a analizat cererea recurenților-reclamanți privind refuzul de

a muta unitatea militară sau de a retrage pericolul în interiorul terenului

delimitat de gardul unității din perspectiva Regulamentului asigurării tehnice

cu armament și muniție pe timp de pace A 114/1989 și a reținut în mod corect că

obiectivul respectiv, care face parte din sistemul național de apărare,

hotărârile privind amplasarea acestora sunt luate de structurile specializate

din domeniul apărării, astfel încât să se asigure atât securitatea obiectivelor

respective cât și securitatea la nivel național.

În ceea ce privește

criticile formulate de recurenții-reclamanți potrivit cărora instanța de fond

ar fi refuzat nejustificat cererea formulată de aceștia cu privire la

examinarea de către Curtea Constituțională a prevederilor Regulamentului

asigurării tehnice cu armament de muniție pe timp de pace A 114/1989, Înalta

Curte le apreciază ca fiind nefondate, întrucât pe de o parte, actul respectiv

având natura juridică a unui act administrativ excede controlului

constituționalității reglementat de dispozițiile Legii nr. 47/1992, iar pe de

altă parte, în acest ciclu procesual astfel cum rezultă din dosarul de fond, o

astfel de cerere nu a fost formulată.

Având în vedere toate

aceste considerente Înalta Curte reținând că hotărârea pronunțată de către

instanța de fond este legală și temeinică, în cauză nefiind incidente niciunul

din motivele de casare sau modificare a acesteia, în temeiul dispozițiilor art.

312 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (1) din Legea nr.

554/2004 a contenciosului administrativ, va respinge recursul formulat ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de P.M. și P.I.D. împotriva Sentinței nr. 6000 din 18 octombrie 2011 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 5 martie 2013.

Procesat

de GGC - NN