ÎCCJ, Decizia nr. 104/2018

Asupra admisibilității în principiu a recursului de față, constată următoarele:

I. Hotărârea atacată

Prin Decizia nr. 278 din 13 noiembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2017 s-au decis următoarele:

- s-a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de contestatorul A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013;

- s-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei civile nr. 287 din ședința completului de filtru de la 19 septembrie 2016, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2016.

II. Cererea de recurs

Împotriva deciziei sus-menționate (în ceea ce privește soluția dată contestației în anulare) a declarat "recurs efectiv" contestatorul A., invocând, în esență, incidența art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale raportat la art. 20 alin. (2) din Constituție, solicitând desființarea hotărârii atacate și, implicit, a tuturor celor anterioare, cu recunoașterea dreptului solicitat în temeiul art. 8 alin. (2) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, raportat la art. 20 alin. (2) din Constituția României, la rectificarea datelor sale cu caracter personal, în sensul eliminării codului numeric personal.

III. Procedura de filtrare a recursului

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, magistratul-raportor a concluzionat în sensul că recursul este inadmisibil, întrucât vizează o decizie pronunțată de către Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție într-o contestație în anulare formulate împotriva unei decizii pronunțate în procedura de filtrare a unui recurs.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 12 februarie 2018, Completul de filtru a analizat raportul, a constatat că este întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. și a dispus comunicarea acestuia către părți, potrivit alin. (4) al aceluiași articol.

IV. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

În temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și ale art. 237 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac deduse judecății în speță.

Analizând recursul în condițiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru considerentele ce succed:

Potrivit art. 129 din Constituția României, "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

Conform art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

În raport cu principiile statuate prin textele menționate, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii.

În speță, recursul vizează o decizie pronunțată de către Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție într-o contestație în anulare, formulată împotriva unei decizii pronunțate în procedura de filtrare a unui recurs, hotărâre care, potrivit dispozițiilor imperative ale art. 508 alin. (4) din C. proc. civ., nu este supusă niciunei căi de atac, nemaiputând fi supusă, astfel, reformării.

Conform dispozițiilor menționate, hotărârea atacată nu face parte din categoria hotărârilor susceptibile de recurs în temeiul art. 483 alin. (1) din C. proc. civ. și ale art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care reglementează competența Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Se constată, așadar, că recursul declarat nu este admisibil, ca urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 483 din C. proc. civ., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinată ca atare de lege.

Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității, consacrat expres de dispozițiile art. 7 din C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.

Așadar, în raport cu dispozițiile legale mai sus citate, cu referire la existența unei hotărâri determinate de legea procesuală ca fiind susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea acestei căi de atac, recursul declarat de recurentul A. nu poate fi primit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 278 din 13 noiembrie 2017, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2017.

Fără cale de atac, conform art. 493 alin. (5) din C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 mai 2018.

Procesat de GGC - GV