ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1747/2019

Ședința publică din data de 15 octombrie 2019

Asupra recursului, din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalului Arad, secția a II-a civilă la 26 aprilie 2017, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei de 111.197 euro reprezentând contravaloarea pachetului IV aferent actului adițional nr. x din 15 aprilie 2014 la contractul de livrări din 5 septembrie 2013, sumă facturată prin factura nr. x/438/108 din 7 aprilie 2015.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1350, art. 1516 și urm. C. civ., art. 194 și urm., art. 453 și urm. C. proc. civ.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, între reclamantă și pârâta B. S.R.L. - în calitate de antreprenor general pentru construcția unei fabrici de biogaz -, al cărei beneficiar final era S.C. C. S.R.L., s-a încheiat la data de 5 septembrie 2013 contractul de lucrări având ca obiect furnizarea de echipament tehnic pentru realizarea acestei uzine de biogaz în Arad pentru prețul de 2.190.000 euro.

Acest contract a fost modificat succesiv, prin actele adiționale nr. x și 2 din 15.04.2014 și prin contractul de novație/15.04.2014.

Astfel, s-a convenit livrarea produselor în patru rate, plata acestora urmând să fie făcută în termen de 15 zile de la emiterea facturilor, conform art. 14 din actul adițional. De asemenea, părțile au stabilit o "reținere financiară" de 5% pentru perioada garanției din valoarea totală prin reținerea acesteia din fiecare factură, garanția putând fi înlocuită cu o poliță de asigurare.

După livrarea de către reclamantă a pachetului III din actul adițional nr. x, pârâta a refuzat semnarea protocolului de predare - primire, condiționând plata de acordarea unui discount de 25.000 euro.

Reclamanta a livrat ultimul pachet, cel cu nr. IV în valoare de 111.197 euro și a predat lucrarea antreprenorului general B. S.R.L., însă acesta nu și-a îndeplinit obligația de plată.

După livrarea tuturor echipamentelor, reclamanta a procedat la punerea în funcțiune a acestora la data de 4 martie 2015 conform proceselor-verbale semnate fără obiecțiuni de către pârâtă.

Prin factura finală nr. x s-a facturat către B. S.R.L. contravaloarea pachetului nr. IV livrat, precum și penalitățile de întârziere în cuantum de 82.928 euro, care au făcut obiectul cererii de emitere a unei ordonanțe de plată, soluționată în dosarul nr. x/2016 în care s-a pronunțat sentința nr. 6929 din 9 decembrie 2016 prin care pârâta B. a fost obligată la plata sumelor mai sus menționate, hotărâre judecătorească care a fost executată.

În ceea ce privește apărările pârâtei B. S.R.L. privind excepția neexecutării contractului de către reclamanta Nahtec, prima instanță a reținut că aceasta s-au livrat toate echipamentele și documentațiile contractate pârâtei, însă aceasta nu și-a îndeplinit obligațiile corelative de plată, așa cum s-a angajat prin contract și prin actele adiționale.

În privința garanției de 5% din fiecare factură, tribunalul a arătat că aceasta putea fi înlocuită cu o poliță de asigurare pentru garanții, astfel cum s-a reținut și prin hotărârea nr. 6929 din 9 decembrie 2016 din dosarul nr. x/2016, fiind înlăturat prin urmare motivul invocat de debitoare pentru a refuza îndeplinirea obligațiilor de plată.

Pentru Pachetul nr. IV s-a reținut că prin actul adițional nr. x s-a prevăzut că plata acestuia se va face nu mai târziu de două luni de la testul la rece, care a fost făcut la 7 noiembrie 2014, astfel încât plata pachetului IV trebuia efectuată cel târziu până la data de 7 ianuarie 2015.

Prin urmare, s-a constatat că este de necontestat că suma reprezentând contravaloarea pachetului IV, din actul adițional nr. x la contract este certă, lichidă și exigibilă, iar penalitățile de întârziere în valoare de 82.928 euro au fost achitate integral ca urmare a punerii în executare a sentinței nr. 6926/2016 a Judecătoriei Arad.

În consecință conform dispozițiilor art. 1270 și art. 1350 alin. (1) și (2) C. civ., prima instanță a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă.

Totodată, instanța de apel a respins apelul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva aceleiași sentințe.

În considerentele acestei decizii, instanța de apel a arătat că, în mod corect, prima instanță a reținut că între reclamantă și pârâta B. S.R.L. - în calitate de antreprenor general pentru construcția unei fabrici de biogaz -, al cărei beneficiar final era S.C. C. S.R.L., s-a încheiat la data de 5 septembrie 2013 contractul de lucrări având ca obiect furnizarea de echipament tehnic pentru realizarea acestei uzine de biogaz în Arad pentru prețul de 2.190.000 euro.

S-a mai constatat că întreaga fabrică de biogaz, și documentația aferentă, a fost livrată pârâtei B. S.R.L., s-au făcut testele la cald și la rece, apoi predată și pusă în funcțiune beneficiarului final, fabrica funcționând și în prezent. Această fabrică a fost finanțată cu fonduri nerambursabile, iar în baza formulării cererilor de plată și a predării către minister a tuturor documentațiilor, inclusiv documentațiile predate de reclamanta apelantă în baza pachetului IV, beneficiarului final S.C. C. S.R.L. i s-au plătit fondurile nerambursabile. Astfel, s-a reținut că susținerea pârâtei conform cărora reclamanta nu a predat documentația tehnică este nefondată, întrucât, în lipsa acestei documentații, nu se puteau obține autorizațiile de construire, de recepție, cartea construcției, avizul tehnic de racordare la Electrica, iar fabrica nu putea fi predată și pusă în funcțiune.

Instanța de apel a arătat că, niciodată anterior prezentului litigiu, pârâta B. S.R.L. nu a reclamat societății reclamante că aceasta nu i-ar fi predat această documentație, dimpotrivă, la concilierea din 29 ianuarie 2016, pârâta B. S.R.L. a recunoscut că reclamanta i-a livrat pachetul IV. Singura critică adusă reclamantei apelante, pentru neplata pachetului IV, a fost faptul că factura aferentă pachetului IV nu a conținut reținerea de 5% a garanție și nici discount-ul de 25.000 euro.

În privința apelului declarat de reclamanta A., s-a subliniat că părțile contractante au prevăzut prin contractul/actul adițional nr. x încheiat, la art. 19, că în raporturile comerciale dintre ele operează "Condițiile de livrare din Austria", care sunt parte componentă a contractului. Aceste condiții generale de livrare nu sunt altceva decât clauze contractuale între cele două părți, clauze care reglementează livrarea făcută de reclamantă și completează contractul încheiat, așa cum în mod expres au prevăzut părțile prin semnarea și însușirea actului adițional.

În ceea ce privește apărările pârâtei B. S.R.L privind excepția neexecutării contractului de către reclamantă, instanța de prim control judiciar a reținut că, în mod corect, s-a reținut de către tribunal că reclamanta a livrat toate echipamentele și documentațiile contractate pârâtei, însă aceasta nu și-a îndeplinit obligațiile corelative de plată, conform obligațiilor asumate prin contract și prin actele adiționale și cum s-a reținut prin hotărârea nr. 6929 din 9 decembrie 2016 din dosarul nr. x/2016.

Astfel, instanța de apel a reținut că antrenarea răspunderii contractuale a pârâtei B. S.R.L. trebuie făcută și prin prisma îndeplinirii sau nu a acestor condiții contractuale, din care rezultă fără putința de tăgadă, potrivit pct. 7.7, că discount-urile și bonusurile sunt supuse plății în timp util.

Prin urmare, având în vedere că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, respectiv neplata la termen a pachetului IV, potrivit clauzelor contractuale, aceasta a pierdut beneficiul discount-ului acordat, obligația acordării acestuia fiind desființată retroactiv.

Invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 1556 și art. 1270 C. civ., privind excepția de neexecutare.

În acest sens, arată recurenta, în absența întocmirii unui proces-verbal de recepție semnat de ambele părți, din care să rezulte îndeplinirea obligațiilor asumate de intimata-reclamantă privind predarea pachetului IV, nu se poate reține executarea obligațiilor, cu consecința că în mod greșit a fost respinsă excepția de neexecutare a contractului.

De altfel, din analiza criticilor privind soluționarea acestei excepții lipsesc argumentele proprii ale instanței de apel, care s-a limitat la invocarea sentinței nr. 6929 din 9 decembrie 2016 pronunțată în dosarul nr. x/2016 prin care s-a soluționat un alt litigiu între părți, generat de același contract.

De asemenea, au fost ignorate dispozițiile art. 12 din convenția părților, care prevedeau obligația de garanție pentru defecțiuni sau vicii aferente perioadei de 2 ani, calculată de la data punerii în funcțiune a bunului livrat.

Contrar celor reținute prin decizia recurată, susține recurenta, intimata-reclamantă nu și-a îndeplinit obligația de a constitui garanția de bună execuție prevăzută de art. 13 din contract, constând în reținerea unui procent de 5% din valoarea fiecărei facturi, ca garanție pentru vicii sau defecțiuni ori emiterea unei scrisori de garanție.

Încălcarea acestor obligații, contractuale, i-a cauzat prejudicii generate de suportarea integrală a costurilor aferente remedierii defecțiunilor bunului livrat, fără posibilitatea executării garanțiilor de bună-executare sau a scrisorii de garanție.

O altă critică vizează nelegalitatea deciziei instanței de apel, care în mod greșit a admis apelul reclamantei, ca urmare a interpretării și aplicării eronate a dispozițiilor art. 19 din actul adițional nr. x la contractul încheiat între părți.

Conform acestei clauze, condițiile de livrare din Austria, sunt aplicabile, doar în măsura în care între acestea și prevederile contractuale nu există contradicții, iar în această din urmă ipoteză, vor avea întâietate dispozițiile contractuale.

Potrivit art. 15 din contract, neîndeplinirea obligației de plată la scadență se sancționează cu plata penalităților de întârziere, sancțiune aplicată prin sentința nr. 6926/2016 a Judecătoriei Arad.

În aceste condiții, susține recurenta prin obligarea și la plata sumei de 25.000 Euro reprezentând discount-ul de care ar fi trebuit să beneficieze, rezultă că i s-a aplicat o dublă sancțiune, contrar clauzelor contractuale care nu au condiționat acordarea bonusurilor de îndeplinirea altor obligații.

Prin motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta arată că soluția instanței de apel este rezultatul unei analize sumare a condițiilor specifice privind aplicarea art. 1556 și art. 1270 C. civ. lipsind argumentele pentru care instanța de apel a apreciat că excepția de neexecutare a contractului este neîntemeiată.

Prin întâmpinarea depusă, intimata - reclamantă A. a invocat excepțiile netimbrării, inadmisibilității, tardivității și nulității recursului declarat de pârâtă, care au fost respinse, pentru motivele arătate, prin încheierea din 16 aprilie 2019.

Pe fondul recursului, intimata-reclamantă a solicitat respingerea acestuia cu motivarea că și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate, astfel cum rezultă din hotărârea judecătorească pronunțată în dosarul nr. x/2016 prin care s-a respins acțiunea formulată de pârâta din această cauză având ca obiect pretenții, derivate din executarea aceluiași contract. Aceste statuări ale instanței au dobândit autoritate de lucru judecat, în conformitate cu dispozițiile art. 430 alin. (2) și art. 431 alin. (2) C. proc. civ. astfel că nu mai este posibilă invocarea în acest litigiu a excepției de neexecutare a contractului.

În privința motivului de recurs privind interpretarea greșită a dispozițiilor art. 19 din actul adițional nr. x, intimata arată că antrenarea răspunderii contractuale a pârâtei a fost corect analizată, prin raportare la îndeplinirea obligațiilor asumate, potrivit cărora discount-urile și bonusurile sunt supuse plății în timp util.

De asemenea, s-a solicitat și respingerea criticii întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Recursul recurentei-pârâte a fost legal timbrat cu suma de 4360 RON, conform art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

În termen de 30 de zile de la data comunicării cererii de recurs, intimata-reclamantă A. Lebring a depus întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării recursului, excepția tardivității, a nulității recursului în raport de dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și inadmisibilitatea recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 9 iulie 2019, intimata-reclamantă a depus la dosar cerere prin care a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 11.500 RON, atașând factură și extras de cont în acest sens.

La 24 octombrie 2018, magistratul-asistent raportor a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 168 din 15 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Prin încheierea din 7 noiembrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă s-a dispus comunicarea către părți a raportului întocmit în cauză, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu mențiunea că acestea pot formula puncte de vedere.

La data de 28 noiembrie 2018, respectiv 3 decembrie 2018, recurenta-pârâtă și intimata-reclamantă au depus la dosar punct de vedere la raport.

Prin încheierea din 16 aprilie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins excepțiile netimbrării, inadmisibilității, tardivității și nulității recursului, invocate de intimata - reclamantă A., a admis în principiu recursul declarat de pârâta B. S.R.L., stabilind termen de judecată, în ședință publică, la data de 15 octombrie 2019.

Analizând recursul prin prisma criticilor formulate și dispozițiilor legale invocate, Înalta Curte, reține cu titlu prealabil că între reclamantă și pârâta B. S.R.L., în calitate de antreprenor general pentru construcția unei uzine de biogaz al cărei beneficiar era S.C. C. S.R.L., s-a încheiat la data de 5 septembrie 2013 contractul de lucrări având ca obiect furnizarea echipamentului tehnic necesar realizării obiectivului contractat.

Acest contract a fost modificat prin actele adiționale nr. x și nr. 2/2014, și contractul de novație din același an, iar potrivit actului adițional nr. x/2014 livrarea bunului s-a efectuat în patru pachete, litigiul fiind generat de refuzul pârâtei de a achita suma de 111.197 Euro reprezentând contravaloarea pachetului IV.

Aplicând dispozițiile art. 1270 și art. 1350 C. civ., tribunalul a admis în parte acțiunea reclamantei cu motivarea că, deși reclamanta s-a obligat să-i acorde pârâtei necondiționat, discount-ul de 25.000 Euro, nu și-a îndeplinit această obligație, motiv pentru care din creanța restantă aferentă pachetului IV al actului adițional nr. x din 15 aprilie 2014 a fost scăzută această sumă.

Totodată prima instanță a respins excepția neexecutării contractului invocată de pârâtă cu motivarea că reclamantă A. a livrat toate echipamentele și documentațiile contractate pârâtei, care nu și-a îndeplinit obligația corelativă de plată.

Instanța de apel, prin decizia pronunțată a admis apelul reclamantei cu consecința admiterii în întregime a acțiunii reclamantei argumentând că potrivit pct. 7.7 din contract, discount-urile și bonusurile sunt condiționate de efectuarea plăților în timp util, cerință neîndeplinită în speță.

S-au înlăturat criticile pârâtei privind modul de soluționare a excepției de neexecutare a contractului, fiind respins în consecință apelul declarat de pârâtă.

Din această perspectivă s-a invocat prin motivele de recurs nelegalitatea deciziei derivată din aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1556 C. civ. care reglementează excepția de neexecutare a contractului, recurenta-pârâtă susținând că reclamanta nu și-a îndeplinit propriile obligații contractuale.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Înalta Curte, reamintește că acest motiv de recurs este incident doar în ipoteza aplicării greșite a normelor dreptului substanțial, fiind exclusă, în considerarea caracterului nedevolutiv al recursului, reanalizarea fondului litigiului.

Modul de îndeplinire a obligațiilor contractuale, astfel cum rezultă din probele administrate în cauză, nu reprezintă un motiv de nelegalitate supus cenzurii instanței de recurs, respingerea excepției de neexecutare invocată de pârâtă în fața instanțelor de fond, fiind rezultatul interpretării probelor administrate în cauză.

Cu toate acestea, verificând considerentele deciziei recurate, în privința modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale criticate, se va reține că instanța de apel a înlăturat criticile formulate sub acest aspect argumentând că pârâta nu a contestat anterior litigiului neîndeplinirea de către reclamantă a obligației prevăzute de actul adițional nr. x Mai mult, aceasta a recunoscut prin probele administrate în cauză - a căror analiză în recurs este exclusă - livrarea pachetului IV, singura critică adusă reclamantei pentru neplata acestuia fiind faptul că factura aferentă nu cuprindea reținerea de 5% a garanției și discount-ul de 25.000 Euro.

Executarea întocmai a obligațiilor contractuale de către reclamantă, arată instanța de apel, rezultă cu evidență din faptul că întreaga fabrică de biogaz, finanțată din fonduri nerambursabile a fost livrată pârâtei, fiind pusă în funcțiune, iar beneficiarului final i s-au plătit fondurile nerambursabile.

Distinct de faptul că, invocând aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1556 C. civ. și ale art. 1270 C. civ., recurenta-pârâtă readuce în discuție interpretarea probelor în baza cărora instanțele de fond au stabilit că excepția de neexecutare nu este întemeiată, Înalta Curte observă că în această privință s-a dat eficiență dispozițiilor art. 430 alin. (2) privind autoritatea de lucru judecat și efectului pozitiv al acestuia reglementat de art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

În alți termeni, s-a reținut prin considerentele deciziei recurate că în litigiul soluționat anterior printr-o hotărâre judecătorească definitivă vizând același contract s-a stabilit că pârâta nu poate refuza plata unei facturi care cuprinde o sumă certă, lichidă și exigibilă, cu motivarea că aceasta nu prevede reținerea garanției de 5%, în condițiile în care reclamanta și-a îndeplinit obligația de a livra toate echipamentele și documentațiile contractate pârâtei.

În consecință, contrar susținerilor recurentei, dispozițiile art. 1556 C. civ. și ale art. 1270 C. civ. au fost corect aplicate, astfel încât critica formulată va fi respinsă ca atare, hotărârea instanței de apel fiind legală.

Situația este identică în privința interpretării dispozițiilor art. 19 din contractul părților.

Sub acest aspect, s-a reținut corect prin decizia recurată că potrivit clauzei stipulate la acest articol părțile au convenit că în raporturile dintre ele operează condițiile de livrare din Austria, condiții care reglementează livrarea făcută de reclamantă și care fac parte integrantă din contract, astfel cum au convenit părțile prin semnarea și însușirea actului adițional.

Prin urmare, întrucât potrivit pct. 7.7, discount-urile și bonusurile sunt supuse plății în timp util, rezultă că prin neplata la termen a pachetului IV, conform clauzelor contractuale, pârâta a pierdut beneficiul discount-ului prevăzute de acest articol. Pierderea acestui beneficiu și respectiv aplicarea penalităților de întârziere în conformitate cu dispozițiile art. 15 din contract pentru neîndeplinirea obligației de plată la scadență, nu are semnificația unei duble sancțiuni, astfel cum eronat consideră recurenta.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reține verificând decizia recurată că aceasta cuprinde atât dezlegările cu autoritate de lucru judecat prin sentința civilă nr. 6929/2016 a Judecătoriei Arad, cât și considerentele proprii în baza cărora a pronunțat decizia recurată indicând explicit și probele avute în vedere.

În consecință și acest motiv de nelegalitate va fi respins, hotărârea recurată îndeplinind cerințele prevăzute de art. 425 lit. b) C. proc. civ.

În concluzie, recursul pârâtei va fi respins în conformitate cu dispozițiile art. 497 C. proc. civ., iar potrivit art. 452 și art. 453 C. proc. civ., recurenta-pârâtă va fi obligată la plata sumei de 11.500 RON, către reclamantă reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 168 din 15 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă B. S.R.L. să achite intimatei-reclamante A. suma de 11.500 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 octombrie 2019.