ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 30.03.2020

ÎCCJ, Decizia nr. 57/2020

HOTĂRÂRE
30.03.2020
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 57/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra admisibilității în principiu a recursului;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 1341 din 17 septembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva Deciziei nr. 1160 din data de 11 iunie 2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2019.

Împotriva deciziei menționate la pct. 1 a declarat recurs revizuenta A.

În esență, recurenta și-a exprimat nemulțumirea față de modalitatea de soluționare a cauzei în diferitele stadii procesuale pe care le-a parcurs, invocând motive lipsite de logică și de coerență, nestructurate din punct de vedere juridic.

Întrucât recursul este de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare reglementată de art. 493 din C. proc. civ. (procesul a început la data de 3 aprilie 2017, astfel că îi sunt aplicabile dispozițiile de procedură anterioare modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, începând cu data de 21 decembrie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 25 alin. (1) din C. proc. civ.).

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, magistratul-raportor a concluzionat în sensul că recursul nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (2) C. proc. civ., în sensul că recursul nu este timbrat, iar recurenta a indicat formal motivele de recurs, fără a le motiva odată cu cererea de recurs și nici nu a procedat la motivarea căii de atac după comunicarea hotărârii atacate. De asemenea, s-a reținut că recursul este inadmisibil, recurenta neavând deschisă calea de atac a recursului.

Prin încheierea din 27 ianuarie 2020, Completul de filtru a analizat raportul, a constatat că este întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. și a dispus comunicarea acestuia către părți, potrivit alin. (4) al aceluiași articol.

După comunicarea raportului, recurenta A. nu a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru prevăzută de lege, ci doar note scrise prin care a făcut referiri la fondul procesului.

În condițiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte va examina, cu prioritate, excepția netimbrării recursului (deoarece taxele de timbru se plătesc anticipat, adică înainte de primirea, efectuarea sau eliberarea actului taxabil sau înainte de prestarea serviciului, astfel că instanța nu poate să pună în discuția părților alte probleme legate de judecarea litigiului dedus ei spre soluționare, înainte de satisfacerea taxelor de timbru), reținând considerentele următoarele:

Deși recurenta a fost încunoștințată cu privire la obligația de achitare a taxei judiciare de timbru de 50 RON datorată prin raportul asupra admisibilității recursului ce i-a fost comunicat recurentei la 31 ianuarie 2020, aceasta nu și-a îndeplinit respectiva obligație legală până la acest moment.

Potrivit dispozițiilor art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, taxele de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.

De asemenea, prevederile art. 486 alin. (2) din C. proc. civ. stabilesc faptul că, la cererea de recurs, se va atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, această cerință fiind prevăzută, potrivit alin. (3) al aceluiași articol, sub sancțiunea nulității.

Conform art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, partea obligată poate face cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate, însă recurenta nu a folosit mijlocul procesual reglementat de norma specială menționată, neformulând cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru și nici nu a solicitat acordarea facilităților la plata taxei judiciare de timbru, în condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Prin urmare, Înalta Curte, constatând că recurenta nu și-a îndeplinit obligația achitării taxei judiciare de timbru datorată pentru soluționarea recursului, astfel cum prevăd dispozițiile art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., va anula ca netimbrat, în temeiul prevederilor art. 486 alin. (3) teza I din C. proc. civ., recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 1341 din 17 septembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2019.

Anulează recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 1341 din 17 septembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2019.

Fără cale de atac, conform art. 493 alin. (5) din C. proc. civ.

Dată în cameră de consiliu, astăzi, 30 martie 2020 și pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-12-16
0,98
ÎCCJ, Decizia nr. 284/2019
Asupra admisibilității în principiu a recursului; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea ce formează obiectul recursului Prin Decizia nr. 121 din 23 ianuarie 2019, pronunțată în dosa
ÎCCJ 2020-07-13
0,98
ÎCCJ, Decizia nr. 117/2020
Asupra admisibilității în principiu a recursului; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea ce formează obiectul recursului Prin încheierea din 3 decembrie 2019, pronunțată în Dosarul n
ÎCCJ 2020-07-13
0,98
ÎCCJ, Decizia nr. 118/2020
Asupra admisibilității în principiu a recursului; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea ce formează obiectul recursului Prin încheierea din 3 decembrie 2019, pronunțată în Dosarul n
ÎCCJ 2020-07-13
0,98
ÎCCJ, Decizia nr. 123/2020
Asupra admisibilității în principiu a recursului; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea ce formează obiectul recursului Prin încheierea din 4 februarie 2020, pronunțată în Dosarul n
ÎCCJ 2020-07-13
0,98
ÎCCJ, Decizia nr. 119/2020
Asupra admisibilității în principiu a recursului; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea ce formează obiectul recursului Prin încheierea din 3 decembrie 2019, pronunțată în Dosarul n
Sursă