ÎCCJ, Decizia nr. 207/2019

Asupra admisibilității în principiu a recursului;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Decizia nr. 165 din 24 septembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2018, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta A. împotriva Deciziei nr. 1832 din 17 noiembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în Dosarul nr. x/2017.

Împotriva hotărârii menționate la pct. 1 a declarat recurs A., susținând că sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 486 alin. (1) din C. proc. civ. și că, prin hotărârea atacată, instanța de recurs nu a analizat, în niciun fel, fondul cauzei, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători.

Recursul, fiind de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost urmată procedura de filtrare a recursului, reglementată de art. 493 C. proc. civ.

Intimata Agenția Domeniilor Statului nu a formulat întâmpinare.

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, magistratul-raportor a concluzionat în sensul că, în cauză, recursul declarat împotriva Deciziei nr. 165 din 24 septembrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiției - Completul de 5 judecători nu este admisibil, întrucât vizează vizează o hotărâre judecătorească definitivă, care nu face parte din categoria hotărârilor susceptibile de recurs.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 27 mai 2019, completul de filtru a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

După comunicarea raportului, recurenta A. a depus punct de vedere la raport prin care a solicitat admiterea recursului.

II. Considerentele Înaltei Curți

Examinând admisibilitatea în principiu a recursului în condițiile art. 493 alin. (5) și (6) C. proc. civ., Completul de filtru constată următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituția României, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.

Potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (1) C. proc. civ., procesul civil se desfășoară în conformitate cu prevederile legii, iar art. 22 alin. (1) din același cod prevede că judecătorul soluționează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile.

Prin dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Principiul legalității căilor de atac, consacrat expres de dispozițiile mai sus arătate, coroborate cu cele ale art. 457 alin. (1) C. proc. civ., presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Prin urmare, în afară de căile de atac legal reglementate, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Astfel, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiectele de drept aflate în situații identice.

Totodată, principiul legalității căilor de atac exclude examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte situații și în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

De asemenea, C. proc. civ. reglementează în Titlul II - Cap. III, recursul (art. 483 - 502), cale extraordinară de atac, iar în art. 483 alin. (1) se precizează ce hotărâri sunt supuse recursului, respectiv "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege ca susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, nedevolutivă și, ca regulă, nesuspensivă de executare, prin intermediul căreia, în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul judiciar privind conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept.

Hotărârea ce formează obiectul prezentei cauze, prin care a fost soluționată o cerere de recurs, este o hotărâre judecătorească definitivă, conform 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care nu face parte din categoria hotărârilor susceptibile de recurs în condițiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ. ori art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care reglementează competența Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Se constată, așadar, că recursul declarat nu este admisibil, ca urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 483 din C. proc. civ., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinată ca atare de lege.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 165 din 24 septembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2018, ca inadmisibil, în temeiul art. 493 alin. (5) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva Deciziei civile nr. 165 din 24 septembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2018.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 septembrie 2019.

Procesat de GGC - LM